Soia – Magazin Agro – Insecticide, erbicide, fungicide online | petala

Tratamentele la soia impotriva principalelor boli si daunatori ai acestor plante tehnice

admin — Wed, 14 Dec 2016 11:36:12 +0000

Soia – Glycine max

Planta „oleoproteinoasa”, soia se cultiva in majoritatea tarilor, fiind folosita intreaga cantitate de biomasa, cu precadere, insa, semintele bogate in substante proteice si grasimi. Semintele mature pot fi utilizate in alimentatia oamenilor, in obtinerea furajelor combinate si pentru extragerea grasimilor. Uleiul de soia, este semnificativ si se utilizeaza in consumul populatiei, la prepararea margarinei, obtinerea culorilor pentru picatura, fabricarea maselor plastice, iar sroturile si turtele rezultate dupa extragerea acestuia se folosesc in furajarea animalelor. Datorita importantei sale deosebite, soia a inregistrat o crestere spectaculoasa a suprafetelor. In perioada 1927-1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungand in perioada 1948-1952 la 6 milioane ha, in perioada 1969-1971 la 32,3 milioane ha.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

Virusul mozaicului soiei – Soybean mosaic virus

Simptome:

În cultură plantele se observă foarte uşor întrucât au o creştere mai înceată şi prezintă pe frunze mozaic şi decolorări ale nervurilor.
Frunzele sunt mai alungite, înguste şi se curbează spre partea inferioară.
Din cauză că nervurile nu cresc în acelaşi ritm cu mijlocul, de-a lungul lor apar gofrări (încreţiri).
Pe aceste plante apar puţine păstăi, cu seminţe ce se maturează târziu şi au aspect “marmorat”.
Virusul este răspândit în natură de diferite insecte.

Masuri de prevenire si combatere:

folosirea de samanta sanatoasa
distrugerea resturilor vegetale
daca in timpul vegetatiei se observa plante bolnave acestea sunt indepartate si se distrug

BACTERIOZE:

1. Arsura bacteriană a soiei – Pseudomonas syringae

Simptome:

Bacteria parazitează toate organele aeriene, frunze, tulpini şi boabe.
Pe primele frunze atacate apar pete cu aspect umed, scufundate, brune, ce pot produce pieirea plantulelor.
Pe frunze aparute mai târziu se formează pete mici, de 1-2 mm, unghiulare, cu aspect umed, transparente, ce evoluează în pete galbene apoi brune, brunenegricioase.
Din ţesuturile atacate pe vreme umedă apare un lichid (exudat) bacterian albicios, ce se poate usca sub formă de peliculă lucioasă brună sau cenuşie.
În cazul unui atac grav, frunzele rămân sfâşiate sau se usucă înainte de vreme.
Pe tulpini, petele sunt alungite, la început galbene apoi brune, acoperite de exudat şi în final negre.
Păstăile de la plantele bolnave produc puţine seminţe mici, cu tegumentul zbârcit şi uneori acoperit de gomă bacteriană.
În cazul unui atac mai grav boabele au pete cenuşii, brune şi chiar crăpături.

Masuri de prevenire si combatere:

semănarea de sămânţă sănătoasa
expunerea la soare, timp de 6-8 zile poate dezinfecta seminţele infectate
tratamente chimice cu Fungicid Funguran OH 50.

2. Bacterioza pustulară a soiei – Xanthomonas campestris

Simptome:

Plantele infectate se recunosc încă din stadiul de 2 frunzuliţe, când pe acestea apar pete brune.
Pe frunze apar pete mici, la început de decolorare, apoi brun-roşcate în dreptul lor formându-se gofrări.
În zona afectată, frunza este de două ori mai groasă decât restului frunzei, gofrarea putând apărea pe o parte
sau pe ambele feţe.
În momentul uscării ţesuturile devin brun-roşcate, iar zona de lângă ele, unde bacteria este activă are o culoare gălbuie.
La soiurile sensibile ţesuturile atacate se desprind, frunza apare perforată şi pot fi atacate chiar păstăile (care chiar dacă au pete mici brun-roşcate) se formează seminţe.
Bacteria se transmite de la un an la altul prin resturile vegetale, în care rezistă 9 luni şi prin seminţele infectate, în care bacteria este prezentă chiar şi după 30 luni.

