Provine din zona estica a Marii Mediterane, unde se gaseste inca in stare salbatica si de unde s-a extins in Europa, Africa si America. Coriandrul este o planta veche in cultura, fiind cunoscuta de catre egipteni inca din mileniu III inaintea erei noastre. In prezent se cultiva pe tot globul. Suprafete mari se intalnesc in Orientul Mijlociu, Grecia, Egipt si Peru. In tara noastra se cultiva mai mult in partea de sud si de este, dand rezultate bune in zonele unde precipitatiile depasesc 400 mm anual. Se cultiva pentru fructele bogate in uleiuri eterice, care se folosesc la aromatizarea unor sosuri, mancaruri, preparate si conserve din carne si peste, bauturi alcoolice si racoritoare, in cofetarie. Este utilizat in cosmetica si in industria parfumeriei, ca si in medicina, pentru actiunile lui carminative, stomahice, vermifuge. Srotul rezultat dupa formarea uleiurilor eterice, este un excelent furaj pentru animale, in special pentru vacile de lapte; este de asemenea o buna planta melifera.

Principalele boli sunt:

1. Xanthomonas translucens pv. translucens  – Brunificarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor

Simptome:

• Pe fructele verzi apar pete uleioase, brune-închis, dispuse spre vârful fructelor.
• Cu timpul ţesutul din dreptul petelor apare cufundat, se înnegreşte şi se usucă.
• Fructele atacate rămân mici, zbârcite sau sunt distruse în întregime.
• Boala trece şi pe peduncul, pe umbelă şi pe tulpinile tinere, care se înnegresc şi par a fi arse.
• Pe frunze apar pete de culoare brună-închis, de formă neregulată, înconjurate de o margine de culoare deschisă.
• Plantele bolnave au un aspect răsfirat.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de sămânță neinfectată
• respectarea asolamentului
•  igiena culturală
• tratamentul termic obligatoriu al semintelor, prin introducerea acestora in apa la temperatura de 53°C timp de 15-20 minute, urmata de racirea sub curent de apa si apoi uscarea
• Se poate trata si chimic prin inmuierea semintelor timp de 15 minute in solutie de fungicid Dithane 0,2%

2. Gloeosporium acheniicola  – Brunificarea inflorescenţelor

Simptome:

• În timpul înfloritului, se observă pe pedunculii florali, pete izolate, brune, care se extind şi îi cuprind de jur împrejur.
• Pedunculii atacaţi se îndoaie şi se răsucesc.
• Planta bolnavă ia aspectul unei tufe îndesate.
• Inflorescenţele plantelor atacate se brunifică şi se usucă, în timp ce frunzele şi tulpinile rămân verzi.
• În dreptul petelor de pe pedunculii florali apare o pulbere fină, albă-roz – lagărele de conidiofori cu conidii.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de sămânță neinfectată
• respectarea asolamentului
•  igiena culturală

3. Plasmopara nivea  – Mana

Simptome:

• Boala se manifestă pe frunze, prin pete colţuroase, la început gălbui, apoi brune.
• Pe faţa inferioară a frunzelor, în dreptul petelor se observă un puf albicios, format din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Conidioforii sunt filamentoşi, neseptaţi, incolori, monopodial-ramificaţi în treimea superioară.
• Conidiile sunt ovoide, de 30-32 x 11-12 μm, unicelulare, gălbuil.

Masuri de prevenire si combatere:

• asolament riguros
• agrotehnica superioara
•  igiena culturala perfecta.

4. Cladosporium punctum  – Cladosporioza

Simptome:

• Pe frunze şi lăstari apar pete numeroase, neregulate, la început de culoare verde – palid abia vizibile, apoi brune.
• La suprafaţa petelor se observă o pulbere foarte fină, de culoare albicioasă sau cenuşie, alcătuită din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Conidioforii sunt strânşi în fascicule, noduroşi, măslinii, la bază şi incolori spre vârf, de 40 x 3-4 μm. Conidiile sunt drepte sau uşor arcuite, ascuţite la vârf, incolore sau slab verzui, de 30-76 μm, cu septe abia vizibile.

Masuri de prevenire si combatere:

• asolament riguros
• agrotehnica superioara
•  igiena culturala perfecta

5. Ramularia coriandri  – Pătarea brună a frunzelor

Simptome:

• Pe frunze apar pete brune, neregulate, în dreptul cărora se dezvoltă o pulbere foarte fină, albicioasă, abia vizibilă cu ochiul liber, conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Conidioforii apar grupaţi în fascicule, drepţi, neramificaţi şi neseptaţi, de 12-18 x 2,5- 3 μm.
• Conidiile tinere sunt ovoide, unicelulare, de 6,5-10 x 3-4 μm, mai târziu devin fusiforme, drepte sau uşor arcuite, cu 1-3 septe, de 10-35 x 3,5-6 μm.

Masuri de prevenire si combatere:

• asolament riguros
• agrotehnica superioara
•  igiena culturala perfecta

6. Sclerotinia sclerotium  – Putregaiul rădăcinilor şi coletului

Simptome:

• Atacul se manifestă pe rădăcini şi la baza tulpinii, prin apariţia unor pete brune, care se extind putând înconjura tulpina de jur împrejur.
• Plantele puternic atacate se îngălbenesc şi se usucă.
• Pe timp umed, ţesuturile atacate se acoperă la suprafaţă cu o pânză albicioasă, pâsloasă, formată din miceliul ciupercii, în care mai târziu apar scleroţii negri, de câţiva milimetri până la 1 cm lungime.

