Importanţă

Este folosit în alimentaţia animalelor ca nutreţ verde, fân, singur sau în amestec cu cereale, iar boabele se administrează sub formă de nutreţ concentrat. Boabele se mai folosesc şi în obţinerea unor cleiuri de calitate superioară, folosite în industriile aviatică, textilă, de furnire etc.

Raspandire:

Latirul se cultivă pe circa 500 mii ha pe glob, din care cea mai mare parte în India. La noi în ţară se cultivă în zona de stepă pe câteva sute de ha, fiind rezistent la secetă.

Particularitati biologice

    Latirul germinează la minimum 2 – 3°C. Răsărirea este hipogeică. Rădăcina este de tipul II. Tulpina este de 40 – 80 cm, ramificată, muchială, aripată, târâtoare. Frunzele sunt paripenate, cu o pereche de foliole lanceolate şi stipele dezvoltate. Florile sunt grupate în raceme scurte, câte 2 -3, albe sau colorate, iar fecundaţia este autogamă. Fructul este rombic, de 2 – 3 cm. comprimat, aripat, cu 2 – 5 seminţe unghiulare, albe sau colorate.

Cerintele fata de clima si sol

     Latirul are pretenţii moderate faţă de climă, fiind puţin pretenţios la temperatură şi umiditate. Ca plantulă suportă îngheţuri de -8°C; ulterior devine mai sensibil. Suma de grade este de circa 1.800°C. Suportă seceta, după care plantele îşi reiau creşterea, depăşind, din acest punct de vedere, celelalte leguminoase. Reuşeşte pe aproape toate tipurile de sol, exceptând cele umede şi răcoroase şi cele nisipoase. Valorifică mai bine ca alte plante solurile cu un anumit grad de sărăturare şi cele calcaroase, convenindu-i reacţia uşor alcalină.

Tehnologia de cultivare:

     Rotatie:

    Latirul se poate cultiva după orice plantă, cu excepţia leguminoaselor. Amplasarea în rotaţie nu constituie o problemă, având în vedere suprafeţele mici cultivate. Este o bună premergătoare pentru toate plantele, putându-se
cultiva după el şi grâul de toamnă, în India se cultivă în amestec cu grâul, de care se separă uşor la treierat.

Fertilizare: Cerinţele fată de elementele nutritive ale latirului sunt similare cu cele ale mazării, deci fertilizarea se face după aceleaşi reguli.

Pregătirea terenului: Cuprinde aceleaşi lucrări ca şi pentru alte plante semănate în prima urgenţă.

Sămânţa şi semănatul: Sămânţa trebuie să aibă puritatea peste 96%, iar valoare germinativă peste 80%. Semănatul se face în urgenţa întâi (la 3 – 4°C în sol), cel mai târziupână la sfârşitul lunii martie. Densitatea de semănat este de 80 – 100 boabe germinabile/m2. Se seamănă în rânduri apropiate (12 – 15 cm), la adâncimea de 5 – 6 cm. Cantitatea de sămânţă este de 120 – 160 kg/ha.

Lucrările de îngrijire:  Sunt ca şi cele pentru mazăre, mai puţin erbicidarea.

Recoltare:  Recoltarea se face când 2/3 din păstăi s-au îngălbenit, în aceleaşi condiţii tehnice arătate la mazăre. Producţiile oscilează între 10-20 q/ha. Pentru păstrare, se vor lua aceleaşi măsuri ca şi la alte leguminoase.

   Genul Eschscholtzia  reuneste circa 10 specii originare din America, dintre care cea mai cultivata este Eschscholtzia californica Cham.-mac californian.

   Particularitati biologice. Planta, inalta de 25-30 cm, ramificata de la baza si colorata in verde-glauc. Frunzele sunt alterne, petat-sectate, cu foliolele filiforme, colorate in verde-glauc. Florile sunt in forma de palnie, simple sau involte, pintenate, sustinute de pedunculi lungi si colorate in nuante diferite de galben, portocaliu, rosu, alb sau crem. Inflorirea are loc in mai-iulie; florile se deschid doar ziua, pe timp insorit.

