Cu un numar de peste 4000 specii cactusii reprezinta, fara doar si poate, o grupa fascinanta de plante, cu o varietate extraordinara de forme, marimi si culori. Fie ca este vorba de speciile pitice, de nici un cm inaltime ale genului Blossfeldia sau de speciile gigant, inalte de 15-20 m ale genului Carnegia, cactusii starnesc un interes deosebit, atat din partea amatorilor cat si din partea specialistilor.

Pe langa importanta decorativa multi cactusi au o importanta medicinala semnificativa, fiind folositi ca materie prima in realizarea unor produse pentru combaterea afectiunilor sistemului digestiv, cardiovascular si respirator sau chiar pentru tratarea diferitelor forme de cancer.

Zonele de origine ale cactusilor sunt localizate, pentru marea lor majoritate, in tinuturile aride ale continentului american, o parte dintrei ei provenind insa din zonele cu climat subtropical. In functie de zonele de origine din care provin se deosebesc doua grupe mari de cactusi: cactusi de desert si cactusi de padure.

Principalele boli sunt:

BACTERIOZE:

1. Putregaiul umed al cactaceelor produs de bacteriile din genul Erwinia

Simptome:

• Pe tulpina apar initial pete de diferite marimi, de culoare bruna.
• Boala evolueaza si tesuturile brunificate se inmoaie.
• Daca nu se iau masuri, tesuturile se transforma intr-un lichid vascos urat mirositor.

Masuri de prevenire si combatere:

• cand boala este intr-un stadiu initial, se elimina zonele atacate si se aplica unul din urmatoarele produse:  fungicid Champ, Zeama bordeleza, fungicid Melody compact.
• daca boala se afla intr-un stadiu avansat, tesuturile atacate se elimina impreuna cu o buna parte din tesutul sanatos pentru a elimina riscul patrunderii bolii in vasele conducatoare. De asemenea, se aplica urmatoarele produse pentru a dezinfecta rana produsa:  fungicid Champ, Zeama bordeleza, Aliette;
• in caz de atac grav, plantele atacate se ard;

VIROZE:

1. Mozaicul cactaceelor

Simptome:

•  Se manifesta prin aparitia unor pete difuze de culoare galbena.
• Petele alterneaza cu tesuturile sanatoase ale plantei formand un mozaic.
• Plantele se deformeaza datorita cresterii inegale ale tesuturilor atacate.
• Boala evolueaza, petele se unesc si apar portiuni intinse cu aspect mozaicat.
• In cazuri grave, zonele mozaicate se brunifica, tesuturile mor, iar planta nu mai produce flori.
• Virusul este transmis de la o planta la alta de afide sau de om prin lucrarile de intretinere.
• Dezvoltarea bolii este favorizata de umiditate ridicata, temperaturi scazute si luminozitate redusa.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului vegetativ sanatos pentru inmultirea (altoire, butasire);
• dezinfectarea uneltelor cu alcool sanitar sau formol;
• plantele atacate se vor separa de cele sanatoase, iar daca in cateva zile nu isi revin acestea se vor arde.

MICOZE:

1. Fuzarioza cactaceelor produs de ciupercile din genul Fusarium

Simptome:

• Atacul acestei boli incepe de la baza plantei si se extinde treptat la toate partiele aeriene.
• Boala evolueaza, iar planta se devine cenusie, tulpina se zbarceste, iar apoi putrezeste.
• Boala ataca vasele conducatoare, blocand circulatia sevei in planta.
• Astfel, aprovizionarea cu apa si elemente minerale este defectuasa, iar plantele sunt slabite.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului vegetativ sanatos (butasi);
• dezinfectarea ghivecelor si a uneltelor;
• udarea se realizeaza rational;
• aerisirea spatiilor unde sunt pastrate plantele;
• daca plantele prezinta semne incipiente de infectie se poate apica fungicidul Topsin. Se realizeaza o solutie de Topsin 0.1 % si se uda solul din jurul plantelor.

2. Mana cactaceelor produsa de ciupercile din genul Phytophthora

Simptome:

•  Simptomele acestei boli sunt reprezentate de apartia unor pete umede de culoare bruna.
• In dreptul acestor pete, tesuturile se adancesc si putrezesc.
• Boala evolueaza rapid, iar daca nu se aplica tratamente intreaga planta putrezeste si se acopera cu un puf albicios.
• Boala este favorizata de valorile ridicate ale umiditatii si ale temperaturii.
• Pe langa aceste simptome, ciuperca poate ataca si baza plantei.
• Astfel, la baza plantei apar pete de culoare bruna. Boala evolueaza rapid si intreaga planta este distrusa.

