Cactusi (Cactaceae)
Cu un numar de peste 4000 specii cactusii reprezinta, fara doar si poate, o grupa fascinanta de plante, cu o varietate extraordinara de forme, marimi si culori. Fie ca este vorba de speciile pitice, de nici un cm inaltime ale genului Blossfeldia sau de speciile gigant, inalte de 15-20 m ale genului Carnegia, cactusii starnesc un interes deosebit, atat din partea amatorilor cat si din partea specialistilor.
Pe langa importanta decorativa multi cactusi au o importanta medicinala semnificativa, fiind folositi ca materie prima in realizarea unor produse pentru combaterea afectiunilor sistemului digestiv, cardiovascular si respirator sau chiar pentru tratarea diferitelor forme de cancer.
Zonele de origine ale cactusilor sunt localizate, pentru marea lor majoritate, in tinuturile aride ale continentului american, o parte dintrei ei provenind insa din zonele cu climat subtropical. In functie de zonele de origine din care provin se deosebesc doua grupe mari de cactusi: cactusi de desert si cactusi de padure.
Cactusii de desert sunt lipsiti de frunze, acestea fiind transformate in spini.
Tulpinile sunt mai ingrosate, suculente, netede sau costate, cu epiderma groasa si ceroasa, acoperita uneori de perisori; ele inmagazineaza rezerve mari de apa ceea ce face ca plantele sa reziste fara probleme in perioadele lungi de seceta. De asemenea, tulpinile prezinta pigmenti clorofilieni, indeplinind si functia de fotosinteza in locul frunzelor. Pe langa aceste adaptari ale organelor vegetative aeriene la conditiile vitrege de mediu, cactusii de desert au un sistem radicular foarte profund, ce poate atinge uneori cativa metri adancime in explorarea resurselor de apa.
Echivalentul mugurilor de la plantele cu tulpini normale este reprezentat de areole, acestea fiind distribuite uniform pe toata suprafata tulpinii si dand nastere la spini, flori si eventuale ramificatii. Densitatea, marimea, consistenta si culoarea spinilor variaza foarte mult de la o specie la alta, ei avand pe langa rol de aparare si un rol fiziologic, in limitarea transpiratiei. Florile sunt cel mai adesea solitare, mai mult sau mai putin tubuloase, uneori parfumate; acestea infloresc fie ziua fie noaptea si sunt efemere, cu o durata de deschidere de la cateva ore la cel mult 2-3 zile. Fructul este o baca de forme, marimi si culori foarte diferite, cuprinzand un numar foarte mare de seminte a caror facultate germinativa este foarte variabila, de la cateva zile la 1-2 ani.
Cactusii de padure se deosebesc de cei de desert prin absenta spinilor si prezenta radacinilor adventive. Tulpinile sunt fie cilindrice fie aplatizate, fragmentate, asemanatoare frunzelor, suculente. Areolele sunt distribuite uniform pe marginile tulpinilor sau in varful acestora si dau nastere florilor si ramificatiilor tulpinii iar la unele specii si unor tepi mici.
Existentele ecologice ale cactusilor difera in functie de zona de provenienta.
Astfel, in raport cu lumina cactusii de desert sunt foarte pretentiosi, suportand foarte bine soarele direct pe tot parcursul anului. Cactusii de padure au nevoie de semiumbra vara, in timp ce iarna solicita, ca si cactusii de desert, multa lumina.
In raport cu temperatura, cactusii de desert prefera temperaturile de 30-35 grade Celsius, suportand pana la 50-60 grade Celsius vara in timp ce iarna au nevoie de temperaturi mult mai mici, de numai 4-6 grade Celsius noaptea si 8-12 grade Celsius ziua. Acest regim termic scazut pe parcursul iernii imprima plantelor un repaus relativ si este esential pentru inflorire.
Si in cazul cactusilor de padure sunt necesare diferente de temperatura intre zi si noapte pentru inductia florala si inflorire, acestea fiind insa mai mici, de 2-3 grade Celsius; optimul termic pentru cactusii de padure este de 22-25 grade Celsius vara si 12-15 grade Celsius iarna.
Fata de apa, cactusii de desert manifesta pretentii foarte mici iarna, cand se uda foarte rar, de 2-3 ori pe tot parcursul acestui sezon; udatul foarte rar impreuna cu temperaturile scazute, termoperiodismul diurn si lumina intensa sunt factorii cheie in realizarea unui repaus corect, responsabil de o inflorire de calitate la cactusii de desert.
In timpul sezonului cald cactusii de desert se uda mai des, fara a se pulveriza plantele si lasand substratul sa se usuce usor intre doua udari. Cactusii de padure se uda frecvent vara, mentinand substratul permanent reavan si moderat iarna, lasand substratul sa se usuce intre doua udari. Pentru ambele grupe de cactusi trebuie avut in vedere faptul ca excesul de apa este foarte daunator, determinand putrezirea rapida a plantelor.
Substratul folosit in cultura cactusilor d desert trebuie sa fie foarte bine drenat, nisipos, cu fertilitate moderata si pH neutru. Pentru cactusii de padure este benefic un substrat cu continut mai mare in componente organice (mranita, turba) daca se asigura aceleasi exigente privitoare la drenaj.
Inmultirea cactusilor se face atat pe cale vegetativa, prin butasi sau altoire cat si pe cale generativa, prin seminte.
Inmultirea prin butasi se practica pe scara larga intrucat se realizeaza usor si permite obtinerea intr-un timp scurt a plantelor mature, capabile sa infloreasca.
Dezavantajul major al acestei metode de inmultire consta in faptul ca se obtine un numar mic de plante noi. Butasii se preleveaza de pe planta mama prin taiere dintr-o singura miscare, cu ajutorul unui bisturiu sau briceag, foarte bine ascutit si dezinfectat in prealabil in alcool. Conditiile optime pentru inradacinarea butasilor sunt: 22-25 grade Celsius in atmosfera, 25-30 grade Celsius in substrat, 80 % umiditatea atmosferica, semiumbra si substratul mentinut la o umiditate moderata dar constanta. Butasii inradacineaza in 4-6 saptamani dupa care pot fi plantati in ghivece. Perioada optima de butasire este primavara-inceputul verii, in intervalul aprilie-iunie. De la butasire si pana la obtinerea plantelor vandabile sunt necesare, la cele mai multe specii, 5-6 luni.
Altoirea se practica atat pentru inmultirea plantelor cu crestere inceata si sistem radicular slab dezvoltat cat si in scop comercial, pentru realizarea unor combinatii decorative deosebite. de asemenea, prin aceasta metoda de inmultire se pot salva exemplare distruse, daca acestea prezinta macar o singura areola intacta impreuna cu tesutul vegetal adiacent. Ca portaltoi se folosesc cel mai adesea specii apartinand genurilor Cereus, Echinopsis, Eriocereus, Opuntia, Peireskia. ca metode de altoire cel mai frecvent se utilizeaza altoirea prin alipire si altoirea in despicatura.
Imbinarea celor doi parteneri trebuie sa se realizeze cat mai rapid si cat mai perfect, fara a lasa goluri de aer sau impuritati intre cele doua suprafete atasate. dupa alipire sau introducerea in despicatura portaltoiului, altoiul se fixeaza cu un elastic care se trece pe sub ghiveci, in 2-3 directii. Epoca optima pentru altoire este primavara, in luna mai; o alta perioada favorabila altoirii este vara, in iulie-august. Sudarea si cicatrizarea zonei de aderenta dintre altoi si portaltoi dureaza 10-20 de zile.
Inmultirea prin seminte se practica atunci cand se doreste obtinerea unui numar mare de plante noi. In conditiile de apartament semintele se obtin doar prin polenizare artificiala. Semanatul se face in ladite sau ghivece nu prea inalte, dezinfectate in prealabil. Ca substrat pentru semanat se foloseste un amestec usor, bine drenat, dezinfectat si acesta in prealabil. Dupa semanat se uda prin infiltratie si se asigura aceleasi conditii de mediu ca si in cazul butasirii sau altoirii. Germinatia semintelor si rasarirea plantelor se produc in interval de 1-2 saptamani pana la 1-2 ani, in functie de specie. Cresterea plantelor este mai mult sau mai putin lenta, astfel ca repicatul rasadurilor este posibil de la 2-3 luni pana la 1-1,5 ani de la rasarire. Dupa alte 6-8 luni rasadurile pot fi plantate in ghivece mici, cu diametrul de 4-5 cm, urmand ca pe masura ce plantele cresc sa se faca transplantarea in ghivece mai mari.
Ingrijirea cactusilor este destul de usoara, daca se respecta exigentele fata de factorii de mediu in raport cu specia si sezonul. Pe langa lucrarile de asigurare a conditiilor de mediu favorabile se mai au in vedere transplantarea, fertilizarea si prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Transplantarea se face la interval de 2-4 ani, dupa trecerea perioadei de inflorire, schimband, la nevoie si marimea ghiveciului, in raport cu volumul vegetativ al plantei. Fertilizarea faziala se face doar pe parcursul sezonului cald, la interval de o luna, folosind ingrasaminte minerale complexe aplicate sub forma de solutii cu concentratia de 0,1-0,15 %.