   Exigente ecologice. Solicita soluri usoare, insorite, cu fertilitate medie si potrivit de umede. Nu suporta caldurile excesive.

   Inmultirea si cultura. Esoltia se inmulteste prin seminte semanate direct la locul de cultura, in randuri sau cuiburi distantate la 20-25 cm. Perioada optima pentru semanat se inscrie in intervalul martie-aprilie; de asemenea, se mai poate semana si la sfarsitul verii pentru inflorirea in sezonul de toamna sau toamna tarziu pentru inflorirea timpurie in primavara anului urmator. Temperatura optima pentru germinatia semintelor este 16-18 grade Celsius, plantele rasar in 8-10 zile de la semanat. Dupa rasarire plantele se raresc in doua etape, lasand in final 2-3 plante la cuib. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

   Gazania este un gen cu circa 30 specii originare din Africa de Sud, cea mai cultivata ca planta anuala fiind specia Gazania splendens Hort.-gazania.

   Particularitati biologice. Planta formeaza o rozeta bogata de frunze cu inaltimea variind intre 10 si 30 cm, in functie de soi. Frunzele sunt sesile, oblong-lanceolate, colorate in verde inchis pe partea superioara si verde-aramiu pe partea inferioara (aspect datorat pubescentei foarte dense). Florile sunt grupate in calatidii mari, asemanatoare margaretelor, cu ligule oval-eliptice, ascutite la varf si colorate in nuante foarte diferite de galben, alb, roz, rosu, crem, portocaliu; infloresc din iunie pana toamna tarziu, in octombrie, numai ziua, pe timp insorit.

   Inmultirea si cultura. Se inmulteste prin seminte. Semanatul se face in ladite, in sere sau in solarii si rasadnite, in luna martie. Temperatura optima pentru germinatia semintelor este de 18-20 grade Celsius, plantele rasar in 7-10 zile de la semanat. Rasadurile se repica o singura data, in ladite, dupa 2 saptamani de la rasarire iar dupa alte 2-3 saptamani se planteaza in placi alveolare sau ghivece cu diametrul de 6-8 cm; repicatul se poate face si direct in ghivece sau placi alveolare. Plantarea rasadurilor in camp se face in luna mai, la distantele de 20-25 cm. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

    Genul Hosta include circa 38 specii erbacee ce formeaza tufe bogate si foarte frumoase de frunze mai mari sau mai mici, originare din Japonia si China. Speciile cele mai raspandite sunt: Hosta plantaginea Aschers, Hosta sieboldiana Engl. si Hosta undulata-crin de toamna.

    Toate aceste specii sunt decorative si in afara sezonului de inflorire prin habitatul general al plantei si caracterele frunzelor.

    Particularitati biologice

    Hosta plantaginea. Planta creste sub forma de tufa de frunze cu inaltimea de circa 60 cm si diametrul de 30 cm. Frunzele sunt mari, ovat-cordiforme, colorate in verde intens, cu varful acuminat si nervurile evidente, aproape paralele. Florile, tipice Liliaceelor, sunt mari, albe, cu gatul alungit, colorate in alb, placut parfumate si grupate in raceme terminale; infloresc in iulie-august.

    Hosta sieboldiana. Inaltimea tufei variaza intre 30 si 40 cm, frunzele sunt mari, cordiform-alungite, lung pedunculate, colorate in verde cu reflexe albastrui. Florile sunt colorate in violet-liliachiu sau alb si sunt dispuse cate 10-15 in raceme terminale. Inflorirea are loc in iulie-august.

    Hosta undulata. Talia plantei variaza intre 40-60 cm. Frunzele sunt cordiforme, mai mult sau mai putin alungite, cu marginea puternic ondulata, colorate in verde-galbui si patate cu alb sau verde intens, in functie de soi. Tijele florale depasesc cu mult inaltimea frunzelor iar florile sunt colorate in violet. Inflorirea are loc din iulie pana in septembrie.