Masuri de prevenire si combatere:

• evitarea udarii excesive;
• aerisirea spatiilor in care sunt cultivati cactusii;
• expunerea plantelor la lumina soarelui;
• eliminarea tesuturilor atacate si aplicarea fungicidelor pentru a dezinfecta zona: fungicid Dithane, fungicid Acrobat,  Zeama bordeleza, Aliette.

3. Boala petelor cenusii-negricioase produsa de ciuperca Phyllosticta opinticola

Simptome:

• Se caracterizeaza prin aparitia unor pete cenusii de diferite forme.
• Boala evolueaza, iar petele se inchid la culoare, iar apoi devin negre.
• In dreptul acestor pete apar punctisoare circulare, ce reprezinta fructificatiile ciupercii.
• Aceasta este favorizata de valorile ridicate ale umiditatii si ale temperaturii.

Masuri de prevenire si combatere:

• se distrug plantele grav afectate;
• mentinerea unei temperaturi constante;
• aerisirea spatiilor utilizate pentru cultivarea cactusilor;
• tratamente chimice cu: fungicid Dithane, fungicid Acrobat,  Zeama bordeleza, Aliette.

4. Boala petelor galbui-albicioase produsa de ciuperca Phomopsis cacti

Simptome:

• Atacul ciupercii se caracterizeaza prin aparitia unor pete de diferite forme pe tulpinile cactusilor.
• De asemenea, tesuturile atacate sunt scufundate si au o culoare galbuie sau albicioasa.
• De cele mai multe ori epiderma din zonele afectate este crapata.
• In dreptul petelor se formeaza formatiuni circulare de culoare brun-negricioase, ce reprezinta fructificatiile ciupercii.
• Ciuperca se transmite prin semninte.

Masuri de prevenire si combatere:

• plantele puternic afectate se elimina din cultura;
• semintele se stropesc preventiv cu o solutie de Zeama Bordeleza 1%.

5. Patarea tulpinilor produsa de ciuperca Coniothyrium opuntiae

Simptome:

• Simptomele acestei micoze sunt reprezentate de aparitia unor pete mari, circulare, de culoare galbuie.
• In dreptul petelor se formeaza fructificatiile ciupercii sub forma unor formatiuni punctiforme dispuse in cercuri concentrice.
• Infectia se instaleaza pe plantele slabite de diferiti factori.

Masuri de prevenire si combatere:

• aplicarea urmatoarele produse:  fungicid Dithane, fungicid Aliette, fungicid Merpan.

6. Antracnoza cactaceelor produsa de ciupercile din genul Gloeosporium

Simptome:

• Pe tulpinile cactusilor apar pete negricioase, circulare sau neregulate.
• Boala evolueaza petele se maresc si se unesc, iar la suprafata acestora apar prominente mici, de culoare nearga ce reprezinta fruntificatiile ciupercii.
• Tesuturile atacate se  usuca, iar plantele nu mai vegeteaza normal.
• Pe langa daunele produse direct, Antracnoza favorizeaza aparitia ciupercilor din genul Alternaria care accentueaza distrugerea tesuturilor.

Masuri de prevenire si combatere:

• plantele se vor intretine cu grija pentru a evita ranirea acestora;
• plantele puternic infectate se vor arde;
• udarea se va realiza cu atentie;
• daca boala este in faza incipienta se pot aplica urmatoarele produse: fungicid Topsin, fungicid Ortiva,  fungicid Score, fungicid Bravo.

Principalii daunatori sunt:

1. Eriosoma lanigerum – Paduchele lanos

Adultii si larvele se hranescu cu sucul celular al plantelor. In urma atacului, tesuturile se atrofiaza si in final se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: insecticid Mospilan, insecticid Actara, insecticid Decis Mega, insecticid Confidor Energy, insecticid Actellic 50 EC.

2. Paduchele testos al cactaceelor – Diaspis echinocacti

Este principalul daunator ce ataca plantele cultivate atat in aer liber cat si cele cultivate in spatii protejate. Adultii si larvele colonizeaza partile aeriene ale plantei. Acestia se hranesc cu sucul celular, iar in urma atacului cactusi nu se mai dezvolta normal si se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente cu: insecticid Mospilan 20 SG, insecticid Nuprid AL 200 SC, insecticid Decis Mega EW 50, insecticid Calypso 480 SC, insecticid Faster 10 CE.

3. Paianjenul rosu comun Tetranychus urticae

Femelele formeaza o panza specifica ce inconjoara tulpina si apoi incep sa depuna ouale. Larvele si adultii inteapa si sug sucul celular al plantelor atacate. In urma atacului dezvoltarea plantei este incetinita. De asemenea, acesta insecta poate transmite o serie de boli.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: acaricid Envidor 240 SC, acaricid Milbeknock, acaricid Vertimec 1.8 EC.