Masuri de prevenire si combatere:

• asolament riguros
• agrotehnica superioara
•  igiena culturala perfecta

7. Erysiphe heraclei  – Făinarea

Simptome:

• Pe frunze şi tulpini, pete albicioase, fin pulverulente, ca urmare a formării conidiilor, de dimensiuni mici, 3-7 mm lungime.
• Conidiile sunt unicelulare, alungite, rotunjite la capete, de 26,6-45 x 10-17,1 μm,
  incolore.

Masuri de prevenire si combatere:

• asolament riguros
• agrotehnica superioara
•  igiena culturala perfecta

Principalii daunatori sunt:

1.  Viespea semintelor de coriandru (Systole coriandri)

Viespea infesteaza semintele de coriandru pe care se pot observa orificii de iesire a viespiilor ,fiecare samanta avand un singur orificiu . In interiorul semintelor larva se hraneste cu endospermul semintei si lasa insa neatins pericarpul. Intr-un  cotiledon se gaseste o singura larva si de regula  substantele semintei sunt suficiente pentru dezvoltarea larvei in urma careia raman numai dejectiile larvei

Masuri de combatere:

• 1-2 tratamente chimice, aplicate la infloritul in masa, utilizand produsele: Insecticid Decis 0,025%-0,05%.

Cimbrul este originar din sudul Europei, fiind cunoscut din antichitate. In stare spontana creste in Europa si America de Nord. In prezent se cultiva aproape in toate tarile Europei si Americii. La noi in tara se cultiva in toate judetele insa nu pe suprafete semnificative. Zona cea mai favorabila este Campia Baraganului. Este utilizat atat ca planta condimentara cat si ca planta medicinala si aromatica. Imprima mancarurilor un gust si o aroma placuta fiind utilizat in prepararea unor mancaruri, salate, supe, sosuri de tomate, a conservelor de carne si legume sau a muraturilor. Are actiune bactericida, spasmolitica, diuretica, astringenta, cicatrizanta, sudofirica si helmintifuga. Infuzia de cimbru se foloseste contra guturaiului si tusei, cat si ca remediu in bolile de inima, ameteli si cefalee.

Principalele boli sunt:

1. Peronospora lamii – Mana

Simptome:

• Mana apare pe frunze, care devin roşiatice sau violacee.
• Pe faţa inferioară a limbului se observă un puf albicios din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Cu timpul frunzele bolnave se brunifică, se usucă şi cad.
• Conidioforii sunt ramificaţi dihotomic în partea superioară, sunt incolori şi poartă conidii elipsoidale, de 20-26 x 18-22 μm, unicelulare.

2. Puccinia menthae  – Rugina

Simptome:

• Pe frunzele bolnave, pe faţa inferioară, precum şi pe peţioluri şi pe tulpini, apar pustule mici, risipite sau dispuse în grupuri, de culoare brună-castanie, pulverulente – uredosporii ciupercii.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, pe aceleaşi organe ale plantei apar alte pustule de culoare neagră – teleutosporii ciupercii.
• Uredosporii sunt sferici, elipsoidali sau ovoizi, de 20-28 x 16-22 μm, cu membrana gălbuie-deschis, prevăzută cu echinulaţii.
• Teleutosporii sunt elipsoidali, bicelulari, rotunjiţi la ambele capete cu membrana brună, prevăzută cu verucozităţi, de 26-32 x 20-24 μm şi cu un pedicel lung, incolor, caduc.

Datorita aromei sale, cimbrul nu prezinta daunatori.

Originar din regiunea Marii Mediterane si Nordul Africii, leusteanul este foarte cunoscut inca din vremea romanilor, in sudul Europei, unde este foarte raspandit in consum. In tara noastra se cultiva in toate regiunile. Nu este cunoscut in stare spontana. Este folosit mai ales pentru frunze dar si pentru semintele sale puternic aromate, care contin ulei volatile format din terpinol. Frunzele verzi sau uscate servesc la aromatizarea ciorbelor, fripturilor si altor preparate culinare, prezentand interes pentru industria alimentara. Toate partile plantei au proprietati medicinale; uleiul volatil extras din frunze, radacini si seminte au proprietati diuretice si hipotensive, iar ceaiul din seminte de leustean se recomanda in tratarea indigestiilor si a durerilor de stomac. Consumul de leustean favorizeaza eliminarea clorului si compusilor azotati din corp si calmeaza sistemul nervos dupa perioade de stres.

Principalele boli sunt:

1. Pătarea albă sau septorioza leuşteanului – Septoria levistici

Simptome:

• Pe frunze, indiferent de vârstă lor, apar pete circulare de decolorare, de 1- 3 mm în diametru, delimitate de o dungă brună.
• Petele sunt la început izolate dar apoi se pot uni, devin galbene-cafenii, cu puncte mici negre în zona centrală.
• Frunzele se usucă înainte de vreme, de jos în sus .
• În cursul vegetaţiei răspândirea ciupercii se face prin sporii antrenaţi de apa de ploaie sau de vânt, iar de la
  un an la altul, ciuperca rezistă în resturi vegetale sub formă de fructificaţii cu spori.

Masuri de prevenire si combatere:

• arătura adâncă
• asolamentul de patru ani
• utilizarea de sămânţă sănătoasă limitează posibilele pagube
• in culturile semincere se impun tratamentele la avertizare cu fungicide sistemice:  Topsin M 70 WP- 0,1 %, Metoben 70 PU- 0,1 % în alternanţă cu produse de contact:    fungicid Dithane M 45-0,2 %,      Merpan 50 WP-0,2 %.

