ARAHIDELE
Importanţă
Arahidele ocupă locul al 3-lea în producţia mondială de ulei, obţinându-se peste 3 milioane tone ulei anual, cultura situându-se după soia, floarea-soarelui şi înaintea bumbacului. Uleiul de arahide este folosit în alimentaţie, în industria conservelor, a margarinei, iar cel depreciat, la săpunuri etc. Uleiul de arahide are o bună valoare alimentară (are un conţinut bogat în vitamina B1 etc.), însă la o păstrare necorespunzătoare râncezeşte uşor. După extragerea uleiului şrotul şi turtele se folosesc în prepararea halvalei, ciocolatei etc., iar seminţele întregi se consumă prăjite sau în diferite preparate culinare. Ca furaj, se folosesc uneori turtele şi şroturile, fiind bogate în proteină. Tulpinile conţin circa 10% proteine, fiind folosite ca nutreţ grosier.
Răspândire
Pe glob, arahidele se cultivă pe 25,5 milioane ha („Production yearbook”, 2001), suprafaţa cea mai mare fiind în Asia (13,6 milioane ha, din care India 8,2 milioane ha, China 4,6 milioane ha) şi Africa (8,8 milioane ha). Mare exportatoare de ulei de arahide este Senegalul, urmat de Nigeria, Sudan etc. Europa cultivă circa 11 mii ha, în ţările sudice. La noi în ţară se cultivă pe suprafeţe restrânse în sudul ţării, de-a lungul Dunării.
Particularităţi biologice
Arahidele sunt plante anuale, cu rădăcină pivotantă de tipul U, tulpină erectă sau culcată, frunze paripenate cu 2 perechi de foliole.
Florile apar la 25 – 30 zile de la răsărire, sunt mici, galbene sau portocalii, solitare sau grupate câte 2 -4 în inflorescenţe. Planta are două tipuri de flori: unele ce se deschid, cu corola vizibilă la polenizare şi altele ce
nu se deschid, dispuse la baza tulpinii şi pe porţiunea subterană, la care polenizarea se face cu floarea închisă.
Fecundaţia este autogamă. După fecundaţie baza ovarului are o creştere rapidă (5 – 20 cm), formând o prelungire – organ numit ginofor. Acesta poartă ovarul şi pătrunde în sol (circa 10 cm), unde se dezvolta fructul. La florile situate în partea superioarǎ a tulpinii, la care ginoforul nu ajunge cu ovarul până la sol, fructul nu se dezvoltă. Fructul (format în sol) se acoperă cu o micoriză ecototrofǎ, care-l protejează de uscăciune.
Fructul este o păstaie indehiscentă, de forma unei gogoşi de vierme de mătase, cu l – 5 seminţe (reprezentând 65 – 75% din masa fructului). O plantă formează, în condiţiile ţării noastre, până la 250 de flori şi 25 – 30 de fructe (care reprezintă 5 – 15% din numărul florilor); în zonele favorabile de cultură, poate forma până la 500 – 700 fructe pe plantă.
Cerinţe faţă de climă şi sol
Arahidele au cerinţe foarte ridicate faţă de căldură. Temperatura minimă de germinaţie în sol este de 12 – 13°C. înfloresc Ia 20°C, iar pe perioada de vegetaţie suportă temperaturi de 35 – 40°C. La o temperatură medie zilnică de 12°C încetează depunerea substanţelor în bob. În perioada de vegetaţie (120 zile soiurile extratimpurii şi 200 zile cele târzii), suma de grade este de 3.000 -4.000°C sau chiar mai mult. Cerinţele la umiditate sunt mai mari până la înflorit, în zona subtropicală, cu evaporaţie intensă, se obţin producţii bune numai dacă în primele trei luni de vegetaţie cad circa 500 mm precipitaţii, în condiţiile ţării noastre, cu evaporare mai redusă în mai-iunie, sunt suficiente 250 mm. Ploile abundente reduc regimul termic, scad producţia şi întârzie maturizarea fructelor.
