Pe plan mondial, sfecla este a doua sursa de zahar dupa trestia de zahar, produs indispensabil pentru alimentatia omului, datorita valorii energetice mari.  Sfecla furnizeaza aproximativ 40-45 % din productia mondiala de zahar.Pe langa alimentatie, zaharul constituie materia prima pentru: obtinerea glicerinei si celulozei; producerea de alcool etilic; obtinerea acizilor lactic si citric; obtinerea carburantilor speciali; obtinerea lactoprenului si dextranului; se foloseste ca mediu de cultura pentru obtinerea penicilinei. Produsele secundare din procesul de fabricare a zaharului sunt urmatoarele: Melasa-care reprezinta 4-5 % din greutatea sfeclei industriale si contine: 50 % zaharoza; 10-12 % substante extractive nezaharoase; 5-10 % proteine, 7-9 % cenusa si 20 % apa. Sfecla este o planta bianuala, cu fenofaze specifice fiecarui an de vegetatie. In primul an, planta de sfecla este formata din radacina tuberizata si epicotilul cu rozeta de frunze. In anul doi se formeaza tulpina florifera.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Îngălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

Simptome:

• Virusul afectează rădăcinile şi ca urmare pe frunze apare decolorarea, îngălbenirea şi apoi brunificarea nervurilor.
• În funcţie de faza în care se instalează atacul şi de condiţiile climatice, apare ofilirea sau chiar pieirea plantelor.
• Pe corpul sfeclei se dezvoltă exagerat radăcinuţele luând forma de „barbă” simptom asemănător cu cel dat de Heterodera schachtii, dar în acest caz lipsesc chiştii caracterisitici nematodului.
• Rădăcinile sfeclelor sunt mici (asemănătoare pătrunjelului), se brunifică, sau au vârful foarte subţiat.
• În secţiune, se observă că vasele conducătoare sunt galbene,apoi brune.
• Atacul are loc în vetre, ce se recunosc uşor datorită decolorării şi ofilirii plantelor în cursul zilei şi revenirii lor la normal, noaptea.
• Transmiterea virusului în natură este asigurată de ciuperca de sol Polymyxa betae ce acumulează virusul în timpul parazitării.
• Sporii de rezistenţă ca şi sporii ciupercii, conţin virusul pe care îl transportă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Plantele bolnave vor fi arse
• Tarlalele infestate vor fi cultivate cu plante prăşitoare la care lucrările de  îngrijire duc la distrugerea buruienilor şi a ciupercii Polymyxa betae, transmiţătoarea virusului.
• Principala măsură de prevenire este însă utilizarea de soiuri tolerante.

2. Mozaicul sfeclei – Beet mosaic virus

Simptome:

• Frunzele tinere  mozaicate privite prin transparenţă prezintă pete mici, verzi deschis sau alburii, de forme variate, puncte, inele, pete neregulate, linii sau reţele de linii .
• În perioadele calde ale verii, simptomele dispar şi reapar sub formă de arsuri spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.
• Virusul se transmite în natură cu ajutorul a peste 28 specii de afide.
• Acestea după ce se hrănesc 6-10 sec., iau virusul din celula virotică şi apoi timp de 1-4 ore pot să transmită virusul.
• Butaşii de sfeclă virotici asigură prezenţa bolii în culturile semincere şi de la acestea virusul trece la culturile de sfeclă pentru industrializare sau la spanac, mac, trifoi, sulfină sau la plante ca: ştir, lobodăn, nemţisor şi rocoţea.
• Procentul plantelor infectate creşte odată cu zborul ridicat al insectelor pe parcursul perioadelor secetoase ale anului.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului semincer sănătos şi arderea resturilor înainte ca insectele să înceapă zborul.
• parcelele cu sfeclă pentru sămânţă se vor amplasa la distanţă de cel puţin  500 m faţă de cultura de spanac, ce poate avea plante virotice încă din toamnă

3. Îngălbenirea sfeclei – Beet yellows virus

Simptome:

• Plantele tinere infectate prezintă frunze cu nervurile transparente, apoi pe frunze apar zone decolorate între nervuri.
• Frunzele încep să se îngălbenească de la vârf spre bază şi de la margini spre nervura principală.
• Ţesuturile frunzelor sunt îngroşate cu suprafaţa lucioasă, iar în final apar puncte brune .
• La semincerii infectaţi se observă frunze mici îngălbenite îngroşate şi casante.
• Simptomele pot fi confundate cu cele produse de lipsa de magneziu, la care îngălbenirea este limitată la spaţiul dintre nervurile în lungul cărora rămân zone late verzi.
• Cercul de plante gazdă a virusului este larg: spanac, ştir, lobodă, mac, pătlagină, troscot, spălăcioasă, rocoţea, punguliţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Izolarea spaţială a culturilor pentru sămânţă faţă de cultura de spanac este obligatorie
• întreţinerea culturilor de sfeclă seminceră, sfeclă roşie sau de zahăr este un factor important în micşorarea procentului de plante virozate.

BACTERIOZE:

1. Arsura bacteriană a sfeclei pentru zahăr – Pseudomonas syringae

Simptome:

• Pe plantele tinere, imediat după răsărire, se observă pete neregulate circulare, brune, înconjurate de un inel întunecat.
• Pe frunzele mari apar pete de 1-6 mm în diametru, de culoare brună-negricioasă, în dreptul cărora pe timp ploios, apar picături de gomă bacteriană.
• Uneori frunzele se răsucesc şi se brunifică pe margini.
• Dacă după instalarea bolii intervine o perioadă secetoasă, ţesuturile afectate se pot desprinde, frunza rămânând perforată.
• Atacul bacteriei pe cozile frunzelor se manifestă sub formă de răniri alungite, de culoare brună sau
  brună-negricioasă.
• Bacteria se transmite de la un an la altul prin seminţele, provenite de la plantele bolnave şi poate rezista în sol pe resturile vegetale infectate.
• Bacteriile ce apar pe petele de pe frunze, pot fi răspândite de picăturile apei de irigaţie sau de ploi şi de insecte.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa

MICOZE:

1. Putrezirea seminţelor germinate şi tinerelor plantule – Pythium sp., Phoma betae, Aphanomyces sp., Fusarium sp., Rhizoctonia solani

Simptome:

• Boala se manifestă de la germinarea seminţelor şi până la apariţia primei perechi de frunze adevărate.
• Pe sămânţa abia germinată, rădăcini sau tânăra plantă se observă zone brunificate.
• Pe ţesuturile afectate pot apărea fructificaţiile agenţilor, sau se pot instala ciuperci sau bacterii de sol care vor
  continua distrugerea zonelor brunificate.
• În cazul zonelor putrezite umed, se pot constata în analizele microscopice spori de la Pythium sp., iar dacă ţesuturile brunificate putrezesc uscat, se vor observa fructificaţii cu spori de tip Phoma.
• Uneori baza tulpinii se înnegreşte, se subţiază şi chiar primele frunzuliţe sunt negre, acest simptom fiind caracteristic atacului de Aphanomyces sp.
• Pe plantele debilitate se instalează fuzariozele, ce dau mucegaiuri albe sau roz.
• Pe plantulele debilitate se instalează ciuperci din genul Fusarium care dau mucegaiuri albe sau roz.
• Instalarea ciupercilor ca şi evoluţia atacului, extinderea bolii, depinde de foarte mulţi factori agrotehnici, climatici sau este în corelaţie directă cu evoluţia atacului nematozilor şi a dăunătorilor.
• Ciupercile se răspândesc în cursul vegetaţiei prin spori duşi de apa din sol, iar de la un an la altul rezistă sub formă de spori , micelii şi microscleroţi, spori de rezistenţă sau fructificaţii de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Sfecla va trebui semănată la epoca optimă, în ternuri echilibrat fertilizate, aerate
• Tratamente chimice cu fungicid Dithane  M 45

2. Mana sfeclei – Peronospora farinosa f. sp. betae

Simptome:

• Boala se poate instala pe sfecla abia răsărită, când pe acestea se observă o îngălbenire asociată cu formarea unui puf cenuşiu-violaceu pe partea lor inferioară.
• În această primă fază de atac, ciuperca poate produce pieirea plantelor.
• Simptomele clasice apar însă pe plantele semincere, unde pe frunzele tinere din centrul rozetei se observă o îngălbenire urmată de încreţirea şi răsucirea frunzei de la margini spre partea inferioară, unde apare puful cenuşiu-violaceu.
• Planta după distrugerea frunzelor tinere, formează noi frunze.
• Tija florală de la plantele mănate are axul scurt, cu flori grupate în ciorchine, brunificate, iar ca urmare plantele se pot usca înainte de vreme.
• Primele infecţii se constată pe frunzele sfeclei din cultura seminceră, atacul pornind de la butaşii bolnavi.
• Agentul patogen se răspândeşte în cursul perioadei de vegetaţie, prin sporii ce apar pe miceliile cenuşii-violacei.
• Infecţiile secundare pot avea loc de mai multe ori pe ani în funcţie de temperatură (sporii apărând la temperaturi de 0-28ºC, cu optim la +6ºC) şi de precipitaţiile care favorizează infecţia.
• De la un ciclu de vegetaţie la altul, agentul rezistă sub formă de miceliu de infecţie în butaşi şi seminţe sau sub formă de spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de samanta sanatoasa si tratata
• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Funguran OH 50 WP (4 kg/ ha).

3. Făinarea sfeclei – Erysiphe betae

Simptome:

• Boala poate fi recunoscută uşor datorită miceliului albicios, fin care poate acoperi toată frunza.
• Miceliul devine alb-pulverulent datorită sporilor, apoi cenuşiu datorită fructificaţiilor sexuate, care sunt negre.
• Sub pâsla miceliană, parazită de suprafaţă, ţesuturile parazitate se îngălbenesc, iar frunzele se brunifică şi se usucă prematur.
• Boala este observată mai întâi pe frunzele plantelor din culturile pentru seminţe şi la interval de 1-2 săptămâni se va observa şi pe sfecla din anul I.
• Perioadele cu temperaturi ridicate şi umiditate scăzută, determină o veştejire uşoară a foliajului, condiţie favorabilă pentru instalarea atacului ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Topsin, fungicid Score 250 EC (0.3 l/ha), fungicid Thiovit Jet (5 kg/ ha).

4. Putregaiul inimii sfeclei – Pleospora bjoerlingii, f.c.Phoma betae

Simptome:

• Ciuperca atacă tinerele plantule până la răsărire, unde în complex cu alte ciuperci, poate produce putrezirea acestora.
• În timpul verii pe frunze apar pete de decolorare, mari, circulare, de 0,5-2 cm în diametru.
• Ţesuturile din dreptul petelor se brunifică şi pe ele se observă cercuri concentrice, alcătuite din puncte mici negre.
• Pe plantele semincere apar pete pe frunze, tulpini şi chiar pe seminţe unde, înainte de recoltare se observă şi punte mici negre.
• Atacul pe rădăcini se manifestă printr-o colorare în cenuşiu a ţesuturilor de sub rozeta de frunze, ţesuturi ce putrezesc şi apar caverne centrale, uscate ce se adâncesc în corpul sfeclei.
• După distrugerea frunzelor, planta încearcă să-şi refacă foliajul din mugurii existenţi la suprafaţa solului, aşa încât până toamna, rădăcinile care se scot din sol sunt nu au zahăr, ci doar un procent ridicat de celuloză.

Masuri de prevenire si combatere:

• Polizarea şi drajarea seminţelor înainte de semănat este o lucrare foarte eficientă, căci îndepărtează eventualele formaţiuni cu spori de pe seminţe dar, acestea vor trebui semănate într-un sol umed pentru a înmuia stratul de drajeu şi a permite germinarea.
• Seminţele nepolizate se tratează cu: fungicid Dithane M 45-8 kg/t săm., fungicid Vitavax 200 -3 kg/t săm.