2. Plasmopora umbelliferarum  – Mana

Simptome:

• Pe faţa superioară a frunzelor apar pete de decolorare, acoperite pe partea inferioară de un puf fin, alb-cenuşiu (conidioforii şi conidiile ciupercii).
• Conidioforii, dispuşi în fascicule, sunt incolori, monopodial ramificaţi în jumătatea superioară, de 118-195 x 6-11 μm. Conidiile sunt ovoide, de 15-24 x 14-19 μm, unicelulare, incolore.

Mararul originar din sudul Europei si Asia de Sud-Est, a fost cunoscut si cultivat inca din antichitate de catre egipteni, greci si romani. In Grecia Antica mararul se cultiva si pentru infrumusetarea buchetelor de flori. Egiptenii il cultivau ca planta legumicola cat si ca planta medicinal. In present este cultivat pe tot globul. La noi in tara se cultiva in toate judetele, dar pe suprafete mici, mai mult in culture asociate. Prezinta importanta deosebita in alimentatia omului datorita continutului bogat in vitamine, saruri minerale si uleiuri eterice.

Principalele boli sunt:

1. Făinarea  mărarului – Erysiphe umbeliferarum

Simptome:

• Pe frunzele plantelor apare un miceliu alb ce cu timpul devine prăfos.
• Sub acest înveliş, ţesuturile se îngălbenesc şi se usucă.
• În culturile pentru seminţe se observă şi atacul pe tulpini.
• La sfârşitul vegetaţiei miceliul îşi schimbă culoarea devenind cenuşiu datorită unor puncte mici negre reprezentate de fructificaţiile ciupercii.
• Se înregistrează pagube mari, mai ales în culturile din zonele calde şi secetoase ale ţării.
• Ciuperca se răspândeşte în timpul vegetaţiei prin sporii ce germinează uşor pe frunzele ce transpiră abundent, iar de la un an la altul rezistă prin fructificaţiile de rezistenţă ce iernează pe resturile de plante atacate.

Masuri de prevenire si combatere:

• respectarea desimii la semănat
• îngrăşarea cu doze moderate de azot şi igiena culturală, dublată de arături adânci
•  asolament de 3-4 ani.

Originara din zona Marii Mediterane, menta de cultura s-a raspandit in toate zonele lumii cu climat termic favorabil. Suprafete mari sunt intalnite in prezent in tarile fostei Federatii Ruse, Marea Britanie, SUA, Franta, Italia si alte tari europene. La noi in tara s-a extins in cultura din 1926, in jurul Brasovului. Frunzele de menta folosesc la aromatizarea unor salate sau preparate din carne si peste. Uleiul eteric volatil prezent in planta in cantitati de 0,2 – 3,6%, din care mentolul reprezinta 52,6 – 63,2%, este extras si folosit in industria alimentara, la fabricarea bauturilor alcoolice sau racoritoare, bomboanelor, tigarilor si pastei de dinti, produse farmaceutice etc. Frunzele contin, de asemenea, taninuri, flavonoide, caroten, enzime, vitaminele C, D2, tocoferol, saruri minerale, acizi organici etc., care ii confera o reala valoare nutritiva si terapeutica (colagog, antireumatic, antidiareic, bacteriostatic, antiseptic etc.). Menta este apreciata si ca o importanta planta melifera.

Principalele boli sunt:

1. Puccinia menthae  – Rugina

Simptome:

• Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei.
• Începând din aprilie-mai, pe frunzele bazale, mai ales pe faţa inferioară, pe peţioli şi tulpini apar pustule rotunde (ecidiile ciupercii), de 1-2 mm, gălbui sau brune-castanii, în dreptul cărora ţesutul este băşicat.
• Datorită atacului, peţiolurile şi tulpinile prezintă adesea umflături alungite sau se răsucesc.
• În cursul verii apar pustule cu uredospori, îndeosebi pe faţa inferioară a limbului, pe tulpini şi pe bractee, brune-castanii, prăfoase, înconjurate de epiderma ruptă, distribuite neregulat, confluente sau dispuse circular în jurul unei pustule centrale.
• Ca urmare a apariţiei uredosporilor are loc înroşirea sau îngălbenirea locală a porţiunilor verzi ale plantei, apoi
  uscarea lor rapidă.
• Mai târziu, pe ţesuturile uscate apar pustule cu teleutospori, brunenegricioase, pulverulente, risipite neregulat pe organele atacate.
• Atacul se manifestă mai ales pe frunzele dezvoltate de la baza plantei.
• Când atacul se manifestă cu intensitate, frunzele se îngălbenesc, se brunifică, se usucă şi cad de timpuriu.

2. Erysiphe biocellata  – Făinarea

Simptome:

• Pe ambele feţe ale frunzelor se poate observa un înveliş alb, ce reprezintă miceliul ciupercii, care devine apoi pulverulent datorită formării conidiilor.
• Mai târziu, în dreptul acestui înveliş apar puncte mici, gălbui la început, apoi brune-negricioase – periteciile
  ciupercii.
• Conidiile sunt unicelulare, cilindrice, cu capetele rotunjite, de 27-26 x 15-21 μm, incolore, dispuse în lanţuri.
• Periteciile sunt globuloase, de 115-135 μm, cu suprafaţa reticulată, prevăzută cu numeroşi apendici simpli, bruni, lungi.
• Periteciile conţin 8-15 asce, incolore, cu câte 8 ascospori ovoizi, unicelulari, de 22-25 x 14-16 μm.