Solurile uşoare sau chiar nisipoase, care permit pătrunderea ginoforilor şi dezvoltarea fructelor, cu reacţie neutră spre alcalină (pH 6,5 – 7,5), sunt cele mai favorabile pentru această plantă. Arahidele se cultivă în zonele tropicale şi subtropicale, însă prin ameliorare s-au creat soiuri timpurii care se maturizează până aproape de paralela 44° latitudine nordică. Mai la nord sau mai la sud de zona tropicală fructele rămân mai mici şi mai sărace în ulei. în ţara noastră arahidele se pot cultiva numai în zonele sudice, cu condiţiile termice cele mai ridicate (Zimnicea, Turnu Măgurele) şi pe nisipurile din Oltenia (în condiţii de irigare).
Tehnologia de cultivare a arahidelor
Rotaţie
Arahidele se pot cultiva după orice plantă, iar ele sunt bune premergătoare pentru culturile (cerealele) de primăvară. Se pot cultiva pe acelaşi teren după 2-3 ani.
Fertilizare
Se face cu 10 – 15 tone/ha gunoi de grajd (bine descompus), la care se adaugă îngrăşămintele fosfatice şi, eventual, potasice. Se poate face şi fertilizarea numai cu îngrăşăminte minerale, în ţara noastră, se recomandă doze de N50P50 anual.
Lucrările solului
Toamna se face arătura adâncă, iar primăvara pregătirea patului germinativ ca şi pentru alte plante semănate târziu. Ultima lucrare trebuie să nu se facă mai adânc de 8 – 10 cm, pentru ca ginoforii să nu pătrundă la adâncime prea mare, fapt care ar întârzia maturizarea şi ar reduce numărul fructelor formate.
Sămânţa şi semănatul
Se folosesc seminţe din anul precedent, descojite (sau fructe rupte în două), cu 2 – 3 zile înainte de semănat. Semănatul se face când temperatura solului ajunge la 14 – 15°C. Densitatea optimă este de 8 – 12 plante/m2, iar distanţa între rânduri de 50 – 60 cm, iar pe rând Ia 16 – 20 cm. Semănatul se face la adâncimea de 5 – 6 cm. Cantitatea de sămânţă este de 35 – 50 kg/ha laseminţele mici, 60 – 70 kg/ha la seminţele mari şi 100 – 120 kg/ha Ia păstăi.
Lucrările de îngrijire
Obişnuit se fac 3 – 4 prăşile, când se execută rărirea şi 2 – 3 muşuroiri, pentru a favoriza pătrunderea ginoforului. Pentru combaterea buruienilor pe cale chimică se folosesc erbicidele Treflan (4 -5 l/ha) , încorporate în sol înainte de semănat, iar în perioada de vegetaţie Basagran (2-3 l/ha). Viermii albi, care pe nisipurile Olteniei produc pagube mari (consumă rădăcinile şi fructele).
Irigarea pe nisipurile din sudul Olteniei se face prin circa 8 udări cu 300 -350 m3/ha fiecare, iar pe cernoziomuri prin 3-5 udări cu norme de 400 – 500 m3/ha.
Recoltare
Se recoltează la maturitatea deplină, înainte de venirea brumelor, prin smulgere manuală, cu sapa şi prin procedeele folosite la recoltarea cartofilor. Urmează uscarea fructelor pe capre sau suporţi improvizaţi, apoi desprinderea fructelor cu mâna sau cu batoze speciale. În ţările mari cultivatoare se folosesc combine speciale de recoltat. Producţiile sunt foarte variabile, de la 4 – 5 q/ha la 30 – 40 q/ha în zone foarte favorabile. La noi s-au obţinut până la 10-20 q/ha. Păstrarea se face la 14% umiditate. La recoltare păstăile au un conţinut ridicat de apă (circa 40%), astfel că uscarea este obligatorie, la temperaturi de 50 – 60°C pentru arahidele de consum şi sub 50°C pentru cele de sămânţă.