Rosa L. este un gen de plante perene ornamentale din familia Rosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși. Trandafirul este, fara indoiala, specia cea mai cultivata pentru flori taiate, fiind considerata prin excelenta, regina florilor sau floarea iubirii. Cu o istorie foarte veche, care se pierde in negura vremurilor, trandafirul este cu siguranta cea mai cantata si adorata floare.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1.  Mozaicul galben al trandafirului – Cherry necrotic ringspot virus

Simptome:

• Trandafirii virotici prezintă frunze cu pete şi inele de decolorare verzui, galbene sau albe.
• În cazul infecţiilor grave, la soiurile sensibile, apar benzi clorotice în lungul nervurilor, iar foliolele se deformează.
• Bobocii sunt mai slab dezvoltaţi, iar florile sunt decolorate.
• Virusul se transmite prin altoire şi activează la temperaturi cuprinse între 15-25ºC.
• Toate soiurile de trandafir pot fi infectate dar unele manifestă toleranţă şi nu sunt oprite în dezvoltare.

Masuri de prevenire si combatere:

• Recoltarea altoilor se va face numai de la plantele sănătoase urmărite în perioadele mai reci ale anului, deoarece la temperaturi ce depăşesc 25oC simptomele pot fi mascate.

MICOZE:

1. Făinarea trandafirului – Sphaerotheca pannosa var. rosae

Simptome:

• Ciuperca parazitează toate organele verzi formând o pâslă albicioasă, mai fină sau mai densă, constituită din miceliu.
• Sub aceste pâsle, ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se brunifică.
• Porţiunile atacate capătă aspect prăfos datorită sporilor ce apar şi au aspect de pudră, de făină, presărată
  pe frunze, tulpini sau chiar flori.
• Miceliul capătă în final o coloraţie alb cenuşie.
• Ciuperca parazitează în condiţii de secetă atmosferică, adică atunci când plantele transpiră puternic.
• Organele parazitate se brunifică aşa încât frunzele se usucă, florile nu se deschid sau au petalele mici, pătate, fără valoare comercială.
• Lăstarii parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase vor pieri.

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile de igienă culturală trebuie respectate atât în câmp cât şi în seră, ele constând din strângerea şi arderea resturilor plantelor parazitate.
• În sere şi solarii se recomandă o irigare cu norme moderate, însoţită de o bună aerisire pentru a se evita transpiraţia exagerată a frunzelor.

2. Pătarea neagră a frunzelor de trandafir – Diplocarpon rosae

Simptome:

• Pe frunzele de trandafir apar pete negre, circulare dispuse pe faţa superioară a limbului.
• Petele au dimensiuni foarte variate de la 3-4 mm şi până la 15 mm în diametru, în funcţie de sensibilitatea soiului la această ciupercă.
• Frunzele pot prezenta zone mari negre datorită unirii petelor, iar în final, prin brunificarea zonelor parazitate frunzele se usucă.
• Sporii asigură răspândirea ciupercii, care va produce noi infecţii dacă temperaturile se menţin între 23-25ºC
  şi umiditatea atmosferică este mare (70 %).
• Forma de rezistenţă (apoteciile) apare numai în cazul în care frunzele atacate, pe care există stroma neagră, au fost înglobate în sol pe timpul iernii, iar primăvara au fost scoase la suprafaţă în timpul lucrărilor de îngrijire.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri rezistente
• respectarea măsurilor de igienă culturală
• tratamente chimice cu: fungicid Dithane M 45 – 0,2%

3. Rugina trandafirilor – Phragmidium mucronatum

Simptome:

• Ciuperca infectează toate organele aeriene ale trandafirilor: frunze (tinere, mature), lăstari, pedunculi florali şi muguri.
• În primăvară pe partea inferioară a frunzelor bazale, ale soiurilor sensibile dar şi pe măceş, apar pete circulare galbene-portocalii de câţiva milimetri în diametru pe care se observă nişte cupe (ecidiile).
• În dreptul acestor pete, pe faţa superioară, apar mici puncte brune, fructificaţii cu spori (picnidiile).
• La sfârşitul lunii mai, apar pe frunze pete de decolorare în dreptul cărora pe faţa inferioară, apar mai întâi grupuri mici, galbene, de spori de vară şi apoi grupuri negre, prăfoase, de spori de rezistenţă.
• Atacul puternic de rugină duce la desfrunzirea înainte de vreme a plantelor şi la sensibilizarea lăstarilor care vor degera peste iarnă şi se vor usca.
• Plantele atacate prezintă un număr redus de flori, iar fructele formate cad foarte timpuriu.

