Viţa de vie (Vitis Vinifera)  este atestată pe teritoriul ţării noaste încă din antichitate.
Se cultivă pentru fructele sale, strugurii, care prin compoziţia lor chimică exercită o influenţă pozitivă asupra organismului îndeplinind un rol energetic, vitaminizant, alcalinizant, diuretic.
Se cultivă pe terenuri improprii altor culturi valorificând superior terenurile în pantă mare şi nisipurile.

Strugurii şi vinul sunt produse deosebit de apreciate atât pe piaţa internă cât şi la export aducând venituri importante unităţilor cultivatoare.

Vita de vie este afectata de un numar insemnat de boli si daunatori; de aceea, masurile de protectie fitosanitara ocupa un loc important in tehnologiile de cultura.
Pe langa masurile de prevenire (efectuarea la timp a lucrarilor solului distrugerea buruienilor,strangerea resturilor vegetale atacate de boli si daunatori, aplicarea lucrarilor si operatiunilor in verde, fertilizarea echilibrata, etc.), un rol important in mentinerea sanatatii plantelor si evitarea pierderilor de recolta, combaterea chimica ramane mijlocul de baza in tratarea bolilor si daunatorilor.

BOLILE VIŢEI DE VIE

1. Mana viţei de vie – Plasmopara viticola

Simptome

• Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viţei de vie: frunze, lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe
• Atacul pe frunze. Petele de mană pe frunze au aspect variat în funcţie de momentul când se produce infecţia. În primăvară, petele sunt de culoare galbenă-untdelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce variază de la câţiva mm la câţiva cm (stadiul petelor untdelemnii).
• La soiurile cu struguri roşii sau negri, petele de mană sunt înconjurate de un halo vişiniu iar la cele rezistente faţă de această boală petele se necrozează, iau o formă colţurată, sunt limitate de nervuri datorită reacţiilor celulare de apărare a plantei împotriva ciupercii.
• Lăstari ierbacei şi cârceii atacaţi prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timp umed, se acoperă cu un puf albicios,
• Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu precipitaţii abundente. Infecţia are loc prin pedunculul inflorescenţelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltată a pedicelului de la baza boabelor. Aceştia se îngălbenesc şi se acoperă cu sporangiofori şi sporangi de culoare albă pe timp umed (rot-gris) sau se brunifică şi se usucă pe timp secetos. Bobiţele se acoperă cu un puf albicios format din sporangiofori şi sporangi, deoarece bacele tinere prezintă stomatele epidermei deschise, neacoperite de pruină, ceea ce permite ieşirea acestora în exterior.

Epidemiologie

• Numărul sporangilor de vară ce se formează pe un sporangiofor este foarte mare, fiind cuprinse între 200-400. Sporangii sunt luaţi de curenţii de aer şi duşi la distanţe mari. Ei îşi pot păstra viabilitatea 7-8 zile. Ajunşi pe organele viţei de vie, sporangii germinează în picăturile de apă timp de 1,5 ore şi produc filamente de infecţie ce pătrund prin osteolul stomatelor în ţesuturile plantei gazde.
• Uneori, oosporii pot germina de timpuriu, înainte ca viţa de vie să intre în vegetaţie; în acest caz contaminarea primară nu poate avea loc decât după ce apar frunzele, organe ale plantei receptive la mană.
• Manifestarea bolii este marcată de apariţia sporangioforilor ce poartă sporangi. Contaminările secundare cu ajutorul sporangilor de vară se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de frecvenţa ploilor ce menţin picăturile de apă pe organele viţei de vie, 1-2 ore. În anii favorabili pentru mană, numărul infecţiilor secundare poate ajunge la 10-20 şi chiar mai multe. Stabilirea momentului când are loc o infecţie secundară şi determinarea duratei perioadei de incubaţie are o mare importanţă în combaterea raţională a manei.
• Tratamentele chimice trebuie aplicate numai în timpul perioadei de incubaţie, pentru ca la apariţia sporangioforilor şi a sporangilor, când în mod real există pericolul unei noi invazii, organele viţei de vie să fie acoperite cu peliculă de fungicid.
• În ceea ce priveşte comportarea soiurilor la atacul de mană, soiurile superioare de masă şi de vin sunt mai sensibile la atac. Printre acestea sunt: Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Perlă de Csaba, Chasselas, Cardinal, Regina viilor, Riesling italian, Italia, Fetească regală, Fetească albă, Băbească neagră etc. în timp ce soiurile Negru vârtos şi Crâmpoşie sunt mai rezistente.

