
Anemone (Anemone)
Genul Anemone include circa 130 specii hemicriptophyte sau geophyte originare din regiunile temperate ale emisferei nordice, cea mai cultivata pentru flori taiate fiind specia geophyta Anemone coronaria L.
Particularitati biologice. Anemone coronaria este o planta geofita care prezinta in pamant un tubercul aplatizat, cu epiderma negricioasa, mai mult sau mai putin zbarcita. Din acest tubercul pornesc frunzele petiolate, cu limbajul palmat-fidat si 8-10 tije florale inalte de 20-30 cm, se sustin in varf cate o floare simpla sau involta, cu petalele catifelate, colorate in alb, rosu sau albastru. Fiind o geofita, anemona solicita anual un repaus de 4-4,5 luni, perioada in care tuberculii se pastreaza stratificati in turba fibroasa la temperaturi de 5-6 grade Celsius si o umiditate relativa de 50-60 %.
Exigente ecologice
Temperatura. Anemone coronaria este una dintre speciile cu cele mai scazute pretentii fata de temperatura. Pragurile termice optime sunt 8-10 grade Celsius pentru cresterea vegetativa si 14-15 grade Celsius pentru inflorire. Temperaturile mai mari de 15-16 grade Celsius determina scaderea numarului de flori pe planta iar temperaturile mai mici de 5-6 grade Celsius asociate cu umiditate ridicata conduc la putrezirea tuberculilor si a intregii plante.
Lumina. O intensitate luminoasa ridicata determina sporirea intensitatii culorilor motiv pentru care se va asigura maxim de lumina posibil, mai ales in timpul iernii. Pentru culturile realizate in tmpul verii insa este necesara umbrirea serelor pentru a limita efectul negativ al temperaturilor ridicate.
Apa. Substratul de cultura trebuie mentinut permanent reavan, avand grija sa nu se exagereze intrucat excesul de umiditate determina putrezirea rapida a tuberculilor. Pe de alta parte insa, uscaciunea- mai ales cea atmosferica, asociata cu temperaturi ridicate-determina scurtarea vegetatiei si intrarea plantelor in repaus.
Aerul. Spatiile de cultura se vor aerisi in mod regulat, mai ales in perioadele calde pentru mentinerea echilibrului intre componentele aerului si pastrarea temperaturii in limitele optime speciei. Cresterea concentratiei de CO2 pana spre 0,1-0,12 % determina sporirea productiei de flori si a calitatii acestora.
Substratul de cultura. Anemonele solicita substraturi reavene, usoare, bogate in humus, cu pH 6,2-6,5, foarte bine drenate.
Producerea materialului saditor. Materialul saditor folosit pentru infiintarea culturilor de Anemone coronaria este reprezentat de tuberculi. Acestia se produc din seminte semanate la sfarsitul verii intr-un substrat foarte bine afanat, compus din parti egale de turba fibroasa, mranita si nisip. Pentru obtinerea a 100 de plante sunt necesare circa 5 g seminte. Temperatura optima pentru germinatia semintelor este de 15 grade Celsius, plantele rasar in 20-30 zile de la semanat. In timpul iernii rasadurile se mentin in sere rece cu temperatura de 5-6 grade Celsius si umiditate scazuta urmand ca in primavara, de indata ce timpul permite, acestea sa se planteze in camp, pe brazde in pepiniera, la distantele de 15-20 cm. Ingrijirea rasadurilor in camp consta in udatul cu regularitate, fertilizarea bilunara cu solutii de ingrasaminte minerale complexe in concentratie de 0,1 %, mentinerea substratului afanat si curat de buruieni.
Semanatul in vederea producerii tuberculilor se mai poate face si primavara devreme, in ianuarie-februarie, in sere, solarii sau rasadnite incalzite, repicand apoi rasadurile pe brazde in pepiniera si aplicand aceleasi lucrari de ingrijire ca si la semanatul de la sfarsitul verii, in camp. Odata cu aparitia temperaturilor foarte ridicate, in luna iunie, frunzele se ingalbenesc iar plantele se pregatesc sa intre in repaus. Din acest moment se intrerup fertilizarile iar udarile se raresc pana la intreruperea totala.
In luna iulie, cand frunzele s-au uscat in totalitate iar repausul s-a instalat tuberculii se scot, se curata cu grija de pamant pentru a nu se rani epiderma si se stratifica in cutii de carton perforate, cosuri de nuiele sau ladite de lemn umplute cu turba fibroasa, pamant de frunze cu rumegus. Astfel pregatiti tuberculii se pastreaza pana la plantare in spatii inchise cu temperatura de 5-6 grade Celsius si umiditatea relativa de 50-60 %. In vederea inmultirii amatorii mai practica si divizarea tuberculilor dupa o usoara prefortare a acestora.
Infiintarea culturii. Tuberculii, intregi sau divizati se planteaza intr-un substrat foarte bine pregatit. Inainte de plantare tuberculii se mentin 1-2 zile in apa la temperatura de 20-25 grade Celsius pentru inmuierea epidermei dupa care se imbaiaza 1-2 ore in solutii insecto-fungicide, se zvanta si se trec prin praf de carbune vegetal.
Epoca optima de plantare este fie toamna in octombrie-noiembrie, fie la sfarsitul iernii, in prima decada a lunii februarie, in functie de posibilitatile de dirijare a factorului temperatura. Densitatea optima este de 20-25 plante/mp si ea se asigura prin plantarea la distantele de 25-30 cm intre randuri si 10-12 cm pe rand.
Ingrijirea culturii. Lucrarile de ingrijire sunt simple si ele constau in asigurarea factorilor de mediu la nivelul precizat mai sus, fertilizari faziale bilunare cu solutii de ingrasaminte minerale complexe in concentratie de 0,1 % si mentinerea substratului si curat de buruieni.
Recoltarea florilor. Tijele florale se recolteaza prin taiere cu foarfeci speciale in momentul cand bobocul incepe sa se coloreze iar „gulerasul” de frunze de la baza acestuia se distanteaza de boboc.