    Exigente ecologice. Desi este o planta putin pretentioasa. Hosta prefera solurile argilo-nisipoase, bogate in humus, umede, bine drenate, umbrite sau semiumbrite.

    Inmultirea si cultura. Speciile de Hosta se inmultesc vegetativ prin divizarea tufei, inmultirea prin seminte fiind practica mai mult in lucrarile de ameliorare, pentru crearea de soiuri noi. Plantele mama care se supun procesului de divizare a tufei trebuie sa aiba minim 4-5 ani de la ultima divizare. Perioada optima pentru divizarea tufei este toamna, in octombrie, nefiind exclusa insa si perioada de primavara, imediat dupa pornirea plantelor in vegetatiei.

    Diviziunile de plante rezultate in urma despartirii tufei se planteaza direct la locul de decor, in gropi cu dimensiunile de 30/30/30 cm, in care se adauga 1-2 kg mranita bine descompusa inainte de plantare. Distantele dintre plante sunt de 50-60 cm. Dupa plantare se uda abundent fiecare planta. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

    Colchicum este un gen cu circa 65 specii rustice cu bulbi si seva toxica, originare din Europa, Asia si Africa. Dintre acestea, cea mai cunoscuta este specia Colchicum autumnale L.-brandusa de toamna.

    Particularitati biologice. Creste spontan si in poienile inalte si umede din tara noastra. Planta formeaza in sol un bulb tunicat, oval din care pornesc frunze linear-lanceolate, verzi, inguste si una sau mai multe tije florale lungi de 15-20 cm, ce poarta in varf florile. Acestea sunt solitare, simple sau duble, in forma de palnie, colorate in roz, liliachiu sau alb. Inflorirea are loc la sfarsitul verii-toamna, din august pana in octombrie, dupa uscarea frunzelor.

    Exigente ecologice. Prefera solurile mijlocii, bogate in humus, potrivit de umede, insorite sau semiumbrite. Sunt geofite rustice, cu repausul vara.

    Inmultirea si cultura. Brandusa se inmulteste exclusiv prin separarea bulbilor, vara dupa uscarea frunzelor, odata la 3-4 ani. Replantarea bulbilor la locul de decor se face imediat dupa scoatere, mai ales la speciile care infloresc toamna. Distantele de plantare sunt de 15-20 cm iar adancimea de plantare de 10 cm. Sunt plante putin pretentioase, care se multumesc cu lucrari minime de ingrijire-afanarea solului, distrugerea buruienilor, udatul la nevoie.

    Genul Crocus reuneste circa 80 specii rustice cu cormi originare din bazinul mediteranean, cele mai cunoscute fiind speciile Crocus aureus Sibth. si Crocus banaticus Heuff.-sofran.

    Particularitati biologice

    Crocus aureus. Planta prezinta in sol tuberobulbi unicati, ovoizi sau usor aplatizati. Frunzele sunt inguste, lineare, verzi, usor canaliculate. Florile apar odata cu frunzele primavara in martie-aprilie si sunt mici, colorate in galben-oranj sau galben-auriu.

    Crocus banaticus. Frunzele sunt linear-lanceolate, cu inaltimea de circa 1 cm, verzi, cu nervura mediana alb-verzuie pe partea inferioara. Florile apar odata cu frunzele in martie-aprilie si sunt albe, sau liliachii cu striatiuni roz si stigmatul albastru, trifidat.

    Exigente ecologice. Speciile de Crocus sunt plante putin pretentioase, unele dintre ele intalnindu-se si spontan. Ierneaza afara, fiind o geofita rustica.

    Inmultirea si cultura. Crocusul se inmulteste prin separarea bulbilor odata la 4-5 ani, vara, dupa inflorire, speciile care infloresc primavara, speciile care infloresc toamna. Se aplica lucrarile de ingrijire cu caracter general.

   Genul Fritillaria reuneste circa 90 specii cu bulbi solzosi, urat mirositori, originare din Europa si Asia. Speciile cele mai frecvent intalnite sunt Fritillaria imperialis L. si Fritillaria meleagris L.

   Particularitati biologice

   Fritillaria imperialis. Este o planta cu bulbi foarte mari, solzosi, cu miros puternic de usturoi. Solzii sunt carnosi, colorati in alb-galbui. Frunzele sunt oval-ascutite, mari si dispuse sub forma de tufa la baza plantei. Un alt buchet de frunze, mai inguste si mai mici sunt dispuse in varful tijei florale, imediat deasupra florilor. Tija florala, inalta de 60-100 cm, este foarte viguroasa si se termina cu 6-10 flori in forma de cupa, colorate in galben, oranj, rosu-caramiziu, dispuse in pozitie pendenta, asemenea unor clopote. Inflorirea are loc in aprilie-mai.

   Fritillaria meleagris. Bulbul este mai mic, sferic, usor turtit iar talia plantei este mai mica (20-40 cm). Frunzele sunt lineare, sesile, usor canaliculate. Tija florala este mai subtire si se termina cu una, mai rar doua flori mari, mult asemanatoare cupei de lalea, pendente, albe sau rosii, striate cu rosu sau violet ce infloresc in aprilie-mai.

   Exigente ecologice. Prefera solurile fertile, profunde, bine drenate, usor calcaroase, insorite sau semiumbrite, potrivit de umede. Fritillaria meleagris are nevoie de mai multa apa. Sunt plante rustice, cu repausul vara, care au nevoie de o usoara protejare peste iarna cu materiale organice.

   Inmultirea si cultura. Speciile de Fritillaria se inmultesc prin bulbi, toamna in septembrie, odata la 3-4 ani. Bulbii sunt foarte sensibili la deshidratare, motiv pentru care se vor replanta cat mai repede posibil dupa scoatere. Terenul destinat plantarii se va fertiliza cu mranita bine descompusa si 30-40 g/mp superfosfat. Este foarte important ca in momentul plantarii solul sa fie reavan. distantele de plantare sunt de 30-40 cm iar adancimea de plantare este de 20-25 cm. Plantarea superficiala compromite inflorirea. In gropile de plantare este bine sa se aseze un amestec in parti egale de mranita si pamant de frunze, foarte bine descompuse. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

   Galanthus- unul dintre cei mai cunoscuti vestitori ai primaverii, este un gen cu circa 7 specii bulboase rustice cu inflorire foarte timpurie, originare din Europa si Asia. Speciile cel mai frecvent intalnite in parcuri si gradini sunt Galanthus nivalis L. si Galanthus plicatus M.B.-ghiocel alb.

   Particularitati biologice

   Galanthus nivalis. Planta prezinta in pamant un bulb tunicat, piriform, protejat la exterior de 1-2 tunici pergamentoase brune. Frunzele sunt lineare, inguste, verzi, usor canaliculate. Florile sunt solitare, campanulat-alungite, albe, pendente, sustinute de tije florale cilindrice cu inaltimea de circa 15 cm. Corola se termina cu 6 diviziuni-3 externe si 3 interne, cele interne fiind mai mici, verzi spre varf si striate cu verde pe fata inferioara. Inflorirea are loc primavara devreme, in februarie-martie.

   Galanthus plicatus. Se deosebeste de specia precedenta prin vigoarea mai mare, frunzele mai late si colorate in verde albastrui si florile mai mari, aproape globuloase. Inflorirea are loc in martie.

   Exigente ecologice. Prefera solurile umede dar bine drenate, bogate in humus, fertile, umbrite sau semiumbrite. Sunt specii rustice, cu repausul vara, rezistente la frigul din timpul iernii.

