Paianjenul brun al pomilor – 

Daunatorul este foarte raspandit, fiind semnalat in America de Nord, Asia Mica, Australia, Noua Zeelanda si in majoritatea tarilor Europene. In Romania este intalnit in zonele de campie, Podisul Transilvaniei cat si in regiunile premontane.

Descriere:

Adultul prezinta corp oval, usor turtit dorsoventral, lung de 0.6 – 0.8 mm, avand o culoare brun – caramizie care poate varia.
Larva are 0.2 mm lungime, este rosu – caramiziu la eclozare, insa pe masura dezvoltarii isi schimba culoarea, putand fi verzuie sau bruna.

Biologie si ecologie:

Specie nemigratoare, se intalneste pe tot parcursul dezvoltarii pe pomii fructiferi. Prezinta 6 generatii pe an si ierneaza in stadiul de ou depus pe ramuri, in general in jurul mugurilor sau in crapaturile scoartei. O femela depune 10 – 30 de oua; larvele apar cand temperaturile depasesc 7˚C, iar la inceputul dezmuguritului se raspandesc in coroana pomilor, localizandu-se pe ramuri, lastari si partea inferioara a frunzelor. Generatie august – septembrie, va fi cea care va depune formele hibernante (ouale).

Plante atacate si mod de daunare:

Se hraneste cu frunze de mar, par, gutui, migdal, etc., care in urma intepaturilor succesive se decoloreaza si se usuca. Simptomele atacului variaza in functie de momentul perioadei de vegetatie, astfel ca pe frunze pot fi intalnite pete mici, de culoare alb – bruna, fara o delimitare bine conturata, atacul localizandu-se in special la baza si de-a lungul nervurilor principale.

Combatere:

In perioada de repaus vegetativ se vor aplica tratamente cu: Confidor Oil (1.5%),iar pe timpul verii se pot trata cu un acaricid: Nissorun 10 WP (0.03%), Envidor 240 SC (3 ml in 10 la apa), Milbeknock (0.05%).

Prezinta 6 – 10 generatii pe an. Ierneaza in stadiul de femela fecundata, pe frunzele ramase in camp dupa recoltare, in frunzarul padurilor si pe scoarta pomilor si a arbustilor. Femelele parasesc locurile de hibernare, primavara, cand temperaturile depasesc 10ºC si incep sa se hraneasca cu diverse plante cultivate si spontane, din mai multe familii botanice (Cucurbitaceae, Malvaceae, Moraceae, Papilionaceae, Rosaceae, Vitaceae etc.). Ataca tomate, vinete, ardei, dovlecei etc., atat in camp cat si in solarii si sere. Adultii si larvele colonizeaza partile inferioare ale aparatului foliar, pe care le inteapa si sug sucul celular, provocand o degradare a tesuturilor. Simptomele caracteristice atacului sunt: pete mici, punctiforme, albe, vizibile pe partea superioara a frunzei; treptat frunzele se ingalbenesc si se usuca.

Combatere: 

• Executarea araturii de toamna, pentru incorporarea resturilor vegetale distruge mediul de hibernare al daunatorului;
• Efectuarea de prasile periodice, pentru distrugerea buruienilor, care pot constitui plante – gazda secundare;
• Executarea de tratamente chimice cu: Nissorun 10 WP, Envidor 240 SC, Milbeknock EC.

2. Paianjenul brun al pomilor – Bryobia rubrioculus

Daunatorul are 4 – 6 generatii pe an. Ierneaza in stadiul de ou, pe ramurile sau trunchiurilor arborilor, in special sub scoarta acestora. Larvele apar la sfarsitul lunii martie – inceputul lunii aprilie, si se hraneste cu lastarii si frunzele tuturor speciilor de pomi fructiferi, pe care le colonizeaza, le inteapa si sug sucul celular, provocand rupturi si dislocari ale epidermei si ale celulelor parenchimului lacunos. Pe frunzele atacate apar pete alb – cenusii sau cenusiu – rosiatice. Fructele atacate se usuca si cad. Atacurile puternice produc debilitarea pomilor.

Combatere: 

• In perioada de repaus vegetativ se vor aplica tratamente cu: Confidor Oil (1.5%),iar pe timpul verii se pot trata cu un acaricid: Nissorun 10 WP (0.03%), Envidor 240 SC (0.3 l/ha), Milbeknock (0.05%).