Comatere:

• tratamente cu sulf muiabil

3. Septoria menthae  – Septorioza

Simptome:

• Boala se manifestă pe frunze, prin pete circulare sau neregulat alungite, de 0,5-2 cm în diametru, de culoare brună la început, cu timpul cenuşie-albicioasă, înconjurate de o margine negricioasă.
• În ţesuturile din dreptul petelor se formează puncte mici, negre – picnidiile ciupercii.
• Picnidiile sunt globuloase, negre, de 80-120 μm în diametru.
• Ele conţin numeroşi picnospori filamentoşi-aciculari, de 40-60 x 1,5-2 μm, incolori, cu 1-3 septe transversale.

Este o planta originara din Extremul Orient, Siberia si Mongolia, cunoscuta inca din antichitate si raspandita in principal in Europa (din secolul XVI) si Asia. In prezent, suprafete mari se cultiva in Caucaz si Siberia, iar in alte tari, mai reprezentative sunt culturile din apropierea fabricilor de conserve. In tara noastra, tarhonul este mai bine cunoscut in Transilvania si, in general, se cultiva pe suprafete restranse. De la tarhon se folosesc frunzele si tulpinile tinere, care au aroma caracteristica si un gust iute-racoritor, pentru condimentarea si aromatizarea preparatelor culinare si a muraturilor. Tarhonul are proprietati terapeutice si este utilizat in medicina pentru tratarea unor afectiuni ca: boli de ficat si rinichi, ascita, reumatism, dureri de cap si de dinti, ca si pentru stimularea apetitului si a digestiei.

Principalele boli sunt:

1. Puccinia dracunculina  – Rugina

Simptome:

• Sunt atacate frunzele şi tulpinile.
• Pe frunze, îndeosebi pe faţa inferioară apar numeroase pustule brune, risipite sau grupate, acoperite la început de epidermă, apoi descoperite şi pulverulente, alcătuite din uredospori.
• Mai târziu apar pustule negricioase, mici, de 1 mm lungime, dispuse circular sau risipite pe faţa interioară a frunzelor, confluente şi alungite pe tulpini, alcătuite din teleutospori.
• În cazul atacurilor intense, frunzele se îngălbenesc şi se usucă înainte de vreme, iar planta piere.
• Plantele bolnave îşi pierd aroma caracteristică.
• Uredosporii sunt elipsoidali sau cilindric-alungiţi, de 19-45 x 13-25 μm, cu membrana brunie, distanţat echinulată.
• Teleutosporii sunt bicelulari, bruni, de 32-74 x 17-40 μm, cu membrana fină, verucos punctată, mult îngroşată la vârf, prevăzuţi cu un pedicel incolor, lung.

Masuri de prevenire si combatere:

• igiena culturala

Provine din patrunjelul salbatic ce creste in zona Marii Mediterane. Cunoscut de greci si romani inca de la inceputul erei noastre, patrunjelul a fost folosit ca planta alimentara si farmaceutica. La noi in tara se cultiva pe suprafete mici.

Se cultiva pentru frunzele sale care folosesc la aromatizarea diferitelor mancaruri. Frunzele contin 200 mg% vitamina C, la care se adauga continutul de vitamina A, vitamina B si cantitati mici de acid folic, apiol, uleiuri eterice etc. Este eficient in tratarea asteniei, infectiilor, hipertensiunii, anorexiei, astmului bronsic, amenoreei, tulburarilor de circulatie sanguina.

Principalele boli sunt:

1. Pătarea albă a frunzelor de pătrunjel – Septoria petroselini

Simptome:

• Pe frunze apar pete circulare sau colţuroase, de 1-4 mm în diametru, gălbui-cenuşii, înconjurate de o dungă brună.
• Petele se întind, se unesc şi apoi devin albicioase cu puncte mici negre în zona centrală.
• Frunzele atacate se usucă în 1-2 săptămâni.
• Ciuperca se dezvoltă în condiţii optime la temperaturi de peste 22ºC şi umiditate atmosferică ridicată.
• Transmiterea de la plantă la plantă se face prin spori, iar de la un an la altul prin sporii prinşi de sămânţă şi prin fructificaţiile ciupercii din resturile vegetale.

Masuri de prevenire si combatere:

• igienă culturală
• arătura adâncă pentru îngroparea resturilor vegetale
• rotaţia culturilor
• semănarea de sămânţă sănătoasă

Originară din zona Alpilor, Lavanda s-a răspândit în toată Europa, ajungând până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Lavanda era cunoscuta încă de pe vremea romanilor, care o foloseau pentru proprietăţile sale aromatice, atat îterme, cât şi pentru a-şi parfuma hainele. În tradiţia populară, bucheţele de flori erau atârnate la icoane, ca semn de venerare divină. In tara noastra, cultura de lavanda a inceput sa ia amploare in ultimii ani.

Principalele boli sunt:

1. Septorioza

Simptome:

• Ataca frunzele in partea superioara sub forma unor pete mai intai rosii-cafenii, care mai tarziu devin albicioase cu o dunga rosietica pe margine.
• In centrul petelor apar puncte negre.
• Dacă nu se îndepărtează frunzele infestate de Septoriza, planta se poate opri din creştere, dar este puţin probabil ca ea să moară.

Masuri de prevenire si combatere:

• Igiena culturala
• incorporarea in sol a resturilor vegetale
• tratamente chimice cu: fungicid Dithane M-45 0,2%

Boli de sol: Phytophthora spp., Verticillium spp., Fusarium spp., Pythium spp. sau Rhizoctonia spp. 

Simptome:

• putrezirea rădăcinii plantelor care provoacă moartea plantei
• Sunt provocate de umezeala în exces de la rădăcină sau fertilizarea excesivă cu substanţe care conţin mult nitrogen

Masuri de prevenire si combatere:

• tratamente foliare sau la sol cu fungicid Previcur. 0,15% sau fungicid Topsin 0,1%.

Principalii daunatori sunt:

1. Isophya tenuicerca

Este o specie de greier de tufiş care nu are aripi şi se deplasează prin sărituri. Adultul are corpul galben-rosietic, pe parta dorsala cu pete si dungi negre si galbene.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea unui material saditor absolut sanatos

Origine si raspandire

Originară din zona Alpilor, Lavanda s-a răspândit în toată Europa, ajungând până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Lavanda era cunoscuta încă de pe vremea romanilor, care o foloseau pentru proprietăţile sale aromatice, atat îterme, cât şi pentru a-şi parfuma hainele. În tradiţia populară, bucheţele de flori erau atârnate la icoane, ca semn de venerare divină. In tara noastra, cultura de lavanda a inceput sa ia amploare in ultimii ani.

Importanta culturii

• Lavanda se cultiva ca si planta decorativa in gradini si parcuri, dar si ca planta decorativa pentru buchete;
• Lavanda se utilizeaza ca si planta medicinala sub forma de tincturi, uleiuri, sau infuzii in tratarea unor afectiuni precum insomniile, migrenele, depresiile dar si bronsitele, reumatismul sau chiar calvitia;
• In gastronomie lavanda este un condiment incredibil ce poate da savoare atat salatelor, aperitivelor sau fripturilor, cat si deserturilor si bauturilor. Aroma puternica impune insa folosirea cu moderatie;
• Datorita parfumului intens si deosebit de placut lavanda este una dintre cele mia folosite plante din industria cosmetica. Parfumul lavandei il regasim in sapunuri, detergenti dar si in cele mai apreciate parfumuri;
• Lavanda este un puternic insecticid atat la interior unde alunga moliile sau tantarii, cat si in gradina.

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Lavanda este o specie perena, care poate fi cultivata pe acelasi loc timp de 8 – 10 ani. Pentru prelungirea duratei de exploatare sunt necesare taieri de intinerire a tufelor, executate la 10 – 15 cm de la sol, in asa fel incat sa nu fie produs un dezechilibru in biologia plantei. Este recomandata amplasarea plantatiilor pe sole protejate de vanturi, insorite, cu expozitie sudica, cu sol profund si permeabil. Vor fi evitate suprafetele imburuienate cu buruieni perene.

Pentru infiintarea culturii de lavanda este recomandata o aratura adanca, precedata eventual de o afanare adanca 50 – 70 cm (desfundare), apoi terenul trebuie foarte bine maruntit, nivelat si mentinut fara buruieni, prin discuiri si grapari repetate. Toamna, inainte de plantare, terenul va fi discuit si va fi pregatit superficial, cu un combinator.

Lavanda este o planta care valorifica bine ingrasamintele organice. Se recomanda folosirea gunoiului de grajd, foarte bine fermentat si aplicat cat mai uniform, care contribuie la dezvoltarea masei vegetative si la cresterea continutului in ulei volatil. Pot fi aplicate 25 – 40 t/ha gunoi de grajd, toamna, sub aratura, inainte de infiintarea plantatiilor. Mai pot fi aplicate mranita si compost, la fiecare cuib, odata cu pamantul rasadurilor.

Lavanda se poate inmulti prin samanta (semanat direct in camp sau prin rasad) sau vegetativ (prin butasi inradacinati sau ptin despartirea tufei). Atat samanta cat si materialul vegetativ trebuie sa provina din culturi certificate ecologic. Cea mai frecvent folosita metoda de infiintare a culturii este cea prin rasad, deoarece pot fi obtinute culturi incheiate, fara goluri, cu plante viguroase si productivitate buna. Rasadurile pot fi produse in straturi reci, prin semanare in septembrie – octombrie sau primavara, foarte devreme. Se recomanda ca araturile sa fie de 1 m latime si 8 – 10 m lungime, cu poteci de 50 cm intre ele. Suprafata straturilor va fi cu 10 cm sub nivelul terenului si trebuie sa fie foarte bine nivelata cu grebla, apoi se traseaza santulete la 10 – 15 cm intre randuri, in care se va semana.

Samanta utilizata trebuie sa aiba o puritate de minimum 70% iar germinatia sa fie de minimum 50%. Dupa semanat, randurile se vor acoperi cu mranita pentru a nu se forma crusta. Cand plantele au 2 – 3 perechi de frunze formate se va efectua raritul, lasand circa 5 cm distanta intre plante. Plantutele smulse la rarit pot fi replantate. Pana in toamna, suprafata stratului va fi plivita de buruieni si va fi udata.

De pe un hectar de straturi pot fi obtinute aproximativ 400.000 de rasaduri iar pentru un hectar sunt necesare 20.000 de plante.

Plantarea se efectueaza fie manual, fie semimecanizat. Se folosesc rasaduri sanatoase cu partea aeriana de 10 – 12 cm. Lavanda se planteaza la 100 de cm intre randuri si la 50 cm intre plante pe rand. Daca terenul este in panta, plantarea va fi efectuata pe curbele de nivel.

In culturile de lavanda sunt necesare lucrari de completare a golurilor si combaterea buruienilor. Inca din primul an, vor fi efectuate lucrari de prasit si plivit, pentru a fi tinute sub control buruienile. In plantatiile tinere sunt necesare 4 – 6 prasile,iar in cele mai batrane 2 – 3 prasile. In primul an se va acorda o atentie deosebita distrugerii buruienlor perene de genul costreiului, pirului, volburei, pentru a se simplifica lucrarile in urmatorii ani.