   Inmultirea si cultura. Speciile de Galanthus se inmultesc prin separarea bulbilor, odata la 3-4 ani, vara, in iulie-august, in timpul perioadei de repaus. Replantarea bulbilor la locul de cultura se face in septembrie-octombrie, pastrarea lor in intervalul de la scoaterea din teren pana la plantare facandu-se in spatii uscate, bine aerisite. Solul destinat plantarii bulbilor se pregateste prin executarea lucrarilor specifice culturilor perene efectuate in camp. La fertilizarea de baza, efectuata inainte de mobilizarea adanca a solului, se administreaza 20-25 g/mp superfosfat, 10-15 g/mp sulfat de potasiu si 2-3 kg/mp mranita foarte bine descompusa.

   Distantele dintre bulbi sunt de 5-6 cm iar adancimea de plantare este de 6-8 cm. Plantarea se poate face si pe peluzele de gazon, folosind plantatoare speciale, cu grija pentru a nu distruge covorul de iarba. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

   Genul Liatris include circa 30 specii rustice cu tuberobulbi, originare din America de Nord. Specia cea mai cultivata este Liatris spicata Willd.-liatris.

   Particularitati biologice. Planta formeaza o susa de cormi aproape sferici, negriciosi cu circumferinta de pana la 10-12 cm. Fiecare corm formeaza cate o tulpina florala inalta de circa 50 cm, dreapta, neramificata, garnisita cu frunze lineare lungi de circa 40 cm, colorate in verde inchis. Florile sunt mici, rosii-purpurii sau roz-violet, mai rar albe, grupate cate 8-15 in capitule scurt pedicelate, reunite la randul lor in spice terminale erecte cu lungimea de 20-40 cm. Deschiderea florilor are loc de la varful spicului spre baza. Infloreste din iulie pana in septembrie.

   Exigente ecologice. Prefera solurile mijlocii, fertile, potrivit de umede, permeabile si insorite. Este o planta geofita rustica.

   Inmultirea si cultura. Liatris se inmulteste prin seminte si prin separarea cormilor. Semanatul se face in sere, solarii sau rasadnite, in februarie-martie. Pentru producerea a 1000 de plante sunt necesare 10 g seminte; temperatura optima pentru germinatia semintelor este 18 grade Celsius, plantele rasar in 20-30 zile de la semanat. Rasadurile se repica dupa circa 3 saptamani de la rasarire, cel mai bine direct in ghivece mici, cu diametrul de 6-8 cm sau in placi alveolare cu alveolele de acelasi diametru. Spre sfarsitul lunii mai rasadurile se planteaza pe brazde in pepiniera, la distantele de 20-25 cm si se ingrijesc aici pana in  primavara anului urmator cand plantele pot fi transferate la locul de decor, la distantele de 40-50 cm.

   Inmultirea vegetativa prin separarea cormilor se face primavara in aprilie sau toamna in octombrie, odata la 3-4 ani. Formatiunile vegetale rezultate in urma divizarii se planteaza direct la locul de cultura, folosind aceleasi distante de plantare ca si in cazul materialului biologic obtinut din seminte. Imediat dupa plantare se va uda fiecare planta, cu cantitati suficiente de apa. Ingrijirea plantelor, atat in campul de inmultire cat si la locul de decor, se face prin udatul la nevoie, afnarea solului, distrugerea buruienilor, mranita bine descompusa (1-2 kg/mp).

   Genul Muscari include 50 specii bulboase, originare din Europa, Asia si Africa, cea mai cunoscuta fiind specia Muscari armeniacum Mill.-muscari.

   Particularitati biologice. Planta formeaza in sol un bul mic, tunicat, sferic sau piriform, alb-cenusiu, din care pornesc 6-8 frunze lineare, usor canaliculate si o tija florala cilindrica, lunga de 15-20 cm. Florile sunt scurt pedicelate, campanulate, dispuse in raceme spiciforme terminale, asemanatoare celor de zambile dar de dimensiuni mai mici. Sunt colorate cel mai adesea in albastru de diferite nuante dar se intalnesc si soiuri cu flori albe sau roz. Inflorirea are loc in martie-aprilie.

