Genul Dianthus reuneste circa 300 specii anuale, bienale sau perene, originare din bazinul mediteranean si Asia, cultivate in camp sau in sere. Dintre speciile anuale, foarte mult cultivate sunt Dianthus caryophyllus L. ‘Chabaud’ si Dianthus chinensis L.

Planta are inaltimea de 30-50 cm si este puternic ramificata de la baza, cu lastarii nodurosi, colorati in verde-glauc, repenti la baza si erecti spre varf. O planta formeaza intre 15 si 25-30 lastari purtatori de flori. Atat tulpina cat si lastarii au tendinta de a se lignifica la baza.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul garoafelor – Carnation mosaic virus

Simptome:

• Pe frunzele tinere şi uneori pe tulpini, se observă pete de decolorare neregulate ca formă, sau dungi de decolorare paralele cu nervurile.
• Zonele decolorate alternează cu porţiuni de culoare verde închis, dând aspectul de mozaicare.
• În scurt timp porţiunile decolorate se brunifică şi planta, care prezintă internodii scurte, nu înfloreşte şi se usucă.
• Transmiterea de la o plantă la alta se face prin, nematozi, unelte de tăiat, iar de la un an la altul prin butaşi şi rădăcini.

Masuri de prevenire si combatere:

• La înfiinţarea culturii se vor folosi numai butaşi liberi de virus sau supuşi terapiei la 33-35º timp de 20-30 zile.
• Plantele mamă de la care se recoltează butaşi trebuie să fie cultivate separat, iar la recoltarea florilor şi a butaşilor, instrumentele se dezinfectează cu fosfat trisodic 10 %.

2. Pătarea inelară a garoafelor – Carnation ringspot virus

Simptome:

• Frunzele virozate sunt mai mici, cu marginile ondulate, cu mici  gofrări, cu baza uşor colorată în brun-roşcat şi cu pete galbene-cenuşii circulare sau inelare, de 1-2 mm în diametru.
• Pe frunzele mature, apar zone cenuşii sau verzi-gălbui, cu pete neregulate sau inelare.
• Florile plantelor virozate au tije scurte, cu sepale crăpate, deschidere neuniformă-asimetrică şi petale decolorate.
• Transmiterea virusului în sol este asigurată de nematozi, iar de la plantă la plantă, prin contact în timpul lucrărilor de îngrijire şi recoltare.

Masuri de prevenire si combatere:

• Plantarea se va face numai cu butaşi sănătoşi, recoltaţi din plantaţiile mamă verificate cu atenţie.
• În timpul lucrărilor de îngrijire şi recoltare se dezinfectează uneltele şi mâinile lucrătorilor cu fosfat trisodic 3 %.

3. Marmorarea garoafelor – Carnation ringspot virus

Simptome:

• Plantele virotice se recunosc uşor în cultură datorită vigorii lor reduse şi datorită decolorărilor, petelor verzi-gălbui, care nu sunt la fel ca formă şi răspândire.
• Aceste plante înfloresc puţin şi florile sunt de slabă calitate.
• Pe aceeaşi plantă se pot întâlni şi celelalte virusuri aşa încât simptomele specifice sunt uneori greu de precizat, iar plantele se usucă foarte repede.
• Virusul se transmite pe cale mecanică şi prin butaşi.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă dezinfecţia instrumentelor şi a mâinilor lucrătorilor.
• Butaşii vor fi recoltaţi de la plante mamă sănătoase, sau vor
  fi supuşi termoterapiei la 38o timp de 132 zile.

4. Pătarea nervuriană a garoafelor – Carnation vein mottle virus

Simptome:

• Plantele prezintă decolorări ale frunzelor tinere sub formă de pete difuze, variate ca mărimi pe nervuri.
• Plantele cu astfel de nervuri au flori cu pete de decolorare şi petale deformate, ceea ce face ca valoarea lor
  comercială să fie scăzută.
• Virusul se transmite pe cale mecanică, prin butaşi şi prin vectori ca afidul Myzus persicae.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă stropiri cu insecticide organofosforice
• plantare de butaşi sănătoşi şi dezinfectarea instrumentarului.
• În vederea limitării atacului de viroze, în plantaţii se recomandă supravegherea atentă şi la semnalarea simptomelor, scoaterea şi arderea materialului virozat.

BACTERIOZE

1. Veştejirea bacteriană a garoafelor – Pseudomonas caryophylli

Simptome:

• Plantele bolnave prezintă frunze veştede, de culoare cenuşieverzuie, care în scurt timp se îngălbenesc şi se usucă.
• În secţiune se observă o îngălbenire a vaselor conducătoare, iar rădăcinile putrezesc.
• La plantele mature se observă şi o crăpare a tulpinii însoţită de prezenţa unui mucilagiu.
• Bacteria invadează vasele din tulpini, formează pungi de mucilagiu ce duc la crăparea tulpinii şi ulterior veştejirea şi uscarea frunzelor.
• Transmiterea bacteriei se realizează prin butaşi şi prin resturile infectate rămase în sol.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă folosirea butaşilor sănătoşi care, înainte de a se pune la înrădăcinat, se ţin 10 minute în soluţie de permanganat de potasiu 1 %.
• În seră şi solarii solul se va dezinfecta chimic sau termic.

