Sfecla furajera este o planta furajera care se consuma in stare proaspata, si conservat prin insilozare. In afara de radacini se mai folosesc in hrana animalelor si frunzele proaspete sau insilozate.  Nutretul este bine consumat de toate speciile de animale, deoarece sporeste energia calorica si are efecte favorabile asupra productiei de lapte. Sfecla furajera este o planta bienala, cu particularitati biologice asemanatoare cu cele ale sfeclei de zahar. Frunzele reprezinta 20-25 % din greutatea radacinilor. Spre deosebire de sfecla de zahar radacinile se dezvolta in mare partea deasupra nivelului solului.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul sfeclei – Beet mosaic virus

Simptome:

• Frunzele tinere  mozaicate privite prin transparenţă prezintă pete mici, verzi deschis sau alburii, de forme variate, puncte, inele, pete neregulate, linii sau reţele de linii .
• În perioadele calde ale verii, simptomele dispar şi reapar sub formă de arsuri spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.
• Virusul se transmite în natură cu ajutorul a peste 28 specii de afide.
• Acestea după ce se hrănesc 6-10 sec., iau virusul din celula virotică şi apoi timp de 1-4 ore pot să transmită virusul.
• Butaşii de sfeclă virotici asigură prezenţa bolii în culturile semincere şi de la acestea virusul trece la culturile de sfeclă pentru industrializare sau la spanac, mac, trifoi, sulfină sau la plante ca: ştir, lobodăn, nemţisor şi rocoţea.
• Procentul plantelor infectate creşte odată cu zborul ridicat al insectelor pe parcursul perioadelor secetoase ale anului.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului semincer sănătos şi arderea resturilor înainte ca insectele să înceapă zborul.
• parcelele cu sfeclă pentru sămânţă se vor amplasa la distanţă de cel puţin  500 m faţă de cultura de spanac, ce poate avea plante virotice încă din toamnă

2. Ingălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

Simptome:

• Virusul afectează rădăcinile şi ca urmare pe frunze apare decolorarea, îngălbenirea şi apoi brunificarea nervurilor.
• În funcţie de faza în care se instalează atacul şi de condiţiile climatice, apare ofilirea sau chiar pieirea plantelor.
• Pe corpul sfeclei se dezvoltă exagerat radăcinuţele luând forma de „barbă” simptom asemănător cu cel dat de Heterodera schachtii, dar în acest caz lipsesc chiştii caracterisitici nematodului.
• Rădăcinile sfeclelor sunt mici (asemănătoare pătrunjelului), se brunifică, sau au vârful foarte subţiat.
• În secţiune, se observă că vasele conducătoare sunt galbene,apoi brune.
• Atacul are loc în vetre, ce se recunosc uşor datorită decolorării şi ofilirii plantelor în cursul zilei şi revenirii lor la normal, noaptea.
• Transmiterea virusului în natură este asigurată de ciuperca de sol Polymyxa betae ce acumulează virusul în timpul parazitării.
• Sporii de rezistenţă ca şi sporii ciupercii, conţin virusul pe care îl transportă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Plantele bolnave vor fi arse
• Tarlalele infestate vor fi cultivate cu plante prăşitoare la care lucrările de  îngrijire duc la distrugerea buruienilor şi a ciupercii Polymyxa betae, transmiţătoarea virusului.
• Principala măsură de prevenire este însă utilizarea de soiuri tolerante.

3. Îngălbenirea sfeclei – Beet yellows virus

Simptome:

• Plantele tinere infectate prezintă frunze cu nervurile transparente, apoi pe frunze apar zone decolorate între nervuri.
• Frunzele încep să se îngălbenească de la vârf spre bază şi de la margini spre nervura principală.
• Ţesuturile frunzelor sunt îngroşate cu suprafaţa lucioasă, iar în final apar puncte brune .
• La semincerii infectaţi se observă frunze mici îngălbenite îngroşate şi casante.
• Simptomele pot fi confundate cu cele produse de lipsa de magneziu, la care îngălbenirea este limitată la spaţiul dintre nervurile în lungul cărora rămân zone late verzi.
• Cercul de plante gazdă a virusului este larg: spanac, ştir, lobodă, mac, pătlagină, troscot, spălăcioasă, rocoţea, punguliţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Izolarea spaţială a culturilor pentru sămânţă faţă de cultura de spanac este obligatorie
• întreţinerea culturilor de sfeclă seminceră, sfeclă roşie sau de zahăr este un factor important în micşorarea procentului de plante virozate.

BACTERIOZE:

MICOZE:

1. Putrezirea seminţelor germinate şi tinerelor plantule – Pythium sp., Phoma betae, Aphanomyces sp., Fusarium sp., Rhizoctonia solani

Simptome:

• Boala se manifestă de la germinarea seminţelor şi până la apariţia primei perechi de frunze adevărate.
• Pe sămânţa abia germinată, rădăcini sau tânăra plantă se observă zone brunificate.
• Pe ţesuturile afectate pot apărea fructificaţiile agenţilor, sau se pot instala ciuperci sau bacterii de sol care vor
  continua distrugerea zonelor brunificate.
• În cazul zonelor putrezite umed, se pot constata în analizele microscopice spori de la Pythium sp., iar dacă ţesuturile brunificate putrezesc uscat, se vor observa fructificaţii cu spori de tip Phoma.
• Uneori baza tulpinii se înnegreşte, se subţiază şi chiar primele frunzuliţe sunt negre, acest simptom fiind caracteristic atacului de Aphanomyces sp.
• Pe plantele debilitate se instalează fuzariozele, ce dau mucegaiuri albe sau roz.
• Pe plantulele debilitate se instalează ciuperci din genul Fusarium care dau mucegaiuri albe sau roz.
• Instalarea ciupercilor ca şi evoluţia atacului, extinderea bolii, depinde de foarte mulţi factori agrotehnici, climatici sau este în corelaţie directă cu evoluţia atacului nematozilor şi a dăunătorilor.
• Ciupercile se răspândesc în cursul vegetaţiei prin spori duşi de apa din sol, iar de la un an la altul rezistă sub formă de spori , micelii şi microscleroţi, spori de rezistenţă sau fructificaţii de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Sfecla va trebui semănată la epoca optimă, în ternuri echilibrat fertilizate, aerate
• Tratamente chimice cu fungicid Dithane  M 45

2. Mana sfeclei – Peronospora farinosa f. sp. betae

Simptome:

• Boala se poate instala pe sfecla abia răsărită, când pe acestea se observă o îngălbenire asociată cu formarea unui puf cenuşiu-violaceu pe partea lor inferioară.
• În această primă fază de atac, ciuperca poate produce pieirea plantelor.
• Simptomele clasice apar însă pe plantele semincere, unde pe frunzele tinere din centrul rozetei se observă o îngălbenire urmată de încreţirea şi răsucirea frunzei de la margini spre partea inferioară, unde apare puful cenuşiu-violaceu.
• Planta după distrugerea frunzelor tinere, formează noi frunze.
• Tija florală de la plantele mănate are axul scurt, cu flori grupate în ciorchine, brunificate, iar ca urmare plantele se pot usca înainte de vreme.
• Primele infecţii se constată pe frunzele sfeclei din cultura seminceră, atacul pornind de la butaşii bolnavi.
• Agentul patogen se răspândeşte în cursul perioadei de vegetaţie, prin sporii ce apar pe miceliile cenuşii-violacei.
• Infecţiile secundare pot avea loc de mai multe ori pe ani în funcţie de temperatură (sporii apărând la temperaturi de 0-28ºC, cu optim la +6ºC) şi de precipitaţiile care favorizează infecţia.
• De la un ciclu de vegetaţie la altul, agentul rezistă sub formă de miceliu de infecţie în butaşi şi seminţe sau sub formă de spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de samanta sanatoasa si tratata
• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Funguran OH 50 WP (4 kg/ ha).

3. Făinarea sfeclei – Erysiphe betae

Simptome:

• Boala poate fi recunoscută uşor datorită miceliului albicios, fin care poate acoperi toată frunza.
• Miceliul devine alb-pulverulent datorită sporilor, apoi cenuşiu datorită fructificaţiilor sexuate, care sunt negre.
• Sub pâsla miceliană, parazită de suprafaţă, ţesuturile parazitate se îngălbenesc, iar frunzele se brunifică şi se usucă prematur.
• Boala este observată mai întâi pe frunzele plantelor din culturile pentru seminţe şi la interval de 1-2 săptămâni se va observa şi pe sfecla din anul I.
• Perioadele cu temperaturi ridicate şi umiditate scăzută, determină o veştejire uşoară a foliajului, condiţie favorabilă pentru instalarea atacului ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Topsin, fungicid Score 250 EC (0.3 l/ha), fungicid Thiovit Jet (5 kg/ ha).

4. Putregaiul inimii sfeclei – Pleospora bjoerlingii, f.c.Phoma betae

Simptome:

• Ciuperca atacă tinerele plantule până la răsărire, unde în complex cu alte ciuperci, poate produce putrezirea acestora.
• În timpul verii pe frunze apar pete de decolorare, mari, circulare, de 0,5-2 cm în diametru.
• Ţesuturile din dreptul petelor se brunifică şi pe ele se observă cercuri concentrice, alcătuite din puncte mici negre.
• Pe plantele semincere apar pete pe frunze, tulpini şi chiar pe seminţe unde, înainte de recoltare se observă şi punte mici negre.
• Atacul pe rădăcini se manifestă printr-o colorare în cenuşiu a ţesuturilor de sub rozeta de frunze, ţesuturi ce putrezesc şi apar caverne centrale, uscate ce se adâncesc în corpul sfeclei.
• După distrugerea frunzelor, planta încearcă să-şi refacă foliajul din mugurii existenţi la suprafaţa solului, aşa încât până toamna, rădăcinile care se scot din sol sunt nu au zahăr, ci doar un procent ridicat de celuloză.

Masuri de prevenire si combatere:

• Polizarea şi drajarea seminţelor înainte de semănat este o lucrare foarte eficientă, căci îndepărtează eventualele formaţiuni cu spori de pe seminţe dar, acestea vor trebui semănate într-un sol umed pentru a înmuia stratul de drajeu şi a permite germinarea.
• Seminţele nepolizate se tratează cu: fungicid Dithane M 45-8 kg/t săm., fungicid Vitavax 200 -3 kg/t săm.

5. Cercosporioza sau pătarea roşie a frunzelor – Cercospora beticola

Simptome:

• Atacul apare în perioada iunie-august sub formă de pete izolate sau unite, de decolorare, cu diametru de 1-3
  mm, rar 5 mm.
• Petele pot fi colţuroase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenuşii în zona centrală unde se formează un puf brun.
• În jurul petelor se observă o dungă brună la sfecla pentru zahăr şi cea furajeră şi violacee la sfecla roşie.
• După uscarea ţesuturilor, acestea se desprind şi frunzele apar  perforate.
• În cazul unui atac puternic, favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului şi umiditatea atmosferică ridicată, în câteva zile, întreg frunzişul este brunificat şi uscat, putând apărea pete brune alungite chiar şi pe cozile frunzelor.
• Rădăcinile de la sfeclele atacate rămân mai mici şi cu un procent de zahăr mult micşorat.
• Plantele semincere afectate vor avea o producţie scăzută de seminţe mici, cu o slabă facultate germinativă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Respectarea unui asolament de 4-5 ani
• Tratarea chimică în vegetaţie: fungicid Topsin 70 WDG– 0,3 kg/ha, fungicid Bravo 500 SC -1,5-2 l/ha, fungicid Score 250 EC-0,3 l/ha-2 trat. în 300 l apă/ha, fungicid Tango Super– 1 l/ha.

6. Uromyces betae – Rugina

Simptome:

• Primele simptome ale bolii apar primăvara pe cotiledoane şi pe limbul frunzelor, sub forma unor pete albicioase, la suprafaţa cărora se observă punctişoare mici, gălbui, picnidiile ciupercii.
• După puţin timp, în dreptul acestor pete apar pustule inelare, de culoare gălbuie – ecidiile.
• Prin luna august, pe ambele feţe ale frunzelor apar numeroase pete mici, galbene, la suprafaţa cărora se observă pustule mici, prăfoase, brune-castanii – uredosorii.
• Mai spre toamnă, pustulele au o culoare brună-negricioasă – teliosorii.
• Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cufungicid Dithane M 45, fungicid Bravo 500

Principalii daunatori sunt:

1. Raţişoara sfeclei – Tanymecus palliatus

Specie polifagă, T. palliatus se hrăneşte pe diferite plante de cultură, însă cele mai mari daune le produce culturilor de sfeclă. Adulţii rod complet frunzele cotiledonale ale plantulelor abia răsărite sau le retează de la colet, ceea ce duce la compromiterea culturii. Atacul de mai târziu, când plantele au deja frunze adevărate, nu mai este aşa de păgubitor,
dar afectează semnificativ ritmul de dezvoltare al plantelor. Atacul larvelor este, de regulă, nesemnificativ.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Karate Zeon (3 kg/ ha)

2. Puricele de pamant al sfeclei – Chaetocnema tibialis

Pagubele sunt determinate de hrănirea adulţilor care rod epiderma superioară şi mezofilul frunzelor, dar lăsând intactă epiderma inferioară. Prin rănire, frunzele pierd foarte multă apă, care este cu greu suplinită de plante, prin absorţie radiculară, în special de plantulele abia răsărite. În primăverile secetoase, plantele atacate se usucă. În timp,
epiderma inferioară se rupe, astfel încât plantele au un aspect ciuruit. Atacul adulţilor hibernanţi determină rănirea culturilor şi, implicit, pierderi importante de recoltă. Hrănirea larvelor pe rădăcini nu provoacă pierderi semnificative. Nici atacul noilor adulţi, în toamnă, nu este important.

Metode de combatere:

• tratamente cu  insecticid Fastac 10 EC – 0,1 l/ha

3.  Ploşniţa sfeclei – Piesma quadrata

Prin pagubele directe pe care le produce sfeclei, precum şi prin faptul că este purtătoare şi transmiţătoare de viroze, ploşniţa sfeclei prezintă o importanţă economică deosebită. Funzele atacate se recunosc prin decolorarea zonelor înţepate, care după 21-60 zile se încreţesc, deoarece nervurile mediane şi laterale nu mai cresc, iar dezvoltaraea
stagnează. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât atacul s-a declanşat mai de timpuriu. Efectul păgubitor se datorează atât înţepăturii propriu zise, cât şi virusului Beta, virus 3 care produce răsucirea frunzelor de sfeclă.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid preoteus OD 110

4. Gândacul ţestos al sfeclei – Cassida nebulosa

Adulţii hibernanţi şi larvele tinere se hrănesc cu frunzele diferitelor plante din flora spontană şi, mai rar, cu cele de sfeclă cultivată. Larvele mai dezvoltate, emigrate în culturile de sfeclă, produc pe frunze rosături circulare cu diametrul mare, fiind consumat mezofilul şi una, sau ambele epiderme. La atac puternic rămân neconsumate doar nervurile principale. Adulţii din noua generaţie atacă identic, afectând puternic aparatul foliar al plantelor de
sfeclă, determinând, în unii ani, pagube de pănă la 30%.

Metode de combatere:

• distrugerea chenopodiaceelor spontane din cultură sau din jurul acestora, după depunerea pontei
• arăturile adânci contribuie la reducerea populaţiilor dăunatorului

5. Păduchele negru al sfeclei – Aphis fabae

În condiţiile optime, pe faţa inferioară a limbului frunzelor se formează colonii compacte care dăunează prin înţepare şi sugerea sucului celular, producând răsucirea frunzelor (pseudocecidii). În culturile de seminceri, alături de frunze sunt atacaţi lăstarii şi inflorescenţele. Urmare a atacului, florile rămân sterile, inflorescenţele produc sămânţă puţină şi cu calităţi biologice reduse. De asemenea, păduchele sfeclei este şi un important vector al bolilor virotice.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis, insecticid Actara, insecticid Faster 10 CE.

6. Gargăriţa cenuşie a sfeclei – Bothynoderes punctiventris

Gărgăriţa cenuşie a sfeclei are o singură generaţie pe an şi iernează ca adult în sol. Apariţia la suprafaţa solului are loc în primăvară, după ce temperatura aerului depăşeşte 10- 12 grade, perioadă ce fenologic corespunde cu însămănţarea sau cu germinarea seminţelor de sfeclă.

 Atacul adulţilor hibernanţi este deosebit de păgubitor. Aceştia retează plantulele tinere de la colet, rod parţial sau total, frunzele cotiledonale precum şi primele frunze adevărate. În urma atacului adulţilor, plantele pier, iar culturile sunt compromise. Atacul adulţilor, respectiv pagubele produse de aceştia sunt deosebit de mari în primăverile secetoase şi călduroase. Hrănirea larvelor poate cauza, de asemenea, pagube importante datorită cavităţilor şi galeriilor pe care, le produc pe rădăcini prin roadere. Astfel, pivotul emite rădăcini laterale deasupra rosăturilor, iar frunzele se ofilesc. De regulă, pe rănile rădăcinilor se instalează diferite microorganisme patogene care pot distruge complet plantele atacate.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis (0.5 l/ ha)

Gazonul bine stabilit este destul de rezistent, insa si cele mai bine ingrijite peluze pot fi vulnerabile la diversi factori de stres.  Mentinerea unui gazon sanatos si cu crestere viguroasa este probabil cel mai bun mod de prevenire a epidemiilor ierbii. Pentru ca o boala sa isi faca aparitia, trebuie sa avem 3 variabile: gazda,mediul si patogenul, care formeaza practic un triunghi. Iar pentru dezvoltarea bolii, este necesar sa le avem pe toate prezente. Chiar daca un patogen este prezent, infectia nu va aparea decat daca mediul (temperatura, cantitatea de apa etc) este propice dezvoltarii ei si daca exista iarba susceptibila.

Principalele boli sunt:

1. Rugina -Puccinia graminis

Simptome:

• Apare de obicei de la jumatatea verii pana in toamna.
• Tenta ruginie se observa in special de la distanta.
• Sporii se formeaza in grupuri circulare care acopera lastarii gazonului. Se raspandeste foarte usor, inclusiv prin contact cu orice s-a aflat in zona infestata.

Masuri de prevenire si combatere:

• fertilizarea si irigarea solului corespunzator
• tratamente cu fungicid Falcon (0.7 l/ ha), fungicid Amistar Xtra ( 0.75 l/ ha), fungicid Bumper (0.8 l / ha)

2. Putregaiul plantutelor -Pythium blight

Simptome:

• Prima indicatie a acestei boli consta in aparitia unor pete mici neregulate.
• In aceste zone gazonul pare imbibat cu apa, moale si vascos.
• Dupa o perioada scurta gazonul se vestejeste si capata o culoare maronie, zonele patate se unesc formand suprafete extinse pe care se poate observa dimineata o ciuperca alba pe lastarii gazonului.
• Conditii favorabile acestei boli sunt temperatura si umezeala ridicata.

Masuri de prevenire si combatere:

• asigurarea unui drenaj corespunzator
• evitarea irigarii excesive
• tratamente cu fungicid Rovral (0.8-1 l/ ha), fungicid Previcur (0.6 l/ ha)

3. Fainarea-Erysiphe spp

Simptome:

• Primele semne constau in pete prafuite, albe pana la gri deschis care cresc pe lastari in special pe parcursul perioadelor reci si umede.
• Frunzele de la baza pot fi acoperite in totalitate.
• Pe ansamblu nu este o boala periculoasa dar poate deveni o problema daca scapa de sub control.
• Zonele afectate arata ca si cum ar fi acoperite cu var sau faina.

Masuri de prevenire si combatere:

• reducerea zonelor umbroase
• realizarea unei bune aerari si irigari
• evitarea fertilizarii excesive
• tratamente cu fungicid Topsin (1 kg/ ha)

4. Fuzarioza -Fuzarium nivale

Simptome:

• Pete circulare 1- 8 inc diametru;
• pustule albe sau roz pot fi observate uneori pe frunzele moarte.
• Ciuperca este vizibila dimineata devreme, frunzele gazonului sunt albe si stau adunate.
• Aceasta boala este denumita si mucegai de zapada daca aceasta se dezvolta sub zapada.

Masuri de prevenire si combatere:

• reducerea zonelor umbroase
• evitarea fertilizarii excesive toamna
• realizarea unei bune aerari si irigari
• tratamente cu fungicid Falcon (0.7 l/ ha), fungicid Amistar Xtra ( 0.75 l/ ha), fungicid Bumper (0.8 l / ha)

5. Patarea maronie

Simptome:

• Prezenta unor pete circulare alungite pe limbul foliar.
• Aceste pete au un inel circular inchis la exterior, iar centrul este alb – purpuriu.
• Conditii favorabile: Temperaturile scazute si umiditatea.
• La inceput boala apare la gozoanele situate in zonele umbroase.
• Apare pe vreme umeda sau in gazonul irigat cu aspersoare foarte fine ori in cel cosit prea jos.

Masuri de prevenire si combatere:

• evitarea dozarii excesive cu azot
• reducerea zonelor umbroase
• irigarea pe adancime, realizarea aerarii

6. Malura

Simptome:

• Gazonul capata o culoare verde pal si se chirceste.
• Lastarii care sunt afectati de boala se chircesc, mor si devin macinate de boala care avanseaza.
• Plantele din aceasta zona cresc mai incet si sunt in general mai scurte fata de restul gazonului.
• Conditii favorabile: primavara temperaturile moderate incurajeaza aparitia acestei boli.
• Vremea calda si uscata conduce la o stopare a aparitiei si raspandirii ei.

Masuri de prevenire si combatere:

• reducerea fertilizarii
• evitarea irigarii excesive
• tratamente cu fungicid Orius 25 EW (1.5 kg/ ha), fungicid Dithane M45 (2.5 kg/ t samanta.

Principalii daunatori sunt:

1. Gândacii pocnitori (viermii sârmă) – Agriotes sp.

Larvele sunt deosebit de dăunătoare, având un regim de hrană polifag. Se hrănesc cu părtile subterane ale multor specii cultivate din familii botanice foarte diferite.

Combatere:

• tratamente cu insecticid Actara 25 WG (250 g/ 100 mp)

Se cultiva pentru maturi, pentru extragerea din tulpina a sucului dulce, foarte bogat in zahar pentru nutret verde, sau siloz. Sorgul pentru boabe (tipic pentru samanta) asigura productii foarte ridicate, cu compozitia chimica si valoarea de intrebuintare asemanatoare boabelor de porumb. Din tulpinile sorgului zaharat se extrage un suc dulce, bogat in zaharoza. Aceasta forma de sorg constituie in prezent una din cele mai importante plante pentru producerea de substante dulci si biocombustibili. Fiind originala din Sudan, Etiopia, este adaptata climatelor aride si semiaride si solurilor foarte diferite. Sorgul se caracterizeaza printr-o mare rezistenta la seceta, rezistenta determinata de sistemul radicular puternic dezvoltat si de faptul ca la insuficienta apei, plantele isi reduc accentuat ritmul de crestere. Din punct de vedere al rezistentei la seceta poate fi denumit „camila vegetala”. Sorgul este pretentios la tipul de sol.

Principalele boli sunt: 

1. Pseudomonas syringae  – Arsura bacteriană

Simptome:

• Pe frunze şi teci apar la început pete mici, de circa 5 mm în diametru, circular-eliptice sau de formă neregulată, care cu timpul se măresc, ajungând la 1-8 cm diametru.
• Petele sunt hidrozate, de culoare verde-măslinie la început, apoi roşcate.
• La unii hibrizi petele se extind repede, formând dungi ovale, de culoare purpurie, între care ţesuturile sunt necrozate, de culoare galbenă-brunie.
• La suprafaţa petelor se formează un exudat, care la unele soiuri poate fi abundent. La sorgul hibrid, culoarea petelor şi structura lor diferă mult în funcţie de germoplasmă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Amplasarea culturilor de iarba de Sudan trebuie sa fie facuta tinand cont de cercul de plante gazda al agentului patogen.
• Inainte de semanat, samanta va fi expusa timp de o saptamana la soare.
• Solele puternic atacate se vor cosi pe timp secetos si se va strange atent fanul.

2. Xanthomonas campestris pv. holcicola  – Striaţia bacteriană 

Simptome:

• Pe frunze apar striuri de 2,5-15 cm lungime şi 3 mm lăţime, la început hidrozate.
• Cu timpul petele se extind, devin ovale, de culoare ruginiu-maronie, cu o margine îngustă, brunroşcată până la roşu.
• Striurile pot conflua cuprinzând o mare parte din suprafaţa foliară.
• În stadiile timpurii ale bolii, la suprafaţa petelor apare un exudat gălbui, care se usucă formând solzişori albi-crem.
• Culoarea acestui exudat permite diferenţierea acestei boli de celelalte pătări foliare bacteriane ale sorgului.
• Agentul patogen poate rezista pe resturile vegetale, in sol si se transmite de la un an la altul prin semintele infectate.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomanda recoltarea de samanta numai de la plantele sanatoase
• Respectarea  asolamentului

3. Fusicladium sorghi – Pătarea frunzelor

Simptome:

• Pe ambele feţe ale frunzelor apar pete circulare sau ovale, brune-gălbui, cu marginea roşie până la roşu-brun.
• Petele sunt răspândite neregulat pe toată suprafaţa limbului, izolate, de 3-7 mm lungime sau asociate în şiruri lungi.
• În porţiunea centrală a petelor se dezvoltă conidioforii şi conidiile ciupercii, de culoare negricioasă.
• Conidioforii sunt bruni, de 15-24 x 7-10 μm.
• Conidiile sunt globuloase sau ovoidale, de 14-17 x 10-16 μm, monocelulare, uşor brun-olivacee.

Masuri de prevenire si combatere:

• măsurile de carantină, care prevăd controlul fitosanitar al seminţelor importate, seminţe care trebuie să fie însoţite de certificatul care să ateste provenienţa lor din zone unde nu este răspândită această boală.

4. Trichometasphaeria turcica  – Pătarea cenuşie a frunzelor

Simptome:

• Pe frunzele bazale apar pete galbene-cenuşii, mărginite de un chenar brun.
• Petele la început sunt mici, de 1-2 cm, ovale apoi devin eliptice, mari de 15-20 cm lungime şi 2-4 cm lăţime.
• Pe timp umed, pe faţa inferioară a frunzei, în dreptul petelor apare un puf fin cenuşiu de miceliu cu spori.
• Datorită sporilor ce dau infecţii repetate, apar mai târziu pete şi pe frunzele din etajele superioare.
• Frunzele atacate se sfâşie în dreptul petelor, ca urmare producţia scade iar boabele de pe ştiuleţi sunt şiştave.
• Lanurile puternic atacate par a fi bătute de grindină, prezentând porţiuni mari de frunze uscate, sfâşiate.
• Ciuperca se răspândeşte în timpul vegetaţiei prin spori.
• La temperaturi optime de 25-30ºC şi în condiţii de umiditate mare sporii germinează, dau infecţii secundare şi după 7-9 zile de la pătrunderea miceliului, apare o nouă generaţie de spori.

Masuri de prevenire si combatere:

• rotaţia culturilor
• înglobarea resturilor infectate în sol

5. Sphacelotheca sorghi  – Tăciunele îmbrăcat

Simptome:

• La plantele bolnave în panicul, în locul boabelor se formează pungi alungite, de 3-12 mm, care depăşesc lungimea glumelor.
• În interiorul acestor pungi, care sunt învelite de o membrană cenuşie-albicioasă, se găseşte o masă negricioasă, constituită din clamidosporii ciupercii.
• Ciuperca ataca pe Sorghum vulgare, S. saccharatum si S. halepense. Transmiterea ei de la un an la altul este asigurata de teliosporii aderenti la seminte.

Masuri de prevenire si combatere:

• Semanarea sorgului se va face in terenuri curate
• Se va folosi numai samanta sanatoasa sau aceasta va fi tratata cu fungicid Vitavax 200 -200 ml/100 kg.

Principalii daunatori sunt:

1. Păduchele verde al cerealelor – Schizaphis graminum

Dăunătorul atacă printre alte plante (cereale păioase) iarba de Sudan şi sorgul, fiind cel mai periculos dăunător al acestor culturi pentru ţara noastră. Păduchii colonizează frunzele pe suprafaţa lor inferioară, unde înţeapă şi extrag sucul celular. Frunzele atacate se decolorează, apoi se brunifică şi se usucă. Plantele atacate rămân mai mici, iar la un atac puternic pot pieri.

Metode de combatere:

• Cultivarea de soiuri rezistente la atacul acestui daunator.
• Distrugerea samulastrei pentru impiedicarea dezvoltarii coloniilor de vara.
• Tratamentele chimice se vor aplica dupa atingerea pragului de daunare ( 10 exemplare pe planta).
• In functie de cultura se vor aplica tratamente chimice cu insecticid Actara (0.7 kg/ha), insecticid Kaiso Sorbie (0.15 kg /ha),insecticid Mavrik 2F (0.2 l/ha).

2. Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis

Insecta este polifagă, atacând peste 30 de specii de plante cultivate şi spontane. Dintre plantele cultivate, dăunează cu predilecţie culturile de porumb, floare soarelui, sfeclă de zahăr, sorg, grâu, orz, soia, lucernă, tutun. În cultura de porumb gărgăriţele retează plantele tinere când acestea au 1-3 frunzuliţe. Într-un stadiu mai avansat al vegetaţiei insectele rod frunzele pe margine, sub formă de trepte. Larvele rod rădăcinile plantelor, fără să provoace însă daune
însemnate.

Metode de combatere:

• rotaţia culturilor
•  arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor
• adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare
• cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi.
• tratamentul semintelor cu produse precum: Gaucho 600 FS (8 kg/ t samanta), Midash 600 FS (10 l/t samanta), Reldan 22 EC (22 ml/ t samanta), etc.

Pe plan mondial, sfecla este a doua sursa de zahar dupa trestia de zahar, produs indispensabil pentru alimentatia omului, datorita valorii energetice mari.  Sfecla furnizeaza aproximativ 40-45 % din productia mondiala de zahar.Pe langa alimentatie, zaharul constituie materia prima pentru: obtinerea glicerinei si celulozei; producerea de alcool etilic; obtinerea acizilor lactic si citric; obtinerea carburantilor speciali; obtinerea lactoprenului si dextranului; se foloseste ca mediu de cultura pentru obtinerea penicilinei. Produsele secundare din procesul de fabricare a zaharului sunt urmatoarele: Melasa-care reprezinta 4-5 % din greutatea sfeclei industriale si contine: 50 % zaharoza; 10-12 % substante extractive nezaharoase; 5-10 % proteine, 7-9 % cenusa si 20 % apa. Sfecla este o planta bianuala, cu fenofaze specifice fiecarui an de vegetatie. In primul an, planta de sfecla este formata din radacina tuberizata si epicotilul cu rozeta de frunze. In anul doi se formeaza tulpina florifera.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Îngălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

Simptome:

• Virusul afectează rădăcinile şi ca urmare pe frunze apare decolorarea, îngălbenirea şi apoi brunificarea nervurilor.
• În funcţie de faza în care se instalează atacul şi de condiţiile climatice, apare ofilirea sau chiar pieirea plantelor.
• Pe corpul sfeclei se dezvoltă exagerat radăcinuţele luând forma de „barbă” simptom asemănător cu cel dat de Heterodera schachtii, dar în acest caz lipsesc chiştii caracterisitici nematodului.
• Rădăcinile sfeclelor sunt mici (asemănătoare pătrunjelului), se brunifică, sau au vârful foarte subţiat.
• În secţiune, se observă că vasele conducătoare sunt galbene,apoi brune.
• Atacul are loc în vetre, ce se recunosc uşor datorită decolorării şi ofilirii plantelor în cursul zilei şi revenirii lor la normal, noaptea.
• Transmiterea virusului în natură este asigurată de ciuperca de sol Polymyxa betae ce acumulează virusul în timpul parazitării.
• Sporii de rezistenţă ca şi sporii ciupercii, conţin virusul pe care îl transportă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Plantele bolnave vor fi arse
• Tarlalele infestate vor fi cultivate cu plante prăşitoare la care lucrările de  îngrijire duc la distrugerea buruienilor şi a ciupercii Polymyxa betae, transmiţătoarea virusului.
• Principala măsură de prevenire este însă utilizarea de soiuri tolerante.

2. Mozaicul sfeclei – Beet mosaic virus

Simptome:

• Frunzele tinere  mozaicate privite prin transparenţă prezintă pete mici, verzi deschis sau alburii, de forme variate, puncte, inele, pete neregulate, linii sau reţele de linii .
• În perioadele calde ale verii, simptomele dispar şi reapar sub formă de arsuri spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.
• Virusul se transmite în natură cu ajutorul a peste 28 specii de afide.
• Acestea după ce se hrănesc 6-10 sec., iau virusul din celula virotică şi apoi timp de 1-4 ore pot să transmită virusul.
• Butaşii de sfeclă virotici asigură prezenţa bolii în culturile semincere şi de la acestea virusul trece la culturile de sfeclă pentru industrializare sau la spanac, mac, trifoi, sulfină sau la plante ca: ştir, lobodăn, nemţisor şi rocoţea.
• Procentul plantelor infectate creşte odată cu zborul ridicat al insectelor pe parcursul perioadelor secetoase ale anului.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea materialului semincer sănătos şi arderea resturilor înainte ca insectele să înceapă zborul.
• parcelele cu sfeclă pentru sămânţă se vor amplasa la distanţă de cel puţin  500 m faţă de cultura de spanac, ce poate avea plante virotice încă din toamnă

3. Îngălbenirea sfeclei – Beet yellows virus

Simptome:

• Plantele tinere infectate prezintă frunze cu nervurile transparente, apoi pe frunze apar zone decolorate între nervuri.
• Frunzele încep să se îngălbenească de la vârf spre bază şi de la margini spre nervura principală.
• Ţesuturile frunzelor sunt îngroşate cu suprafaţa lucioasă, iar în final apar puncte brune .
• La semincerii infectaţi se observă frunze mici îngălbenite îngroşate şi casante.
• Simptomele pot fi confundate cu cele produse de lipsa de magneziu, la care îngălbenirea este limitată la spaţiul dintre nervurile în lungul cărora rămân zone late verzi.
• Cercul de plante gazdă a virusului este larg: spanac, ştir, lobodă, mac, pătlagină, troscot, spălăcioasă, rocoţea, punguliţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Izolarea spaţială a culturilor pentru sămânţă faţă de cultura de spanac este obligatorie
• întreţinerea culturilor de sfeclă seminceră, sfeclă roşie sau de zahăr este un factor important în micşorarea procentului de plante virozate.

BACTERIOZE:

1. Arsura bacteriană a sfeclei pentru zahăr – Pseudomonas syringae

Simptome:

• Pe plantele tinere, imediat după răsărire, se observă pete neregulate circulare, brune, înconjurate de un inel întunecat.
• Pe frunzele mari apar pete de 1-6 mm în diametru, de culoare brună-negricioasă, în dreptul cărora pe timp ploios, apar picături de gomă bacteriană.
• Uneori frunzele se răsucesc şi se brunifică pe margini.
• Dacă după instalarea bolii intervine o perioadă secetoasă, ţesuturile afectate se pot desprinde, frunza rămânând perforată.
• Atacul bacteriei pe cozile frunzelor se manifestă sub formă de răniri alungite, de culoare brună sau
  brună-negricioasă.
• Bacteria se transmite de la un an la altul prin seminţele, provenite de la plantele bolnave şi poate rezista în sol pe resturile vegetale infectate.
• Bacteriile ce apar pe petele de pe frunze, pot fi răspândite de picăturile apei de irigaţie sau de ploi şi de insecte.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa

MICOZE:

1. Putrezirea seminţelor germinate şi tinerelor plantule – Pythium sp., Phoma betae, Aphanomyces sp., Fusarium sp., Rhizoctonia solani

Simptome:

• Boala se manifestă de la germinarea seminţelor şi până la apariţia primei perechi de frunze adevărate.
• Pe sămânţa abia germinată, rădăcini sau tânăra plantă se observă zone brunificate.
• Pe ţesuturile afectate pot apărea fructificaţiile agenţilor, sau se pot instala ciuperci sau bacterii de sol care vor
  continua distrugerea zonelor brunificate.
• În cazul zonelor putrezite umed, se pot constata în analizele microscopice spori de la Pythium sp., iar dacă ţesuturile brunificate putrezesc uscat, se vor observa fructificaţii cu spori de tip Phoma.
• Uneori baza tulpinii se înnegreşte, se subţiază şi chiar primele frunzuliţe sunt negre, acest simptom fiind caracteristic atacului de Aphanomyces sp.
• Pe plantele debilitate se instalează fuzariozele, ce dau mucegaiuri albe sau roz.
• Pe plantulele debilitate se instalează ciuperci din genul Fusarium care dau mucegaiuri albe sau roz.
• Instalarea ciupercilor ca şi evoluţia atacului, extinderea bolii, depinde de foarte mulţi factori agrotehnici, climatici sau este în corelaţie directă cu evoluţia atacului nematozilor şi a dăunătorilor.
• Ciupercile se răspândesc în cursul vegetaţiei prin spori duşi de apa din sol, iar de la un an la altul rezistă sub formă de spori , micelii şi microscleroţi, spori de rezistenţă sau fructificaţii de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Sfecla va trebui semănată la epoca optimă, în ternuri echilibrat fertilizate, aerate
• Tratamente chimice cu fungicid Dithane  M 45

2. Mana sfeclei – Peronospora farinosa f. sp. betae

Simptome:

• Boala se poate instala pe sfecla abia răsărită, când pe acestea se observă o îngălbenire asociată cu formarea unui puf cenuşiu-violaceu pe partea lor inferioară.
• În această primă fază de atac, ciuperca poate produce pieirea plantelor.
• Simptomele clasice apar însă pe plantele semincere, unde pe frunzele tinere din centrul rozetei se observă o îngălbenire urmată de încreţirea şi răsucirea frunzei de la margini spre partea inferioară, unde apare puful cenuşiu-violaceu.
• Planta după distrugerea frunzelor tinere, formează noi frunze.
• Tija florală de la plantele mănate are axul scurt, cu flori grupate în ciorchine, brunificate, iar ca urmare plantele se pot usca înainte de vreme.
• Primele infecţii se constată pe frunzele sfeclei din cultura seminceră, atacul pornind de la butaşii bolnavi.
• Agentul patogen se răspândeşte în cursul perioadei de vegetaţie, prin sporii ce apar pe miceliile cenuşii-violacei.
• Infecţiile secundare pot avea loc de mai multe ori pe ani în funcţie de temperatură (sporii apărând la temperaturi de 0-28ºC, cu optim la +6ºC) şi de precipitaţiile care favorizează infecţia.
• De la un ciclu de vegetaţie la altul, agentul rezistă sub formă de miceliu de infecţie în butaşi şi seminţe sau sub formă de spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de samanta sanatoasa si tratata
• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Funguran OH 50 WP (4 kg/ ha).

3. Făinarea sfeclei – Erysiphe betae

Simptome:

• Boala poate fi recunoscută uşor datorită miceliului albicios, fin care poate acoperi toată frunza.
• Miceliul devine alb-pulverulent datorită sporilor, apoi cenuşiu datorită fructificaţiilor sexuate, care sunt negre.
• Sub pâsla miceliană, parazită de suprafaţă, ţesuturile parazitate se îngălbenesc, iar frunzele se brunifică şi se usucă prematur.
• Boala este observată mai întâi pe frunzele plantelor din culturile pentru seminţe şi la interval de 1-2 săptămâni se va observa şi pe sfecla din anul I.
• Perioadele cu temperaturi ridicate şi umiditate scăzută, determină o veştejire uşoară a foliajului, condiţie favorabilă pentru instalarea atacului ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cu fungicid Topsin, fungicid Score 250 EC (0.3 l/ha), fungicid Thiovit Jet (5 kg/ ha).

4. Putregaiul inimii sfeclei – Pleospora bjoerlingii, f.c.Phoma betae

Simptome:

• Ciuperca atacă tinerele plantule până la răsărire, unde în complex cu alte ciuperci, poate produce putrezirea acestora.
• În timpul verii pe frunze apar pete de decolorare, mari, circulare, de 0,5-2 cm în diametru.
• Ţesuturile din dreptul petelor se brunifică şi pe ele se observă cercuri concentrice, alcătuite din puncte mici negre.
• Pe plantele semincere apar pete pe frunze, tulpini şi chiar pe seminţe unde, înainte de recoltare se observă şi punte mici negre.
• Atacul pe rădăcini se manifestă printr-o colorare în cenuşiu a ţesuturilor de sub rozeta de frunze, ţesuturi ce putrezesc şi apar caverne centrale, uscate ce se adâncesc în corpul sfeclei.
• După distrugerea frunzelor, planta încearcă să-şi refacă foliajul din mugurii existenţi la suprafaţa solului, aşa încât până toamna, rădăcinile care se scot din sol sunt nu au zahăr, ci doar un procent ridicat de celuloză.

Masuri de prevenire si combatere:

• Polizarea şi drajarea seminţelor înainte de semănat este o lucrare foarte eficientă, căci îndepărtează eventualele formaţiuni cu spori de pe seminţe dar, acestea vor trebui semănate într-un sol umed pentru a înmuia stratul de drajeu şi a permite germinarea.
• Seminţele nepolizate se tratează cu: fungicid Dithane M 45-8 kg/t săm., fungicid Vitavax 200 -3 kg/t săm.

5. Cercosporioza sau pătarea roşie a frunzelor – Cercospora beticola

Simptome:

• Atacul apare în perioada iunie-august sub formă de pete izolate sau unite, de decolorare, cu diametru de 1-3
  mm, rar 5 mm.
• Petele pot fi colţuroase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenuşii în zona centrală unde se formează un puf brun.
• În jurul petelor se observă o dungă brună la sfecla pentru zahăr şi cea furajeră şi violacee la sfecla roşie.
• După uscarea ţesuturilor, acestea se desprind şi frunzele apar  perforate.
• În cazul unui atac puternic, favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului şi umiditatea atmosferică ridicată, în câteva zile, întreg frunzişul este brunificat şi uscat, putând apărea pete brune alungite chiar şi pe cozile frunzelor.
• Rădăcinile de la sfeclele atacate rămân mai mici şi cu un procent de zahăr mult micşorat.
• Plantele semincere afectate vor avea o producţie scăzută de seminţe mici, cu o slabă facultate germinativă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Respectarea unui asolament de 4-5 ani
• Tratarea chimică în vegetaţie: fungicid Topsin 70 WDG– 0,3 kg/ha, fungicid Bravo 500 SC -1,5-2 l/ha, fungicid Score 250 EC-0,3 l/ha-2 trat. în 300 l apă/ha, fungicid Tango Super– 1 l/ha.

6. Uromyces betae – Rugina

Simptome:

• Primele simptome ale bolii apar primăvara pe cotiledoane şi pe limbul frunzelor, sub forma unor pete albicioase, la suprafaţa cărora se observă punctişoare mici, gălbui, picnidiile ciupercii.
• După puţin timp, în dreptul acestor pete apar pustule inelare, de culoare gălbuie – ecidiile.
• Prin luna august, pe ambele feţe ale frunzelor apar numeroase pete mici, galbene, la suprafaţa cărora se observă pustule mici, prăfoase, brune-castanii – uredosorii.
• Mai spre toamnă, pustulele au o culoare brună-negricioasă – teliosorii.
• Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de soiuri rezistente
• cultivarea de samanta sanatoasa
• tratamente cufungicid Dithane M 45, fungicid Bravo 500

Principalii daunatori sunt:

1. Gargăriţa cenuşie a sfeclei – Bothynoderes punctiventris

Gărgăriţa cenuşie a sfeclei are o singură generaţie pe an şi iernează ca adult în sol. Apariţia la suprafaţa solului are loc în primăvară, după ce temperatura aerului depăşeşte 10- 12 grade, perioadă ce fenologic corespunde cu însămănţarea sau cu germinarea seminţelor de sfeclă.

 Atacul adulţilor hibernanţi este deosebit de păgubitor. Aceştia retează plantulele tinere de la colet, rod parţial sau total, frunzele cotiledonale precum şi primele frunze adevărate. În urma atacului adulţilor, plantele pier, iar culturile sunt compromise. Atacul adulţilor, respectiv pagubele produse de aceştia sunt deosebit de mari în primăverile secetoase şi călduroase. Hrănirea larvelor poate cauza, de asemenea, pagube importante datorită cavităţilor şi galeriilor pe care, le produc pe rădăcini prin roadere. Astfel, pivotul emite rădăcini laterale deasupra rosăturilor, iar frunzele se ofilesc. De regulă, pe rănile rădăcinilor se instalează diferite microorganisme patogene care pot distruge complet plantele atacate.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis (0.5 l/ ha)

2. Raţişoara sfeclei – Tanymecus palliatus

Specie polifagă, T. palliatus se hrăneşte pe diferite plante de cultură, însă cele mai mari daune le produce culturilor de sfeclă. Adulţii rod complet frunzele cotiledonale ale plantulelor abia răsărite sau le retează de la colet, ceea ce duce la compromiterea culturii. Atacul de mai târziu, când plantele au deja frunze adevărate, nu mai este aşa de păgubitor,
dar afectează semnificativ ritmul de dezvoltare al plantelor. Atacul larvelor este, de regulă, nesemnificativ.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Karate Zeon (3 kg/ ha)

3. Păduchele negru al sfeclei – Aphis fabae

În condiţiile optime, pe faţa inferioară a limbului frunzelor se formează colonii compacte care dăunează prin înţepare şi sugerea sucului celular, producând răsucirea frunzelor (pseudocecidii). În culturile de seminceri, alături de frunze sunt atacaţi lăstarii şi inflorescenţele. Urmare a atacului, florile rămân sterile, inflorescenţele produc sămânţă puţină şi cu calităţi biologice reduse. De asemenea, păduchele sfeclei este şi un important vector al bolilor virotice.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid Decis, insecticid Actara, insecticid Faster 10 CE.

4. Puricele de pamant al sfeclei – Chaetocnema tibialis

Pagubele sunt determinate de hrănirea adulţilor care rod epiderma superioară şi mezofilul frunzelor, dar lăsând intactă epiderma inferioară. Prin rănire, frunzele pierd foarte multă apă, care este cu greu suplinită de plante, prin absorţie radiculară, în special de plantulele abia răsărite. În primăverile secetoase, plantele atacate se usucă. În timp,
epiderma inferioară se rupe, astfel încât plantele au un aspect ciuruit. Atacul adulţilor hibernanţi determină rănirea culturilor şi, implicit, pierderi importante de recoltă. Hrănirea larvelor pe rădăcini nu provoacă pierderi semnificative. Nici atacul noilor adulţi, în toamnă, nu este important.

Metode de combatere:

• tratamente cu  insecticid Fastac 10 EC – 0,1 l/ha

5. Ploşniţa sfeclei – Piesma quadrata

Prin pagubele directe pe care le produce sfeclei, precum şi prin faptul că este purtătoare şi transmiţătoare de viroze, ploşniţa sfeclei prezintă o importanţă economică deosebită. Funzele atacate se recunosc prin decolorarea zonelor înţepate, care după 21-60 zile se încreţesc, deoarece nervurile mediane şi laterale nu mai cresc, iar dezvoltaraea
stagnează. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât atacul s-a declanşat mai de timpuriu. Efectul păgubitor se datorează atât înţepăturii propriu zise, cât şi virusului Beta, virus 3 care produce răsucirea frunzelor de sfeclă.

Metode de combatere:

• tratamente cu insecticid preoteus OD 110

6. Gândacul ţestos al sfeclei – Cassida nebulosa

Adulţii hibernanţi şi larvele tinere se hrănesc cu frunzele diferitelor plante din flora spontană şi, mai rar, cu cele de sfeclă cultivată. Larvele mai dezvoltate, emigrate în culturile de sfeclă, produc pe frunze rosături circulare cu diametrul mare, fiind consumat mezofilul şi una, sau ambele epiderme. La atac puternic rămân neconsumate doar nervurile principale. Adulţii din noua generaţie atacă identic, afectând puternic aparatul foliar al plantelor de
sfeclă, determinând, în unii ani, pagube de pănă la 30%.

Metode de combatere:

• distrugerea chenopodiaceelor spontane din cultură sau din jurul acestora, după depunerea pontei
• arăturile adânci contribuie la reducerea populaţiilor dăunatorului

 Planta „oleoproteinoasa”, soia se cultiva in majoritatea tarilor, fiind folosita intreaga cantitate de biomasa, cu precadere, insa, semintele bogate in substante proteice si grasimi. Semintele mature pot fi utilizate in alimentatia oamenilor, in obtinerea furajelor combinate si pentru extragerea grasimilor. Uleiul de soia, este semnificativ si se utilizeaza in consumul populatiei, la prepararea margarinei, obtinerea culorilor pentru picatura, fabricarea maselor plastice, iar sroturile si turtele rezultate dupa extragerea acestuia se folosesc in furajarea animalelor.  Datorita importantei sale deosebite, soia a inregistrat o crestere spectaculoasa a suprafetelor. In perioada 1927-1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungand in perioada 1948-1952 la 6 milioane ha, in perioada 1969-1971 la 32,3 milioane ha.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Virusul mozaicului soiei – Soybean mosaic virus

Simptome:

•  În cultură plantele se observă foarte uşor întrucât au o creştere mai înceată şi prezintă pe frunze mozaic şi decolorări ale nervurilor.
• Frunzele sunt mai alungite, înguste şi se curbează spre partea inferioară.
• Din cauză că nervurile nu cresc în acelaşi ritm cu mijlocul, de-a lungul lor apar gofrări (încreţiri).
• Pe aceste plante apar puţine păstăi, cu seminţe ce se maturează târziu şi au aspect “marmorat”.
• Virusul este răspândit în natură de diferite insecte.

Masuri de prevenire si combatere:

• folosirea de samanta sanatoasa
• distrugerea resturilor vegetale
• daca in timpul vegetatiei se observa plante bolnave acestea sunt indepartate si se distrug

BACTERIOZE:

1.  Arsura bacteriană a soiei – Pseudomonas syringae

Simptome:

• Bacteria parazitează toate organele aeriene, frunze, tulpini şi boabe.
• Pe primele frunze atacate apar pete cu aspect umed, scufundate, brune, ce pot produce pieirea plantulelor.
• Pe frunze aparute mai târziu se formează pete mici, de 1-2 mm, unghiulare, cu aspect umed, transparente, ce evoluează în pete galbene apoi brune, brunenegricioase.
• Din ţesuturile atacate pe vreme umedă apare un lichid (exudat) bacterian albicios, ce se poate usca sub formă de peliculă lucioasă brună sau cenuşie.
• În cazul unui atac grav, frunzele rămân sfâşiate sau se usucă înainte de vreme.
• Pe tulpini, petele sunt alungite, la început galbene apoi brune, acoperite de exudat şi în final negre.
• Păstăile de la plantele bolnave produc puţine seminţe mici, cu tegumentul zbârcit şi uneori acoperit de gomă bacteriană.
• În cazul unui atac mai grav boabele au pete cenuşii, brune şi chiar crăpături.

Masuri de prevenire si combatere:

• semănarea de sămânţă sănătoasa
• expunerea la soare, timp de 6-8 zile poate dezinfecta seminţele infectate
• tratamente chimice cu Fungicid Funguran OH 50.

2. Bacterioza pustulară a soiei – Xanthomonas campestris

Simptome:

• Plantele infectate se recunosc încă din stadiul de 2 frunzuliţe, când pe acestea apar pete brune.
• Pe frunze apar pete mici, la început de decolorare, apoi brun-roşcate în dreptul lor formându-se gofrări.
• În zona afectată, frunza este de două ori mai groasă decât restului frunzei, gofrarea putând apărea pe o parte
  sau pe ambele feţe.
• În momentul uscării ţesuturile devin brun-roşcate, iar zona de lângă ele, unde bacteria este activă are o culoare gălbuie.
• La soiurile sensibile ţesuturile atacate se desprind, frunza apare perforată şi pot fi atacate chiar păstăile (care chiar dacă au pete mici brun-roşcate) se formează seminţe.
• Bacteria se transmite de la un an la altul prin resturile vegetale, în care rezistă 9 luni şi prin seminţele infectate, în care bacteria este prezentă chiar şi după 30 luni.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri rezistente
•  semănarea de sămânţă sănătoasă provenită din culturi unde nu a fost semnalată boala.
• tratamente chimice cu Fungicid Funguran OH 50.

MICOZE:

1. Mana soiei – Peronospora manshurica

Simptome:

• Frunzişul plantelor mănate prezintă numeroase pete colţuroase, mici, de 2-4 mm, de culoare la început verde-gălbuie, transparente, apoi brune pe faţa superioară.
• În dreptul petelor, pe faţa inferioară a frunzei, apare un puf cenuşiu violaceu, apoi în scurt timp zonele afectate sau chiar toată frunza se usucă.
• Ciuperca rezistă în sol pe resturi vegetale sub formă de spori de rezistenţă, dar acest lucru nu are prea mare importanţă întrucât nu se practică monocultura soiei.
• Principala sursă de transmitere a bolii în anul următor o constituie sporii de rezistenţă pe sămânţă, dar şi sămânţa infectată provenită de la plantele mănate.
• Răspândirea ciupercii în perioada de vegetaţie este asigurată de sporii duşi de apa de ploaie sau de irigaţie şi de vânt.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti
• evitarea udarii excesive si prezenta apei pe frunzele plantelor
• tratamente chimice cu Fungicid Dithane M45 (20 gr/ 10 l apa).

2. Septorioza produsa de ciuperca Septoria glycines

Simptome:

• Pe cotiledoane si frunze se formeaza pete, care se maresc si are loc defolierea, incepand de la baza spre varful plantei.
• Apare in toata perioada de vegetatie.

Masuri de prevenire si combatere:

• utilizarea de samanta sanatoasa
• adunarea si distrugerea resturilor vegetale in toamna
• tratamente chimice cu fungicid Bravo 500 SC (20 ml/ 10-13 l apa), fungicid Dithane M45 (20 gr/ 10 l apa), fungicid Topsin.

3.  Botrytis cinerea – Mucegaiul cenuşiu

Simptome:

• Ciuperca produce pieirea plantelor şi putrezirea seminţelor.
• Plantele se ofilesc, se acoperă cu un mucegai cenuşiu, alcătuit din fructificaţiile ciupercii, putrezesc şi mor.
• Plantele mature infectate au baza tulpinii de culoare galbenă-spălăcită, iar ţesutul, acoperit de un puf cenuşiu.
• Uneori, în porţiunea atacată, scoarţa se desprinde de pe tulpină, care se frânge uşor.
• În interiorul tulpinii atacate se formează scleroţii, care sunt de dimensiuni mai mici decât cei de la Sclerotinia sclerotiorum.
• Seminţele păstrate în condiţii necorespunzătoare sunt acoperite de mucegaiul cenuşiu şi putrezesc.Masuri de prevenire si combatere:
• respectarea verigilor tehnologice
• evitarea terenurilor joase
• aplicarea rationala a ingrasamintelor organice care se dau in general la planta premergatoare
• rotatia culturilor

4. Diaporthe phaseolorum  f.c. Phomopsis sojae Lehm. – Arsura păstăii şi tulpinii

Simptome:

• Sunt atacate toate organele aeriene ale plantei, pe care se dezvoltă leziuni, în dreptul cărora apar punctişoare negricioase, dispuse în rânduri aliniate – picnidiile ciupercii.
• Pe vreme umedă picnidiile acoperă tulpina în întregime, iar în perioadele secetoase sunt localizate în zona nodurilor.
• Plantele bolnave pot stagna din creştere.
• Pe păstăi apar aceleaşi simptome cu dispunerea în rânduri a picnidiilor.
• Seminţele infectate prezintă fisuri, sunt zbârcite şi mai mici, cu germinaţie redusă.
• Uneori, deşi infectate, seminţele nu prezintă niciun simptom.

Masuri de prevenire si combatere:

• respectarea verigilor tehnologice
• cultivarea de soiuri rezistente
• semănarea de sămânţă sănătoasă

Principalii daunatori sunt:

1. Molia boabelor de soia – Etiella zinckenella 

Molia păstăilor de soia este răspândită în diferite regiuni din Europa, America, Australia etc. În ţara noastră au fost semnalate invazii ale acestui dăunător în diferite localităţi din Moldova, Dobrogea etc. Adultul are corpul de culoare cenuşie-aurie, cu aspect mătăsos. Aripile anterioare sunt brune-gălbui, prevăzute cu câte o maculă galbenă-portocalie. Aripile posterioare au culoarea cenuşie, cu nervurile mai închise. Antenele sunt lungi şi unicolore, Anvergura aripilor este de 20-26 mm. Molia păstăilor de soia atacă peste 60 de specii de plante leguminoase (soia, fasole, mazăre, lupin, linte etc.), producând pagube mai mari la culturile de soia. Larvele rod boabele parţial sau total, migrând dintr-o păstaie în alta.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu Insecticid Fury 10 EC, Insecticid Laser 240 SC, Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG, Insecticid Decis Meg EW 50

2.Buha gamma – Autographa gamma

Este un dăunător polifag şi se întâlneşte în toate zonele ţării. Este atacată o gamă largă de plante, printre care, de preferinţă, leguminoasele (mazărea, soia, lucerna etc.). Omizile rod frunzele parţial sau în întregime, dar pot ataca şi bobocii florali, cauzând uneori mari pagube.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu insecticid Actara, insecticid Karate Zeon

]]> ../../../../tratamentele-la-soia-impotriva-principalelor-boli-si-daunatori-ai-acestor-plante-tehnice/feed/index.bin 0 ../../../../tratamentele-la-floarea-soarelui-impotriva-principalelor-boli-si-daunatori-ale-acestor-plante-tehnice/index.html ../../../../tratamentele-la-floarea-soarelui-impotriva-principalelor-boli-si-daunatori-ale-acestor-plante-tehnice/index.html#respond Wed, 14 Dec 2016 11:32:22 +0000 http://www.petala.ro/?p=8649 Floarea-Soarelui – Helianthus annus 

Floarea-soarelui isi are originea pe continentul american, unde este cunoscuta din era precolumbiana. A fost adusa in Europa de catre spanioli, in anul 1510. In Romania si in alte tari central europene a fost adaptata in cultura la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ultimii ani, in Romania, suprafata cultivata cu floarea-soarelui a depasit 1 mil ha. Din productia interna se realizeaza intregul necesar de ulei alimentar, ramanand disponibilitati si pentru export. Romania este una din cele mai mari producatoare de ulei de floarea-soarelui din lume.

Floarea-soarelui este una din cele mai importante surse de ulei vegetale (33-56) care se utilizeaza in alimentatia umana (rafinat), datorita valorii alimentare data de: proportia mare a acizilor grasi nesaturati; continutul ridicat in vitamine liposolubile A, B, E, F; valoare energetica mare; gradul mare de stabilitate si conservabilitate.

Principalele boli sunt:

MICOZE:

1. Mana florii soarelui – Plasmopara helianthi

Simptome:

• Primele simptome se observă la plantele tinere, ce apar din seminţele infectate. Aceste plante rămân pitice (moşnegi), au înălţimea de cel mult 25-30 cm, cu internodii scurte, frunze mici, decolorate, încreţite şi prezintă
  rădăcini slab dezvoltate.
• Aceste plante au pe faţa superioară a frunzelor, zone mari galbene, în dreptul cărora pe faţa inferioară începând de la coada frunzei, de-a lungul nervurilor principale şi între nervuri, se formează o pâslă albă, deasă de miceliu.
• Plantele pot forma pălării mici, de 1-5 cm în diametru, dar nu înfloresc şi nu dau seminţe.
• Plantele mature infectate mai târziu, prezintă pe frunze pete galbene-undelemnii lângă nervuri, zone care se brunifică în scurt timp. În dreptul lor, pe faţa inferioară, apare un puf alb de miceliu.
• Plantele infectate mai târziu, formează pălării mai mici, înfloresc înaintea plantelor sănătoase şi uneori pot fructifica dar, seminţele sunt infectate fără să prezinte la exteriorul lor simptome.
• În ţesuturile necrozate, pe frunzele mature, apar spori sferici de rezistenţă, galben-aurii, prevăzuţi cu o membrană groasă.
• Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul parazit din semintele infectate şi prin sporii rămaşi în sol în resturile vegetale.

Masuri de prevenire si combatere:

• Pe terenurile unde s-a constatat prezenţa agentului patogen nu se va reveni cu floarea soarelui decât după 7-8 ani.
• Loturile semincere vor fi corect erbicidate, izolate spaţial la cel puţin 500 m de alte lanuri de floarea soarelui şi vor fi urmărite sub aspectul semnalării manei până la recoltare.
• Recoltarea florii soarelui se va face la momentul optim, pentru a se evita scuturarea semintelor şi deci apariţia samulastrei în anul următor, care ar putea fi o sursă de infecţii primare.
• Cea mai eficientă metodă este însă cultivarea de soiuri rezistente.
• Tratamente chimice cu Fungicid Rovral 500 SC (2 l/ha).

2. Putregaiul alb al florii soarelui – Sclerotinia sclerotiorum

Simptome:

• Boala afectează rădăcinile, tulpinile, pălăriile şi seminţele, fiind favorizată de cantitatea mare de precipitaţii din toamnă, deşi pot fi atacate şi plantele abia răsărite.
• Primele simptome se observă pe tulpina tânără, unde apar pete galben-brune ce pot înconjura tulpina şi în acest caz tânăra plantulă putrezită cade şi piere.
• O a doua fază de atac se observă când plantele au 90-100 cm înălţime şi încep să formeze pălării.
• Pe aceste plante, la bază, apare o zonă sau un inel de mucegai de înălţime variabilă, sub care ţesuturile sunt putrezite, vasele conducătoare invadate de miceliu, iar planta suferă o ofilire totală şi se usucă.
• În cazul în care atacul este numai parţial şi intervine o vreme secetoasă, ciuperca va evolua numai în interiorul tulpinii, distruge măduva, o putrezeşte şi produce în final fracturarea plantei.
• După formarea pălăriilor, boala poate afecta curbura tulpinii când, datorită putrezirii acesteia, palariile vor cădea în întregime pe sol.
• La soiurile la care după ce pălăria se apleacă, în cavitatea ce apare, se adună apă din precipitaţii şi în acest fel apar condiţii optime pentru infectarea pălăriilor prin partea lor inferioară.
• La început apar pete de decolorare, apoi acestea se măresc, devin brune, iar ţesuturile pălăriilor putrezesc umed şi între rândurile de seminţe apare un mucegai alb care prin uscare va forma scleroţi în formă de reţea.
• Seminţele de pe pălăriile infectate au coaja decolorată, pătată, lipsită de luciu, se crapă foarte uşor, iar miezul este brun, acoperit de miceliu şi cu un gust rânced.
• Aceste seminţe au capacitatea germinativă scăzută.
• După căderea semintelor şi a lăcaşelor lor, din fosta pălărie rămân doar fasciculele de vase conducătoare, lemnoase, alcătuind un aspect parazitar numit “mătură”.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti
• rotatia culturii
• Tratamente chimice cu Fungicid Rovral 500 SC (2 l/ha).

3. Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea soarelui – Diaporthe helianthi

Simptome:

• Boala se manifestă pe frunze şi tulpini, rareori pe palarii.
• Atacul pe frunze începe de la vârful lor printr-o decolorare ce se extinde spre codiţa frunzei şi spre marginile frunzei.
• Zona atacată se brunifică, datorită ţesuturilor arse, iar ciuperca rămâne viabilă în zona mare de decolorare, ce
  înconjură petele brune.
• Pe tulpini apar pete brune, ce se extind în cercuri concentrice până acoperă tulpina de jur împrejur.
• În dreptul petelor sunt distruse toate ţesuturile, aşa încât la cea mai mică adiere de vânt şi sub greutatea pălăriilor plantele se frâng.
• Transmiterea ciupercii în cultură este asigurată de sporii care sunt duşi de apa de ploaie şi de vânt.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri si hibrizi resistenti
• tratamente cu zeama bordeleza 1%.

4. Rugina florii soarelui – Puccinia helianthi

Simptome:

• Boala apare primăvara, pe frunzele tinere sub formă de pete mici, circulare, gălbui.
• În acest stadiu pagubele sunt mici şi de cele mai multe ori boala trece neobservată.
• În cursul verii şi spre toamnă, pe frunzele mature apar puncte de decolorare, în dreptul cărora pe faţa inferioară apar puncte prăfoase brune sau negre.
• Aceste puncte pot fi întâlnite chiar şi pe frunzuliţele din jurul pălăriilor.
• Transmiterea ciupercii de la un an la altul este asigurată de sporii de pe seminţe sau din sol, care sunt foarte rezistenţi la temperaturi scăzute.
• În cursul anului agricol, în prima parte, răspândirea ciupercii este asigurată de sporii formaţi pe primele plante atacate.

Masuri de prevenire si combatere:

• stangerea si distrugerea resturilor vegetale
• cultivarea de soiuri si hibrizi sanatosi.

5. Putregaiul cenuşiu al florii soarelui – Botrytis cinerea

Simptome:

• Ciuperca parazitează numai pălăriile începând cu partea lor inferioară, unde produce pete brune ce se pot confunda cu cele produse de boala cu scleroţi ,dar sunt mai bine delimitate;în dreptul petelor, pe ţesuturile moi şi putrede, apare un praf cenuşiu .
• Boala poate să cuprindă întreaga pălărie şi chiar la suprafaţa semintelor apare o culoare cenuşie-verzuie, iar între seminte apar scleroţi mici, negri.
• Seminţele au suprafaţa pătată, fără luciul caracteristic şi cad uşor din încăperile lor.
• Miezul seminţei este şiştav, amar, iar seminţele îşi pierd parţial capacitatea de germinaţie.

Masuri de prevenire si combatere:

• respectarea verigilor tehnologice
• evitarea terenurilor joase
• aplicarea rationala a ingrasamintelor organice care se dau in general la planta premergatoare
• rotatia culturilor evitind ca planta sa revina pe acelasi teren decit dupa 5-6 ani.

6. Alternarioza – Alternaria zinniae şi A. helianthi

Simptome:

• Aceste două ciuperci produc pe organele aeriene (frunze, tulpini, pălării) pete negre în dreptul cărora ţesuturile putrezesc şi în condiţii deosebit de favorabile, ciupercile pot produce chiar frângerea tulpinilor.
• Pe primele frunze apar pete brune, mai întâi pe margini apoi şi spre centru.
• Frunzele atacate au pete negre, cu un uşor inel de decolorare, pete de diferite dimensiuni care se pot uni şi în acest caz ocupă suprafeţe mari din frunză şi se acoperă pe vreme umedă cu un puf negru.
• Pe tulpini, iniţial apar pete negre ce prin unire dau naştere la dungi brune-negre de-a lungul tulpinii.
• Pălăriile infectate şi frunzuliţele de pe marginea lor, au la început pete de decolorare, apoi brune, iar în
  final brune-negricioase, adâncite în ţesuturi.
• Ciuperca A. helianthi produce pete mai mari şi mai alungite.

Masuri de prevenire si combatere:

• fertilizarea raţională fără exces de azot
• respectarea densitatii optime
• folosirea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă genetică

7. Pătarea frunzelor de floarea soarelui – Septoria helianthi

Simptome:

• Ciuperca atacă numai frunzele.
• Primele simptome de atac se observă pe frunzele de la bază unde apar pete bine conturate galben-brune cu suprafaţa încreţită.
• Pe frunzele inferioare (mai întâi) apar pete de decolorare, circulare sau colţuroase, delimitate de nervuri, de 1-1,5 cm în diametru.
• După uscarea parţială a frunzişului, boala se extinde şi pe frunzele din etajele superioare.
• Pe faţa inferioară a frunzelor în dreptul petelor, în ţesuturile uscate se observă câteva puncte mici, negre .
• Ciuperca se transmite de la un an la altul prin sporii ce rămân în fructificaţiile ciupercii din resturile vegetale rămase pe sol, sau prin sporii de pe suprafaţa sămânţei.

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile recomandate de tehnologia de luptă integrată (tratarea seminţelor, asolament, tratamente în vegetaţie, arderea resturilor vegetale).

8. Pătarea neagră a florii soarelui – Phoma oleracea var. helianthi

Simptome:

• Ciuperca atacă toate părţile aeriene ale florii soarelui începând cu zonele tulpinii din apropierea prinderii frunzelor.
• La locul de prindere a cozii frunzei, în acea mică adâncitură unde pe vreme umedă se acumulează apă, apare o pată brună, ţesuturile crapă şi se usucă.
• Pe pălării în dreptul petelor, ţesuturile se înmoaie şi putrezesc, aşa încât întreaga inflorescenţă este sfărâmicioasă, cu puţine seminte seci şi şiştave.
• Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin sporii rămaşi în fructificaţiile ciupercii din resturile vegetale.

Masuri de prevenire si combatere:

• Carantina fitosanitara recomanda respectarea normelor ce prevad un regim fitosanitar corect, control riguros al parcelelor semincere pentru a se evita raspandirea agentului.

9. Putrezirea rădăcinilor şi tulpinilor de floarea soarelui – Macrophomina phaseoli – forma sclerotială Sclerotium bataticola

Simptome:

• Boala se observă sporadic în lanuri unde apar plante ce se veştejesc parţial sau total şi prezintă zone albicioase la baza tulpinii şi pe rădăcini.
• În interiorul tulpinii apar ţesuturi spongioase (cu aspect de burete) în care pe vreme umedă apar gome.
• Pe toate ţesuturile atacate şi în măduva tulpinii apare un praf gri, alcătuit din mici scleroţi negri.
• Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face numai prin microscleroţi, care în anul următor pot da naştere la micelii de infecţii pe plantele din cultura următoare.

Masuri de prevenire si combatere:

• Carantina fitosanitară internă şi externă prevede măsuri drastice de depistare şi localizare a focarului de infecţie.

10. Lupoaia (verigelul) – Orobanche sp.

Simptome:

• Plantele de floarea soarelui parazitate se dezvoltă mult mai încet, au înălţime mai mică şi prezintă tulpini subţiri fără pălării sau cu pălării mici, cu seminţe seci, sărace sub aspectul procentului de ulei.
• Seminţele plantei din sol dau la germinare un filament subţire care vine în contact cu rădăcinile de floarea soarelui, se îngroaşă ca un bulb cu proeminenţe (conuri de pătrundere), ce intră şi stabilesc contactul cu vasele conducătoare.
• La partea superioară a bulbului apare un mugure din care iese la suprafaţă tulpina floriferă, pe care se găsesc rudimente de frunză sub formă de solzi.
• Până la ieşirea la suprafaţă timpul de parazitare este destul de lung (2 luni), timp în care planta parazitată nu poate fi depistată.
• Tulpinile ei sunt drepte, de 40 cm înălţime, 2,5 cm în diametru la bază, neramificate, de culoare gălbuie cu reflexe violacei, acoperite cu perişori.
• Florile fără codiţe au culoare gălbuie sau albăstruie cu nuanţe violacei şi se deschid în lunile iunie-iulie.
• Fructul este o capsulă ce conţine 1200-1500 seminţe foarte mici, ovoidalungite, cenuşii închis la culoare, aspre şi aripate (au pe margini o membrană).
• Floarea soarelui poate fi parazitată uneori şi de Orobanche ramosa L., (lupoaia cu tulpină ramificată) plantă ce are înălţime mai mică, 10-40 cm şi tulpina ramificată, de culoare gălbuie.

Masuri de prevenire si combatere:

• Tarlalele infestate cu seminţe de Orobanche vor fi cultivate cu cereale sau leguminoase şi abia după 4-6 ani se va putea cultiva floarea soarelui.
• Alegerea de soiuri şi hibrizi rezistenţi la această plantă parazită.

Principalii daunatori sunt:

1. Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis

Daunatorul prezinta o singura generatie pe an. Ierneaza in stadiul de adult, in sol, la adancimi de 40 – 100 cm. La sfarsitul lunii februarie incep sa migreze spre suprafata solului, urmand sa-si inceapa activitatea cand conditiile devin favorabile (temperatura atinge 9ºC). Este o specie polifaga, ataca aproximativ 70 se specii cultivate sau spontane (porumb, floarea soarelui, sfecla, sorg, etc.), preferand cu preponderenta porumbul. Atacul incepe la rasarire si dureaza pana la formarea a 3 – 4 frunze, cand adultii migreaza pe alte specii. Insecta nu se dezvolta in culturile de mazare.

Metode de combatere:

• Nu se va cultiva porumb in monocultura si nici dupa alte specii preferate de daunator;
• Semanatul cat mai timpuriu, in limitele epocii optime;
• Cea mai eficienta metoda de combatere ramane insa cea chimica; se recomanda tratamentul semintelor cu produse precum: Gaucho 600 FS (8 kg/ t samanta), Midash 600 FS (10 l/t samanta), Reldan 22 EC (22 ml/ t samanta).

2. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum

Gândacul pământiu are o singură generaţie pe an, iernează ca adult în sol, de unde apare primăvara timpuriu, sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie. Femelele depun ouă în sol la căţiva cm. adâncime. Perioada larvară durează până în iulie-august, când se transformă în pupe. Adulţii apar în august-septembrie şi rămân în sol până în primăvară. În culturile de floarea-soarelui pot fi întîlnite şi alte specii de falşi viermi sârmă: Gonocephalum pusillum, Pedinus fesmoralis.

Metode de combatere:

• Tratamente cu Insecticid Karate Zeon 50CS (0,15 l/10000 mp)

3. Molia florii-soarelui – Homoeosoma nebulella

Larvele preferă floarea-soarelui, dar se pot hrăni şi pe alte planate cultivate şi spontane din familia Compositae. Ele se hrănesc cu polen sau cu organele florale în primele două vârste şi apoi perforează coaja seminţelor şi pătrund în interior, hrănindu-se cu miezul lor. Pot ataca de asemeni şi bracteele de la capitule sau măduva, în care sapă numeroase galerii. Atacul se recunoaşte uşor, în special când larvele ajung la vârsta a treia şi rod seminţele şi capitulele, în această perioadă larvele produc un bogat păienjeniş cu care înfăşoară capitulul. În galeriile larvare pătrunde cu uşurinţă apa, care favorizează dezvoltarea diferitelor microorganisme ce provoacă putrezirea capitulelor şi a seminţelor.

Metode de combatere:

• utilizarea de soiuri sau hibrizi de floarea soarelui rezistenti
• araturile de toamna(care distrug larvele si pupele)
• distrugerea buruienilor composite(pe care se dezvolta larvele primei generatii a daunatorului)

4. Viermii sârmă – Agriotes spp

Prezintă o generatie la 3 – 5 ani. Iernează în sol ca larve de diferite vârste si ca adult. Adultii hibernanti, apar la suprafata solului în intervalul aprilie – mai si de regulă duc o viată nocturnă.  Adultii nu provoacă daune, având un regim de hrană mixt. Cosumă diferite insecte mici, râme boabe de cereale. Larvele sunt deosebit de dăunătoare, având un regim de hrană polifag. Se hrănesc cu părtile subterane ale multor specii cultivate din familii botanice foarte diferite: porumb, grâu, orz, floarea soarelui, cartof, numeroase specii legumicole (solanacee cucurbitacee, rădăcinoase etc). specii care intră în componenta floristică a pajiistilor etc. provoacă de asemenea daune puietilor din pepinierele de pomi si vită de vie. Cerealele sunt roase sub nivelul coletului.

Metode de combatere:

Tutunul este cultivat pentru frunzele sale utilizate in obtinerea produselor de fumat si prizat tigarete, tutun de pipa, tigari de foi, tutun pentru prizat, tutun pentru mestecat.

Compozitia chimica a frunzelor este determinata de calitatea produselor, fiind influentata de insusirile solului, de factori de mediu, varsta plantei, pozitia frunzei pe tulpinasi poate fi imbunatatita pe diferite cai.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Pătarea inelară a tutunului – Tobacco ringspot virus

Simptome:

• Frunzele plantelor virotice prezintă decolorări inelare, liniare sau sub formă de benzi, urmate într-un stadiu mai avansat, de zone necrotice.
• În fenofazele mai avansate, odată cu creşterea temperaturilor, simptomele dispar, plantele fiind aparent sănătoase.
• Cercul de plante gazdă este foarte mare, cuprinzând numeroase specii de plante.
• Virusul este transmis prin nematodul Xiphinema americanum.
• Mecanic el poate fi transmis şi de insectele: Epithrix hirtipenis, Melanopus differentiales şi Tettigonia viridissima.
• De la un an la altul poate fi transmis în diferite proporţii prin sămânţa de tutun, soia, castraveţi, salată etc.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă înfiinţarea răsadniţelor cu pământ fără nematozi, cu sămânţă sănătoasă recoltată din lanuri ce au fost supuse observării încă din primele faze de
  vegetaţie.
• Distrugerea buruienilor

2. Mozaicul tutunului – Tobacco mosaic virus

Simptome:

• Plantele virozate au pe frunzele mozaicate pete de decolorare, ce alternează cu petele verzi.
• Petele nu au o formă definită şi în dreptul lor ţesuturile au o creştere mai lentă, din care cauză apar gofrări ale zonelor verzi.
• Transmiterea virusului de la plantă la plantă se face prin contactul direct când apar răni mici, prin transmiterea sucului prin răni apărute în timpul praşilelor.
• Virusul se poate transmite şi mecanic de către insectele genului Melanopus sau de la căpşun prin, afidul Pasarina fragaefolii.
• De la un an la altul virusul rezistă în sămânţă, în terenul cu resturi de plante virotice, sau chiar pe inventarul de lucru (tocuri de răsadniţă, unelte etc.).

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea de soiuri rezistente
• pământul din răsadniţe trebuie să fie necontaminat, iar inventarul de lucru ca şi mâinile muncitorilor, se vor dezinfecta periodic în timpul lucrărilor

BACTERIOZE:

1. Focul sălbatic al tutunului – Pseudomonas syringae pv. tabaci

Simptome:

• Atacul se observă în special pe frunze şi numai rareori pe tulpini şi capsule.
• Încă din răsadniţe, pe frunze, la vârf sau pe margini, pot să apară pete cu aspect umed, verzi-închis, apoi brunnegricioase.
• În condiţiile de umiditate mare din răsadniţe, atacul se extinde repede, plantele putrezesc şi apar goluri mari.
• Când brune-cenuşii, dar rămân înconjurate de un inel galben.
• Atacul în câmp se caracterizează prin apariţia la început, a unor pete mici galbene, apoi cresc şi pot atinge 0,5-3 cm în diametru.
• Ţesuturile din centrul petelor se usucă, devin brune-ruginii pe faţa superioară şi verzui pe faţa inferioară.
• Petele cresc repede în diametru, devin brune, dar vor fi totdeauna înconjurate de o zonă galbenă de 1-2 mm lăţime.
• Ţesuturile uscate se desprind din frunze, acestea rămânând perforate.
• Pe tulpini şi capsule, când sunt infectate, apar pete mici circulare, brune, dar acestea nu sunt aureolate.

Masuri de prevenire si combatere:

• Sistemul de fertilizare al culturii tutunului trebuie bine echilibrat, întrucât numai îngrăşămintele pe bază de potasiu asigură o îngroşare a suprafeţei frunzei şi deci o rezistenţă mai mare a plantelor.
• Bacteria poate ataca în condiţii naturale şi soia, aşa încât la alcătuirea asolamentului, tutunul nu trebuie să urmeze după soia.
• Răsadniţele pentru tutun se vor înfiinţa cu pamânt neinfectat, dezinfectat termic cu cel puţin 30 zile înainte de însămânţare.

MICOZE:

1. Căderea răsadului de tutun – Rhizoctonia solani

Simptome:

• Răsadul atacat prezintă o ofilire şi îngălbenire a frunzuliţelor, care atârnă pe lângă tulpiniţă.
• La baza tulpinii, ţesuturile parazitate se înmoaie, putrezesc şi planta cade la pământ.
• În cazul perioadelor dintre udări, când răsadurile sunt uscate, se observă pe tulpini, dungi uşor adâncite, albe-cafenii.
• La baza plantelor se dezvoltă un mucegai alb-cenuşiu, ce se întinde de la o plantă la alta.
• Dacă în răsadniţa atacată se întrerupe udatul, pe pâsla miceliană apar scleroţii ciupercii de 0,2-0,3 mm în diametru, negri şi de forme neregulate.

Masuri de prevenire si combatere:

• Tratamente chimice cu: fungicid Topsin 70 WDG , Fungicid Merpan 80 WDG.

2. Mana tutunului – Peronospora tabacina

Simptome:

• Mana se observă din primele stadii de vegetaţie, când pe primele frunzuliţe apar pete circulare, galbene, fără margini precise, iar tupliniţa se alungeşte.
• Pe răsadurile mai mari, mana se observă prin îndoirea vârfului frunzuliţelor care se acoperă în scurt timp cu un puf cenuşiu-albăstrui, se îngălbenesc şi putrezesc.
• În câmp, atacul este intens în culturile situate pe terenurile umede sau dacă acestea se găsesc în luncile râurilor.
• Pe frunze apar pete galbene, fără margini precise, foarte mari, care prin unire pot acoperi porţiuni mari de frunză.
• Pe partea inferioară, petele sunt acoperite de un puf cenuşiu-albăstrui sau violaceu.
• Ţesuturile parazitate se brunifică şi frunzele se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

• plantarea de răsad sănătos care a fost stropit preventiv cu zeamă bordoleză 0,5 %
• Tratamente chimice in camp cu: Fungicid Polyram DF, Fungicid Merpan 80 WDG, Fungicid Ridomil Gold MZ 68 WG-2,5 kg/ha, Fungicid Shavit F 72 WP– 0,2 % (600 l soluţie pe ha).

3. Făinarea tutunului – Erysiphe cichoracearum

Simptome:

• Pe faţa superioară a frunzelor, în lunile iulie şi august, apare o pâslă miceliană fină, mai întâi sub formă de pete izolate, apoi unite.
• Sub pâsla ce capătă aspect făinos, ţesuturile se îngălbenesc şi se usucă.
• În cazuri grave, extinderea pâslei miceliene a fost observată şi pe faţa inferioară a frunzelor.
• În pâsla miceliană apar mici puncte negre, care îi dau acesteia o culoare gri.
• Agentul patogen se transmite de la plantă la plantă prin intermediul sporilor duşi de vânt şi ploaie, iar rezistenţa ciupercii peste iarnă şi transmiterea sa în anul următor, este asigurată de sporii din fructificaţiile
  de rezistentă a ciupercii (cleistotecii).
• Ciuperca prezintă numeroase forme specializate şi are un cerc de 67 plante gazdă existente la noi în ţară.

Masuri de prevenire si combatere:

• igienă culturală
• respectarea asolamentului fără plante care pot fi atacate de  ciupercă
• folosirea de soiuri rezistente
• tratamente chimice cu: Fungicid Thiovit JET 80 WG– 0,3-0,4% în 600 l apă, Fungicid Shavit F 72 WP-0,2% (600 litri de soluţie la hectar).

4. Phytophthora nicotianae – Înnegrirea tulpinilor

Simptome:

• Sunt atacate plantulele din răsadniţe, cât şi plantele din câmp.
• La plantulele din răsadniţe, pe frunze, mai mult pe cele de la bază, apar pete verzi-închis, nedelimitate.
• În scurt timp, ţesuturile din dreptul acestor pete se usucă, devin translucide, rămânând înconjurate de o bordură de culoare verde-închis.
• În condiţii de umiditate ridicată, infecţia trece prin peţiol în tulpină, care se înnegreşte, plantula se ofileşte, se înmoaie, cade şi putrezeşte.
• În câmp frunzele, începând cu cele de la bază, se ofilesc.
• Pe frunzele infectate apar pete verzi-închis, apoi verzi-gălbui şi în cele din urmă brune-închis.
• Concomitent cu ofilirea frunzelor, se produce înnegrirea tulpinii, de la bază spre vârf.
• Plantele se ofilesc în câteva zile şi apoi pier.
• La suprafaţa ţesuturilor atacate apare un puf fin, constituit din conidioforii şi conidiile ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• igienă culturală
• respectarea asolamentului fără plante care pot fi atacate de  ciupercă
• folosirea de soiuri rezistente

5. Corticium solani – Rizoctonioza

Simptome:

• Boala apare, de obicei, în răsadniţe. Plantulele bolnave au frunze ofilite şi îngălbenite, căzute de-a lungul tulpinii.
• În dreptul coletului şi la baza tulpinii, ţesuturile se înmoaie, se înnegresc şi putrezesc, producând căderea şi pieirea plantulelor.
• În urma atacului, în răsadniţă, apar goluri de formă circulară, care se măresc centrifugal.
• Rizoctonioza poate fi confundată cu putrezirea şi căderea plantulelor produsă de ciuperca Pythium de baryanum.
• Deosebirea dintre aceste două boli este data apariţiei: rizoctonioza apare mai târziu, când plantulele au 5-6 frunze, atacul accentuându-se pe măsură ce plantele se apropie de faza de transplantare.
• În condiţii favorabile dezvoltării bolii (în principal umiditate ridicată), ţesuturile afectate se acoperă cu un mucegai pâslos, alb-cenuşiu, care se extinde cu repeziciune de la o plantă la alta.
• Când condiţiile sunt nefavorabile, în scoarţa ţesuturilor putrezite se formează numeroase corpuşoare de 0,2-2,0 mm, brune-negricioase, de formă neregulată – scleroţiile ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• Răsadniţele pentru tutun se vor înfiinţa cu pamânt neinfectat, dezinfectat termic cu cel puţin 30 zile înainte de însămânţare.

6. Fusarium oxysporum – Veştejirea fuzariană

Simptome:

• Veştejirea fuzariană apare mai frecvent după transplantare, manifestându-se prin ofilire bruscă a uneia sau mai multor frunze, care treptat se îngălbenesc, se brunifică, se încreţesc şi se usucă.
• În cazuri grave, întreaga plantă se usucă. În secţiunea tulpinii, inelul de vase este brunificat.
• Uneori, la suprafaţa tulpinilor distruse şi anume, în regiunea coletului, apar pernuţe pâsloase, albicioase sau roz, alcătuite din conidiile ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• igienă culturală
• respectarea asolamentului fără plante care pot fi atacate de  ciupercă
• folosirea de soiuri rezistente

Principalii dauantori sunt:

1. Tripsul tutunului – Thrips tabaci

Deşi tripsul tutunului este o specie polifagă, atacând numeroase plante cultivate şi sălbatice, pagubele cele mai mari le produce însă la tutun. Atacul începe în răsadniţe şi se continuă în câmp. Adulţii şi larvele infestează frunzele, lăstarii şi florile şi sug seva din ţesuturi.

Este de menţionat că iniţial, respectiv în lunile mai-iunie, sunt atacate frunzele de la bază, urmează prin iulie-august cele de la mijloc şi în sfârşit în august- septembrie cele de la vârf. În urma atacului se formează pete galbene-cenuşii sau castanii închis, mai frecvent de-a luingul nervurii frunzelor.

Frunzele atacate îşi pierd elasticitatea, culoarea şi aroma. Sunt preferate frunzele cu epiderma subţire şi cu un număr redus de peri epidermici, adică frunzele soiurilor superioare. Cu timpul, organele atacate se usucă. La atacuri puternice, plantele tinere se pot usca în masă, iar plantele mai dezvoltate se debilitează şi dau recolte scăzute şi de calitate inferioară. Pagube mai mari se înregistrează în perioadele secetoase. În afară de pagubele directe produse, tripşii sunt transmiţători ai diferiţilor virusuri care
produc boli grave (viroze) la diferite plante şi, în deosebi, la tutun.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu:  Insecticid Laser 240 SC, Insecticid Nuprid 200 SC, Insecticid Mospilan.

2. Păduchele verde al piersicului – Myzodes persicae

Fiind o specie polifagă atacă şi tutunul, la care poate produce pagube apreciabile, îndeosebi, ca vector al unor virusuri periculoase pentru cultura tutunului. Păduchii formează colonii pe partea inferioară a frunzelor, care datorită înţepăturilor şi sugerii sucului celular din ţesuturi se răsucesc şi cu timpul se usucă.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu produse insecticide precum: Actara 25 WG (0.1 kg/ha), Fastac 10 EC (0.004%), Faster 10 CE (0.03%), Karate Zeon (0.2 l/ha), Mavrik 2 F (0.5 l/ha).

3. Musculiţa albă – Trialeurodes vaporariorum

Este o specia polifagă, fiind dăunătoare răsadului de tutun. Daunele cele mai mari sunt produse de larve, care se fixează pe partea inferioară a frunzelor înţepând şi sugând conţinutul celular. Ca urmare a atacului, ţesuturile se decolorează şi apoi planta se usucă. Plantele atacate suferă şi indirect prin formarea funaginei în urma dejecţiilor eliminate de larve.

Metode de combatere:

• mentinerea igienei culturilor din sere
• distrugerea florei spontane din jurul serelor
• efectuarea periodica de dezinfectari.
• masurile curative constau in executarea de tratamente cu produse insecticide precum: Insecticid Movento 100 SC (7.5 ml / 10 l apa),Inseciticid Confidor Energy (1.3 l/ha), Insecticid Decis Mega (0.05%).

4. Buha semănăturilor – Scotia segetum

Fiind o specie polifagă poate produce daune tutunului. Larvele atacă plantele, în zona coletului. Plantele atacate se veştejesc şi se usucă. Specia este descrisă pe larg, ca dăunător al porumbului.

Metode de combatere:

• arătura adâncă de toamnă
• praşile repetate în cursul vegetaţiei.

5. Viermii sârmă – Agriotes spp.

Specia polifagă, descrisă pe larg la capitolul „Dăunătorii porumbului”, poate cauza daune apreciabile culturilor de tutun. Larvele dăunătorului produc pagube răsadurilor de tutun după transplantare, cărora le rod rădăcinile. Plantele atacate se vestejesc şi se usucă.

Metode de combatere:

• efectuarea arăturilor de vară si de toamnă imediat după recoltarea culturilor;
• aplicarea de îngrăsăminte chimice cu azot si fosfor, acestea având o actiune nocivă asupra larvelor
• aplicarea de amendamente cu calciu pe solurile cu reactie acidă
• cultivarea pe terenurile infestate a unor specii mai putin preferate de dăunător.
• tratamente chimice cu Insecticid Force 1.5 inainte de plantare

Canepa face parte  din grupa plantelor textile de mare valoare pentru uzul uman si cel industrial. Din tulpinile de canepa se obtin fibrele (26-32%), care se utilizeaza in industria textila pentru diverse tesaturi, folosite la: confectionarea hainelor; fibre si impletituri de toate tipurile; panze grosiere pentru incaltaminte, panze marinaresti; ata si sfoara de foarte multe tipuri; materiale de pescuit.

Uleiul de canepa (cca 35-37%) este semnificativ si se poate folosi in alimentatia omului. Lemnul de canepa poate fi folosit drept combustibil solid. Are o valoare calorica aproape egala cu a motorinei. Puzderia ramasa dupa extragerea fibrei reprezinta 60% din masa tulpinii. Canepa provine din Asia Centrala si de Rasarit (zona muntilor Tian San). Azi, pe glob se cultiva cca 100000 ha, din care cea mai mare suprafata se gaseste in China. Suprafete semnificative cultivate cu canepa se afla si in Franta, Italia, Austria, Ucraina. In Romania, suprafata cultivata cu canepa, in ultimii ani, este sub 1000 ha, desi cererea de fibre de canepa pe piata europeana si mondiala este in crestere si la preturi bune.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul cânepei – Cannabis mosaic virus

Simptome:

• În timpul înfloririi cânepii, pe frunzele plantelor virotice apare o îngălbenire progresivă ce se finalizează cu aspectul mozaicat al foliolelor.
• Frunzele de la vârful plantei prezintă mai întâi dungi scurte, izolate, galben-verzui, la vârful foliolelor şi pe margini.
• Prin unirea petelor se obţin zone clorotice mari, însă pe lângă nervuri rămâne o zonă verde.
• Frunzele virotice se îngălbenesc, se usucă în vârful plantelor, inflorescenţele se veştejesc şi se curbează.
• Plantele atacate au înălţime redusă, iar fibrele din tulpini, ca şi producţia de seminţe, sunt de slabă calitate şi de cantitate mică.
• Transmiterea virusului de la un an la altul se face prin seminţele plantelor mozaicate.

Masuri de prevenire si combatere:

• recoltarea de seminţe din loturi unde plantele mozaicate au fost distruse încă de la primele simptome.
• combaterea insectelor reduce răspândirea virusului
• măsurile de igienă culturală
• fertilizarea raţională
• executarea corectă a lucrărilor de întreţinere
• Insecta Diphorodon cannabis împreună cu Thrips tabaci, Myzus persice şi Trialeurodes vaporariorum (fluturaşul alb) transmit virusurile cânepii, dar şi virusuri de la alte plante ca, floarea soarelui, lucernă, castraveţi şi alune de pământ.

MICOZE:

1. Mana – Pseudoperonospora cannabina

Simptome:

• Pe foliolele cânepii apar pete galbene în dreptul cărora pe faţa inferioară a limbului se observă o eflorescenţă cenuşie-violacee.
• Frunzele rămân mici, sunt deformate, au zone brunificate şi se usucă.
• Transmiterea agentului patogen de la un an la altul este asigurată de sporii de rezistenţă, iar în cursul vegetaţiei răspândirea ciupercii se face prin intermediul sporilor duşi de vânt şi de apa de ploaie .