Masuri de prevenire si combatere:

• legatul, copilitul cât şi cârnitul se va executa la timp( prin cârnit eliminându-se din vii lăstarii nestropiţi, care sunt foarte receptivi la mană)
• tratamente chimice cu Zeama bordeleza,  Dithane M45

2. Făinarea viţei de vie – Uncinula necator

Simptome

• Sunt atacate frunzele, lăstarii ierbacei, ciorchinii şi boabele, din primăvară până toamna târziu.
  Pe frunze se observă un miceliu albicios, ectoparazit, fin, cu aspect pulverulent, ce se întinde formând pete pe ambele suprafeţe ale limbului. Sub pâsla de miceliu, ţesuturile se brunifică sau se înroşesc puţin, dar frunzele nu cad decât spre toamnă.
• Lăstarii nelignificaţi, prezintă aceleaşi pete albicioase, uneori pulverulente, sunt opriţi din creştere iar frunzele se încreţesc. Atacul pe ciorchini face ca aceştia să se brunifice şi apoi să se usuce pe timp de secetă. Pâsla miceliană acoperă şi bobiţele care, ca urmare a măririi volumului, de multe ori crapă, iar conţinutul acestora se scurge în afară, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor microorganisme.
• Pe timp secetos, bobiţele se usucă, seminţele ies în evidenţă, iar ciorchinii distruşi în totalitate exală un miros de mucegai. În toamnele ploioase, bobiţele atacate de Oidium sunt supuse infecţiilor cu Botrytis fuckeliana, pagubele putând fi foarte mari.
• Spre toamnă, pe pâsla miceliană şi pe organele parazitate se constată uneori prezenţa cleistoteciilor care apar ca nişte formaţiuni punctiforme mici, de culoare neagră. Atacurile tardive pe bobiţele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafaţa acestora formându-se numeroase pete necrotice.

Epidemiologie

• Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliu de rezistenţă mai ales în mugurii lăstarilor infectaţi şi, în al doilea rând cleistoteciile.
• Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, în jur de 20-25oC, când şi perioada de incubaţie este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase. După ce infecţiile s-au produs, evoluţia bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18-25oC şi de o umiditate relativă moderată a aerului (50-80 %), când atacul pe ciorchini şi boabe produce pagube deosebit de mari.
• Soiurile de viţă de vie cu tegumentul boabelor subţire, cu ciorchini cu boabe dese şi albe sunt mai sensibile ca cele cu pieliţa groasă şi boabe colorate.
• Soiuri sensibile sunt: Riesling italian, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Cabernet Sauvignon, Băbească neagră, Grasă de Cotnari, Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé, Chasselas d’oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote.

Prevenire şi combatere

• Pentru a reduce sursa de infecţie din plantaţie, se recomandă ca lăstarii atacaţi să fie tăiaţi şi distruşi prin ardere.
• Importanţă mai mare o are de asemenea, aplicarea corectă a lucrărilor de întreţinere (tăiat, legat, copilit, prăşit, combaterea buruienilor) cât şi administrarea îngrăşămintelor în complex cu evitarea azotului în exces.
• Tratamente chimice cu Zeama bordeleza (50 g/ 10 l apa), Shavit F 72 WP (20 g/ 10 l apa) .

3. Putregaiul cenuşiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana

Simptome

• Atacul acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari. În unii ani, în unele podgorii, pagubele s-au ridicat la 70-80 % din recoltă. De asemenea, se înregistrează atacuri puternice în depozitele de forţat viţe altoite precum şi în pepinierele viticole.
•  În camerele de forţat viţe, butaşii altoiţi prezintă la nivelul scoarţei un puf cenuşiu, alcătuit din conidioforii şi conidiile ciupercii. Scoarţa este putrezită şi pe suprafaţa acesteia apar numeroşi scleroţi.
  Atacul început în serele de forţat poate continua şi în şcolile de viţe, ciuperca împiedicând dezvoltarea normală a frunzuliţelor, a lăstarului şi distrugând calusul ce sudează altoiul şi portaltoiul.
• În plantaţiile pe rod, sunt atacaţi ciorchinii, coardele şi lăstarii cu lovituri mecanice (grindină) sau atacaţi de insecte etc.), miceliul şi conidiile constituind o puternică sursă de infecţie a strugurilor spre toamnă.
• Atacul cel mai cunoscut de viticultori apare toamna, pe struguri, după ce se acumulează suficient zahăr în celule. Pieliţa este brunificată, se desprinde uşor de pulpă şi întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenuşiu

Epidemiologie

• Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 22-24oC când perioada de incubaţie este extrem de scurtă (2 zile).
• Pe organele atacate ciuperca formează microscleroţi sub forma cărora iernează. În primăvară, în urma germinării scleroţilor, se formează atât conidii cât şi apotecii cu asce şi ascospori.
• Plantaţiile amplasate în văi umede, unde nu circulă curenţi de aer au mult de suferit de pe urma acestui atac, mai ales în toamnele călduroase şi bogate în precipitaţii.
• Soiurile de viţă cu boabe dese şi pieliţa subţire sunt mai sensibile la această boală decât cele cu boabe rare şi pieliţa groasă.
• Foarte sensibile sunt soiurile: Aligoté, Fetească albă, Riesling italian, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Galbenă de Odobeşti, Regina viilor, Pinot noir, Pinot gris, Chasselas, Crâmpoşie, Afuz-Ali, Cadarcă.
• Mai rezistente sunt soiurile: Cabernet Sauvignon, Coarnă neagră.

Prevenire şi combatere

• Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile să fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube.
• În cazul când concentraţia în zahăr a boabelor este mică şi condiţiile climatice favorizează infecţiile şi evoluţia bolii, se vor aplica tratamente chimice.
• Stropirile se vor face cu produse ca: Rovral, Topsin. Teldor.

DAUNATORII VITEI DE VIE

1 . Filoxera viţei de vie – Phylloxera vastatrix Plancth., ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae

Plante atacate si mod de daunare:

• Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis californica, Vitis candicans, etc
• Formele radicicole înteapă şi sug seva din rădăcini. în locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază apărănd umflături denumite „nodozităti”.
• Nodozitătile sunt produse pe rădăcinile subtiri, iar tuberozitătile apar pe rădăcinile mai groase, avănd 4-10 mm lungime şi 1- 3 mm grosime.
• Rădăcinile cu nodozităti se usucă total, iar în cele cu tuberozităţi, ţesuturile se necrozează şi se rup, formăndu-se porti pentru pătrunderea diferitelor microorganisme.
• Vitele atacate se debititează, au frunze vestejite, dau productii din ce în ce mai mici şi în decurs de cătiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la vitele europene, cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70 – 90%.
• Forma galicolă determină aparitia pe partea inferioară a unor gale, sub forma unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la început de culoare galbenă-verzuie, apoi ruginie.

Masuri de prevenire si combatere: 

• Pentru combaterea formei radicole cea mai importantă măsură este altoirea soiurilor de viţă europeană pe portaltoi americani sau pe hibrizii lor.
• în focarele izolate, butucii se scot, iar solul se tratează cu diferite substante gazoase: diclor etan, bromură de metil, etc.
• Ca si tratamente cgimice se pot folosi: Actara, Faster,Decis Mega EW 50.

2. Cărăbuşelul verde al viţei de vie – Anomala solida Er., ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Plante atacate si mod de daunare:

• Este un dăunător polifag, atacă: viţa de vie şi pomii (mai ales sâmburoasele), salcâmul, plopul, fasolea, secara, porumbul, floarea-soarelui, etc.
• Adulţii rod frunzele sub formă dantelată, lăsand intacte numai nervurile. Atacul începe cu frunzele de le varful lăstarului, ce capătă o culoare ruginie. La invazii mari se pot întalni pe un lăstar 50-100 de adulti.
• Uneori pot fi atacati si strugurii în formare, precum şi scoarta lăstarilor. Larvele atacă rădăcinile sub forma unor rosături, concave, superficiaie.

Masuri de prevenire si combatere:

• Adunarea şi distrugerea adulţilor manual sau cu diferite aparate de capturat insecteie, în perioada hrănirii suplimentare.
• La apariţia în masă a adultilor se aplică tratamente chimice cu produse organofosforice: Sinoratox 35 CE – 0,1%, Actara, Fastac, Decis Mega EW 50.

3. Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff., ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae

 Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important dăunător al viţei de vie, fiind răspăndit mai ales în regiunile viticole din Europa Central-Meridională, în Africa de Nord, Asia Mică, India, Japonia, etc. În ţara noastră este frecventă în toate podgoriile, producănd pagube de 30 – 50% la toate cele trei generatii, începănd cu înfloritul viţei de vie şi pănă la recoltatul strugurilor.