Masuri de prevenire si combatere:

• De la plantele puternic atacate se taie lăstarii împreună cu frunzişul atacat, organe ce vor fi strânse şi arse.
• Se recomandă udarea prin brazde pentru a evita umectarea prelungită a frunzelor ce favorizează instalarea ciupercii.
• Trandafirul va fi plantat la distanţe care să asigure o bună aerisire a rozariului, iar tufele de măcieş din preajmă, vor fi distruse.
• În timpul perioadei de vegetaţie se vor face tratamente cu: fungicid Mirage 45 EC-0,1 %.

BACTERIOZE:

1. Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens

Simptome:

• La baza plantelor sau la baza butaşilor de  trandafir, apar tumori de diferite dimensiuni.
• Ţesuturile plantelor prezintă o creştere rapidă, neuniformă şi celulele dau naştere la tumori, ce au la început o
  consistenţă buretoasă, apoi devin tari, se lignifică.
• La trandafir, tumorile pot apărea pe rădăcini la nivelul solului sau chiar pe tulpini în plantaţiile mai bătrâne.
• Prezenţa tumorilor pe rădăcini şi baza tulpinii afectează doar în mică măsură vigurozitatea plantelor.
• Bacteria se dezvoltă la temperatura optimă de 25-30ºC rezistând în solurile umede şi grele, în resturile organice atacate, în tumorile desprinse de pe plante, timp îndelungat, de la 5 luni până la 2 ani.
• Această bacterie are un cerc larg de plante gazdă, de la specii pomicole, plante erbacee, plante floricole etc., aşa încât solul o dată infectat devine de nefolosit pentru foarte multe specii, exceptând plantele cerealiere.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se  recomandă dezinfecţia termică sau chimică a solului folosit în sere şi solarii precum şi a uneltelor folosite
  la lucrările de întreţinere.
• În plantaţiile mamă din care se iau organe de înmulţire vegetativă, se vor face controale pentru depistarea şi eliminarea plantelor bolnave.

Principalii daunatori sunt:

1.  Paduchele testos 

Este principalul daunator ce ataca plantele cultivate atat in aer liber cat si cele cultivate in spatii protejate. Adultii si larvele colonizeaza partile aeriene ale plantei. Acestia se hranesc cu sucul celular, iar in urma atacului cactusi nu se mai dezvolta normal si se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente cu: insecticid Mospilan 20 SG, insecticid Nuprid AL 200 SC, insecticid Decis Mega EW 50, insecticid Calypso 480 SC, insecticid Faster 10 CE.

2. Paianjenul rosu comun Tetranychus urticae

Femelele formeaza o panza specifica ce inconjoara tulpina si apoi incep sa depuna ouale. Larvele si adultii inteapa si sug sucul celular al plantelor atacate. In urma atacului dezvoltarea plantei este incetinita. De asemenea, acesta insecta poate transmite o serie de boli.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: acaricid Envidor 240 SC, acaricid Milbeknock, acaricid Vertimec 1.8 EC.

Trandafirul este, fara indoiala, specia cea mai cultivata pentru flori taiate, fiind considerata prin excelenta, regina florilor sau floarea iubirii. Cu o istorie foarte veche, care se pierde in negura vremurilor, trandafirul este cu siguranta cea mai cantata si adorata floare.

   Particularitati biologice

Trandafirul este o planta lemnoasa care creste sub forma de tufa de lastari, mai mult sau mai putin ramificati, cu vigoare mai mare sau mai mica in functie de varietate. Lastarii poarta in varf una sau mai multe flori, in functie de soi, grupa si modul de conducere.