Cultivata in gradina lavanda este foarte rezistenta si nu prezinta sensibilitate la daunatori. In culturile agricole insa poate fi atacata de rugina neagra atunci cand se invecineaza cu lanurile de grau.

Recoltarea. Se recomanda recoltarea la inflorire deplina, atunci cand continutul de ulei volatil este maxim. Recoltarea se va face in miezul zilei, in intervalul 10 – 14 pe timp insorit si calduros, fara vant sau ceata, pentru a exista maximum de ulei volatil in inflorescente. Recoltarea se poate efectua manual cu secera sau mecanizat.

Productia de inflorescente proaspete este de 2 – 3 t/ha in primii 2 – 3 ani, dar poate ajunge pana la 5 – 6 t/ha in urmatorii ani. Dintr-o tona de inflorescente se pot obtine aproximativ 10 l de ulei volatil.

Origine si raspandire

Este o planta originara din Extremul Orient, Siberia si Mongolia, cunoscuta inca din antichitate si raspandita in principal in Europa (din secolul XVI) si Asia. In prezent, suprafete mari se cultiva in Caucaz si Siberia, iar in alte tari, mai reprezentative sunt culturile din apropierea fabricilor de conserve. In tara noastra, tarhonul este mai bine cunoscut in Transilvania si, in general, se cultiva pe suprafete restranse.

Importanta culturii

– De la tarhon se folosesc frunzele si tulpinile tinere, care au aroma caracteristica si un gust iute-racoritor, pentru condimentarea si aromatizarea preparatelor culinare si a muraturilor;

– In industria alimentara se foloseste la condimentarea unor conserve de carne si legume, la prepararea diferitelor marinate si a muraturilor de legume in otet;

– Partile aeriene ale plantei contin ulei volatil (0,1 – 0,4%) format din metichavicol, felandrean si acimen, taninuri, substante amare, vitaminele B1 si C, saruri minerale, urme de iod;

– Tarhonul are proprietati terapeutice si este utilizat in medicina pentru tratarea unor afectiuni ca: boli de ficat si rinichi, ascita, reumatism, dureri de cap si de dinti, ca si pentru stimularea apetitului si a digestiei.

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Tarhonul are pretentii foarte mici fata de caldura. Rezista la temperaturi coborate de – 25….-30°C. Are pretentii mari fata de lumina, de aceea se cultiva pe terenuri insorite, cu expozitie sudica. Fata de umiditate are cerinte moderate, dar permanente, de aceea in timpul verii necesita irigarea prin aspersiune. In conditii de seceta si de temperatura ridicata productiile scad, iar lastarii isi pierd din fragezime, se lignifica si devin prea picanti, improprii pentru consum. Nu suporta insa nici excesul de umiditate in sol. Productii ridicate se obtin pe soluri cu textura mijlocie, profunde, fertile, cu panza de apa freatica mai la suprafata, bine drenate.

Tarhonul se inmulteste aproape exclusiv pe cale vegetativa: prin butasi, drajoni, sau prin despartirea tufelor si foarte rar prin seminte.

Pentru cultura tarhonului se aleg terenuri adapostite, cu expozitie sudica, care se curata de buruieni. Pregatirea terenului se face prin administrarea din toamna a 30 – 40 t/ha gunoi de grajd si aratura adanca la adancimea de 30 – 40 cm. Primavara se aplica lucrari cu grapa cu discuri pentru maruntirea terenului si se modeleaza in straturi inaltate.

Obtinerea materialului saditor

Butasii se obtin in lunile iulie-august, prin recoltarea de la biotipurile intens aromate, a lastarilor de la baza tulpinii lignificate, lungi de 20 – 25 cm. Dupa indepartarea varfurilor, lastarii sunt fasonati simpli sau „cu calcai”, la lungimea de 10 – 12 cm, astfel incat, din fiecare lastar, se pot obtine 2 butasi.

Uneori, cand timpul este racoros, butasii astfel obtinuti se pot planta direct la locul definitiv, dar rezultate mult mai sigure se obtin cand se folosesc butasii inradacinati in rasadnite special pregatite. In acest scop, intr-un strat gros de 10 – 12 cm, de nisip sau amestec din parti egale de nisip si mranita, se planteaza butasii, la distante de 8 – 10 cm intre randuri si 5 cm pe rand (200 – 250 butasi/m²). In perioada inradacinarii, lucrarile de ingrijire constau in mentinerea temperaturii la 12 – 17°C, aerisiri repetate, asigurarea permanenta a umiditatii substratului si la nevoie, umbrirea.

Dupa un interval de 10 – 15 zile, butasii formeaza 2 -3  radacini bine dezvoltate si se pot planta in camp.

-Despartirea tufelor sau obtinerea drajonilor se face in martie – aprilie, numai la plantele viguroase si sanatoase. Pentru plantare se folosesc drajoni sau fragemente de planta cu 2 – 3 radacini.

-Producerea rasadurilor (in cazul inmultirii prin seminte) se face in rasadnite, sub tunele joase, sau in solarii, prin semanat in perioada martie-mai, sau pe straturi reci, in luna iulie.

Semanatul se face in randuri distantate la 5 cm, iar rasadul se repica in rasadnite reci la distanta de 8 – 10 cm intre randuri si 5 cm pe rand. Se aplica lucrari curente de ingrijire: acoperirea rasadnitelor cu rogojini in primele 3 zile de la repicat, udarea si aerisirea moderata, fertilizarea suplimentara. Rasadurile sunt bune pentru plantat la varsta de 45 zile.