   Exigente ecologice. Muscari poate creste pe orice tip de sol cu conditia ca acesta sa nu fie prea umed si sa fie bine drenat. este o geofita rustica, avand repaus profund vara, dupa inflorire. Prefera expozitiile insorite dar tolereaza bine si semiumbra.

   Inmultirea si cultura. Speciile de Muscari se inmultesc prin separarea bulbilor, odata la 2-3 ani, vara in timpul repausului. Dupa scoatere, bulbii se sorteaza pe categorii de marime, se zvanta si se pastreaza pana toamna in spatii uscate si bine aerisite. Replantarea bulbilor se face toamna, in septembrie-octombrie, la distantele de 10-15 cm si adancimea de 5-6 cm. Pregatirea solului in vederea plantarii se face ca si pentru bulbii de zambile. Ingrijirea plantelor este usoara si are in vedere afanarea solului si distrugerea buruienilor si udatul la nevoie, in primaverile secetoase.

   Narcissus (narcisa) este un gen cu peste 30 specii bulboase rustice, originare din bazinul mediteranean si Europa Centrala si Occidentala. Cei mai multi autori grupeaza speciile de narcise in functie de numarul de flori de pe tija florala, deosebindu-se specii cu o singura floare in varful tijei florale si specii cu mai multe flori pe tija florala.

   Din prima grupa, mai frecvent intalnite sunt speciile Nracissus pseudonarcissus L., Narcissus incomparabilis Mill. si Narcissus poeticus L. Dintre speciile cu mai multe flori pe tija florala mai cunoscute sunt Narcissus jonquilla L. si Narcissus tazzeta L.

   Particularitati biologice

   Narcissus pseudonarcissus. Mai este cunoscuta si sub numele de narcisa trompeta. Bulbul este piriform, protejat la exterior de 1-2 tunici pergamentoase alb-cenusii. Frunzele sunt lineare, usor canaliculate, cu lungimea de 20-25 cm si latimea de 1-2 cm, colorate in verde-glauc. Tija florala este cilindrica, cu inaltimea de 25-30 cm depasind usor nivelul frunzelor. Florile, dispuse solitar in varful tijei florale, sunt usor parfumate si au coronula mare, tubuloasa, asemanatoare unei trompete, cu marginea ondulata si crenata. Sunt parfumate, simple sau involte, colorate in alb, crem, galben, roz sau rosu, unicolore sau bicolore si infloresc in martie-aprilie.

   Narcissus incomparabilis. Tija florala este mai inalta, de 30-40 cm iar frunzele sunt lineare, mai inguste decat la specia precedenta. Florile au coronula mai scurta, reprezentand circa 2/3 din diametrul periantului. Sunt intens parfumate si usor pendente, colorate in alb, crem, galben sau roz, cu coronula galbena, alba, roz sau rosie. Inflorirea are loc primavara, in martie-aprilie.

   Narcissus poeticus. Frunzele sunt lineare, inguste, cu latimea de 6-8 cm si lungimea de 20-25 cm. Tija florala este cilindric aplatizata, lunga de 30-40 cm si poarta in varf o floare usor pendenta, puternic parfumata, cu coronula scurta, in forma de guleras, colorata diferit decat periantul. Inflorirea are loc in martie-aprilie.

   Nacissus jonquilla. Florile sunt mici, galben-aurii, foarte parfumate, grupate cate 2-4 in varful tijei florale inalte de circa 20 cm si infloresc in martie-aprilie.

   Narcissus tazetta. Tijele florale sunt inalte de pana la 30-40 cm si poarta in varf 6-12 flori puternic parfumate, albe, crem, galbui sau oranj, simple sau duble ce infloresc in martie-aprilie.