5. Cercosporioza sau pătarea roşie a frunzelor – Cercospora beticola

Simptome:

• Atacul apare în perioada iunie-august sub formă de pete izolate sau unite, de decolorare, cu diametru de 1-3
  mm, rar 5 mm.
• Petele pot fi colţuroase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenuşii în zona centrală unde se formează un puf brun.
• În jurul petelor se observă o dungă brună la sfecla pentru zahăr şi cea furajeră şi violacee la sfecla roşie.
• După uscarea ţesuturilor, acestea se desprind şi frunzele apar  perforate.
• În cazul unui atac puternic, favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului şi umiditatea atmosferică ridicată, în câteva zile, întreg frunzişul este brunificat şi uscat, putând apărea pete brune alungite chiar şi pe cozile frunzelor.
• Rădăcinile de la sfeclele atacate rămân mai mici şi cu un procent de zahăr mult micşorat.
• Plantele semincere afectate vor avea o producţie scăzută de seminţe mici, cu o slabă facultate germinativă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Respectarea unui asolament de 4-5 ani
• Tratarea chimică în vegetaţie: fungicid Topsin 70 WDG– 0,3 kg/ha, fungicid Bravo 500 SC -1,5-2 l/ha, fungicid Score 250 EC-0,3 l/ha-2 trat. în 300 l apă/ha, fungicid Tango Super– 1 l/ha.

6. Uromyces betae – Rugina

Simptome:

• Primele simptome ale bolii apar primăvara pe cotiledoane şi pe limbul frunzelor, sub forma unor pete albicioase, la suprafaţa cărora se observă punctişoare mici, gălbui, picnidiile ciupercii.
• După puţin timp, în dreptul acestor pete apar pustule inelare, de culoare gălbuie – ecidiile.
• Prin luna august, pe ambele feţe ale frunzelor apar numeroase pete mici, galbene, la suprafaţa cărora se observă pustule mici, prăfoase, brune-castanii – uredosorii.
• Mai spre toamnă, pustulele au o culoare brună-negricioasă – teliosorii.
• Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cufungicid Dithane M 45, fungicid Bravo 500

Principalii daunatori sunt:

1. Gargăriţa cenuşie a sfeclei – Bothynoderes punctiventris

Gărgăriţa cenuşie a sfeclei are o singură generaţie pe an şi iernează ca adult în sol. Apariţia la suprafaţa solului are loc în primăvară, după ce temperatura aerului depăşeşte 10- 12 grade, perioadă ce fenologic corespunde cu însămănţarea sau cu germinarea seminţelor de sfeclă.

 Atacul adulţilor hibernanţi este deosebit de păgubitor. Aceştia retează plantulele tinere de la colet, rod parţial sau total, frunzele cotiledonale precum şi primele frunze adevărate. În urma atacului adulţilor, plantele pier, iar culturile sunt compromise. Atacul adulţilor, respectiv pagubele produse de aceştia sunt deosebit de mari în primăverile secetoase şi călduroase. Hrănirea larvelor poate cauza, de asemenea, pagube importante datorită cavităţilor şi galeriilor pe care, le produc pe rădăcini prin roadere. Astfel, pivotul emite rădăcini laterale deasupra rosăturilor, iar frunzele se ofilesc. De regulă, pe rănile rădăcinilor se instalează diferite microorganisme patogene care pot distruge complet plantele atacate.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis (0.5 l/ ha)

2. Raţişoara sfeclei – Tanymecus palliatus

Specie polifagă, T. palliatus se hrăneşte pe diferite plante de cultură, însă cele mai mari daune le produce culturilor de sfeclă. Adulţii rod complet frunzele cotiledonale ale plantulelor abia răsărite sau le retează de la colet, ceea ce duce la compromiterea culturii. Atacul de mai târziu, când plantele au deja frunze adevărate, nu mai este aşa de păgubitor,
dar afectează semnificativ ritmul de dezvoltare al plantelor. Atacul larvelor este, de regulă, nesemnificativ.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Karate Zeon (3 kg/ ha)

3. Păduchele negru al sfeclei – Aphis fabae

În condiţiile optime, pe faţa inferioară a limbului frunzelor se formează colonii compacte care dăunează prin înţepare şi sugerea sucului celular, producând răsucirea frunzelor (pseudocecidii). În culturile de seminceri, alături de frunze sunt atacaţi lăstarii şi inflorescenţele. Urmare a atacului, florile rămân sterile, inflorescenţele produc sămânţă puţină şi cu calităţi biologice reduse. De asemenea, păduchele sfeclei este şi un important vector al bolilor virotice.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis, insecticid Actara, insecticid Faster 10 CE.

