Cimbrul este originar din sudul Europei, fiind cunoscut din antichitate. In stare spontana creste in Europa si America de Nord. In prezent se cultiva aproape in toate tarile Europei si Americii. La noi in tara se cultiva in toate judetele insa nu pe suprafete semnificative. Zona cea mai favorabila este Campia Baraganului. Este utilizat atat ca planta condimentara cat si ca planta medicinala si aromatica. Imprima mancarurilor un gust si o aroma placuta fiind utilizat in prepararea unor mancaruri, salate, supe, sosuri de tomate, a conservelor de carne si legume sau a muraturilor. Are actiune bactericida, spasmolitica, diuretica, astringenta, cicatrizanta, sudofirica si helmintifuga. Infuzia de cimbru se foloseste contra guturaiului si tusei, cat si ca remediu in bolile de inima, ameteli si cefalee.

Principalele boli sunt:

1. Peronospora lamii – Mana

Simptome:

• Mana apare pe frunze, care devin roşiatice sau violacee.
• Pe faţa inferioară a limbului se observă un puf albicios din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Cu timpul frunzele bolnave se brunifică, se usucă şi cad.
• Conidioforii sunt ramificaţi dihotomic în partea superioară, sunt incolori şi poartă conidii elipsoidale, de 20-26 x 18-22 μm, unicelulare.

2. Puccinia menthae  – Rugina

Simptome:

• Pe frunzele bolnave, pe faţa inferioară, precum şi pe peţioluri şi pe tulpini, apar pustule mici, risipite sau dispuse în grupuri, de culoare brună-castanie, pulverulente – uredosporii ciupercii.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, pe aceleaşi organe ale plantei apar alte pustule de culoare neagră – teleutosporii ciupercii.
• Uredosporii sunt sferici, elipsoidali sau ovoizi, de 20-28 x 16-22 μm, cu membrana gălbuie-deschis, prevăzută cu echinulaţii.
• Teleutosporii sunt elipsoidali, bicelulari, rotunjiţi la ambele capete cu membrana brună, prevăzută cu verucozităţi, de 26-32 x 20-24 μm şi cu un pedicel lung, incolor, caduc.

Datorita aromei sale, cimbrul nu prezinta daunatori.

Origine si raspandire

Cimbrul este originar din sudul Europei, fiind cunoscut din antichitate. In stare spontana creste in Europa si America de Nord. In prezent se cultiva aproape in toate tarile Europei si Americii. La noi in tara se cultiva in toate judetele insa nu pe suprafete semnificative. Zona cea mai favorabila este Campia Baraganului.

Importanta culturii

• Este utilizat atat ca planta condimentara cat si ca planta medicinala si aromatica;
• Imprima mancarurilor un gust si o aroma placuta fiind utilizat in prepararea unor mancaruri, salate, supe, sosuri de tomate, a conservelor de carne si legume sau a muraturilor;
• Are actiune bactericida, spasmolitica, diuretica, astringenta, cicatrizanta, sudofirica si helmintifuga;
• Infuzia de cimbru se foloseste contra guturaiului si tusei, cat si ca remediu in bolile de inima, ameteli si cefalee.

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Este o planta fara pretentii ridicate fata de factorii de mediu. Este iubitoare de caldura, dar are cerinte moderate fata de umiditatea din sol si atmosfera, manifesta sensibilitate fata de lumina. Cimbrul creste bine pe toate tipurile de sol, cu conditia sa fie cat mai curate de buruieni. Cultivat pe soluri bogate si expuse la soare asigura productii ridicate, cu continut ridicat in uleiuri eterice. Nu sunt indicate solurile grele si reci.

Cimbrul se poate cultiva prin semanat direct in camp sau prin producerea in prealabil a rasadurilor.

Constituind, de obicei, o cultura secundara, terenul se alege si se pregateste corespunzator cerintelor culturii de baza. Cand se cultiva in cultura pura se aleg terenuri usoare (nisipo-lutoase sau luto-nisipoase), plane sau usor inclinate, cu expozitie sudica si posibilitati de irigare, lipsit de buruieni cu pH 6,0 – 7,5. In acest caz, bune premergatoare sunt culturile prasitoare, care lasa terenul curat de buruieni, leguminoasele si cerealele paioase.

Toamna, terenul se lucreaza cu discul pentru desfiintarea culturii anterioare si afanarea solului in vederea nivelarii, se niveleaza, se fertilizeaza cu fosfor din (superfosfat) 50 – 70 kg/ha, potasiu (din sare potasica) 60 – 80 kg/ha si gunoi de grajd 40 t/ha, care se incorporeaza printr-o aratura la 28 – 30 cm adancime. Primavara, se fertilizeaza cu 50 – 80 kg/ha azotat de amoniu, se executa mobilizarea solului cu combinatorul la 8 – 10 cm adancime, dupa care se face modelarea acestuia in straturi inaltate cu latimea la coronament de 104 cm.

Semanatul direct in camp se face la inceputul lunii aprilie (cand in sol se inregistreaza temperatura de 5 – 6˚C), la adancimea de 1,5 – 2 cm, folosind 3 – 4 kg samanta la ha. Se seamana mecanizat, trei randuri distantate la 35 cm, pe stratul inaltat. Pe suprafete mici si teren nemodelat, distanta intre tanduri este de 15 – 20 cm..

In cazul producerii rasadului se seamana in rasadnite reci sau solaii neincalzite la sfarsitul lunii martie, folosind 3 – 5 g samanta la m². Lucrarile de ingrijire aplicate rasadurilor sunt cele obisnuite. Rasadul nu se repica.

Plantarea rasadului in camp se face in luna mai, la aceeasi distanta intre randuri ca si la semanatul direct, iar intre plante pe rand se lasa 18 – 19 cm, realizandu-se o densitate de aproximativ 160 – 200 mii plante la hectar.

Lucrarile de ingrijire. Cultura se intretine curata de buruieni prin prasile mecanice pe intervalele dintre tanduri si doua prasile manuale pe rand. Foarte daunatoare poate fi aparitia cucutei, de aceea se recomanda folosirea semintei decucutate si distrugerea vetrelor prin cosire si ardere. La culturile obtinute prin semanat direct in camp, cand plantele au 4 – 5 perechi de frunze, se face o fertilizare cu azot (din azotat de amoniu) 35 – 50 kg/ha, se praseste si se iriga. Pentru mentinerea in sol a unei umditati de 70% din IUA (indicele umiditatii active), in timpul perioadei de vegetatie , de obicei se aplica doua udari cu cate 200 – 250 m³ apa/ha. La nevoie se fac tratamente pentru combaterea bolilor si a daunatorilor.

Recoltarea cimbrului incepe odata cu desclansarea inflorutului, cand se detaseaza varfurile lastarilor sau frunzele verzi. Pentru consum in timpul iernii se recolteaza plantele inflorite, prin taiere de la baza (cosire) sau prin smulgere; se fac legaturi si se usuca in incaperi bine aerisite sau in uscatorii la 35˚C.

Productia este de 10 – 14 t/ha plante verzi sau 3 – 4 t/ha plante uscate.