3. Acarianul galicol al vitei de vie – Eriophyes vitis

In Europa este prezenta doar forma galicola, pe frunzele vitei de vie. Prezinta 3 – 5 generatii pe an si ierneaza in stadiul de adult, sub solzii mugurilor, in scoarta exfoliata a butucilor sau la baza coardelor. Primavara, femele hibernante migreaza pe  partea inferioara a frunzelor, unde depun oua (50 – 70). Acarianul ataca doar vita de vie producand erinoza. Frunzele atacate prezinta pe partea inferioara pete neregulate, delimitate de nervurile frunzelor, cu un aspect de pasla alba. In timpul hranirii, daunatorul produce o substanta toxica, care determina aparitia de gale la nivelul frunzelor. La inceputul atacului petele sunt subtiri si galbui – albicioase, insa treptat se maresc si devin cafenii. In urma atacului, frunzele se etioleaza si cad, iar florile avorteaza.

Combatere: 

• Strangerea frunzelor, toamna, si distrugerea acestora prin ardere;
• Pe suprafete mici frunzele pot fi stranse si distruse chiar si in perioada vegetatiei;
• Executarea de tratamente chimice cu: Nissorun 10 WP, Envidor 240 SC, Milbeknock EC.

Tetranychus urticae – 

Paianjenul rosu comun este raspandit pe toate continentele, fiind unul dintre cei mai periculosi daunatori, pentru numeroase specii de plante cultivate. In tara noastra este intalnit in toate zonele, din martie pana in octombrie, iar in sere este prezent tot timpul anului.

Descriere. Femela prezinta corp elipsoidal, lung de 0,4 – 0,5 mm, cu 2 pete mai inchise, simetrice, pe spate si 7 randuri paralele de perisori. Culoarea corpului variaza, de la verde deschis pana la rosu inchis. Corpul masculului este piriform, lung de 0,35 mm, avand culoarea mai deschisa decat cea a femelei.

Oul este sferic, cu aspect sticlos, albicios la depunere, devenind galben  – portocaliu, pe masura dezvoltarii embrionului.

Larva este incolora, imediat dupa ecloiune, apoi devine galben – deschis sau verde – galbui, avand o lungime de 0,19 mm.

Biologie si ecologie. Prezinta intre 6 si 10 generatii pe an. Ierneaza pe frunzele ramase in camp dupa recoltare, pe sub scoarta pomilor si a arbustilor sau in frunzarul padurilor, in stadiu de femela fecundata. Paraseste locul de hibernare primavara, cand temperatura aerului este mai mare de 10°C si incepe sa se hraneasca pe diferite plante spontane sau cultivate. Imediat dupa aparitie, femelele, depun ouale intr-un paienjenis din fire, pe partea inferioara a frunzelor. Inmultirea se poate face sexuat sau partenogenetic. O femela poate depunde 80 – 150 de oua, a caror incubatie dureaza 4 – 18 zile. Durata dezvoltarii unei generatii este de 15 – 28 zile.

Plante atacate si mod de daunare. Daunator polifag, ataca diferite specii de plante cultivate si spontane din diferite familii cum ar fi: Cucurbitaceae, Malvaceae, Moraceae, Rosaceae, Solanaceae etc. La legume, este intalnit in camp, solarii si sere. Ataca mai des tomatele, vinetele, ardeiul, dovleceii, pepenii verzi etc., colonizand partea inferioara a frunzelor, de unde inteapa si sug sucul celular, degradand tesuturile. Petele mici, punctiforme, albe, vizibile pe partea superioara a frunzei sunt primele semne ale atacului. Plantele atacate stagneaza din crestere si fructifica slab.

Masuri de prevenire si combatere. Impotriva acestui periculos daunator se pot lua o serie de masuri agrotehnice, biologie si chimice.

Masurile agrotehnice constau in: executarea araturii de toamna, pentru incorporarea resturilor vegetale, efectuarea de prasile pentru combaterea buruienilor care pot constitui plante gazda intermediare, inlaturarea frunzelor de la baza plantelor (in spatiile protejate), cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti sau toleranti la atacul acarienilor.

Masurile chimice constau in efectuarea de tratamente cu produse oomologate precum: Nissorun 10 WP, Envidor 240 SC, Milbeknock EC.