4. Puricele de pamant al sfeclei – Chaetocnema tibialis

Pagubele sunt determinate de hrănirea adulţilor care rod epiderma superioară şi mezofilul frunzelor, dar lăsând intactă epiderma inferioară. Prin rănire, frunzele pierd foarte multă apă, care este cu greu suplinită de plante, prin absorţie radiculară, în special de plantulele abia răsărite. În primăverile secetoase, plantele atacate se usucă. În timp,
epiderma inferioară se rupe, astfel încât plantele au un aspect ciuruit. Atacul adulţilor hibernanţi determină rănirea culturilor şi, implicit, pierderi importante de recoltă. Hrănirea larvelor pe rădăcini nu provoacă pierderi semnificative. Nici atacul noilor adulţi, în toamnă, nu este important.

Metode de combatere:

• tratamente cu  insecticid Fastac 10 EC – 0,1 l/ha

5. Ploşniţa sfeclei – Piesma quadrata

Prin pagubele directe pe care le produce sfeclei, precum şi prin faptul că este purtătoare şi transmiţătoare de viroze, ploşniţa sfeclei prezintă o importanţă economică deosebită. Funzele atacate se recunosc prin decolorarea zonelor înţepate, care după 21-60 zile se încreţesc, deoarece nervurile mediane şi laterale nu mai cresc, iar dezvoltaraea
stagnează. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât atacul s-a declanşat mai de timpuriu. Efectul păgubitor se datorează atât înţepăturii propriu zise, cât şi virusului Beta, virus 3 care produce răsucirea frunzelor de sfeclă.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid preoteus OD 110

6. Gândacul ţestos al sfeclei – Cassida nebulosa

Adulţii hibernanţi şi larvele tinere se hrănesc cu frunzele diferitelor plante din flora spontană şi, mai rar, cu cele de sfeclă cultivată. Larvele mai dezvoltate, emigrate în culturile de sfeclă, produc pe frunze rosături circulare cu diametrul mare, fiind consumat mezofilul şi una, sau ambele epiderme. La atac puternic rămân neconsumate doar nervurile principale. Adulţii din noua generaţie atacă identic, afectând puternic aparatul foliar al plantelor de
sfeclă, determinând, în unii ani, pagube de pănă la 30%.

Metode de combatere:

• distrugerea chenopodiaceelor spontane din cultură sau din jurul acestora, după depunerea pontei
• arăturile adânci contribuie la reducerea populaţiilor dăunatorului

   Importanta

   Pe plan mondial, sfecla este a doua sursa de zahar dupa trestia de zahar, produs indispensabil pentru alimentatia omului, datorita valorii energetice mari.

   Sfecla furnizeaza aproximativ 40-45 % din productia mondiala de zahar.

Pe langa alimentatie, zaharul constituie materia prima pentru:

-obtinerea glicerinei si celulozei;

-producerea de alcool etilic;

-obtinerea acizilor lactic si citric;

-obtinerea carburantilor speciali;

-obtinerea lactoprenului si dextranului;

-se foloseste ca mediu de cultura pentru obtinerea penicilinei.

   Produsele secundare din procesul de fabricare a zaharului sunt urmatoarele:

-Melasa-care reprezinta 4-5 % din greutatea sfeclei industriale si contine:

-50 % zaharoza;

-10-12 % substante extractive nezaharoase;

-5-10 % proteine, 7-9 % cenusa si 20 % apa.

   Se foloseste in industria alcoolului, in industria drojdiei furajare si ca furaj.

   Raspandire

   Sfecla este cunoscuta si folosita in alimentatia omului inca din Antichitate.

Confirmarea prezentei zaharului in radacina de sfecla a fost facuta de Sigismund Maggraf, in anul 1747.

In 1802 s-a infiintat prima fabrica de zahar in Prusia.

   In Romania, sfecla pentru zahar a fost introdusa in cultura in jurul anului 1831. In perioada 1875-1876 s-au construit primele fabrici care obtineau zaharul din sfecla.

   Romania a dispus in anul 1990 de cca 33 de fabrici de zahar, in prezent fiind in functionare 4-5 si acelea lucreaza mai mult zahar brut provenit din trestie.

   Particularitatile morfologice

   Sfecla este o planta bianuala, cu fenofaze specifice fiecarui an de vegetatie.