   Cu un numar de peste 4000 specii cactusii reprezinta, fara doar si poate, o grupa fascinanta de plante, cu o varietate extraordinara de forme, marimi si culori. Fie ca este vorba de speciile pitice, de nici un cm inaltime ale genului Blossfeldia sau de speciile gigant, inalte de 15-20 m ale genului Carnegia, cactusii starnesc un interes deosebit, atat din partea amatorilor cat si din partea specialistilor.

Pe langa importanta decorativa multi cactusi au o importanta medicinala semnificativa, fiind folositi ca materie prima in realizarea unor produse pentru combaterea afectiunilor sistemului digestiv, cardiovascular si respirator sau chiar pentru tratarea diferitelor forme de cancer.

Zonele de origine ale cactusilor sunt localizate, pentru marea lor majoritate, in tinuturile aride ale continentului american, o parte dintrei ei provenind insa din zonele cu climat subtropical. In functie de zonele de origine din care provin se deosebesc doua grupe mari de cactusi: cactusi de desert si cactusi de padure.

Cactusii de desert sunt lipsiti de frunze, acestea fiind transformate in spini.

Tulpinile sunt mai ingrosate, suculente, netede sau costate, cu epiderma groasa si ceroasa, acoperita uneori de perisori; ele inmagazineaza rezerve mari de apa ceea ce face ca plantele sa reziste fara probleme in perioadele lungi de seceta. De asemenea, tulpinile prezinta pigmenti clorofilieni, indeplinind si functia de fotosinteza in locul frunzelor. Pe langa aceste adaptari ale organelor vegetative aeriene la conditiile vitrege de mediu, cactusii de desert au un sistem radicular foarte profund, ce poate atinge uneori cativa metri adancime in explorarea resurselor de apa.

Echivalentul mugurilor de la plantele cu tulpini normale este reprezentat de areole, acestea fiind distribuite uniform pe toata suprafata tulpinii si dand nastere la spini, flori si eventuale ramificatii. Densitatea, marimea, consistenta si culoarea spinilor variaza foarte mult de la o specie la alta, ei avand pe langa rol de aparare si un rol fiziologic, in limitarea transpiratiei. Florile sunt cel mai adesea solitare, mai mult sau mai putin tubuloase, uneori parfumate; acestea infloresc fie ziua fie noaptea si sunt efemere, cu o durata de deschidere de la cateva ore la cel mult 2-3 zile. Fructul este o baca de forme, marimi si culori foarte diferite, cuprinzand un numar foarte mare de seminte a caror facultate germinativa este foarte variabila, de la cateva zile la 1-2 ani.

Cactusii de padure se deosebesc de cei de desert prin absenta spinilor si prezenta radacinilor adventive. Tulpinile sunt fie cilindrice fie aplatizate, fragmentate, asemanatoare frunzelor, suculente. Areolele sunt distribuite uniform pe marginile tulpinilor sau in varful acestora si dau nastere florilor si ramificatiilor tulpinii iar la unele specii si unor tepi mici.

Existentele ecologice ale cactusilor difera in functie de zona de provenienta.

Astfel, in raport cu lumina cactusii de desert sunt foarte pretentiosi, suportand foarte bine soarele direct pe tot parcursul anului. Cactusii de padure au nevoie de semiumbra vara, in timp ce iarna solicita, ca si cactusii de desert, multa lumina.

In raport cu temperatura, cactusii de desert prefera temperaturile de 30-35 grade Celsius, suportand pana la 50-60 grade Celsius vara in timp ce iarna au nevoie de temperaturi mult mai mici, de numai 4-6 grade Celsius noaptea si 8-12 grade Celsius ziua. Acest regim termic scazut pe parcursul iernii imprima plantelor un repaus relativ si este esential pentru inflorire.

Si in cazul cactusilor de padure sunt necesare diferente de temperatura intre zi si noapte pentru inductia florala si inflorire, acestea fiind insa mai mici, de 2-3 grade Celsius; optimul termic pentru cactusii de padure este de 22-25 grade Celsius vara si 12-15 grade Celsius iarna.

Fata de apa, cactusii de desert manifesta pretentii foarte mici iarna, cand se uda foarte rar, de 2-3 ori pe tot parcursul acestui sezon; udatul foarte rar impreuna cu temperaturile scazute, termoperiodismul diurn si lumina intensa sunt factorii cheie in realizarea unui repaus corect, responsabil de o inflorire de calitate la cactusii de desert.