Plante atacate si mod de daunare: 

• Este un dăunător polifag, care atacă peste 20 specii de plante lemnoase şi ierboase (Cornus mas, Viburnum lantama, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc).
• Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodată se creează microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana.
• Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perlă de Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonay, Riesling italian, Tămăioasă romănească, Pinot gris, etc.

Masuri de prevenire si combatere:

• Noile plantatii să fie înfiintate pe spalieri din beton şi la distanţe corespunzătoare între randuri şi pe rand, pentru o bună aerisire şi iluminare.
• Efectuarea în conditii optime a lucrăriior de întretinere cum sunt: legatul lăstarilor, copilitul, cărnitul, distrugerea buruienilor.
• Tratamentele chimice ( Mospilan, Calypso 460 SC, Decis Mega EW 50) se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. 

4. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis Nal., ordinul Acari, familia Eriophyidae

Plante atacate si mod de daunare: 

• Atacă numai viţa de vie. Pagubele mai mari se înregistrează în primăverile si verile secetoase şi călduroase.
• În timpul hrănirii secretă o substantă toxică, care acţionează asupra tesuturilor foliare determinănd hipertrofierea lor si aparitia pe partea superioară a frunzelor a unor umflături sub forma unor gale.
• La începutul atacului, petele sunt subtiri şi de culoare gălbuie-albicioase, apoi devin mai mari, dense şi cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii.
• La infestări puternice, acarienii pot ataca şi petiolul frunzelor, mugurii, cărceii şi ciorchinii. în urma atacului, frunzele se etiolează şi cad; iar florile avortează.
• Soiuri mai sensibile la atacul acarianului galicol sunt: Riesling italian, Caberet Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris, Muscat Hamburg, iar ca rezistent Fetească albă.

Masuri de prevenire si combatere: 

• În timpul perioadei de vegetaţie se vor aplica tratamente chimice cu acaricide selective, pentru protejarea acarienilor prădători.
• În general nu se intervine cu tratamente chimice, dacă procentul de frunze ocupate cu acarieni prădători este egal sau superior procentului de frunze ocupate de acrieni.

Importanta

Viţa de vie  este atestată pe teritoriul ţării noaste încă din antichitate.
Se cultivă pentru fructele sale, strugurii, care prin compoziţia lor chimică exercită o influenţă pozitivă asupra organismului îndeplinind un rol energetic, vitaminizant, alcalinizant, diuretic.
Se cultivă pe terenuri improprii altor culturi valorificând superior terenurile în pantă mare şi nisipurile.

Strugurii şi vinul sunt produse deosebit de apreciate atât pe piaţa internă cât şi la export aducând venituri importante unităţilor cultivatoare.

   Infiintarea unei plantatii viticole reprezinta o actiune de anvergura inginereasca, care necesita un capital initial pentru infiintare destul de considerabil. De aceea, la organizare, care se demareaza pe baza unui proiect tehnico-economic, se au in vedere aspecte climatologice, pedologice, biologice, agropedo-ameliorative si chiar de imbunatatiri funciare. Finalul acestei actiuni consta in producerea vitelor altoite si plantarea lor in conditii optime.

Infiintarea plantatiilor de vita de vie este o actiune de mare raspundere, ea trebuind sa se realizeze pe baza ultimelor rezultate tehnice si stiintifice. Plantatiile de vita de vie fiind culturi localizate in spatiu pe o perioada lunga de timp, eventualele greseli facute la infiintare afecteaza productia acestora pe un mare numar de ani. Infiintarea unor plantatii in masive ridica aspecte importante printre care mentionam: stabilirea directiei de productie si a sistemului de cultura, alegerea terenurilor pentru plantatie, amenajarea si organizarea teritoriului, fertilizarea de baza si desfundatul, nivelarea terenului si plantarea, materialul folosit la plantare.

Conditiile pedoclimatice deosebit de favorabile din tara noastra ofera mari posibilitati de cultura si extindere a vitei de vie pe suprafete cat mai mari.

Tipurile de plantatii viticole

Viticultura este o ocupatie care necesita multe cunostinte de biologie, de tehnica si vinificatie, dar are multe valente de agrement si de destindere. Infiintarea unei vii, oricare ar fi dimensiunea ei, trebuie sa aiba o destinatie comerciala, estetica, didactica si experimentala. Plecand de la acest principiu este necesara o grupare din acest punct de vedere dar si al reliefului, a exploatatiilor si plantatiilor viticole.

