
Ciresul japonez (Prunus serrulata)
Prunus serrulata- Ciresul japonez
Caracterizare morfologica
Specia prezinta arbori de 10-15 m, frecvent insa la noi se intalneste ca arboras de 3-6 cm, cu frunze ovat-lanceolate, de 6-12 cm lungime, serate pe margini si flori albe sau roze cate 3-5 in raceme, inflorind inainte de infrunzire.
Particularitati biologice si ecologice
Deosebit de apreciate sunt cultivarurile:
- Hisakura- cu flori duble, roz;
- Yashino- cu flori albe;
- Ukon- cu flori galbene- verzui, duble;
- Kazan- cu flori involte, roze- pal;
- Royal Burgundy- cu flori involte roze si frunze purpurii.
Rezista destul de bine la ger si necesita soluri revene, profunde.
In Japonia exista peste 400 de specii de ciresi, care au fost plantati pentru flori. „Explozia de flori” incepe cu luna ianuarie si dureaza pana la inceputul lunii aprilie.
Florile de cires sau „sakura” sunt cele mai populare flori din Japonia, ce simbolizeaza puritatea si gingasia, dar si sosirea primaverii.
Chiar daca inflorirea ciresilor din Arhipelagul Nipon are loc in perioade diferite (de exemplu, in sudul tarii, in regiunea Okinawa, ciresii infloresc inca de la sfarsitul lunii februarie, iar in nord, la Saporo, cam la jumatatea lunii aprilie), acest moment este asteptat cu mare bucurie. Pe masura trecerii timpului, sarbatoarea infloririi ciresilor a evoluat. Daca in vechim era considerata momentul ce vestea inceputul sezonului propice insamantarii orezului, in prezent s-a ajuns la organizarea unor adevarate petreceri in aer liber, iubite de japonezii de toate varstele
Ciresii japonezi se deosebesc intre ei in functie de numarul petalelor florilor sau de culoarea acestora. In ceea ce priveste primul criteriu, ciresii japonezi pot avea flori cu cinci, zece, douazeci sau chiar cu mai multe petale. Culoarea florilor variaza de la roz deschis sau alb pana la roz intens, galben sau chiar verde deschis.
Uneori florile isi pot schimba culoarea intr-un interval de cativa ani. De asemenea, nu sunt putine cazurile in care bobocii de floare apar inaintea frunzelor.