MICOZE:

1. Înnegrirea garoafelor – Mycosphaerella dianthi

Simptome:

• Boala apare pe garoafele din câmp, solarii sau seră, sub forma unor pete de decolorare circulare sau eliptice, înconjurate de o zonă violacee.
• În condiţii favorabile ciupercii, petele se brunifică, se extinde zona atacată şi în final frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se usucă.
• Tulpinile florilor atacate se frâng foarte uşor în dreptul ţesuturilor brunificate şi înnegrite.
• Bobocii cu sepalele atacate nu se mai deschid sau se deschid asimetric.
• Curenţii de aer, picăturile apei de ploaie sau de irigaţie transportă sporii, răspândind ciuperca în cursul perioadei de vegetaţie.
• De la un an la altul ciuperca rezistă sub formă de miceliu deshidratat sub epidermă, în resturile de plante atacate şi sub formă de fructificaţii de rezistenţă cu spori.

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile de igienă culturală (strângerea şi arderea plantelor atacate)
• în cazul apariţiei ei, ciuperca poate fi combătută prin stropiri cu  fungicide de contact ca: fungicid Dithane M 45-0,2 %.
• În soluţiile toxice se va adăuga intotdeauna aracet 0,2 % pentru a fi siguri de prinerea soluţiei toxice pe plante.

2. Rugina garoafelor – Uromyces dianthi

Simptome:

• Pe toate organele aeriene apar pete mici, brun-gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar ţesuturile se necrozează.
• Dacă sunt atacate tijele florifere, se observă uscarea plantei deasupra zonei atacate.
• Ciuperca parazitează ţesuturile şi pe care se formează grupuri de spori de vară, bruni-gălbui.
•  Pe acelaşi miceliu, dar mai târziu, apar sporii de rezistenţă bruni-maronii.
• Răspândirea ciupercii se face în cursul vegetaţiei prin sporii de vară, iar transmiterea în anul următor este asigurată de miceliu de infecţie şi sporii de rezistenţă.
• Atacul ciupercii este favorizat la temperaturi în jur de 14oC şi de rămânerea picăturilor de apă pe frunze, timp de 3 ore.

Masuri de prevenire si combatere:

• Tratamente chimice cu: fungicid Polyram DF-0,3 % (timp de pauză 21 zile); fungicid Bumper 250 EC-0,02 %

3. Septorioza – Septoria sp.

Simptome:

• Ciupercile atacă mai întâi frunzele bazale şi după ce pe acestea apar organele de înmulţire ale ciupercii, atacul se extinde şi la tulpini, frunze din etajele superioare, sepale şi chiar petale.
• Ţesuturile din dreptul petelor la început sunt decolorate, apoi se brunifică pentru ca în final, zona centrală să fie albicioasă, cu puncte mici negre-fructificaţiile cu spori, vizibile cu ochiul liber sau la lupă.
• Sporii asigură răspândirea ciupercilor în perioada de vegetaţie dar, pot rezista în resturile atacate peste iarnă şi în anul următor vor produce primele infecţii.

Masuri de prevenire si combatere:

• respectarea măsurilor de igienă culturală
• aplicarea unui asolament
• folosirea de seminţe dezinfectate şi de butaşi sănătoşi.

4. Fuzarioza – Fusarium oxysporum

Simptome:

• Indiferent de forma specializată a ciupercii, boala se manifestă prin decolorarea frunzelor din vârful plantelor şi o uşoară veştejire a lor.
• Odată cu avansarea bolii, se observă îngălbenirea totală a frunzelor, veştejirea şi apoi uscarea plantelor.
• La soiurile tolerante (soiuri rezistente nu există) se observă îngălbenirea parţială a frunzelor şi o încetinire a creşterii.
• În secţiunile practicate în tulpinile plantelor bolnave, se observă o brunificare a vaselor conducătoare.
• În condiţii de umiditate mare, pe organele atacate apare un mucegai alb-roz.
• Ciuperca prezintă mai multe căi de răspândire în cursul perioadei de vegetaţie şi de la un an la altul.
• Se poate transmite prin spori şi prin miceliu în cursul vegetaţiei, iar de la un an la altul rezistă sub formă de
  miceliu în resturile de plante, spori sau clamidospori (spori de rezistenţă).

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea obligatorie a solului dezinfectat pentru ghivece sau răsadniţe.
• in sere dezinfecţia termică a întregului strat de sol este obligatorie, dacă în anul precedent a fost semnalat parţial în seră atac de fuzarioză.

5. Putregaiul cenuşiu – Botrytis sp.

Simptome:

• Atacul se manifestă pe flori şi cozile acestora în condiţii de umiditate atmosferică mare.
• Organele atacate se brunifică, ţesuturile se înmoaie şi se acoperă cu un mucegai fin gri.
• Bobocii florali şi florile atacate se desprind de pe plantă.
• Atacul este foarte periculos, când se manifestă în seră pe butaşii puşi la înrădăcinat.
• Ciupercile genului Botrytis evoluează la temperaturi optime de 15-20ºC şi umiditate ridicată 98 %.
• Dacă temperaturile depăşesc 22ºC pe miceliul ciupercilor apar scleroţi, ca formă de rezistenţă, din care vor apărea din nou micelii de infecţie.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se va evita excesul de umiditate, folosind irigarea prin brazde.
• În seră şi solarii se va asigura aerisirea corespunzătoare şi evitarea îngrăşării excesive cu azot, ce predispune plantele la îmbolnăvire.
• Igiena culturală, strângerea şi arderea resturilor de plante atacate ca şi o corectă amplasare a culturii în asolament, limitează atacul.
• La plantare se vor folosi butaşi luaţi de la plante sănătoase, nerăniţi, cu aspect normal.
• În vederea prevenirii atacului se recomandă stropiri cu:  fungicid Rovral 500 SC-0,2 %,  fungicid Teldor 500 SC- 0,08% (0,8 l/ha).
• Repetarea tratamentelor se va face la interval de 7 zile, alternând produsele, pentru a nu se ajunge la rase fiziologice rezistente.