Plantatia de deal situata pe un teren cu soluri slab productive sau fertile, statornicita de secole, cu mare traditie in cultura vitei de vie, care se perfectioneaza in permanenta. O intalnim in podgoria Tarnava, Dealul Mare, Minis, Mutfatlar. Se spune ca via are vocatie pentru deal.

Plantatia de campie  situata pe micropante sau in plin ses pe solurile clasice, dar mai ales pe nisipurile din Oltenia, Banat si Carei. Mari suprafete de vii intalnim in microzona irigata Sadoa-Corabia pe nisipuri.

Metodele de cultura

Plantatia de vie reprezinta o investitie costisitoare si de lunga durata, ca urmare este necesar sa se asigure metode de cultura specifice fiecarui, areal viticol, functie de conditiile pedo-climatice. Metodele de cultura sunt determinate in primul rand de valoarea temperaturilor negative ce survin in perioada de iarna, de frecventa anilor cu ingheturi pronuntate, fiind insa conditionate si de alti factori ca forma de conducere, numarul de butuci la suprafata cultivata, soiul cultivat si mijlocul de sustinere.

Criterii pentru alegerea metodelor de cultura

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea sistemelor de cultura, ce trebuie sa asigure productii sustinute an de an si o longevitate economica garantata. Pe aceasta cale se precizeaza si se delimiteaza arealele de cultura protejata si neprotejata avand in vedere ca posibilitatea practicarii pe tulpini este o tendinta majora in tara noastra, ceea ce ar putea determina marimea gradului de intensitate a productiei viticole.

Frecventa temperaturilor negative este luata in cosiderare deoarece in toate zonele viticole se pot inregistra temperaturi minime foarte scazute, care pun in pericol nu numai productia anului de baza, ci insasi viata butucului, a lemnului anual si multianual.

Forma de relief conditioneaza formele de conducere, datorita faptului ca plantatiile amplasate pe vai sau la piciorul pantei sunt mai expuse inghetului, fata de cele situate pe panta. Expozitia terenului arata ca pe versantii nordici si nord-estici frecventa temperaturilor negative este mare, uneori fiind insotita de vanturi reci.

Cultura protejata a vitei de vie

Se practica in zonele in care frecventa anilor cu geruri pe timpul iernii este ridicata, aproape anual, iar temperatura minima atinge valori de -24, -26 grade Celsius. Riscul afectarii lemnului anual si multianual este foarte mare, de aceea se recomanda conducerea joasa a butucului, cu protejare prin musuroirea sau ingroparea din toamna.

In cultura protejata se fac taieri de usurare a elementelor de rod pentru a avea o masa vegetativa redusa de musuroit sau ingropat, iar primavara se executa taierile definitive de fructificare. In timpul iernii pot avea loc pierderi de ochi prin clocire si chiar de coarde daca acestea n-au fost bine acoperite cu pamant. De asemenea, metoda necesita cheltuieli suplimentare cu ingropatul si dezgropatul butucilor cu aranjarea coardelor pe spalier si cu taierea intr-o perioada scurta de timp din primavara.

Cultura neprotejata a vitei de vie

In zonele in care frecventa anilor cu geruri este foarte redusa si se inregistreaza o data la 4-6 ani, iar temperatura atinge valori de -15, 18 grade Celsius, se recomanda cultura neprotejata a butucilor cu forme de conducere pe tulpini, semiinalte si inalte. Unii specialisti recomanda varianta de semiprotejare cand la baza tulpinii se lasa 1-2 cepi de cate 2-3 ochi. Pe timpul iernii acestia se protejeaza cu pamant. Daca lemnul anual si mai ales multianual, in caz extrem, tulpina este afectata in parte sau inghetata, din cepi se poate forma un nou butuc fara a defrisa via si a eefectua noi plantari. Pierderile de ochi se reduc la 20-40 % si sunt compensabile prin taiere.

Lucrarile de ingrijire se aplica diferentiat in doua faze: in primii doi ani de la plantare, cand se infiinteaza plantatia si are loc prima recolta de coarde si in urmatorii ani, cand plantatia este supusa unor lucrari curente de intretinere. Lucrarile constau in controlul iesirii lastarilor dupa plantare, completarea golurilor, mobilizarea solului la 20-25 cm toamna, legatul lastarilor si copilitul. Se mai executa udatul in caz de seceta, combaterea bolilor si daunatorilor, taierea de formare a vitelor, copilitul, plivitul, inlaturarea carceilor.