In raport cu numarul de flori care se lasa pe planta deosebim doua tipuri de tulpini florale: trandafirul standard-cu o singura floare in varful tulpinii florale si trandafirul crenguta, miniatur sau elegans- cu mai multe flori pe tulpina florala.

Tulpinile sunt garnisite cu spini, mai mult sau mai putin vigurosi iar frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, cele mai numeroase fiind cele cu 5 foliole.

Se cunosc circa 400 de specii si zeci de mii de soiuri, astfel incat este greu de precizat careia dintre ele apartin soiurile cultivate azi. Majoritatea autorilor merg pe ideea grupelor de soiuri, in raport cu locul si scopul culturii. Soiurile pentru culturile efectuate in sere in vederea producerii de flori taiate si plante la ghivece apartin grupelor Thea hybrida, Floribunda si Miniatur.

Existente ecologice

Temperatura. Exigentele fata de temperatura variaza destul de mult in raport cu soiul, pentru majoritatea soiurilor temperatura optima fiind de 18-20 grade Celsius ziua si 15-16 grade Celsius noaptea.

Lumina. Trandafirul este una dintre cele mai exigente plante in raport cu intensitatea luminoasa, insuficienta acesteia conducand la avortarea florilor si aparitia lastarilor orbi, fara flori. Desi nu este considerata o planta tipica de zi lunga productia de flori si calitatea acestora sunt mai bune in cursul sezonului cald.

Apa. Umiditatea din substrat trebuie sa fie moderata dar constanta in timp ce umiditatea atmosferica trebuie mentinuta in jurul valorii de 80-85 % la inceputul cresterii si 65 % in timpul perioadei de inflorire.

Aerul. Trandafirul raspunde foarte bine la fertilizarea cu CO2, concentratia recomandata fiind de 0,08-0,1 % in functie de soi. Aerisirea serelor trebuie facuta cu regularitate, atat vara cat si iarna.

Substratul de cultura trebuie sa fie profund, bine structurat si drenat, permeabil, bogat in elemente fertilizante. Prefera un pH neutru dar tolereaza destul de bine si pH-ul usor bazic (7,5).

Producerea materialului saditor

Plantele destinate culturilor pentru flori taiate se produc cel mai adesea prin altoire, existand insa foarte multe soiuri noi care preteaza la inmultirea prin butasi. De asemenea, inmultirea in vitro este folosita pe scara larga in tarile cu floricultura dezvoltata.

Inmultirea prin altoire. Portaltoii necesari in procesul de altoire se produc din seminte, specia cea mai folosita pentru aceasta fiind macesul- Rosa canina. Semintele au nevoie de o perioada de postmaturare pentru a germina, ele mentinandu-se stratificate in nisip umed timp de 2-3 luni la temperaturi scazute de 4-5 grade Celsius inainte de a fi semanate. Semanatul se face primavara in februarie- martie, pe brazde in pepiniera.

O alta varianta de asigurare a perioadei de postmaturatie consta in semanatul toamna tarziu (in noiembrie) urmand ca semintele sa germineze in primavara. Plantele de maces pot fi folosite pentru altoire dupa 1-2 ani de crestere in pepiniera.

Dupa metodele clasice altoirea se face in oculatie, direct in pepiniera, fie in ochi dormind, in august- septembrie, fie in ochi crescand in mai-iunie.

Modern, altoirea se face in sera, iarna, cu ramuri detasate, fixand zona altoita cu ajutorul unor cleme speciale; portaltoii se afla in ghivece iar dupa altoire, plantelor altoite se amplaseaza sub tunele de folie unde se asigura un climat cald si umed, favorabil calusarii rapide zonei altoite.

Inmultirea prin butasi este tot mai des folosita, butasii fiind realizati in perioada august- decembrie, in treimea inferioara si mijlocie a lastarilor vigurosi de pe ramurile de un an. Butasii se dimensioneaza la 3-5 muguri (ochi), se treccu baza printr-un stimulent rizogen si se planteaza in substratul de inradacinare.

In conditiile unei umiditati relative ridicate (80-85 %) si a unei temperaturi de 20-22 grade Celsius in atmosfera si 22-24 grade Celsius in substrat inradacinarea butasilor are loc dupa 5-6 saptamani de la plantare. Asigurarea acestor conditii se face, ca si in cazul plantelor altoite, sub tunele acoperite cu folie. Durata de viata a plantelor obtinute din butasi este mai scurta insa acest lucru nu mai constituie un impediment intrucat culturile moderne de trandafir sunt programate sa dureze 3-5 ani.

Infiintarea culturii. Culturile de trandafir se pot realiza atat pe substraturi organice cat si pe substraturi interne.

Cultura pe substraturi organice. Se realizeaza cel mai adesea direct in substratul de sera, acestea avand o durata de minim 7-8 ani.

Pregatirea substratului. Datorita duratei mari de exploatare a acestui sistem de cultura substratul se pregateste foarte bine si in profunzime inainte de plantare. In prealabil, daca solul este prea greu se instaleaza drenuri la distantele de 2-2,5 m si adancimea de 60 cm sau chiar se procedeaza la inlocuirea totala a solului cu un amestec realizat din 70 % pamant de telina, 20 % mranita si 10 % nisip. La fertilizarea de baza se aplica 250-300 t/ha gunoi de grajd semidescompus, 150-200 t/ha turba, 1000-1500 Kg/ha superfosfat, 500-800 kg/ha sulfat de potasiu, 200-250 kg/ha sulfat de magneziu.

Stabilirea distantelor de plantare si pichetarea terenului. Distantele de plantare variaza in raport cu vigoarea soiului si cu tehnologia de cultura adoptata. Aceste distante sunt foarte importante avand in vedere exigentele ridicate ale plantelor in raport cu intensitatea luminoasa si corelatia inversa dintre calitatea si cantitatea productiei.

In sistemele moderne de cultura pe substraturi organice densitatea plantelor este de 6-8 plante/mp, aceasta asigurandu-se prin mai multe scheme de plantare. Astfel plantarea se poate face in urmatoarele variante:

-in benzi a doua randuri distantate la 25 de cm, distanta dintre benzi fiind de 1 m;

-pe brazde inaltate cu 2 sau 3 randuri, in care distantele dintre plante sunt de 20×20, 40×20 sau 60×12,5 cm.

Epoca optima pentru plantarea materialului saditor si, in consecinta, pentru infiintarea culturilor de trandafir este luna ianuarie, aceasta putand fi extinsa in tot sezonul rece, din noiembrie pana in martie. O a doua varianta in privinta epocii de infiintare a culturii este reprezentata de lunile de vara, aceasta optiune fiind argumentata de preferinta pentru fortificarea plantelor in locul comercializarii florilor care au un pret scazut de valorificare in perioada respectiva. Alegerea acestei variante presupune insa mentinerea umiditatii relative a aerului la cote mai ridicate pentru prevenirea atacului de acarieni, plantele in formare fiind foarte sensibile la acesti daunatori. In acest scop, dupa plantare se pot instala deasupra randurilor tunele din folie perforata care se vor indeparta imediat dupa prinderea plantelor.

Adancimea de plantare se stabileste astfel incat punctul de altoire sa fie la 3-5 cm deasupra solului, plantarea mai adanca determinand pornirea radacinilor din altoi.

Plantarea propriu-zisa se realizeaza in gropi atunci cand distantele dintre plante pe rand sunt mai mari sau in santuri daca distantele dintre plante pe rand sunt mai mici.

Inainte de plantare radacinile se fasoneaza si se mocirlesc intr-o pasta de consistenta smantanii, alcatuita din proportii egale de balega si pamant de telina la care se recomanda sa se adauge si hormoni rizogeni. In situatia cand se constata o deshidratare a plantelor acestea se vor mentine cu radacinile in apa timp de 1-2 zile inainte de plantare. Producerea plantelor in ghivece asigura o prindere superioara intrucat in aceasta varianta plantarea se va face cu balotul de pamant din ghiveci.