   Exigente ecologice. Desi sunt plante putin pretentioase, narcisele cresc si infloresc frumos pe solurile mijlocii, nisipo-argiloase, bogate in humus, bine drenate, cu pH-ul 6-7. Excesul de umezeala si solurile grele determina putrezirea bulbilor. Au repausul vara, dupa inflorire si sunt plante rustice, rezistente la frigul din timpul iernii.

   Inmultirea si cultura. Speciile de narcise se inmultesc prin separarea bulbilor, odata la 3-4 ani, vara in timpul repausului. Replantarea bulbilor la locul de cultura se face toamna, in septembrie-octombrie, intr-un sol bine afanat.

   Distantele de plantare sunt de 15-20 cm iar adancimea de plantare 10-15 cm. Pentru culturile florifere, dispunerea plantelor se poate face in randuri distantate la 20-25 cm, distanta dintre plante pe rand marcandu-se la 10-15 cm. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

    Genul Canna reuneste circa 50 specii cu rizomi puternici, carnosi, originare din zonele tropicale si subtropicale ale Americii, specia cea mai cultivata fiind Canna indica L.-canna.

    Particularitati biologice. Este specia cea mai raspandita. Planta prezinta in pamant rizomi foarte puternici, carnosi, suculenti, din care pornesc mai multe tulpini florale neramificate, inalte de pana la 2,2 m, suculente dar foarte ferme. Frunzele sunt foarte mari, lungi de pana la 50 cm, cu o teaca puternica, cilindrica si limbul oval-lanceolat, colorate in nuante diferite de verde sau rosietic.

    Florile au forma de palnie cu diametrul 5-7 cm, colorate in roz, rosu, galben sau portocaliu, unicolore, bicolore sau pestrite; sunt dispuse solitar sau grupate cate doua la subsoara unei bractei in spice terminale erecte. Inflorirea are loc din mai-iunie pana toamna tarziu, la caderea brumelor. Este o geophyta semirustica, cu repausul iarna.

    Exigente ecologice. Solicita soluri profunde, fertile, bogate in humus, bine drenate, insorite. Desi pH-ul optim este in jur de 6, tolereaza foarte bine reactia acida cat si cea bazica. Are nevoie de multa apa iar fertilizarile cu ingrasaminte organice contribuie la o crestere si inflorire foarte bogata. Nu rezista la frigul din timpul iernii, necesitand scoaterea rizomilor toamna si pastrarea peste iarna in spatii inchise, la temperatura de 4-6 grade Celsius si umiditatea relativa de 50-60 %.

    Inmultirea si cultura. Canna se inmulteste frecvent vegetativ, prin divizarea rizomilor si numai ocazional, in lucrarile de ameliorare, prin seminte. Divizarea rizomilor se face primavara, la sfarsitul repausului. Fragmentele de rizomi se pot planta fie direct la locul de decor, in luna mai, fie se planteaza mai devreme, in martie-aprilie, in ghivece mari, in sere, urmand ca in luna mai sa se planteze afara plante aflate in plina vegetatie. Pentru divizarea rizomilor, tufele de plante mama se curata bine de pamantul de pe rizomi si de resturile vegetale uscate dupa care se fragmenteaza in segmente cu 2-3 muguri vizibili, vigurosi.

    In vederea plantarii terenul se pregateste conform schemei cunoscute pentru speciile perene de gradina, adancimea de mobilizare a solului la desfundatul din toamna fiind de 35-40 cm.

    Toamna, in octombrie, dupa caderea primelor brume, plantele se scot din sol, se scurteaza organele vegetative aeriene la 10-15 cm, pastrandu-se cea mai mare parte a pamantului de pe rizomi intrucat acestia sunt foarte sensibili la deshidratare. Astfel pregatiti, rizomii se introduc pe un singur nivel in spatii inchise cu temperatura de 4-6 grade Celsius si umiditatea relativa a aerului de 50-60 % unde se pastreaza peste iarna pentru parcurgerea perioadei de repaus.

    Primavara rizomii se scot de la pastrare, se fragmenteaza si se replanteaza, fie direct la locul de decor, fie mai intai in ghivece.