
Creasta cocosului (Celosia)
Genul Celosia cuprinde circa 30 specii originare din Asia tropicala dintre care se cultiva doar Celosia argentea L.-creasta cocosului. Aceasta se intalneste in 2 varietati distincte plumosa si cristata si impresioneaza prin forma deosebita a inflorescentei si coloritul viu al bracteelor.
Particularitati biologice
Celosia argentea „pulmosa”- planta are inaltimea de 15-40 cm si este puternic ramificata de la baza. Frunzele sunt oval-alungite, cu varful acuminat, lucioase, colorate in verde-purpuriu. Ramificatiile se termina cu cate o inflorescenta tip panicul spiciform dens, foarte ramificat, de forma piramidala.
Florile, putin insemnate decorativ, sunt dispuse la subsoara unor bractei persistente, colorate in nuante foarte vii si diferite de roz, rosu, galben, alb.
Celosia argentea „cristata”- se deosebeste de varietatea anterioara prin gradul redus de ramificare al plantei, tulpina brazdata si forma inflorescentei care este un spic terminal, dilatat, turtit si sinuos, concrescut latit, asemanator unei creste de cocos batuta. Ambele specii infloresc din iunie pana in octombrie.
Exigente ecologice. Celosia prefera solurile insorite, fertile, umede, permeabile.
Inmultirea si cultura. Se inmulteste prin seminte. Semanatul se face in ladite, in sere sau in solari si rasadnite, in februarie-martie. Temperatura optima pentru germinatia semintelor este 20-22 grade Celsius, plantele rasar in 10-15 speci zile de la semanat. Dupa rasarirea plantelor temperatura se scade la 16-18 grade Celsius pentru fortificarea rasadurilor.
Rasadurile se repica de doua ori, prima data in faza de 1-2 frunze in ladite iar a doua oara in placi alveolare sau ghivece cu diametrul de 6-8 cm, cand plantele se ating.

