Aspect si prezentare

Introdua in Europa in 1828, Zamioculcas zamiifolia, a cucerit rapid un loc important in categoria plantelor decorative exotice. Motivul, lesne de inteles, este aspectul deosebit al frunzisului, alcatuit din petioluri lungi si carnoase, pe care sunt dispuse 5 pana la 12 perechi de foliole groase si cerate, de forma ovala, culoare verde intens si aspect lucios.

Planta nu are tulpina aparenta, petiolurile frunzelor aparand direct din radacina rizomatoasa, ascunsa in pamant.

Conditii de ingrijire/cultivare

Considerata un urmas fidel al plantelor preistorice, s-a adaptat in decursul timpului, la o gama larda de vicisitudini climatice, ajungand sa tolereze conditii de clima dintre cele mai diverse.

Desi apreciaza lumina intensa si de dezvolta exceptional in spatii insorite, va tolera fara efort si o pozitie semi-umbrita ori cu lumina artificiala.

Si in privinta caldurii, accepta variatii mari de temperatura, dezvoltandu-se bine intre 18 si 24 grade Celsius, dar tolerand si ceva mai multa caldura. Desi vegetatia continua sa aiba loc si la temperaturi mai joase, cca 14-15 grade Celsius, planta intra intr-un usor repaus, incetinindu-si functiile, iar sub aceasta limita, risca sa inghete.

Nu este o planta setoasa, preferand mai degraba udari rare decat in exces. Vara o udare la fiecare 4-5 zile este suficienta. Cantitatea de apa, va fi redusa treptat, pe parcurs ce temperaturile scad. Ca regula generala, udarile se vor face numai cand pamantul din ghiveci s-a uscat pe o adancime de 4-5 cm.

Excesul de apa din sol este unul din cei mai mari dusmani ai plantei, care produce la inceput ingalbenirea frunzelor, putrezirea radacinilor si in final, decesul acesteia.

In schimb apreciaza umiditatea atmosferica, necesitand uneori pulverizarea frunzisului, in special in zilele foarte calduroase.

Substratul de cultura trebuie sa fie foarte permeabil si sa nu se imbibe apa. Un amestec de turba aurie, mranita si pamant de ericace fiind alegerea ideala.

Inflorirea este nesemnificativa si se produce doar la plantele ce cresc in mediul natural, florile aparand sub forma unor spadice alburii.

Se inmulteste cel mai adesea prin divizarea tufelor si, mai rar, prin butasirea frunzelor. Ultima metoda este ceva mai dificila, necesitand conditii de micro-sera si o doza buna de rabdare. Inradacinarea butasilor se produce lent, putand dura chiar si 5-6 luni pana la aparitia unui varf de crestere.