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile de igienă culturală
• strângerea şi arderea resturilor plantelor atacate
• arături adânci
• cânepa va fi introdusă în asolament aşa încât să nu revină pe aceeaşi tarla decât după 3-4 ani

2. Putregaiul alb al cânepii – Sclerotinia sclerotiorum

Simptome:

• Boala afectează rădăcinile, tulpinile şi seminţele, fiind favorizată de cantitatea mare de precipitaţii din toamnă, deşi pot fi atacate şi plantele abia răsărite.
• Primele simptome se observă pe tulpina tânără, unde apar pete galben-brune ce pot înconjura tulpina şi în acest caz tânăra plantulă putrezită cade şi piere.
• De la plantă la plantă ciuperca poate fi vehiculată de curenţii de aer, ce antrenează fragmente miceliene de la
  plantele infectate bazal.
• Din cercul de plante gazdă fac parte toate legumele rădăcinoase, bulbifere sau tuberculifere, la care după infecţiile din câmp boala continuă în silozuri putrezind materialul depozitat.
• Sunt atacate de asemenea şi o mulţime de plante floricole.

Masuri de prevenire si combatere:

• Ciuperca are un cerc larg de plante pe care atacă, aşa încât un teren în care sunt scleroţi, va trebui cultivat cel puţin 4-5 ani cu cereale păioase, apoi cu plante prăşitoare.
• În vegetaţie se poate aplica produsele: Fungicid Topsin 70 WDG-1 kg/ha, Fungicid Rovral 500 -1 kg/ha, Fungicid Mirage 45 EC-1 l/ha.

3. Pătarea albă a frunzelor de cânepă – Septoria cannabis

Simptome:

• Agentul patogen atacă frunzele plantelor complet dezvoltate, formează pete mici, de culoare verde-închis ce devin apoi brune.
• În centrul petelor de 0,5-3 mm, ţesuturile devin albicioase sau galben-deschis cu puncte mici negre, iar pe margini se menţine o zonă de culoare închisă portocalie-roşiatică.
• Prin desprinderea ţesuturilor albicioase frunza rămâne un timp perforată apoi se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

• măsurile de igienă culturală
• respectarea unui asolament în care cânepa să revină după 3-4 ani.

4. Botrytis infestans  – Putregaiul cenuşiu

Simptome:

• Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei, începând de la o distanţă de 40-50 cm de la sol, manifestându-se prin pete alungite de 30-160 mm şi chiar de 300 mm, care înconjoară tulpina şi ramurile.
• Dacă umiditatea se menţine, pe pete, îndeosebi la limita dintre ţesutul sănătos şi cel atacat, apare un mucegai cenuşiu, format din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Cu timpul ţesuturile afectate se albesc, crapă şi se exfoliază.
• Plantele puternic atacate se recunosc uşor deoarece au vârful ofilit, boala fiind prezentă mai frecvent pe plantele mascule.

Masuri de prevenire si combatere:

• strângerea şi arderea resturilor plantelor atacate
• arături adânci
• cânepa va fi introdusă în asolament aşa încât să nu revină pe aceeaşi tarla decât după 3-4 ani

5. Orobanche ramosa L. – Lupoaia

Simptome:

• Plantele de cânepă, parazitate de lupoaie, rămân mai mici, nu înfloresc sau înfloresc târziu.
• Producţia de fibre sămânţă a acestor plante este mai scăzută.
• În jurul tulpinilor de cânepă, de pe rădăcini, se ridică numeroase plante de lupoaie, de 10-40 cm înălţime, de
  culoare galbenă, cu nuanţe liliachii sau albăstrui.

Masuri de prevenire si combatere:

• măsurile de igienă culturală
• respectarea unui asolament în care cânepa să revină după 3-4 ani.

Principalii daunatori sunt:

1. Puricele cănepei – Psylliodes attenuata

Puricele cânepei prezintă o generaţie pe an şi iernează ca adult. Este atacată cu precădere cânepa, dar se hrăneşte şi pe hamei ca şi pe alte plante dintre canabinacee şi urticacee. Adulţii hibernanţi rod frunzele de cânepă, distrugând una din epiderme şi parenchimul şi lăsând una din epiderme neatinsă. Cele mai mari pagube sunt produse în primăverile secetoase şi călduroase în perioada răsăririi plantelor. Urmare a atacului, plantele se usucă. Noii adulţi se hrănesc cu frunzele sau chiar cu inflorescenţele de cânepă sau hamei. Hrănirea larvelor pe rădăcinile plantelor de cânepă nu produce pagube semnificative.

Metode de combatere:

• Insecticid Nuprid AL 600FS (6l/tona de samanta)
  

2. Molia cănepei – Grapholitha delineana

În condiţiile ţării noastre molia cânepei are 2-3 generaţii pe an.  Larvele moliei atacă cu precădere cânepa, dar se întâlneşte şi pe hamei. Datorită atacului dăunătorului are loc îngroşarea, deformarea, apariţia de gale pe tulpinile de cânepă, iar în porţiunile vătămate se observă galerii de diferite lungimi. Se constată, de asemenea, perforarea seminţelor şi consumarea conţinutului lor. La plantele atacate, fibra este deteriorată sau complet compromisă.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu :  Insecticid Actara 25WG (70-100 gr/10000mp), Insecticid Decis EW50 (0,15 l/300-400 L apa/10000 mp), Insecticid Fastac 10EC (0,075 l/10000 mp), Insecticid Karate Zeon 50CS (0,15 l/10000 mp), Insecticid Mospilan 20SG (250 gr/1000 L apa/10000 mp).

Camelina sativa face parte din familia Brassicaceae sau Cruciferae iar zona de raspandire este din Europa de Est pana in Asia Mijlocie.

Caracteristici tehnice ale camelinei:

-planta anuala care ajunge la o inaltime de 0,6 m cu tulpini ramificate netede sau paroase care devin lemnoase la maturitate.

-inflorita in lunile iunie si iulie, semintele se coc in luna august.

-perioada de la semanare la recoltare: 80-100 zile.

-recolta: 1000-1300 Kg/ha.

Utilizare

-uleiul de camelina poate fi utilizat atat in scopuri alimentare cat si industriale;

-este un ulei alimentar de calitate inalta: bogat in acizi grasi saturati omega 3, cu un continut scazut de acizi grasi saturati si bogat in vitamina E, care actioneaza ca antioxidant;

– se foloseste si in industria produselor cosmetice;

-s-au dezvoltat tehnologii recente de producere de biocombustibili pentru aviatie din seminte de camelina;

-derivatii din industria biocombustibililor se folosesc ca hrana de calitate pentru animale.

Conditii de cultivare

-se poate cultiva in soluri usoare (nisipoase), medii si grele (argiloase), bine drenate;

-se dezvolta bine si in soluri sarace din punct de vedere nutritional (se poate cultiva pe soluri marginale);

-poate fi cultivata atat in soluri acide cat si cele neutre si bazice, atat uscate cat si umede;

-creste in semi-umbra sau soare;

-se insamanteaza cca. 6 Kg seminte/ha;

-recomandat sa se cultive doar o data la 3 ani pe acelasi teren.

Mod de cultivare

-se cultiva dupa acelasi principii ca si rapita;

-insamantarea se poate face primavara devreme, semintele fiind capabile sa germineze la temperatura de 1-2 grade Celsius si plantele tinere rezista bine la frig;

-aratul se face odata cu cel pentru alte cereale sau imediat dupa acesta;

-prelucrarea perfecta a solului si aratul corespunzator ajuta la controlul buruienilor;

-camelina rasare mai devreme decat principalele buruieni ale anului. Densitatea relativ mare a plantelor pe m2 si densitatea mica dintre randuri este o metoda importanta de lupta impotriva buruienilor anuale. Datorita dezvoltarii rapide a Camelinei, aceasta sufoca buruienile;

-pentru a lupta impotriva buruienilor perene, este bine ca inainte de Camelina sa se planteze trifoi, care imbogateste solul in azot de care are nevoie Camelina;

-planta este autofertilizanta;

-rezistenta la boli;

Recoltarea

-se recolteaza cu combine clasice din tipul celor pentru lucerna si rapita.

   Importanta

   Floarea-soarelui este una din cele mai importante surse de ulei vegetale (33-56) care se utilizeaza in alimentatia umana (rafinat), datorita valorii alimentare data de:

-proportia mare a acizilor grasi nesaturati;

-continutul ridicat in vitamine liposolubile A, B, E, F;

-valoare energetica mare;

-gradul mare de stabilitate si conservabilitate.

   Uleiul de floarea-soarelui se foloseste si in paine, produsele de patiserie, mezeluri, la obtinerea ciocolatei.

   Raspandire 

   Floarea-soarelui isi are originea pe continentul american, unde este cunoscuta din era precolumbiana.

   A fost adusa in Europa de catre spanioli, in anul 1510.

   In Romania si in alte tari central europene a fost adaptata in cultura la sfarsitul secolului al XIX-lea.

   In ultimii ani, in Romania, suprafata cultivata cu floarea-soarelui a depasit 1 mil ha. Din productia interna se realizeaza intregul necesar de ulei alimentar, ramanand disponibilitati si pentru export. Romania este una din cele mai mari producatoare de ulei de floarea-soarelui din lume.

   Particularitatile morfologice

   Floarea-soarelui este o planta anuala, cu perioada de vegetatie de 80-180 de zile.

   Radacina, pivotanta, patrunde in sol pana la 2-2,5 m, avand ramificatii laterale cu o dezvoltare de cca 70 de cm in jurul plantelor.

Dezvoltarea sistemului radicular este dependenta de umiditatea din sol.

   Radacina are o capacitate mare de valorificare a apei din franjul capilar, de solubilizare a compusilor mai greu solubili din sol si de extragere a elementelor nutritive necesare.

   Tulpina, erecta, este inalta de 1-2 m la hibrizii pentru ulei si 3-5 cm la formele pentru furaj si ornamentale. Este neramificata la formele pentru ulei si acoperita cu perisori. Are in interior un tesut medular foarte bine dezvoltat, care inmagazineaza o cantitate mare de apa, valorificata in conditii de seceta si arsita atmosferica.

   Frunzele sunt petiolate, cu limbul cordiform-triunghiular, dintat pe margini, cu nervuri evidente si paroase.

Frunzele reprezinta 35% din masa totala a plantei. In perioadele de seceta si arsita atmosferica, frunzele de la baza plantei cad, fara ca productia sa fie afectata.

   Cerintele privitoare la apa

   Floarea-soarelui este o mare consumatoare de apa. Este in acelasi timp, o planta cu rezistenta mare la seceta, datorita:

-sistemului radicular bine dezvoltata;

-prezentei perisorilor protectori pe frunze si tulpini;

-maduvei din interiorul tulpinii, care inmagazineaza anumite cantitati de apa;

-reducerii suprafetei foliare in perioadele de seceta si arsita atmosferica prin autoeliminarea frunzelor din partea bazala a tulpinii.

   La incoltire, semintele au nevoie de 70-100 % apa din greutatea lor. In perioada de vegetatie, o planta de floarea-soarelui in cursul perioadei de vegetatie survine in intervalul de 45-60 de zile cuprins intre 5-10 iunie si 25 iulie-5 august.

   Lipsa apei la nivel optim, in prima decada de dupa ofilirea florilor ligulate, influenteaza negativ atat productia de seminte, cat si continutul de ulei al acestora.

   Pentru floarea-soarelui sunt determinate rezerva de apa acumulata in perioada 1 octombrie-1 aprilie si precipitatiile din timpul vegetatiei. Excesul de umiditate si temperaturile mai scazute din timpul infloritului reduc rezistenta plantelor la boli si impiedica zborul insectelor polenizatoare, cu consecinte negative asupra productiei si a continutului de ulei.

   Cerintele privitoare la sol

   Floarea-soarelui se incadreaza in grupa plantelor de cultura cu cerinte ridicate in ce priveste solul. Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile cu textura mijlocie, lutoase si luto-nisipoase, fertile, bine aprovizionate cu nitrati, fosfor mobil, potasiu mobil, cu capacitate mare de inmagazinae a apei si cu pH de 6,4-8.

   Nu se cultiva pe solurile nisipoase, pe cele cu continut de argila mai mare de 35 % pe terenurile in panta, erodate, grele, compacte, reci si umede.

   Floarea-soarelui prezinta o anumita toleranta la salinitate, care reduce talia plantelor, dar care nu afecteaza productia si continutul de ulei.

   Amplasarea

   Floarea-soarelui se cultiva obligatoriu in asolamente de lunga durata in care predomina cerealele paioase (graul) si porumbul.

   Avand in vedere particularitatile florii-soarelui, in majoritatea lor cercetarile recomanda cultivarea florii-soarelui in asolament de 4 pana la 10 ani.

   Floarea-soarelui se poate amplasa in diverse tipuri de asolament, luandu-se in calcul si toleranta sau rezistenta hibrizilor la atacul unor boli sau la lupoaie. Daca se cultiva hibrizi cu rezistenta la mana si lupoaie, intervalul de revenire pe acelasi sol se reduce de la 6 ani la 4-5 ani sau chiar la 3-4 ani.

   Rotatia

   In asolament, floarea-soarelui urmeaza dupa: cereale paioase, porumb, mazare, cartofi, in pentru ulei, diverse plante furajere, porumb, siloz sau masa verde.

   Nu se cultiva dupa:

-sfecla pentru zahar, deoarece aceasta are un consum mare de apa, elemente nutritive si are daunatori comuni cu ai florii-soarelui.

-sorg, iarba de Sudan si lucerna, care consuma cantitati mari de apa din straturile mai profunde ale solului;

-canepa si tutun, care sunt sensibile la atacul de lupoaie;

-fasole, soia, rapita, mustar, din cauza atacului de putregai alb;

-in monoculturi in care productia este grav afectata de atacul bolilor (mana, putregai alb, patarea bruna a tulpinilor etc.)

   Fertilizarea

   La floarea-soarelui nu se pot obtine productii economice fara o fertilizare corespunzatoare.

   Stabilirea sistemului de fertilizare a florii-soarelui se face in functie de mai multi factori:

-productia estimata a se obtine;

-consumul specific (pentru o productie de 3000 Kg de seminte si 9000 Kg de tulpini, frunze si calatidii se consuma: 170 Kg N; 80 de Kg P2O5 si 260 de Kg K2O);

-fertilitatea naturala a solului;

-planta premergatoare;

-rezerva de apa in primavara, la inceputul vegetatiei.

   In nutritia florii-soarelui, perioada critica o reprezinta faza de rasarire, formarea primei perechi de frunze adevarate si inflorirea.

   Floarea-soarelui are cerinte mari in ce priveste fosforul, solul pe care se amplaseaza cultura trebuind sa contina minim 50 ppm.

Pentru majoritatea zonelor de cultura a florii-soarelui din Romania, dozele recomandate variaza intre 60 si 100 Kg/ha P2O5.

   Lucrarile solului

   Floarea-soarelui este o planta cu cerinte ridicate in ce priveste lucrarile solului. Pentru semanat, solul trebuie sa fie:

-afanat in profunzime, fara hardpan si fara bulgari la suprafata;

-structurat, cu o porozitate buna, fara buruieni;

-bine aprovizionat cu apa in stratul superficial.

   Pregatirea terenului in vederea semanatului se realizeaza printr-un complex de lucrari ale solului in cadrul unui asolament bine organizat. Floarea-soarelui se cultiva dupa culturi pentru care s-au facut lucrari superficiale ale solului.