Masuri de prevenire si combatere:

cultivarea de soiuri rezistente
semănarea de sămânţă sănătoasă provenită din culturi unde nu a fost semnalată boala.
tratamente chimice cu Fungicid Funguran OH 50.

MICOZE:

1. Mana soiei – Peronospora manshurica

Simptome:

Frunzişul plantelor mănate prezintă numeroase pete colţuroase, mici, de 2-4 mm, de culoare la început verde-gălbuie, transparente, apoi brune pe faţa superioară.
În dreptul petelor, pe faţa inferioară a frunzei, apare un puf cenuşiu violaceu, apoi în scurt timp zonele afectate sau chiar toată frunza se usucă.
Ciuperca rezistă în sol pe resturi vegetale sub formă de spori de rezistenţă, dar acest lucru nu are prea mare importanţă întrucât nu se practică monocultura soiei.
Principala sursă de transmitere a bolii în anul următor o constituie sporii de rezistenţă pe sămânţă, dar şi sămânţa infectată provenită de la plantele mănate.
Răspândirea ciupercii în perioada de vegetaţie este asigurată de sporii duşi de apa de ploaie sau de irigaţie şi de vânt.

Masuri de prevenire si combatere:

cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti
evitarea udarii excesive si prezenta apei pe frunzele plantelor
tratamente chimice cu Fungicid Dithane M45 (20 gr/ 10 l apa).

2. Septorioza produsa de ciuperca Septoria glycines

Simptome:

Pe cotiledoane si frunze se formeaza pete, care se maresc si are loc defolierea, incepand de la baza spre varful plantei.
Apare in toata perioada de vegetatie.

Masuri de prevenire si combatere:

utilizarea de samanta sanatoasa
adunarea si distrugerea resturilor vegetale in toamna
tratamente chimice cu fungicid Bravo 500 SC (20 ml/ 10-13 l apa), fungicid Dithane M45 (20 gr/ 10 l apa), fungicid Topsin.

3. Botrytis cinerea – Mucegaiul cenuşiu

Simptome:

Ciuperca produce pieirea plantelor şi putrezirea seminţelor.
Plantele se ofilesc, se acoperă cu un mucegai cenuşiu, alcătuit din fructificaţiile ciupercii, putrezesc şi mor.
Plantele mature infectate au baza tulpinii de culoare galbenă-spălăcită, iar ţesutul, acoperit de un puf cenuşiu.
Uneori, în porţiunea atacată, scoarţa se desprinde de pe tulpină, care se frânge uşor.
În interiorul tulpinii atacate se formează scleroţii, care sunt de dimensiuni mai mici decât cei de la Sclerotinia sclerotiorum.
Seminţele păstrate în condiţii necorespunzătoare sunt acoperite de mucegaiul cenuşiu şi putrezesc.Masuri de prevenire si combatere:
respectarea verigilor tehnologice
evitarea terenurilor joase
aplicarea rationala a ingrasamintelor organice care se dau in general la planta premergatoare
rotatia culturilor

4. Diaporthe phaseolorum f.c. Phomopsis sojae Lehm. – Arsura păstăii şi tulpinii

Simptome:

Sunt atacate toate organele aeriene ale plantei, pe care se dezvoltă leziuni, în dreptul cărora apar punctişoare negricioase, dispuse în rânduri aliniate – picnidiile ciupercii.
Pe vreme umedă picnidiile acoperă tulpina în întregime, iar în perioadele secetoase sunt localizate în zona nodurilor.
Plantele bolnave pot stagna din creştere.
Pe păstăi apar aceleaşi simptome cu dispunerea în rânduri a picnidiilor.
Seminţele infectate prezintă fisuri, sunt zbârcite şi mai mici, cu germinaţie redusă.
Uneori, deşi infectate, seminţele nu prezintă niciun simptom.