Dupa plantare si in perioada imediata plantarii pana la prinderea plantelor, se uda individual fiecare planta cu cantitati insemnate de apa, solul mentinandu-se permanent umed. Dupa prinderea plantelor si declansarea cresterilor vegetative udatul se rareste astfel incat substratul sa se mentina reavan.

Cultura pe substraturi inerte. Este varianta cea mai moderna de realizare a culturilor de trandafir, materialul biologic fiind produs prin microbutasiri in vitro.

Inradacinarea butasilor se realizeaza in cuburi de vata minerala. Pentru infiintarea culturilor, aceste cuburi cu plantutele inradacinate se aseaza pe saltele de vata minerala, la distante specifice sistemului de cultura ales. Alte variante de cultura pe substraturi inerte constau in amplasarea plantelor pe bacuri inaltate, umplute cu vata minerala sau argila expandata sau plantarea in ghivece cu argila expandata.

Ingrijirea culturii. Principala lucrare de ingrijire aplicata culturilor de trandafir in sera este repreentata de taieri, acestea conditionand practic sistemul de cultura si conducerea cresterii si infloririi plantelor. Taierile la trandafir se grupeaza in doua mari categorii: taieri in uscat si taieri in verde. In functie de tipul de taiere culturile de trandafir pot fi conduse, in principal, in trei variante tehnologice: cultura cu repaus iarna; cultura cu repaus vara; cultura fara repaus.

Cultura cu repaus iarna este cea mai raspandita; repausul este profund si se dirijeaza pe o durata de 2-3 luni in perioada noiembrie- ianuarie, cand plantele nu se uda. Pentru inducerea repausului plantele se uda mai rar spre sfarsitul toamnei iar serele nu se mai incalzesc. Acest sistem de cultura asigura 4-5 valuri de inflorire, productivitatea si rentabilitatea culturii fiind foarte buna. Repunerea plantelor in vegetatie se face dupa executarea taierilor, in a doua parte a lunii ianuarie, reluarea udarilor si incalzirea treptata a serelor de la 4-5 grade Celsius la 15-16 grade Celsius. Taierile care se aplica la sfarsitul repausului pentru acest sistem de cultura sunt taieri in uscat scurte.

Cultura cu repaus vara permite obtinerea unei productii relativ bune in timpul iernii; repausul este mai putin profund si mai scurt, fiind dirijat pentru numai 4-6 saptamani in perioada iulie-august. Inducerea repausului se realizeaza prin rarirea udarilor si suprimarea bobocilor florali. Calitatea productiei este mai slaba insa pretul de valorificare a florilor la valul de inflorire din timpul sezonului rece incepand din octombrie este mai bun. La sfarsitul repausului se aplica taieri in uscat lungi, dupa care se reiau udarile.

Cultura fara repaus sau cultura continua se practica mai ales la plantele obtinute din butasi, la care si durata de exploatare a plantatiei este mai scurta. In timpul verii, pentru 20-30 de zile se renunta la flori inca din faza de boboc pentru a se realiza o mai buna fortificare a plantelor. La acest tip de cultura nu se aplica taieri specifice repausului dar recoltarea primelor flori se face taind tulpinile florale impreuna cu o bucata de lemn mai batran.

Recoltarea florilor

Momentul optim de recoltare a florilor variaza in functie de soi. Astfel, la soiurile cu flori rosii si roz recoltarea florilor se face cand sepalele se restrand in jos iar primele petale se desprind din boboc. La soiurile cu flori albe recoltarea se face intr-o faza usor mai avansata de deschidere a florilor in timp ce la soiurile cu flori galbene florile se recolteaza ceva mai devreme, cand prima petala se desprinde. Recoltarea se face dimineata, zilnic, prin taiere cu un briceag special. Dupa recoltare florile se duc cat mai repede in sala de sortare unde se pun in cazi cu apa rece sau pe rafturi in camere frigorifice, la temperatura de 2-3 grade Celsius.