Cultura ciresului (Prunus avium)
Cerintele fata de factorii de mediu
Ciresul creste si rodeste bine in zonele cu temperatura medie anuala de 9-10,5 grade Celsius. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 18 si 28 grade Celsius, iar cele absolute minime sunt de 6 grade Celsius si maxime de 40 grade Celsius. Suporta greu caldurile inabusitoare din vara, mai ales cand acestea sunt insotite si de insuficienta apei in sol in stepa si silvostepa, necesitand irigatii.
Fata de apa ciresul are cerinte moderate, preferand zonele cu precipitatii medii anuale, cuprinse intre 600-800 mm, dar distribuite proportional cu deficitul pluviometric lunar. Se numara printre speciile pomicole cele mai iubitoare de lumina.
Cerintele ciresului fata de sol sunt mari. Prefera solurile mijlocii si usoare, permeabile, potrivit de umede, care se incalzesc usor cu un continut de calciu de maximum 6 %. La peste 9-10 % CaCO3, in sol, favorabilitatea este slaba. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida spre neutra (pH de 5,8-7,4). Panza apei freatice trebuie sa fie sub 1,5-2 m de la suprafata. In soluri argiloase grele si reci ciresul vegeteaza slab, sufera de ger si traieste putin. Are o toleranta redusa fata de continutul de saruri din sol. Se numara printre speciile cele mai sensibile la asfixia radiculara (nu suporta apa stagnata chiar si pe perioade scurte). Pe terenurile cu exces de umiditate ciresul piere inaintea altor specii. De asemenea tolereaza greu si insuficienta apei in sol.
Particularitati privind organizarea si pregatirea terenului
Avand in vedere ca ciresul are nevoie de multa lumina, cu soluri bine aerate si ferite de zonele cu curenti de aer rece si umed, la amplasarea plantatiilor este necesar sa avem in vedere faptul ca ciresul creste si fructifica bine pe portiunea de mijloc a unui versant, pe terenuri cu pante pana la 10-15 %, iar pe terenurile plane, acestea sa nu fie predispuse la baltiri periodice de apa. Se evita vaile inguste sau depresiuni cu orizont mic. Ca altitudine a terenului, ciresul poate valorifica bine zonele de deal (600-700 m) cu versanti cu expozitie sudica, sau sud-estica, dar si zonele mai joase de campie.
Sisteme de cultura
Pentru cires se recomanda doua sisteme de cultura, cultura clasica cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mai mare, cu distante de plantare orientative de 5 x 4 m sau 6 x 5 m, fara mijloace de sustinere a pomilor si cultura intensiva cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare medie la distantele de plantare de 4 x 3 m, sau portaltoi de vigoare mica, la distante de plantare de 4 x 2 m, cu mijloace de sustinere a pomilor cu spalieri si sarme, sau tutori individuali care se instaleaza din anul plantarii.
Cultura performanta a ciresului necesita sistem de irigare care se instaleaza odata cu plantarea pomilor, iar sistemele antigrindina sunt recomandate pentru zonele unde riscul grindinei are o frecventa justificata economic.
In ceea ce priveste intretinerea solului dupa plantarea pomilor, intervalele dintre randurile de pomi se intretin ca ogor negru in primul an de la plantare prin discuiri repetate care sa distruga buruienilesi sa afaneze superficial solul. Sub randurile de pomi, pe o banda cu latimea de 1-1,4 m, solul se mentine curat de buruieni prin frezare cu freza cu palpator purtata pe tractor si/sau prin erbicidare cu erbicide sistemice totale aplicate cu lancile cu aparatoare de jet pentru pomi, cand buruienile sunt de 15-20 cm.
Tehnica irigarii plantatiilor
Ciresul este una dintre speciile cele mai sensibile la excesul de umiditate din sol, iar solurile cu textura argiloasa, sau argilo-lutoasa, care retin mai multa apa si au aeratie redusa, nu sunt recomandate pentru cultura ciresului. Deci irigarea ciresului trebuie sa nu provoace baltiri temporare pe sol, recomandandu-se norme bine corelate cu umiditatea momentana a solului.
Portaltoii ciresului pot fi de vigori diferite si pot avea un sistem radicular care patrunde in sol pana la adancimi de 20-40 cm, la andancimi de 30-50 cm sau la 50-60 cm adancime.
Ca metode de irigare, se recomanda atat irigarea prin picurare cat si irigarea prin microaspersiune sub coroana pomilor.
Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare
Este falsa ideea ca in plantatiile de cires interventiile prin taieri in coroana pomului sunt mai reduse decat la alte specii ca marul, parul, prunul etc. Atat pentru formarea coroanelor si grabirea intrarii pe rod, cat si pentru intretinere si fructificare, taierile sunt anuale si obligatorii. Ciresul creste bine inca din primii ani dupa plantare, fapt pentru care se evita pe cat posibil taierile, in aceasta perioada efectuandu-se mai mult dirijari ale lastarilor pe pozitii favorabile.
Taierile anuale in uscat se recomanda sa se faca primavara inaintea pornirii in vegetatie. Patrunderea luminii in toate zonele coroanei cu formatiuni fructifere intensifica fotosinteza, care determina sporirea calitatii fructelor. Taierile in verde sunt indicate si la aceasta specie pomicola, acestea micsorand volumul taierilor in uscat si evitand cresterile inutile.
Ciresul are in gerneral o crestere etajata si formeaza natural coroane rare si aerisite, motiv pentru care volumul taierilor este mai redus comparativ cu celelalte specii pomicole.
Soiurile de cires, fructifica in general pe buchete de mai si ramuri mijlocii care prin evolutia lor asigura fructificare pentru o lunga perioada de timp.
In afara de tipul de ramuri care fructifica fiecare soi, taierile de intretinere si fructificare trebuie sa tina cont si de particularitatile de crestere si rodire. Astfel, la soiurile mai viguroase cu cresteri anuale mai lungi, cresterea puternica in detrimentul fructificarii, slaba garnisire in partea bazala a sarpantelor si subsarpantelor, au ca efect supraincarcarea cu fructe catre varful ramurilor, arcuirea acestora si aparitia de ramuri viguroase in zona de curbura.
Pentru a evita aceste neajunsuri se recomanda:
-o mai frecventa ciupire a lastarilor inca din primii ani de la plantare in scopul garnisirii uniforme cu semischelet si ramuri de rod;
-o preocupare permanenta de deschidere a unghiului de ramificare prin transferarea cresterii elementelor de schelet pe ramificatii laterale cu pozitie exterioara;
-ridicarea directiei de crestere la ramurile arcuite prin scurtarea deasupra unei cresteri anuale cu pozitie apropiata de verticala, din zona de curbura.
Taieri in verde. La pomii tineri este de preferat ca formarea coroanelor sa se faca pe cat posibil prin taieri in verde, reducandu-se in acest mod timpul de formare a coroanei si favorizandu-se intrarea mai rapida pe rod. Dupa intrarea pe rod, in prima parte a perioadei de vegetatie, cresterile fiind viguroase, se vor evita scurtarile, intretinerea se va face prin rarirea acestora. In perioada de rodire insa sunt necesare taieri pentru a stimula cresterea si a norma rodul.
Ciresul formeaza in mod natural pe ax si pe fiecare sarpanta etaje naturale, de obicei la distante prea mari. Pentru a micsora distantele dintre etaje se recomanda ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletului sa ciupeasca la 50-60 cm, pentru a ramifica. Din lastarii care vor creste in urma interventiei, cel mai viguros se lasa pentru prelungirea cresterilor viitoare, iar restul lastarilor vor forma ramificatiile laterale.
Recoltarea fructelor
Stabilirea momentului optim de recoltare se face tinand cont de mai multi indicatori: marimea fructului, culoare de fond, fermitatea pulpei, usurinta detasarii fructelor de ramura, continutul fructelor de zahar.
Momentul recoltarii depinde si de gradul de perisabilitate si destinatia productiei.
In general, recoltarea fructelor se face manual, fie in mod selectiv, fie integral. Imediat dupa recoltare, ciresele vor fi depozitate in camere frigorifice pentru a evita brunificarea si deprecierea.
Fructele destinate industrializarii se pot recolta si mecanizat cu ajutorul masinilor.