Plantarea materialului saditor se executa la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai. Pe teren nemodelat se planteaza la distanta de 50 cm intre randuri si 25 cm intre plante pe rand, sau echidistant la 35 – 45 cm. Pe straturi inaltate se planteaza 3 randuri distantate la 37 cm, iar intre plante pe rand, se lasa 12 – 15 cm.

Imediat dupa plantare se uda cu o norma de 250 – 300m³/ha pentru a se asigura prinderea, iar in continuare se fac udari moderate si repetate pentru pornirea in vegetatie.

Lucrarile de ingrijire constau in: aplicarea a 3 – 4 prasile pentru a mentine terenul curat de buruieni si afanat; 7 – 8 udari; mulcirea solului cu paie, rumegus sau ramuri tocate. Pentru a favoriza aparitia lastarilor destinati consumului, se recomanda taierea tulpinilor florifere pe masura ce acestea apar. La inceputul iernii, tufele se taie la cativa centimetri deasupra solului si se acopera cu frunze, paie, balegar paios, pentru a proteja plantele de inghet.

Recoltarea frunzeor si a varfurilor lastarilor se poate incepe in primul an, dupa 6 – 8 saptamani de la plantare. Recoltarea lastarilor de dimensiuni mai mari, este posibila numai din anul al II-lea de cultura. Se taie lastarii tineri lungi de 15 – 20 cm, la inaltimea de 10 – 12 cm deasupra solului. Se recomanda recoltarea repatata, pentru a provoca aparitia de noi lastari si astfel , o marimifcare puternica a tufelor.

Productiile anuale de lastari si frunze sunt de 10 – 20 t/ha.

Valorificarea se face cat mai repede dupa recoltare, sub forma de legaturi. In depozite frigorifice, tarhonul se poate pastra timp de 3 – 5 zile, la temperatura de 0 – 3°C si umiditate relativa de 85 – 90%.

O cultura de tarhon dureaza 10 – 15 ani, dar este eficienta numai 4 – 5 ani, datorita aparitiei accentuarii in timp, a fenomenului de degarnisire a tufelor. De aceea, se recomanda ca dupa acest interval, plantatia sa fie defrisata, iar plantele sa se foloseasca la obtinerea materialului saditor de reinnoire a culturii.

Cultura fortata si protejata a tarhonului

Deoarece tarhonul uscat isi pierde aroma, pentru a avea frunze verzi in timpul iernii, se efectueaza culturi fortate. In acest scop, vara se scot plantele viguroase si se pastreaza la locuri adapostite, iar inainte de sosirea iernii, se aseaza in sere sau rasadnite calde, intr-un strat de amestec de pamant gros de 30 – 35 cm, sau in ghivece.

Protejarea culturilor in camp, se poate face prin asezarea peste plante, a unor tocuri de rasadnite acoperite cu ferestre. Astfel, recoltarea frunzelor se poate prelungi si in timpul iernii.

Plantele fortate sunt aproape lipsite de aroma, de aceea, inaintea inceperii recoltarilor, culturile trebuie aerisite puternic, pana cand apare aroma caracteristica.

]]> ../../../informatii-despre-tarhon-plante-aromatice-si-condimente/feed/index.bin 0 ../../../informatii-despre-salvie-plante-aromatice-si-condimente/index.html ../../../informatii-despre-salvie-plante-aromatice-si-condimente/index.html#respond Mon, 22 Aug 2016 14:41:30 +0000 http://www.petala.ro/?p=3660 Salvia officinalis L.  – Salvia

Origine si raspandire

Salvia isi are originea in zonele submontane ale Marii Mediterane, de unde s-a raspandit in toate zonele riverane si apoi si in celelalte tari europene, asiatice si din nordul Africii. Inca din antichitate, a fost cunoscuta ca planta medicinala. In prezent este mult cultivata in partea de sud a Europei, mai putin in Europa Centrala, Marea Britanie, SUA. La noi in tara, salvia este putin utilizata in alimentatie si, ca urmare, se cultiva ocazional, pe suprafete mici, mai ales in regiunile sud – vestice.

Importanta culturii

– In numeroase tari, frunzele de salvie se folosesc drept condiment la preparate culinare (carne, peste, paste, suc si pasta de tomate etc.);

– In industria alimentara, salvia se foloseste la fabricarea vermuturilor;

– Uleiul extras din frunze se foloseste in industria parfumurilor si in cosmetica, iar frunzele au utiliari terapeutice ( ca antiseptic, antispastic, hemostatic, diuretic, stimulent al secretiei biliare, cicatrizant, diminuant al transpiratiei si al inflamatiilor).

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Fiind originara din climat temperat, salvia este o planta pretentioasa la caldura : creste intens la 20 – 25°C; nu suporta oscilatii puternice la temperatura si este distrusa de gerurile uscate. Pretentiile fata de lumina si umiditate sunt moderate, iar solul de cultura trebuie sa fie permeabil, bine drenat, fertil si lipsit de buruieni. Reactioneaza bine la ingrasamintele chimice, mai ales cele cu potasiu si azot.

Salvia se inmulteste prin seminte sau vegetativ, prin butasi si despartirea tufelor. Fiind o specie perena, salvia se cultiva in afara asolamentului, bune premergatoare fiind plantele care lasa terenul curat de buruieni si au o perioada de vegetatie scurta, cum sunt leguminoasele pentru boabe, borceagurile, cerealele de toamna.