Masuri de prevenire si combatere:

respectarea verigilor tehnologice
cultivarea de soiuri rezistente
semănarea de sămânţă sănătoasă

Principalii daunatori sunt:

1. Molia boabelor de soia – Etiella zinckenella

Molia păstăilor de soia este răspândită în diferite regiuni din Europa, America, Australia etc. În ţara noastră au fost semnalate invazii ale acestui dăunător în diferite localităţi din Moldova, Dobrogea etc. Adultul are corpul de culoare cenuşie-aurie, cu aspect mătăsos. Aripile anterioare sunt brune-gălbui, prevăzute cu câte o maculă galbenă-portocalie. Aripile posterioare au culoarea cenuşie, cu nervurile mai închise. Antenele sunt lungi şi unicolore, Anvergura aripilor este de 20-26 mm. Molia păstăilor de soia atacă peste 60 de specii de plante leguminoase (soia, fasole, mazăre, lupin, linte etc.), producând pagube mai mari la culturile de soia. Larvele rod boabele parţial sau total, migrând dintr-o păstaie în alta.

Metode de combatere:

Tratamente chimice cu Insecticid Fury 10 EC, Insecticid Laser 240 SC, Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG, Insecticid Decis Meg EW 50

2.Buha gamma – Autographa gamma

Este un dăunător polifag şi se întâlneşte în toate zonele ţării. Este atacată o gamă largă de plante, printre care, de preferinţă, leguminoasele (mazărea, soia, lucerna etc.). Omizile rod frunzele parţial sau în întregime, dar pot ataca şi bobocii florali, cauzând uneori mari pagube.

Metode de combatere:

tratamente chimice cu insecticid Actara, insecticid Karate Zeon

Informatii despre soia, sfaturi pentru infiintarea culturilor si ingrijirea acestor plante tehnice

admin — Mon, 01 Aug 2016 18:33:57 +0000

Soia (Glycine max)

Importanta

Planta „oleoproteinoasa”, soia se cultiva in majoritatea tarilor, fiind folosita intreaga cantitate de biomasa, cu precadere, insa, semintele bogate in substante proteice si grasimi.

Semintele mature pot fi utilizate in alimentatia oamenilor, in obtinerea furajelor combinate si pentru extragerea grasimilor.

Uleiul de soia, este semnificativ si se utilizeaza in consumul populatiei, la prepararea margarinei, obtinerea culorilor pentru picatura, fabricarea maselor plastice, iar sroturile si turtele rezultate dupa extragerea acestuia se folosesc in furajarea animalelor.

Raspandire

Datorita importantei sale deosebite, soia a inregistrat o crestere spectaculoasa a suprafetelor. In perioada 1927-1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungand in perioada 1948-1952 la 6 milioane ha, in perioada 1969-1971 la 32,3 milioane ha.

Particularitati morfologice si biologice

La germinare semintele se imbiba cu o cantitate de apa ce reprezinta circa 150% fata de masa lor, germinand mai repede sau mai lent, in functie de temperatura.

Radicela care iese din samanta in regiunea micropilului, se ancoreaza in sol, formand primele ramificatii si perisori radiculari cand are 2-3 cm lungime.

Hipocotilul are un ritm rapid de crestere si ridica cotiledoanele la suprafata solului, faza fiind critica si in pericol daca s-a transformat crusta la suprafata solului. Sistemul radicular pivotant de tipul III patrunde in sol pana la 200 cm adancime, iar ramificatiile laterale se dezvolta pe o raza de 40-70 cm; circa 75 % din masa radacinilor se dezvolta in stratul de sol pana la adancimea de 30 cm. Radacinile au capacitate ridicata de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din sol.