Cu un numar de peste 4000 specii cactusii reprezinta, fara doar si poate, o grupa fascinanta de plante, cu o varietate extraordinara de forme, marimi si culori. Fie ca este vorba de speciile pitice, de nici un cm inaltime ale genului Blossfeldia sau de speciile gigant, inalte de 15-20 m ale genului Carnegia, cactusii starnesc un interes deosebit, atat din partea amatorilor cat si din partea specialistilor.

Pe langa importanta decorativa multi cactusi au o importanta medicinala semnificativa, fiind folositi ca materie prima in realizarea unor produse pentru combaterea afectiunilor sistemului digestiv, cardiovascular si respirator sau chiar pentru tratarea diferitelor forme de cancer.

Zonele de origine ale cactusilor sunt localizate, pentru marea lor majoritate, in tinuturile aride ale continentului american, o parte dintrei ei provenind insa din zonele cu climat subtropical. In functie de zonele de origine din care provin se deosebesc doua grupe mari de cactusi: cactusi de desert si cactusi de padure.

Principalele boli sunt:

BACTERIOZE:

1. Putregaiul umed al cactaceelor produs de bacteriile din genul Erwinia

Simptome:

• Pe tulpina apar initial pete de diferite marimi, de culoare bruna.
• Boala evolueaza si tesuturile brunificate se inmoaie.
• Daca nu se iau masuri, tesuturile se transforma intr-un lichid vascos urat mirositor.

Masuri de prevenire si combatere:

• cand boala este intr-un stadiu initial, se elimina zonele atacate si se aplica unul din urmatoarele produse:  fungicid Champ, Zeama bordeleza, fungicid Melody compact.
• daca boala se afla intr-un stadiu avansat, tesuturile atacate se elimina impreuna cu o buna parte din tesutul sanatos pentru a elimina riscul patrunderii bolii in vasele conducatoare. De asemenea, se aplica urmatoarele produse pentru a dezinfecta rana produsa:  fungicid Champ, Zeama bordeleza, Aliette;
• in caz de atac grav, plantele atacate se ard;

VIROZE:

1. Mozaicul cactaceelor

Simptome:

•  Se manifesta prin aparitia unor pete difuze de culoare galbena.
• Petele alterneaza cu tesuturile sanatoase ale plantei formand un mozaic.
• Plantele se deformeaza datorita cresterii inegale ale tesuturilor atacate.
• Boala evolueaza, petele se unesc si apar portiuni intinse cu aspect mozaicat.
• In cazuri grave, zonele mozaicate se brunifica, tesuturile mor, iar planta nu mai produce flori.
• Virusul este transmis de la o planta la alta de afide sau de om prin lucrarile de intretinere.
• Dezvoltarea bolii este favorizata de umiditate ridicata, temperaturi scazute si luminozitate redusa.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului vegetativ sanatos pentru inmultirea (altoire, butasire);
• dezinfectarea uneltelor cu alcool sanitar sau formol;
• plantele atacate se vor separa de cele sanatoase, iar daca in cateva zile nu isi revin acestea se vor arde.

MICOZE:

1. Fuzarioza cactaceelor produs de ciupercile din genul Fusarium

Simptome:

• Atacul acestei boli incepe de la baza plantei si se extinde treptat la toate partiele aeriene.
• Boala evolueaza, iar planta se devine cenusie, tulpina se zbarceste, iar apoi putrezeste.
• Boala ataca vasele conducatoare, blocand circulatia sevei in planta.
• Astfel, aprovizionarea cu apa si elemente minerale este defectuasa, iar plantele sunt slabite.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului vegetativ sanatos (butasi);
• dezinfectarea ghivecelor si a uneltelor;
• udarea se realizeaza rational;
• aerisirea spatiilor unde sunt pastrate plantele;
• daca plantele prezinta semne incipiente de infectie se poate apica fungicidul Topsin. Se realizeaza o solutie de Topsin 0.1 % si se uda solul din jurul plantelor.

2. Mana cactaceelor produsa de ciupercile din genul Phytophthora

Simptome:

•  Simptomele acestei boli sunt reprezentate de apartia unor pete umede de culoare bruna.
• In dreptul acestor pete, tesuturile se adancesc si putrezesc.
• Boala evolueaza rapid, iar daca nu se aplica tratamente intreaga planta putrezeste si se acopera cu un puf albicios.
• Boala este favorizata de valorile ridicate ale umiditatii si ale temperaturii.
• Pe langa aceste simptome, ciuperca poate ataca si baza plantei.
• Astfel, la baza plantei apar pete de culoare bruna. Boala evolueaza rapid si intreaga planta este distrusa.

Masuri de prevenire si combatere:

• evitarea udarii excesive;
• aerisirea spatiilor in care sunt cultivati cactusii;
• expunerea plantelor la lumina soarelui;
• eliminarea tesuturilor atacate si aplicarea fungicidelor pentru a dezinfecta zona: fungicid Dithane, fungicid Acrobat,  Zeama bordeleza, Aliette.

3. Boala petelor cenusii-negricioase produsa de ciuperca Phyllosticta opinticola

Simptome:

• Se caracterizeaza prin aparitia unor pete cenusii de diferite forme.
• Boala evolueaza, iar petele se inchid la culoare, iar apoi devin negre.
• In dreptul acestor pete apar punctisoare circulare, ce reprezinta fructificatiile ciupercii.
• Aceasta este favorizata de valorile ridicate ale umiditatii si ale temperaturii.

Masuri de prevenire si combatere:

• se distrug plantele grav afectate;
• mentinerea unei temperaturi constante;
• aerisirea spatiilor utilizate pentru cultivarea cactusilor;
• tratamente chimice cu: fungicid Dithane, fungicid Acrobat,  Zeama bordeleza, Aliette.

4. Boala petelor galbui-albicioase produsa de ciuperca Phomopsis cacti

Simptome:

• Atacul ciupercii se caracterizeaza prin aparitia unor pete de diferite forme pe tulpinile cactusilor.
• De asemenea, tesuturile atacate sunt scufundate si au o culoare galbuie sau albicioasa.
• De cele mai multe ori epiderma din zonele afectate este crapata.
• In dreptul petelor se formeaza formatiuni circulare de culoare brun-negricioase, ce reprezinta fructificatiile ciupercii.
• Ciuperca se transmite prin semninte.

Masuri de prevenire si combatere:

• plantele puternic afectate se elimina din cultura;
• semintele se stropesc preventiv cu o solutie de Zeama Bordeleza 1%.

5. Patarea tulpinilor produsa de ciuperca Coniothyrium opuntiae

Simptome:

• Simptomele acestei micoze sunt reprezentate de aparitia unor pete mari, circulare, de culoare galbuie.
• In dreptul petelor se formeaza fructificatiile ciupercii sub forma unor formatiuni punctiforme dispuse in cercuri concentrice.
• Infectia se instaleaza pe plantele slabite de diferiti factori.

Masuri de prevenire si combatere:

• aplicarea urmatoarele produse:  fungicid Dithane, fungicid Aliette, fungicid Merpan.

6. Antracnoza cactaceelor produsa de ciupercile din genul Gloeosporium

Simptome:

• Pe tulpinile cactusilor apar pete negricioase, circulare sau neregulate.
• Boala evolueaza petele se maresc si se unesc, iar la suprafata acestora apar prominente mici, de culoare nearga ce reprezinta fruntificatiile ciupercii.
• Tesuturile atacate se  usuca, iar plantele nu mai vegeteaza normal.
• Pe langa daunele produse direct, Antracnoza favorizeaza aparitia ciupercilor din genul Alternaria care accentueaza distrugerea tesuturilor.

Masuri de prevenire si combatere:

• plantele se vor intretine cu grija pentru a evita ranirea acestora;
• plantele puternic infectate se vor arde;
• udarea se va realiza cu atentie;
• daca boala este in faza incipienta se pot aplica urmatoarele produse: fungicid Topsin, fungicid Ortiva,  fungicid Score, fungicid Bravo.

Principalii daunatori sunt:

1. Eriosoma lanigerum – Paduchele lanos

Adultii si larvele se hranescu cu sucul celular al plantelor. In urma atacului, tesuturile se atrofiaza si in final se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: insecticid Mospilan, insecticid Actara, insecticid Decis Mega, insecticid Confidor Energy, insecticid Actellic 50 EC.

2. Paduchele testos al cactaceelor – Diaspis echinocacti

Este principalul daunator ce ataca plantele cultivate atat in aer liber cat si cele cultivate in spatii protejate. Adultii si larvele colonizeaza partile aeriene ale plantei. Acestia se hranesc cu sucul celular, iar in urma atacului cactusi nu se mai dezvolta normal si se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente cu: insecticid Mospilan 20 SG, insecticid Nuprid AL 200 SC, insecticid Decis Mega EW 50, insecticid Calypso 480 SC, insecticid Faster 10 CE.

3. Paianjenul rosu comun Tetranychus urticae

Femelele formeaza o panza specifica ce inconjoara tulpina si apoi incep sa depuna ouale. Larvele si adultii inteapa si sug sucul celular al plantelor atacate. In urma atacului dezvoltarea plantei este incetinita. De asemenea, acesta insecta poate transmite o serie de boli.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: acaricid Envidor 240 SC, acaricid Milbeknock, acaricid Vertimec 1.8 EC.

Rosa L. este un gen de plante perene ornamentale din familia Rosaceae, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși. Trandafirul este, fara indoiala, specia cea mai cultivata pentru flori taiate, fiind considerata prin excelenta, regina florilor sau floarea iubirii. Cu o istorie foarte veche, care se pierde in negura vremurilor, trandafirul este cu siguranta cea mai cantata si adorata floare.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1.  Mozaicul galben al trandafirului – Cherry necrotic ringspot virus

Simptome:

• Trandafirii virotici prezintă frunze cu pete şi inele de decolorare verzui, galbene sau albe.
• În cazul infecţiilor grave, la soiurile sensibile, apar benzi clorotice în lungul nervurilor, iar foliolele se deformează.
• Bobocii sunt mai slab dezvoltaţi, iar florile sunt decolorate.
• Virusul se transmite prin altoire şi activează la temperaturi cuprinse între 15-25ºC.
• Toate soiurile de trandafir pot fi infectate dar unele manifestă toleranţă şi nu sunt oprite în dezvoltare.

Masuri de prevenire si combatere:

• Recoltarea altoilor se va face numai de la plantele sănătoase urmărite în perioadele mai reci ale anului, deoarece la temperaturi ce depăşesc 25oC simptomele pot fi mascate.

MICOZE:

1. Făinarea trandafirului – Sphaerotheca pannosa var. rosae

Simptome:

• Ciuperca parazitează toate organele verzi formând o pâslă albicioasă, mai fină sau mai densă, constituită din miceliu.
• Sub aceste pâsle, ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se brunifică.
• Porţiunile atacate capătă aspect prăfos datorită sporilor ce apar şi au aspect de pudră, de făină, presărată
  pe frunze, tulpini sau chiar flori.
• Miceliul capătă în final o coloraţie alb cenuşie.
• Ciuperca parazitează în condiţii de secetă atmosferică, adică atunci când plantele transpiră puternic.
• Organele parazitate se brunifică aşa încât frunzele se usucă, florile nu se deschid sau au petalele mici, pătate, fără valoare comercială.
• Lăstarii parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase vor pieri.

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile de igienă culturală trebuie respectate atât în câmp cât şi în seră, ele constând din strângerea şi arderea resturilor plantelor parazitate.
• În sere şi solarii se recomandă o irigare cu norme moderate, însoţită de o bună aerisire pentru a se evita transpiraţia exagerată a frunzelor.

2. Pătarea neagră a frunzelor de trandafir – Diplocarpon rosae

Simptome:

• Pe frunzele de trandafir apar pete negre, circulare dispuse pe faţa superioară a limbului.
• Petele au dimensiuni foarte variate de la 3-4 mm şi până la 15 mm în diametru, în funcţie de sensibilitatea soiului la această ciupercă.
• Frunzele pot prezenta zone mari negre datorită unirii petelor, iar în final, prin brunificarea zonelor parazitate frunzele se usucă.
• Sporii asigură răspândirea ciupercii, care va produce noi infecţii dacă temperaturile se menţin între 23-25ºC
  şi umiditatea atmosferică este mare (70 %).
• Forma de rezistenţă (apoteciile) apare numai în cazul în care frunzele atacate, pe care există stroma neagră, au fost înglobate în sol pe timpul iernii, iar primăvara au fost scoase la suprafaţă în timpul lucrărilor de îngrijire.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri rezistente
• respectarea măsurilor de igienă culturală
• tratamente chimice cu: fungicid Dithane M 45 – 0,2%

3. Rugina trandafirilor – Phragmidium mucronatum

Simptome:

• Ciuperca infectează toate organele aeriene ale trandafirilor: frunze (tinere, mature), lăstari, pedunculi florali şi muguri.
• În primăvară pe partea inferioară a frunzelor bazale, ale soiurilor sensibile dar şi pe măceş, apar pete circulare galbene-portocalii de câţiva milimetri în diametru pe care se observă nişte cupe (ecidiile).
• În dreptul acestor pete, pe faţa superioară, apar mici puncte brune, fructificaţii cu spori (picnidiile).
• La sfârşitul lunii mai, apar pe frunze pete de decolorare în dreptul cărora pe faţa inferioară, apar mai întâi grupuri mici, galbene, de spori de vară şi apoi grupuri negre, prăfoase, de spori de rezistenţă.
• Atacul puternic de rugină duce la desfrunzirea înainte de vreme a plantelor şi la sensibilizarea lăstarilor care vor degera peste iarnă şi se vor usca.
• Plantele atacate prezintă un număr redus de flori, iar fructele formate cad foarte timpuriu.

Masuri de prevenire si combatere:

• De la plantele puternic atacate se taie lăstarii împreună cu frunzişul atacat, organe ce vor fi strânse şi arse.
• Se recomandă udarea prin brazde pentru a evita umectarea prelungită a frunzelor ce favorizează instalarea ciupercii.
• Trandafirul va fi plantat la distanţe care să asigure o bună aerisire a rozariului, iar tufele de măcieş din preajmă, vor fi distruse.
• În timpul perioadei de vegetaţie se vor face tratamente cu: fungicid Mirage 45 EC-0,1 %.

BACTERIOZE:

1. Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens

Simptome:

• La baza plantelor sau la baza butaşilor de  trandafir, apar tumori de diferite dimensiuni.
• Ţesuturile plantelor prezintă o creştere rapidă, neuniformă şi celulele dau naştere la tumori, ce au la început o
  consistenţă buretoasă, apoi devin tari, se lignifică.
• La trandafir, tumorile pot apărea pe rădăcini la nivelul solului sau chiar pe tulpini în plantaţiile mai bătrâne.
• Prezenţa tumorilor pe rădăcini şi baza tulpinii afectează doar în mică măsură vigurozitatea plantelor.
• Bacteria se dezvoltă la temperatura optimă de 25-30ºC rezistând în solurile umede şi grele, în resturile organice atacate, în tumorile desprinse de pe plante, timp îndelungat, de la 5 luni până la 2 ani.
• Această bacterie are un cerc larg de plante gazdă, de la specii pomicole, plante erbacee, plante floricole etc., aşa încât solul o dată infectat devine de nefolosit pentru foarte multe specii, exceptând plantele cerealiere.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se  recomandă dezinfecţia termică sau chimică a solului folosit în sere şi solarii precum şi a uneltelor folosite
  la lucrările de întreţinere.
• În plantaţiile mamă din care se iau organe de înmulţire vegetativă, se vor face controale pentru depistarea şi eliminarea plantelor bolnave.

Principalii daunatori sunt:

1.  Paduchele testos 

Este principalul daunator ce ataca plantele cultivate atat in aer liber cat si cele cultivate in spatii protejate. Adultii si larvele colonizeaza partile aeriene ale plantei. Acestia se hranesc cu sucul celular, iar in urma atacului cactusi nu se mai dezvolta normal si se usuca.

Metode de combatere:

• tratamente cu: insecticid Mospilan 20 SG, insecticid Nuprid AL 200 SC, insecticid Decis Mega EW 50, insecticid Calypso 480 SC, insecticid Faster 10 CE.

2. Paianjenul rosu comun Tetranychus urticae

Femelele formeaza o panza specifica ce inconjoara tulpina si apoi incep sa depuna ouale. Larvele si adultii inteapa si sug sucul celular al plantelor atacate. In urma atacului dezvoltarea plantei este incetinita. De asemenea, acesta insecta poate transmite o serie de boli.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: acaricid Envidor 240 SC, acaricid Milbeknock, acaricid Vertimec 1.8 EC.

Genul Chrysanthemum include circa 150 specii erbacee sau suffrutescente originare din China si Japonia. Specia cea mai cultivata azi pentru producerea florilor taiate, atat in culturi de sera cat si in solarii si camp este Chrysanthemum x hortorum (crizantema a), specie horticola ai carei genitori principali au fost Chrysanthemum indicum L. si Chrysanthemum sinense Sab.

Crizantema creste sub forma de tufa de lastari, cu inaltimea de pana la 1-1,5 m, in functie de soi si tehnologia de cultura. Frunzele sunt penat-sectate, alterne, colorate in verde lucioase sau usor pubescente. Florile-ligulate si tubuloase, colorate foarte variat, sunt reunite in calatidii de forme, marimi si tipuri diferite: margarete, anemone, spider, pompon, globuloase.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Aspermia crizantemelor – Chrysanthemum aspermy virus

Simptome:

• Pe frunzele tinere apar simptome de mozaicare slabă, iar creşterea stagnează.
• Inflorescenţele care apar sunt mici, deformate, au petalele centrale încreţite.
• Florile sunt inegale ca mărime, parţial înverzite sau pătate, fără valoare comercială.
• Virusul se transmite prin afide şi prin butaşii infectaţi.

Masuri de prevenire si combatere:

• Recoltarea de butaşi de la plantele mamă sănătoase sau care au fost supuse termoterapiei la 35-38oC timp de 4
  săptămâni.
• Periodic plantele vor fi stropite cu insecticide, împotriva afidelor.

2. Mozaicul crizantemelor – Chrysanthemum virus B

Simptome:

• Frunzele tinere manifestă o mozaicare, pete inelare de decolorare, galben-verzui ce devin apoi brune.
• Frunzele mozaicate au limbul deformat, cu nervuri transparente, iar planta formează flori mici şi decolorate.
• Virusul este răspândit de afide şi prin înmulţirea vegetativă (prin butaşi) a plantelor deja infectate.

Masuri de prevenire si combatere:

• Eliminarea plantelor virotice
• Stropiri cu insecticide în vederea prevenirii răspândirii virusului.
• Tratamentul termic al plantelor mamă infectate nu dă rezultate împotriva acestui virus.

BACTERIOZE:

1. Arsura bacteriană a crizantemelor – Pseudomonas cichorii

Simptome:

• Atacul apare la 4-5 săptămâni de la plantarea crizantemelor sub formă de pete circulare de 2-3 mm în diametru, pete de decolorare pe frunzele bazale care în scurt timp se brunifică.
• Arsura zonelor afectate duce la deformarea frunzei, iar dacă este o atmosferă umedă apare putregaiul umed.
• Simptomele tulpinale apar mai târziu sub formă de răni în zona nodurilor, zonă ce se înnegreşte şi se extinde spre butonii florali.
• Pe frunzele de muşcată bacteria produce pete de 5-10 mm, cu aspect umed şi culoare brună-negricioasă.
• În atmosferă uscată, ţesuturile atacate se brunifică, în timp ce în atmosferă umedă, apare putregaiul umed.
• Când boala se extinde, pe pedunculi şi tulpini apar pete brune, iar butonii florali nu se mai deschid.
• Pe frunzele de gerbera, atacul se observă sub formă de pete umede circulare, brune-negricioase.
• La un atac puternic, brunificarea se extinde de la marginile frunzelor spre nervura mediană.