In primul an, planta de sfecla este formata din radacina tuberizata si epicotilul cu rozeta de frunze.

In anul doi se formeaza tulpina florifera.

   Radacina este pivotanta in primele zile dupa germinatie si rasarire, dupa care se ramifica si se adanceste in sol. In faza cotiledonala-prima pereche de frunze-radacina de sfecla depaseste de cateva ori partea aeriana.

   Radacina sfeclei patrunde in sol pana la 150-200 cm. In jurul plantei, radacinile secundare se intind pe o raza de 50-60 cm. Sistemul radicular al sfeclei valorifica bine apa din straturile mai profunde ale solului si elementele nutritive necesare.

   Intregul ansamblu subteran al sfeclei la sfarsitul anului I poarta denumirea de „corpul” sfeclei si este format din:

–epicotil, care reprezinta 4-8 % din lungime si 18 % din greutatea capului sfeclei; acesta este acoperit cu frunze la baza carora se gasesc muguri vegetativi; are un continut scazut in zahar si se elimina in cazul culturilor destinate industriei zaharului;

–hipocotil, zona dintre epicotil si primele smocuri de radacini secundare din santurile laterale ale radacinii; el reprezinta 5-10 % din lungime si 28 % din greutatea sfeclei si are continut ridicat de zahar.

   Radacina propriu-zisa este portiunea dintre hipocotil si radacina al carei diametru este sub 1 cm, reprezinta 90 % din lungime si 55-60 % din greutatea corpului sfeclei si reprezinta partea utila a acestora, bogata in zahar.

   Tulpina se formeaza in anul doi de vegetatie.

   Formarea tulpinilor florifere in primul an de vegetatie nu este exclusa. Acest lucru se datoreaza conditiilor climatice, soiului, dar si conditiilor de formare a semintelor din anul precedent infiintarii culturii de radacini.

   Tulpina este ramificata, iar pe ramificatii se formeaza florile si fructele.

   Florile sunt de tipul 5, grupate cate 2-5-7 la soiurile plurigerme si solitare la soiurile monogerme.

   Fructul este un glomerul cu aspect ruguros, pluri sau monogerm.

   Cerintele in ce priveste factorii de vegetatie

   Sfecla pentru zahar are o plasticitate ecologica mare, cu cerinte ridicate in ce priveste factorii pedoclimatici care influenteaza puternic productia, continutul si randamentul la producerea de zahar a radacinilor.

   Perioada de vegetatie a sfeclei este de 160-170 de zile in zone umede si reci si 200-210 zile in zonele calde si secetoase.

   Cerintele privitoare la temperatura

   Sfecla este o planta mezoterma cu temperatura minima de germinare de 3-4 grade Celsius, cand semintele rasar dupa 20-30 de zile, necesitand o suma a temperaturii active de 110-130 grade Celsius.

   La 9-10 grade Celsius semintele germineaza si rasar in 9 zile, iar la 15-16 grade Celsius, in 4-7 zile.

   Zaharul se acumuleaza bine la o temperatura medie zilnica de 23-26 grade Celsius si de peste 20 grade Celsius noaptea.

   Cerintele in ce priveste umiditatea

   Sfecla are pretentii ridicate fata de apa. La o productie de 40 t/ha radacini de sfecla, se consuma 4500-6500 m3 apa/ha.

   Sfecla da rezultate bune in zonele unde anual cad 500-600 mm precipitatii, esalonate astfel:

-perioada 1.X.-1.IV-240 mm;

-rasarire, formarea rozetei si frunzelor-40 mm;

-cresterea radacinii-50-60 mm;

-formarea frunzelor-70 mm;

-cresterea corpului sfeclei-80 mm in iulie si 70 mm in august;

-acumularea zaharului-40 mm.

   Cerintele in ce priveste lumina

   Sfecla este o planta de zi lunga, cu cerinte ridicate fata de lumina. Ea valorifica lumina, care favorizeaza asimilatia clorofiliana si acumularea zaharului in radacina.

Durata optima de stralucire a soarelui este de 850 ore.

Lumina intensa, de durata, din august-septembrie, favorizeaza acumularea zaharului.

   Densitatea plantelor, orientarea randurilor trebuie astfel alese incat sfecla sa beneficieze de cat mai multa lumina. Continutul de zahar este influentat pozitiv de lipsa buruienilor pe toata perioada de vegetatie.

   Cerintele in ceea ce priveste solul

   Sfecla este foarte pretentioasa in privinta solului. Cerintele sunt cu atat mai mari, cu cat soiul este mai bogat in zahar.

   Sfecla se cultiva pe soluri:

-profunde, bine structurate, cu capacitate mare de retinere a apei;

-permeabile la apa si aer, bogate in elemente nutritive, usor accesibile;

-cu panza freatica la adancimea de 2-4 m si reactie slab alcalina, cu pH-ul 6,5-8.

   Cele mai bune soluri sunt cele in care continutul de argila nu depaseste 20 %.

   Sfecla nu se cultiva:

-pe soluri compacte, reci;

-pe cele care formeaza usor crusta;

-pe soluri grele, cu apa stagnata;

-pe soluri denivelate;

-pe soluri prea usoare sau podzoluri.

   Fertilizarea

   Productia si calitatea tehnologica a radacinilor de sfecla sunt corelate direct cu:

-cantitatea de elemente nutritive din sol si accesibilitatea acestora;

-raportul dintre elementele nutritive;

-prezenta microelementelor.

   Specificitatea nutritiei sfeclei pentru zahar consta in:

-consumul mare de elemente nutritive-pentru o tona de radacini si productia secundara aferenta se consuma: 6,25 Kg N; 1,5 Kg P2 O5; 6,25 Kg K2O; 2,5 Kg CaO si 1,5 Kg MgO;

-consumul mare de: azot, potasiu, calciu, magneziu;

-elementele nutritive influenteaza continutul de zahar, azotul vatamator, puritatea sucului celular si cenusa;

-nu se exagereaza cu doze mari de ingrasaminte, mai ales cu azot;

-azotul se consuma intens pana in luna iulie.

   Lucrarile solului

   Sfecla pentru zahar este o planta cu pretentii ridicate in ce priveste calitatea patului germinativ, deoarece acesta poate influenta pozitiv sau negativ;

-calitatea semanatului;

-rasarirea si densitatea culturii;

-eficacitatea erbicidelor aplicate.

   Dezmiristirea se executa cu grapa cu discuri mari, imediat dupa recoltarea plantei premergatoare, la adancimea de 8-12 cm. Ea este o lucrare obligatorie pentru cultura sfeclei de zahar.

   Aratura de baza se face la 10-12 zile dupa dezmiristire.

   Aceasta aratura trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

-sa fie facuta pe sol reavan (cu umiditate de 15-25 %);

-sa aiba adancimea prevazuta (28-30 cm), cu fondul brazdei afanat;  productia de sfecla este puternic influentata de adancimea araturii;

-brazdele trebuie sa fie bine rasturnate si uniforme;

-resturile vegetale sa fie perfect incorporate sub brazda;

-directia araturii trebuie sa alterneze de la un an la altul.

   Lucrarile de ingrijire

   Sfecla pentru zahar este una dintre culturile agricole cu cele mai mari pretentii in ceea ce priveste lucrarile de intretinere in perioada de vegetatie, necesitand:

-soluri afanate, care permit patrunderea oxigenului la nivelul radacinii;

-mentinerea umiditatii in sol;

-distrugerea buruienilor;

-mediu adecvat pentru valorificarea apei si a elementelor nutritive.

   Raritul plantelor este una din cele mai importante lucrari. Raritul este obligatoriu, daca s-a folosit samanta plurigerma sau plantele au o densitate mai mare decat cea ceruta de tehnologie.

   Recoltarea

   La recoltarea sfeclei pentru zahar trebuie sa se ia in considerare momentul si organizarea recoltarii.

   La organizarea recoltarii trebuie sa se tina seama de:

-momentul maturitatii tehnice;

-capacitatea de prelucrare a fabricilor de zahar;

-capacitatea de transport aflata la dispozitia cultivatorului;

-starea fitosanitara a culturii;

-distanta fata de caile de acces;

-tipul de sol.

   Din punct de vedere fenotipic, la maturitate se ajunge atunci cand: raportul radacina-frunza este de 1:1 in culturile irigate si 1,2:0,8 in culturile neirigate.