In faza cresterii vegetative, radacinile cresc mai intens comparativ cu partea epigee a plantei si se reduce cresterea lor in timpul fazei reproductive, incheindu-se inainte de maturitatea fiziologica.

Tulpina este verticala, cu un grad diferit de ramificare, in functie de soi si spatiul de nutritie. In functie de genotip, cresterea tulpinii poate fi: determinata, nedeterminata si semideterminata (intermediara).

La tipul de crestere determinata tulpina se termina cu o inflorescenta in varf, la tipul de crestere nedeterminata, ultima inflorescenta se afla sub nivelul ultimelor frunze de la varful plantei, iar la tipul de crestere semideterminata situatia este intermediara.

Soiurile mai precoce apartin tipului de crestere nedeterminata, iar cele mai tardive tipului de crestere determinata, iar din incrucisarea celor doua tipuri s-au obtinut soiuri cu crestere a tulpinii determinata, mai precoce. Inaltimea tulpinii oscileaza intre 40 si 150 cm.

Frunzele situate la primul nod al tulpinii sunt provenite din cotiledoane; cele inserate la al doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurie urmatoare, dispuse altern, sunt trifoliate, fiind inserate printr-un petiol lung de circa 3-30 cm. Foliolele au forma ovala, lanceolata, rombica etc.

Ciclul de vegetatie a soiei este format din trei faze: faza cresterii vegetative, care dureaza 30-40 zile, timp in care planta isi dezvolta foliajul si sistemul radicular. Nodozitatile se dezvolta lent si inca nu sunt in functiune. Planta foloseste azotul mineral din sol; faza reproductiva, care dureaza 35-50 zile si cuprinde inflorirea si fructificarea. Activitatea fiziologica a plantei este maxima, iar nodozitatile furnizeaza azot plantei; faza maturizarii semintelor, care dureaza 30-50 zile.

Cerintele fata de clima si sol

Soia are o capacitate ridicata de adaptare la diferite conditii climatice si de sol, dar cele mai bune rezultate se obtin in zona temperata calda, cu umiditate suficienta si soluri propice.

Caldura. Temperatura minima de germinatie se situeaza in jurul a 7 grade Celsius. Dupa rasarire plantele suporta , pentru scurt timp, temperaturi de -2, -3 grade Celsius in faza cotiledonala si a formarii frunzelor simple. Temperatura optima de germinare este de 30 grade Celsius, iar cea maxima de 38-44 grade Celsius.

Dupa rasarirea plantelor, intervalul optim al temperaturii din timpul zilei, pentru fotosinteza, este cuprins intre 20 si 30 grade Celsius, iar temperatura optima din timpul noptii de 16 grade Celsius.

Apa. Cerintele soiei fata de umiditate sunt ridicate, inregistrandu-se un consum specific cuprins intre 300 si 700. La germinare necesita 120-150 % apa fata de greutatea uscata a semintelor. Perioada critica pentru apa se inregistreaza in faza de formare a organelor de reproducere, inflorire si umplere a semintelor(10-15 iunie-15-20 august). Insuficienta apei iun aceasta perioada determina caderea florilor si pastailor, semintele formate raman mici si productia se reduce la circa 50%.

Excesul de umiditate este tot atat de daunator ca si lipsa apei, in toate fazele de vegetatie. Consumul de apa variaza in raport cu gradul de aprovizionare al solului, durata vegetatiei soiurilor, potentialul productiv, conditiile de mediu.

Lumina. Cerintele fata de lumina ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurta. Prin semanatul mai timpuriu, zilele scurte de la inceputul vegetatiei au un rol important in satisfacerea cerintelor fotoperiodice ale soiurilor tardive si mijlocii.

La o iluminare intensa planta ramifica mai mult, se formeaza mai multe pastai pe planta, iar primele pastai se formeaza mai sus pe tulpina, favorizand recoltarea mecanizata.

Solul. Cerintele plantei fata de sol sunt relativ mari, necesitand suprafete de cultura cu textura mijlocie, luto-nisipoasa pana la lutoasa, cu reactie neutra, slab acida, bine drenate, bogate in humus, fosfor, potasiu si calciu, din seria cernoziomurilor, solurile brun-roscate si aluviale. Solurile cu textura grea, cu apa stagnata, acide sau saraturate, ca si cele nisipoase nu sunt favorabile pentru soia. Pe terenurile calcaroase apar frecvent, fenomene de carenta, mai ales in microelemente si fosfor, iar cele acide trebuie amendamentate.

Samanta destinata semanatului trebuie sa faca parte dintr-un soi zonat, sa aiba puritate de cel putin 98%, capacitatea de germinatie de cel putin 80%, iar masa a 1000 de boabe sa fie cat mai mare.

Epoca de semanat se stabileste in functie de realizarea temperaturii minime de germinatie in sol, care este de 7-8 grade Celsius la adancimea de semanat si care corespunde cu temperatura medie a aerului de 14-15 grade Celsius, iar vremea este in curs de incalzire.

Calendaristic, conditiile pentru semanatul soiei se realizeaza incepand cu prima sau a doua decada a lunii aprilie in sudul tarii si in decada a doua sau a treia a lunii aprilie in celelalte zone ale tarii. Soiurile tarzii si semitarzii se seamana in prima parte a epocii optime, iar soiurile semitimpurii si cele timpurii, adaptate la o fotoperioada mai lunga se seamana in a doua parte a perioadei optime de semanat. Semanatul soiei se realizeaza paralel cu semanatul porumbului si nu dupa terminarea insamantarii acestuia.

Densitatea la semanat trebuie sa fie de 35-45 plante/m2 in conditii de irigare si 30-40 plante/m2 in conditii de neirigare. Pentru a se realiza aceste densitati se seamana 50-55 seminte germinabile/m2 si respectiv, 45-50 seminte germinabile/m2.

Intre semintele germinabile introduse in sol si numarul de plante obtinute la recoltare este o diferenta de circa 15 %, procent cu care se suplimenteaza norma de samanta. Cantitatea de samanta corespunzatoare densitatilor la semanat stabilite se incadreaza intre 70-100 Kg/ha, depinzand de puritate, capacitatea de germinatie si masa a 1000 de boabe.

Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 5 cm, osciland intre 2,5-3,5 cm pe solurile mai grele, la semanatul timpuriu, in conditii de buna aprovizionare cu apa si intre 2,5-4 cm pe soluri mijlocii. Semanatul prea superficial intr-un strat de sol uscat sau semanatul la o adancime de peste 5 cm in sol greu si umed influenteaza negativ germinatia si rasarirea, conduce la densitati necorespunzatoare si la productii mici de boabe.

Semanatorile vor fi echipate obligatoriu cu brazdare mici si limitatoare de adancime, jalonandu-se terenul la prima trecere.

Recoltarea soiei ridica probleme legate de limitarea pierderilor de seminte din cauza insertiei joase a primelor pastai. Pentru reducerea la minimum a pierderilor la recoltare se iau masuri de nivelare a terenului inainte de semanat, realizarea densitatii optime, fara plante cazute, folosirea soiurilor cu insertie a primelor pastai la peste 10-12 cm de la nivelul solului, executarea lucrarilor de prasit fara denivelarea solului.

Productiile ce se pot realiza oscileaza intre 3-4,5 t/ha in zona I de cultura(Campia Romana si Dobrogea), in conditii de irigare; 2,5-3,5 t/ha in zona a II-a de cultura (partea de nord a Campiei Romane, Campia de Vest, sudul Moldovei) si 2-3 t/ha in zona a III-a (nord-estul si nord-vestul tarii, Campia Transilvaniei, zonele subcarpatice).