Masuri de prevenire si combatere:

• dezinfecţia termică sau chimică a solului
• dezinfecţia chimică a utilajelor
• plantarea de butaşi sănătoşi
• fertilizări echilibrate şi reglarea temperaturii în seră şi solarii.
• printr-o rotaţie de 3-4 ani a culturii şi tratamente preventive cu sulfat tribazic de cupru 0,4-0,5 % sau fungicid Dithane M 45-0,2 % putem preveni atacul.

MICOZE:

1. Făinarea crizantemelor – Oidium chrysanthemi

Simptome:

• Pe ambele feţe ale frunzei sau pe tulpini, apar zone acoperite cu o pâslă albă cu aspect prăfos, sub care ţesuturile se îngălbenesc.
• Pe frunze, ciuperca formează spori care sunt antrenaţi de vânt şi pot infecta alte frunze şi tulpini, dacă temperaturile sunt peste 20ºC şi frunzişul este uşor veştejit.
• Frunzele care se găsesc într-un mediu lipsit de curenţi de aer sau cele care aparţin plantelor îngrăşate excesiv cu îngrăşăminte cu azot, sunt uşor infectate de această ciupercă.
• Transmiterea ciupercii se face sub formă de miceliu ce rezistă în mugurii plantelor atacate.

Masuri de prevenire si combatere:

• Tratamentele se aplică la intervale de 7- 10 zile cu produsele: fungicid Kumulus DF-0,3 %; fungicid Topsin 70 WDG; fungicid Shavit F 71,5 WP- 0,2 %

2. Rugina albă a crizantemelor – Puccinia horiana

Simptome:

• Pe frunze apar pete mici, circulare, de culoare la început albverzuie, apoi albă şi în final cafenie sau castanie.
• Petele sunt distribuite uniform pe surafaţa frunzei dintre nervuri şi pe nervuri; în dreptul petelor, frunza se bombează pe faţa superioară şi se adânceşte pe partea inferioară.
• Ciuperca formează pe frunzele de crizanteme numai grupuri cu spori de rezistenţă care au membrana albicioasă iniţial, dând aspect de pată “albă”.
• Aceştia germinează şi dau spori ce sunt purtaţi de vânt.
• Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul din butaşii infectaţi.
• În timpul anului există două perioade de predispoziţie a plantelor la îmbolnăvire, martie-aprilie şi septembrie-octombrie, acestea fiind perioadele în care plantele sunt umezite mai mult timp şi se realizează temperatura medie de 17-24ºC, optimă pentru instalarea atacului.

Masuri de prevenire si combatere:

• igienă culturală
• plantele puternic atacate vor fi strânse şi arse
• se recomandă udarea prin brazde pentru a evita umectarea prelungită a frunzelor, ceea ce favorizează instalarea ciupercilor

Importanta

Sub denumirea de citrice sunt cunoscute mai multe plante pomicole subtropicale cu frunze persistente, cum sunt: lamaiul, portocalul, mandarinul, grapefruit-ul si o serie de hibrizi intre aceste specii. Fructele acestor plante sunt foarte bogate in vitamina A, B, C, D, E, acizi organici, saruri de calciu. Florile, lastarii tineri si epicarpul fructelor se folosesc pentru extragerea uleiurilor esentiale utilizate in industria alimentara, cosmetica si farmaceutica.

Origine si aria de raspandire

riginea citricilor este in orient, intr-un areal cuprins intre China de Sud, Indochina si Peninsula Malacca. Citrus medica sau Chitru a ajuns prima in zona mediteraneana, unde israelienii o foloseau in scop religios. Portocalul amar a fost introdus in zona mediteraneana de catre arabi, iar cel dulce de genovezi sau de portughezi. Citricile sunt foarte raspandite iar productia este in continua crestere in ultimii ani.

Specii de citrice

• Lamaiul (Citrus Limon): se pare ca lamaiul este un hibrid natural intre chitru si limetta. Inflorirea principala se realizeaza in principal primavara iar fructele obtinute se maturizeaza iarna. Culoarea fructelor este in general galbena, dar sunt si soiuri care pot fi dungate cu alb sau cu verde sau chiar cu tenta portocalie. La maturitate, fructele se coloreaza caracteristic soiului dar raman bine prinse de pom. Daca nu se recolteaza, fructele inverzesc din nou, pot chiar sa ma creasca si sa nu se desprinda de pom 2 ani.

• Portocalul (citrus senensis): Originara din Extremul Orient, aceasta specie a fost introdusa in Europa de catre arabi. Este cea mai raspandita dintre citrice pe plan mondial, avand arealul de cultura de la Ecuator. Fruct tipic de iarna, portocala este cunoscuta inca din antichitate. Florile sunt de marime mijlocie, de culoare alba si sunt hemafrodite, parfumate. Fructul are culoare portocalie sau portocalie rosiatica.
• Mandarinul (citrus reticula): este originar din China si a fost adus in Europa de portughezi. Creste sub forma de arbore mic, cu frunze mici si flori albe. Fructele sunt mici sau mijlocii, cu coaja portocalie, subtire.

• Limetta (citrus aurantifolia): este o specie de origine asiatica, destul de pretentioasa la temperatura (nu suporta demperaturi sub 12-13ºC). Pomul este de talie mica-mijlocie, ajungand la inaltimea de 3-5 m si prezinta spini pe ramuri. Frunzele sunt ovale, de culoare verde deschis. Florile sunt grupate in inflorescente, cu flori albe, mici si parfumate. Fructele sunt usor ovale, de culoare verzuie sau verde galbui, mai rar galben-verzui. Coaja este subtire iar pulpa are gust acid. Limetta este folosita pentru supraaltoirea citricilor de baza.

