Publicat pe

Informatii despre alocasia, sfaturi pentru cresterea si ingrijirea acestor plante decorative

Alocasia (Alocasia)

b3610a440d47c90288a92952bf0302ed

   Acest gen cuprinde aproximativ 70 de specii de plante originare din padurile Asiei de Sud- Est. Sunt cultivate pentru frunzele lor mari, alungite-obovate, avand in general forma de scut, cu nervatiunea proeminenta, deseori prezentand „pistrui” colorati violet inchis sau bronz.

Forma si dimensiunile frunzelor inspira numele popular al acestor plante: „urechea elefantului”.

Florile sunt reunite in clasica influorescenta tip spada, caracteristica pentru Aracee; cultivata in apartament, reuseste rar sa infloreasca de-a lungul vietii.

Cultivare

Asezati planta in ghivece de dimensiuni mari, intr-un amestec obtinut amestecand in proportii egale scoarta de copac faramitata, pamant fertil si nisip, si asezati ghivecele intr-un loc luminos, dar nu direct la soare. Temperatura minima ceruta este de 15-18 grade Celsius, iar cea ideala de 20-24 grade Celsius iar umiditatea trebuie sa fie crescuta. Primavara, la reluarea perioadei vegetative, administrati-i apa din abundenta si adaugati la fiecare 3-4 saptamani un ingrasamant lichid echilibrat. In timpul verii continuati sa o udati cu indrazneala, mentinand permanent pamantul umed, dar asigurand un drenaj bun. Indepartati periodic frunzele ingalbenite pentru a favoriza dezvoltare a noi frunze. Daca iarna vine pe neasteptate, diminuati repede cantitatea de apa administrata deoarece planta intra in repaus vegetal. mentineti pana la primavara urmatoare tubercull dispusi stratificat in nisip putin umed, intr-un loc racoros, dar protejat de inghet.

Reproducere

Divizati rizomii sau separati tuberculii primavara, avand grija ca fiecare parte sa aiba cel putin un mugure. Asteptati ca eventualele rani sa se cicatrizeze formand un mic „calus”, apoi replantati-i intr-un pamant propice amestecat cu nisip. Nu exagerati cu udarea pana cand frunzele nu s-au dezvoltat.

Pericole si precautii

Daca observati prezenta cosenilelor fainoase pe fata inferioara a frunzelor, de-a lungul nervurilor, eliminati-le la timp cu ajutorul unui tampon de bumbac inmuiat in alcool denaturat. Fiti atenti sa nu udati prea mult tuberculii in timpul anotimpului rece deoarece putrezesc usor.

 

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *