
Columnea (Columnea)
Genul Columnea reuneste circa 130 de specii originare din America Centrala si de Sud. Dintre acestea, cea mai frecvent intalnita ca planta de interior este Columnea glorioasa Sprague.- columnea.
Particularitati biologice
Planta formeaza un numar restrans de lastari pendenti, lungi de pana la 50-60 cm, garnisiti cu frunze mici, oval- eliptice, pubescente, colorate in verde-rosietic. Florile sunt bilabiate, rosii sau rosii-oranj, dispuse la subsoara frunzelor si apar la sfarsitul iernii- primavara iar in anii cu veri racoroase si toamna.
Existente ecologice
Prefera spatiile calde(20-22 grade Celsius), umede si semiumbrite. Iarna plantele se tin pentru 4-6 saptamani la temperaturi moderate (10-12 grade Celsius) si lumina intensa pentru stimularea infloririi la sfarsitul iernii. Udarea in aceasta perioada este mult diminuata iar in timpul verii substratul se mentine permanent reavan. Este destul de tolerata la atmosfera mai uscata din apartament. Solicita substraturi mijlocii, fertile, bine drenate, cu pH usor acid.
Producerea plantelor
Se inmulteste foarte usor prin butasi de varf sau fragmente de lastari la sfarsitul verii. Conditiile optime pentru inradacinarea butasilor sunt: 20-22 grade Celsius in atmosfera, 23-25 grade Celsius in substrat si 80-85% umiditatea atmosferica.
Dupa inradacinare butasii se planteaza cate 3-5 in ghivece cu diametrul de 8-10 cm, pentru obtinerea unor plante mai bogate (ramificarea plantelor este foarte slaba).
Ingrijirea plantelor
Dupa plantarea in ghivece butasii inradacinati se ciupesc deasupra a 3-4 noduri pentru stimularea ramificarii. Dupa inflorire se recomanda scurtarea lastarilor a 3-4 noduri pentru a determina formarea de lastari tineri, care vor inflori in primavara urmatoare sau chiar din toamna. Dupa taieri plantele se transplanteaza in amestec de pamant proaspat compus din mranita, pamant de frunze, turba si nisip sau perlit in raportul 2:1:1:0,5.