• Chitrul (citrus medica): specie veche de citrice, originara din India si Birmania care a ajuns in Europa in sec al III i. Hr. Creste arbustiv sau ca pom de talie mijlocie, formeaza ramuri spinoase si coroana neregulata si este mai pretentios la temperaturi decat lamaiul. Frunzele au culoarea rosiatica la aparitie si devin apoi verde inchis. Florile sunt mari si au in faza de boboc culoarea rosie-violaceu. Fructele sunt mari cu coaja groasa.

• Grepfrutul (Citrus paradisi): este originar din insulele Barbados. Primele fructe se formeaza dupa 4-7 ani de la plantarea pomului si se poate ajunge pana la 700 fructe pe an.

• Chlementinul : pomul este de talie mica cu frunze lanceolate si de culoare verde intens. Florile sunt solitare sa prinse in inflorescente si foarte parfumate. Clementinele se maturizeaza inaintea mandarinelor si sunt mai rezistente la temperaturi scazute.

Ingrijire

Chiar daca citricile sunt plante originare din regiuni cu luminozitate puternica, ca plante de interior se pot adapta si la lumina scazuta cum ar fi cea din timpul iernii.

Pentru o buna dezvoltare au nevoie de lumina si de aceea este recomandat ca planta sa fie scoasa afara din primavara pana toamna (minim 6 luni). Pentru a evita uscarea radacinilor ghiveciul s ingroapa in pamant sau se acopera cu materiale ce vor impiedica vasul sa se incalzeasca foarte mult (fan, hartie, carpe etc.).

Citricile pot sta afara in soare direct. Daca lumina este insuficienta poate sa isi piarda partial sau total frunzisul. In perioada de inflorire nu suporta temperatusi mai mari de 18ºC, chiar daca infloresc ori nu, leaga fructele, ori le pierde in primele doua luni. Vasele in care se cultiva trebuie sa fie proportionale cu marimea plantelor. Vasul se schimba in fiecare an cu un vas de marime imediat superioara (cu 2-3 cm mai mare) in primii 8 ani iar dupa varsta de 8 ani vasul se schimba o data la 2-4 ani.

Cand se planteaza se va asigura un bun drenaj punandu-se pe fundul vasului un strat de 1-3 cm de pietris. dupa plantare se uda bine. Ciricile trebuie udate astfel incat pamantul sa fie tot timpul umed dar fara ca apa sa stagneze in farfurie. Daca ase foloseste ca substrat turba olandeza nu se fertilizeaza in primele 5-6 luni deoarece aceasta contine ingrasamant.

Inmultire

Citricele se inmultesc prin seminte sau butasi. Semintele tinute in apa fierbinte incoltesc mai repede (18-28 zile) decat celelalte (30-45 zile), dupa rasarire plantele cresc repede ajungand in primii doi ani la peste 40cm si 10 mm diametru.

Butasirea se face in lunile aprilie- mai rar butasii se taie dintr-un arbust sanatos si care a inceput sa faca fructe. Se folosesc butasi semilegnificati cu diametru de 6-8 mm si sectiune rotunda. Lungimea acestora trebuie sa fie de 10-15 cm(3-5 noduri). Taietura la baza se face la 2-3 mm sub o frunza iar varful butasului se indeparteaza taindu-se la 2-3mm deasupra ultimei frunze. Frunzele de la baza se indeparteaza iar celelalte se taie la jumate. in final pe butas nu trebuie sa ramana mai mult de 4-6 frunze.

Fructificarea

Mugurii florali apar pe ramurile de ordinul IV-V. Cand lastarul ce a rasarit din seminte sau butasul (daca nu i s-a taiat varful) ajung la 30-35 cm, se ciupeste varful, operatie ce va duce la aparitia ramurilor de ordinul I. Cand acestea au ajuns la 30 cm si au inceput sa se lenifice se scurteaza cu 10 cm operatie ce duce la aparitia ramurilor de ordinul II. De obicei in anul urmator obtinerii ramurilor de ordin IV pe acestea vor aparea muguri florali. Cand fructificarea este bogata se pastreaza doar un numar de fructe astfel incat sa existe raport de 6-10 frunze pentru un fruct.

Altoirea se face cand vrem ca fructele sa fie de acelasi tip cu cele de la planta de la care s-a prelevat altoiul. Altoiul se ia de la o planta care fructifica. O planta obtinuta dintr-un butas de la un arbust care fructifica poate sa produca fructe din al treilea an daca i se formeaza ramuri de ordin IV-V.

Lamaiul din seminte poate face fructe, dar el trebuie sa ajunga mai intai la maturitate, deci la un anumit stadiu al dezvoltarii lui. Deoarece el nu creste in conditiile climatice din zonele de origine, durata ajungerii la maturitate se poate prelungi foarte mult. In plus, pentru a sustine o productie de flori si fructe , planta trebuie sa acumuleze o anumita cantitate de enrgie. Altoiul trebuie sa provina de la o planta care face flori si fructe. O metoda, alta decat altoirea, pentru a face pomul sa fructifice ar fi folosirea de retardanti. Acestea sunt substante care diminueaza cresterile vegetative, favorizand inflorirea.