   Samanta si semanatul

   Pentru infiintarea culturilor de floarea-soarelui, se utilizeaza numai samanta certificata F-1, din hibridul zonat. Samanta trebuie sa aiba:

-puritate de minim 98 %;

-facultatea germinativa de minim 85 %;

-uniformitate ca marime si greutate.

   Pentru suprafete mici, samanta neuniforma se poate alege la masa. Prin aceasta lucrare se mareste precizia de semanat si se realizeaza o densitate cat mai apropiata de densitatea optima, fara a se mai face lucrarea de rarit.

   Perioada de semanat este atunci cand in sol, la adancimea de 5-7 cm, se realizeaza, mai multe zile consecutiv, temperatura de 7-8 grade Celsius.

   Intarzierea semanatului duce, de cele mai multe ori, la pierderi de productie, ca urmare a reducerii densitatii plantelor si a conditiilor mai putin favorabile pentru perioada de inflorit.

   Lucrarile de ingrijire

   In cultura de floarea-soarelui, lucrarile de ingrijire incep inca inainte de rasarirea plantelor, si anume:

-grapatul culturii dupa semanat pentru nivelarea terenului;

-combaterea crustei si a buruienilor in curs de rasarire, inainte de rasarit, prin grapatul culturii, perpendicular pe directia randurilor, cu grapa cu colti reglabili sau cu sapa rotativa.

   Recoltarea

   Recoltarea este o lucrare de mare importanta la cultura de floarea-soarelui. Momentul declansarii recoltatului este legat de maturitatea calatidiului si umiditatea semintelor.

   Umplerea semintelor s-a incheiat atunci cand umiditatea acestora este de 38-40 %, iar depunerea substantelor de rezerva a incetat.

   Productiile realizate la floarea-soarelui in conditiile tarii noastre variaza intre 1500 si 4500 Kg/ha.

]]> ../../../../informatii-despre-floarea-soarelui-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-plante-tehnice/feed/index.bin 0 ../../../../informatii-despre-soia-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-plante-tehnice/index.html ../../../../informatii-despre-soia-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-plante-tehnice/index.html#respond Mon, 01 Aug 2016 18:33:57 +0000 http://www.petala.ro/?p=3032 Soia (Glycine max)

   Importanta

   Planta „oleoproteinoasa”, soia se cultiva in majoritatea tarilor, fiind folosita intreaga cantitate de biomasa, cu precadere, insa, semintele bogate in substante proteice si grasimi.

   Semintele mature pot fi utilizate in alimentatia oamenilor, in obtinerea furajelor combinate si pentru extragerea grasimilor.

   Uleiul de soia, este semnificativ si se utilizeaza in consumul populatiei, la prepararea margarinei, obtinerea culorilor pentru picatura, fabricarea maselor plastice, iar sroturile si turtele rezultate dupa extragerea acestuia se folosesc in furajarea animalelor.

   Raspandire

 Datorita importantei sale deosebite, soia a inregistrat o crestere spectaculoasa a suprafetelor. In perioada 1927-1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungand in perioada 1948-1952 la 6 milioane ha, in perioada 1969-1971 la 32,3 milioane ha.

   Particularitati morfologice si biologice

   La germinare semintele se imbiba cu o cantitate de apa ce reprezinta circa 150% fata de masa lor, germinand mai repede sau mai lent, in functie de temperatura.

   Radicela care iese din samanta in regiunea micropilului, se ancoreaza in sol, formand primele ramificatii si perisori radiculari cand are 2-3 cm lungime.

Hipocotilul are un ritm rapid de crestere si ridica cotiledoanele la suprafata solului, faza fiind critica si in pericol daca s-a transformat crusta la suprafata solului. Sistemul radicular pivotant de tipul III patrunde in sol pana la 200 cm adancime, iar ramificatiile laterale se dezvolta pe o raza de 40-70 cm; circa 75 % din masa radacinilor se dezvolta in stratul de sol pana la adancimea de 30 cm. Radacinile au capacitate ridicata de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din sol.

   In faza cresterii vegetative, radacinile cresc mai intens comparativ cu partea epigee a plantei si se reduce cresterea lor in timpul fazei reproductive, incheindu-se inainte de maturitatea fiziologica.

Tulpina este verticala, cu un grad diferit de ramificare, in functie de soi si spatiul de nutritie. In functie de genotip, cresterea tulpinii poate fi: determinata, nedeterminata si semideterminata (intermediara).

   La tipul de crestere determinata tulpina se termina cu o inflorescenta in varf, la tipul de crestere nedeterminata, ultima inflorescenta se afla sub nivelul ultimelor frunze de la varful plantei, iar la tipul de crestere semideterminata situatia este intermediara.

   Soiurile mai precoce apartin tipului de crestere nedeterminata, iar cele mai tardive tipului de crestere determinata, iar din incrucisarea celor doua tipuri s-au obtinut soiuri cu crestere a tulpinii determinata, mai precoce. Inaltimea tulpinii oscileaza intre 40 si 150 cm.

   Frunzele situate la primul nod al tulpinii sunt provenite din cotiledoane; cele inserate la al doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurie urmatoare, dispuse altern, sunt trifoliate, fiind inserate printr-un petiol lung de circa 3-30 cm. Foliolele au forma ovala, lanceolata, rombica etc.

   Ciclul de vegetatie a soiei este format din trei faze: faza cresterii vegetative, care dureaza 30-40 zile, timp in care planta isi dezvolta foliajul si sistemul radicular. Nodozitatile se dezvolta lent si inca nu sunt in functiune. Planta foloseste azotul mineral din sol; faza reproductiva, care dureaza 35-50 zile si cuprinde inflorirea si fructificarea. Activitatea fiziologica a plantei este maxima, iar nodozitatile furnizeaza azot plantei; faza maturizarii semintelor, care dureaza 30-50 zile.

   Cerintele fata de clima si sol

   Soia are o capacitate ridicata de adaptare la diferite conditii climatice si de sol, dar cele mai bune rezultate se obtin in zona temperata calda, cu umiditate suficienta si soluri propice.

   Caldura. Temperatura minima de germinatie se situeaza in jurul a 7 grade Celsius. Dupa rasarire plantele suporta , pentru scurt timp, temperaturi de -2, -3 grade Celsius in faza cotiledonala si a formarii frunzelor simple. Temperatura optima de germinare este de 30 grade Celsius, iar cea maxima de 38-44 grade Celsius.

   Dupa rasarirea plantelor, intervalul optim al temperaturii din timpul zilei, pentru fotosinteza, este cuprins intre 20 si 30 grade Celsius, iar temperatura optima din timpul noptii de 16 grade Celsius.

   Apa. Cerintele soiei fata de umiditate sunt ridicate, inregistrandu-se un consum specific cuprins intre 300 si 700. La germinare necesita 120-150 % apa fata de greutatea uscata a semintelor. Perioada critica pentru apa se inregistreaza in faza de formare a organelor de reproducere, inflorire si umplere a semintelor(10-15 iunie-15-20 august). Insuficienta apei iun aceasta perioada determina caderea florilor si pastailor, semintele formate raman mici si productia se reduce la circa 50%.

   Excesul de umiditate este tot atat de daunator ca si lipsa apei, in toate fazele de vegetatie. Consumul de apa variaza in raport cu gradul de aprovizionare al solului, durata vegetatiei soiurilor, potentialul productiv, conditiile de mediu.

   Lumina. Cerintele fata de lumina ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurta. Prin semanatul mai timpuriu, zilele scurte de la inceputul vegetatiei au un rol important in satisfacerea cerintelor fotoperiodice ale soiurilor tardive si mijlocii.

   La o iluminare intensa planta ramifica mai mult, se formeaza mai multe pastai pe planta, iar primele pastai se formeaza mai sus pe tulpina, favorizand recoltarea mecanizata.

   Solul. Cerintele plantei fata de sol sunt relativ mari, necesitand suprafete de cultura cu textura mijlocie, luto-nisipoasa pana la lutoasa, cu reactie neutra, slab acida, bine drenate, bogate in humus, fosfor, potasiu si calciu, din seria cernoziomurilor, solurile brun-roscate si aluviale. Solurile cu textura grea, cu apa stagnata, acide sau saraturate, ca si cele nisipoase nu sunt favorabile pentru soia. Pe terenurile calcaroase apar frecvent, fenomene de carenta, mai ales in microelemente si fosfor, iar cele acide trebuie amendamentate.

   Samanta destinata semanatului trebuie sa faca parte dintr-un soi zonat, sa aiba puritate de cel putin 98%, capacitatea de germinatie de cel putin 80%, iar masa a 1000 de boabe sa fie cat mai mare.

   Epoca de semanat se stabileste in functie de realizarea temperaturii minime de germinatie in sol, care este de 7-8 grade Celsius la adancimea de semanat si care corespunde cu temperatura medie a aerului de 14-15 grade Celsius, iar vremea este in curs de incalzire.

   Calendaristic, conditiile pentru semanatul soiei se realizeaza incepand cu prima sau a doua decada a lunii aprilie in sudul tarii si in decada a doua sau a treia a lunii aprilie in celelalte zone ale tarii. Soiurile tarzii si semitarzii se seamana in prima parte a epocii optime, iar soiurile semitimpurii si cele timpurii, adaptate la o fotoperioada mai lunga se seamana in a doua parte a perioadei optime de semanat. Semanatul soiei se realizeaza paralel cu semanatul porumbului si nu dupa terminarea insamantarii acestuia.

   Densitatea la semanat trebuie sa fie de 35-45 plante/m2 in conditii de irigare si 30-40 plante/m2 in conditii de neirigare. Pentru a se realiza aceste densitati se seamana 50-55 seminte germinabile/m2 si respectiv, 45-50 seminte germinabile/m2.

   Intre semintele germinabile introduse in sol si numarul de plante obtinute la recoltare este o diferenta de circa 15 %, procent cu care se suplimenteaza norma de samanta. Cantitatea de samanta corespunzatoare densitatilor la semanat stabilite se incadreaza intre 70-100 Kg/ha, depinzand de puritate, capacitatea de germinatie si masa a 1000 de boabe.

   Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 5 cm, osciland intre 2,5-3,5 cm pe solurile mai grele, la semanatul timpuriu, in conditii de buna aprovizionare cu apa si intre 2,5-4 cm pe soluri mijlocii. Semanatul prea superficial intr-un strat de sol uscat sau semanatul la o adancime de peste 5 cm in sol greu si umed influenteaza negativ germinatia si rasarirea, conduce la densitati necorespunzatoare si la productii mici de boabe.

Semanatorile vor fi echipate obligatoriu cu brazdare mici si limitatoare de adancime, jalonandu-se terenul la prima trecere.

   Recoltarea soiei ridica probleme legate de limitarea pierderilor de seminte din cauza insertiei joase a primelor pastai. Pentru reducerea la minimum a pierderilor la recoltare se iau masuri de nivelare a terenului inainte de semanat, realizarea densitatii optime, fara plante cazute, folosirea soiurilor cu insertie a primelor pastai la peste 10-12 cm de la nivelul solului, executarea lucrarilor de prasit fara denivelarea solului.

   Productiile ce se pot realiza oscileaza intre 3-4,5 t/ha in zona I de cultura(Campia Romana si Dobrogea), in conditii de irigare; 2,5-3,5 t/ha in zona a II-a de cultura (partea de nord a Campiei Romane, Campia de Vest, sudul Moldovei) si 2-3 t/ha in zona a III-a (nord-estul si nord-vestul tarii, Campia Transilvaniei, zonele subcarpatice).

   Sfecla furajera este o planta furajera care se consuma in stare proaspata, si conservat prin insilozare. In afara de radacini se mai folosesc in hrana animalelor si frunzele proaspete sau insilozate.

   Nutretul este bine consumat de toate speciile de animale, deoarece sporeste energia calorica si are efecte favorabile asupra productiei de lapte.

   Sfecla furajera este o planta bienala, cu particularitati biologice asemanatoare cu cele ale sfeclei de zahar. Frunzele reprezinta 20-25 % din greutatea radacinilor. Spre deosebire de sfecla de zahar radacinile se dezvolta in mare partea deasupra nivelului solului.

   Cerintele fata de temperatura sunt mai ridicate decat ale sfeclei de zahar. Brumele tarzii de primavara produc pagube destul de mari. radacinile sunt sensibile la temperaturi de -6 grade Celsius; pentru primul an de vegetatie necesita o suma a temperaturii de 2300-2700 grade Celsius. Semintele incoltesc la temperatura de 6-8 grade Celsius. Radacinile se dezvolta bine la temperatura solului de 18-25 grade Celsius. Cerintele fata de apa sunt de asemenea mari. Culturile reusesc bine in regiunile cu precipitatii anuale de 550-600 mm si uniform repartizate in cursul perioadei de vegetatie.

   Fata de soluri este mai putin pretentioasa. Se poate cultiva si pe soluri slab acide sau usor saraturate, insa cele mai mari productii se obtin pe cernoziomuri, soluri brune si brun roscate si aluviuni.

   Rotatia pentru sfecla furajera sunt bune premergatoare cerealele de toamna si primavara, borceaguri si porumbul furajer, leguminoasele anuale si terenuri. Nu sunt bune premergatoare porumbul pentru boabe, iarba de sudan, sorgurile. Sfecla furajera se cultiva pe acelasi teren dupa o perioada de 5-6 ani, pentru a evita atacul de nematozi. Dupa sfecla furajera se pot cultiva cerealele, leguminoase anuale, porumbul, iarba de sudan, sorg.

   Fertilizarea, gunoiul de grajd in doza de 30-40 tone la hectar este bine valorificat din sfecla furajera si de culturile care urmeaza in rotatie. Pe cernoziom se recomanda 50-60 kilograme la hectar P2O5, iar pe solurile brun roscate 60-70 kilograme la hectar P2O5.

Ingrasamintele azotate sunt necesare in doze de 150-200 Kg/ha.

   Lucrarile solului. Aratura de toamna trebuie executata la adancime de peste 25 cm, iar patul germinativ se pregateste cu grapa cu discuri, cu combinatorul de sfecla sau grapa cu colti reglabili, in functie de gradul de maruntire a solului. Cand solul este afanat pe o adancime de peste 5-6 cm ceea ce creeaza pericolul de incorporare a semintei la adancime mai mare, terenul se tavalugeste inainte de semanat.

   Samanta si semanatul– epoca optima de semanat corespunde cu momentul cand temperatura solului ajunge la 6-7 grade Celsius adica in a doua jumatate a lunii martie. Densitatea optima este 80000-90000 plante la hectar si se realizeaza prin semanatul la distanta intre randuri de 45 cm. Cantitatea de samanta este de 15-20 Kg/ha. Adancimea de semanat este de 2-3 cm.

   Lucrari de ingrijire. Principalele lucrari de ingrijire care se aplica la cultura sfeclei furajere sunt prasila oarba, raritul, combaterea buruienilor, combaterea bolilor si daunatorilor.

   Prasila oarba se efectueaza in cazul cand a prins crusta inainte de rasarirea plantelor. Lucrarea se executa cu cultivatoarele CPPT-4 tinandu-se seama de armele semanatorii, lasand o zona de protectie langa randuri pentru a nu disloca plantele in curs de rasarire. Adancimea la care se executa prasila oarba nu va depasi 4-5 cm.

   Raritul se face in faza in care plantutele si-au format 2-4 frunze adevarate, lasand intre plante distanta de 20-22 cm astfel ca sa se realizeze densitatea optima.

   Recoltarea. Recoltarea sfeclei furajere poate sa inceapa in luna august cand frunzele se ingalbenesc si se continua pana la caderea primelor brume. Recoltarea sfeclei furajere se face manual, semimecanizat si mecanizat.

   Productiile directe care se obtin de la soiurile poliploide sunt de 60-100 tone la hectar in culturile in regim de neirigare. In culturile irigate se obtine productii de 140-160 tone la hectar. Productia de frunze este de 10-20 tone la hectar.