In timpul sezonului cald cactusii de desert se uda mai des, fara a se pulveriza plantele si lasand substratul sa se usuce usor intre doua udari. Cactusii de padure se uda frecvent vara, mentinand substratul permanent reavan si moderat iarna, lasand substratul sa se usuce intre doua udari. Pentru ambele grupe de cactusi trebuie avut in vedere faptul ca excesul de apa este foarte daunator, determinand putrezirea rapida a plantelor.

Substratul folosit in cultura cactusilor d desert trebuie sa fie foarte bine drenat, nisipos, cu fertilitate moderata si pH neutru. Pentru cactusii de padure este benefic un substrat cu continut mai mare in componente organice (mranita, turba) daca se asigura aceleasi exigente privitoare la drenaj.

Inmultirea cactusilor se face atat pe cale vegetativa, prin butasi sau altoire cat si pe cale generativa, prin seminte.

Inmultirea prin butasi se practica pe scara larga intrucat se realizeaza usor si permite obtinerea intr-un timp scurt a plantelor mature, capabile sa infloreasca.

Dezavantajul major al acestei metode de inmultire consta in faptul ca se obtine un numar mic de plante noi. Butasii se preleveaza de pe planta mama prin taiere dintr-o singura miscare, cu ajutorul unui bisturiu sau briceag, foarte bine ascutit si dezinfectat in prealabil in alcool. Conditiile optime pentru inradacinarea butasilor sunt: 22-25 grade Celsius in atmosfera, 25-30 grade Celsius in substrat, 80 % umiditatea atmosferica, semiumbra si substratul mentinut la o umiditate moderata dar constanta. Butasii inradacineaza in 4-6 saptamani dupa care pot fi plantati in ghivece. Perioada optima de butasire este primavara-inceputul verii, in intervalul aprilie-iunie. De la butasire si pana la obtinerea plantelor vandabile sunt necesare, la cele mai multe specii, 5-6 luni.

Altoirea se practica atat pentru inmultirea plantelor cu crestere inceata si sistem radicular slab dezvoltat cat si in scop comercial, pentru realizarea unor combinatii decorative deosebite. de asemenea, prin aceasta metoda de inmultire se pot salva exemplare distruse, daca acestea prezinta macar o singura areola intacta impreuna cu tesutul vegetal adiacent. Ca portaltoi se folosesc cel mai adesea specii apartinand genurilor Cereus, Echinopsis, Eriocereus, Opuntia, Peireskia. ca metode de altoire cel mai frecvent se utilizeaza altoirea prin alipire si altoirea in despicatura.

Imbinarea celor doi parteneri trebuie sa se realizeze cat mai rapid si cat mai perfect, fara a lasa goluri de aer sau impuritati intre cele doua suprafete atasate. dupa alipire sau introducerea in despicatura portaltoiului, altoiul se fixeaza cu un elastic care se trece pe sub ghiveci, in 2-3 directii. Epoca optima pentru altoire este primavara, in luna mai; o alta perioada favorabila altoirii este vara, in iulie-august. Sudarea si cicatrizarea zonei de aderenta dintre altoi si portaltoi dureaza 10-20 de zile.

Inmultirea prin seminte se practica atunci cand se doreste obtinerea unui numar mare de plante noi. In conditiile de apartament semintele se obtin doar prin polenizare artificiala. Semanatul se face in ladite sau ghivece nu prea inalte, dezinfectate in prealabil. Ca substrat pentru semanat se foloseste un amestec usor, bine drenat, dezinfectat si acesta in prealabil. Dupa semanat se uda prin infiltratie si se asigura aceleasi conditii de mediu ca si in cazul butasirii sau altoirii. Germinatia semintelor si rasarirea plantelor se produc in interval de 1-2 saptamani pana la 1-2 ani, in functie de specie. Cresterea plantelor este mai mult sau mai putin lenta, astfel ca repicatul rasadurilor este posibil de la 2-3 luni pana la 1-1,5 ani de la rasarire. Dupa alte 6-8 luni rasadurile pot fi plantate in ghivece mici, cu diametrul de 4-5 cm, urmand ca pe masura ce plantele cresc sa se faca transplantarea in ghivece mai mari.

Ingrijirea cactusilor este destul de usoara, daca se respecta exigentele fata de factorii de mediu in raport cu specia si sezonul. Pe langa lucrarile de asigurare a conditiilor de mediu favorabile se mai au in vedere transplantarea, fertilizarea si prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Transplantarea se face la interval de 2-4 ani, dupa trecerea perioadei de inflorire, schimband, la nevoie si marimea ghiveciului, in raport cu volumul vegetativ al plantei. Fertilizarea faziala se face doar pe parcursul sezonului cald, la interval de o luna, folosind ingrasaminte minerale complexe aplicate sub forma de solutii cu concentratia de 0,1-0,15 %.