Alegerea terenului pentru plantatie

Perenitatea unei plantatii viticole exclude orice greseli tehnice la infiintare ce ar afecta productia pe o perioada indelungata de timp. De aceea, este obligatorie realizarea unei vii incheiate inca din primul an de la plantare, cu butuci egali ca vigoare, care sa asigure o longevitate mare, intrarea timpurie pe rod, recolte constante an de an, cu un profit ridicat. Se recomanda ca noile plantatii sa fie amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru viticultura, pe terenurile in panta sau pe solurile nisipoase sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru culturile agricole de camp. In ceea ce priveste cultura vitei de vie in gradina casei, nu sunt restrictii decat de regim termic.

Infiintarea unei plantatii viticole implica o serie de aspecte tehnico-economice si organizatorice de luat in seama, care sa conduca, in final, la o exploatare eficienta.

Alegerea si amplasarea pe teren a soiurilor

Soiurile de vita de vie se aleg potrivit directiilor de productie si de specializare pentru fiecare podgorie si centru viticol in parte, prevazute in zonarea viticulturii. Amplasarea unui sortiment cat mai corespunzator are consecinte asupra potentialului si calitatii productieii. Pentru acesta se are in vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite insusiri fizico-chimice ale solului si pentru conditiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau in considerare raportul intre ele, sistemul de cultura si tipul plantatiei de vie, iar in cazul versantilor se va tine cont de varianta factorilor de vegetatie de-a lungul lor si de expozitia pantei.

Soiurile se amplaseaza in sistemul ecologic corespunzator al zonei viticole delimitate, unde se pot obtine vinuri cu denumire de regiune si trepte de calitate.

Amplasarea soiurilor pe teren depinde de valoarea tehnologica si economica a noilor plantatii de vii. Astfel, la baza versantilor pe soluri mai fertile se amplaseaza soiurile de mare productie. Pe versanti se planteaza soiurile pentru vinuri aromate, rosii si albe, de calitate superioara. Pe terasele insorite merg foarte bine soiurile pentru vinuri de mare marca, mai ales daca solul este bogat in calcar.

Soiurile in productia viticola au diferite destinatii: pentru vinificatie, pentru consum in stare proaspata si pentru stafide.

In viticultura sunt cunoscute mai multe mii de soiuri destinate consumului in stare proaspat si in vederea vinificarii pentru a se obtine vinuri curente, binuri superioare seci, demiseci si vinuri dulci naturale de desert, vinuri superioare. Se cultiva soiuri cu insusiri deosebite in vederea prelucrarii in distilate crude si coniac, in must si sucuri concentrate, compoturi si stafide. S-au creat chiar soiuri fara seminte pentru productia de stafide. Unele soiuri se adapteaza la orice conditii pedoclimatice, cum ar fi soiul de masa Chasselas.

Epoca de plantare optima este in primavara de timpuriu pentru a se valorifica umezeala din sol. Se poate planta si toamna in luna noiembrie, inainte de venirea gerurilor.

Pregatirea vitelor consta in scurtarea lastarilor la 10-12 cm, fasonarea si mocirlirea radacinilor. Materialul saditor viticol trebuie sa fie de calitate, autentic, liber de boli si daunatori de carantina. In cazul plantarilor de primavara se urmareste ca vitele sa nu prezinte degeraturi la radacina sau codita. Sunt refuzate vitele care nu corespund STAS-ului, precum si cele care nu sunt bine sudate la punctul de altoire.

Tehnica plantarii se rezuma la urmatoarele operatii: asezarea de pamant reavan si mranita; asezarea vitei la mijlocul sau la marginea gropii, vertical sau oblic; punerea unui nou strat de pamant cu tasarea lui usoara cu piciorul; umplerea gropii cu pamant; udarea cu 10 l de apa si apoi musuroirea vitei cu pamant bine maruntit. Se recomanda sa se planteze numai vite drepte, cu radacini pivotante. Organizarea muncii la plantare este importanta, mai ales pe suprafete mai mari. In acest caz, se alcatuieste o echipa din trei persoane astfel: una planteaza, alta uda la copca, iar a treia musuroieste.