Pregatirea terenului incepe din toamna, cand odata cu aratura adanca se incorporeaza si ingrasamintele organice si chimice si continua primavara, prin discuire si eventual tavalugire.

Obtinerea materialului biologic necesar infiintarii culturii. Avand in vedere ca semintele sunt foarte mici, pentru obtinerea unor culturi uniforme, se recomanda producerea rasadurilor in rasadnite si solarii, in perioada martie – mai. Pana la plantare (35 – 40 zile), rasadurile se ingrijesc prin mentinerea temperaturii la peste 15°C, udari si combaterea bolilor si daunatorilor. Butasiise realizeaza din lastarii anuali, care se fasoneaza prin scurtare la lungimea de 10 – 12 cm, indepartarea frunzelor bazale si reducerea la jumatate a celor aeriene. Astfel fasonati, butasii se pun la inradacinat in rasadnite. Portiunile de planta, rezulta din divizarea tufelor mari din plantatiile mai vechi.

Infiintarea culturilor se face toamna sau primavara devreme, prin semanat sau plantarea materialului vegetal. Se recomanda schema de infiintare in randuri distantate la 50 – 60 cm si la 30 – 40 cm intre plante pe rand, pentru a realiza o desime optima de 42 – 66 mii plante la hectar, care asigura exploatarea culturii timp de 4 – 6 ani, incepand cu anul al doilea de la infiintare. In cazul suprafetelor mari, se efectueaza semanatul direct, mecanizat, la adancimea de 2 – 3 cm, iar cantitatea de samanta necesara este de 8 – 10 kg/ha.

Lucrarile de ingrijire sunt cele curente: raritul plantelor pe rand (la culturile semanate direct), prasit, udat si fertilizat la nevoie, combaterea bolilor (fainare, putregaiul radacinii) si a daunatorilor specifici (coleopterul Cassida equestris si omida fluturelui Zygena punctum), fertilizare, irigare. Incepand din al doilea an de vegetatie, primavara foarte timpuriu, se taie tulpinile batrane, lignificate, in vederea regenerarii plantelor.

Recoltarea frunzelor se face incepand din momentul cand florile se afla in faza de butonizare iar continutul in ulei volatil este ridicat si se repeta de 2 – 3ori in timpul verii, pana toamna. Se culeg prin rupere sau taiere cu cutitul, frunze si varfuri de lastari. Uscarea frunzelor se poate face la umbra, in camere bine aerisite, sau artificial la 30 – 35ºC. La culturile destinate extragerii uleiului volatil, se recolteaza plantele intregi, in timpul infloritului, cu masina de recoltat si se transporta imediat la distilarie.

In primul an de recoltare se obtin productii de 6 – 8 tone/ha frunze si lastari verzi (1,7 – 2,3 tone/ha material uscat), iar in anii urmatori productiile pot atinge 10 – 12 t/ha material proaspa. Randamentul de uscare este de 3,5:1.

Origine si raspandire

Rozmarinul este o planta de origine mediteraneana, cunoscuta inca de pe timpul lui Diosccoride, Columella si Pliniu. Dupa unii autori, foi de rozmarin au fost gasite in sarcofagele faraonilor, ceea ce dovedeste ca aceasta planta a fost cunoscuta si de vechii egipteni. In prezent este raspandit in toate tarile din regiunea mediteraneana.

Importanta culturii

– Se cultiva ca planta condimentara, ornamentala si medicinala;

– Partea utila a plantei o constituie lastarii anuali cu frunzele specific aromate, utilizate in compozitia diferitelor salate din cruditati sau pentru aromatizarea unor produse realizate la cuptor (fripturi inabusite);

– Frunzele si lastarii contin ulei volatil, flavonoide, oxizi, cetone, acid glicolic si gliceric, vitamina C, iar semintele sunt bogate in ulei gras si elemente minerale, printre care cupru, prumb, zinc;

– Este utilizat in industria cosmetica, parfumerie, apre proprietati melifere si terapeutice (antiseptic, diuretic, psihostabillizant).

Sfaturi pentru cultivare s ingrijire

Rozmarinul este o planta cu pretentii reduse fata de temperatura (rezistenta la ger) si umiditate, care prefera soluri argilo-nisipoase, profunde, bine drenate, fertile.

Datorita semintelor foarte mici, culturile de rozmarin se infiinteaza prin rasad si prin butasi inradacinati,

Pregatirea terenuluise face din toamna precedenta pentru a permite plantarea rasadului primavara devreme, in lunile martie – aprilie, sau in lunile iulie – august, daca se folosesc butasi inradacinati.

In vederea obtinerii rasadului, se seamana in rasadnite calde, in randuri sau prin imprastiere la inceputul lunii februarie. Pentru obtinerea butasilor, se recolteaza lastarii anuali de la plante mama din plantatiile vechi, se fasoneaza la lungimea de 12 – 15 cm si se inradacineaza in rasadnite sau pe brazde reci, in substrat nutritiv, pana in luna august cand pot fi plantati la locul de cultura.

Distantele de infiintare a culturii sunt de 50 – 60 cm intre randuri si 30 – 40 cm intre plante pe rand.

Lucrarile de ingrijire din anul I constau in udari si prasile repetate si se repeta in urmatorii ani ai culturii.

Recoltarea poate incepe din anul doi de cultura, in timpul infloritului si se face prin taierea varfurilor lastarilor anuali. Se recolteaza de doua ori pe an. Frunzele se pot consuma in stare proaspata sau uscata. Pentru extragerea uleiului volatil, se transporta imediat la statia de distilare.

Productia anuala de lastari si frunze proaspete este de 4 – 6 t/ha.