Publicat pe

Informatii despre gazon, sfaturi pentru infiintarea culturilor si ingrijirea acestor plante tehnice

Plantarea gazonului

 

Primul pas  este pregatirea terenului pe care vrem sa plantam gazonul .

In varianta ideala solul se pregateste din toamna, se sapa cam 20-30 cm adancime pentru o aerisire cat mai buna, benefica primavara urmatoare cand urmeaza sa plantam gazonul.

Daca este deja primavara si aveti de gand sa plantati gazon, nu trebuie sa asteptati pana in toamna.

Pregatirea terenului primavara

In primul rand se sapa bine terenul, iar apoi se niveleaza cu grebla astfel incat, la insamantare, stratul de la suprafata sa fie bine maruntit si tasat pentru ca semintele sa fie bine acoperite cu pamant.

Al doilea pas este alegerea tipului de samanta de gazon in functie de necesitati.

Trebuie sa tinem cont de expunerea terenului la soare pentru ca exista gazon special pentru zone preponderent insorite si gazon pentru zone umbrite.

Al treilea pas este semanatul, actiune care poate fi facuta atat primavara devreme, cat si toamna. Se imprastie semintele cu mana uniform peste solul pregatit in prealabil, dupa care se grebleaza usor suprafata semanata fara a indeparta semintele, iar apoi se taseaza pamantul pentru ca semintele sa se fixeze in sol. Peste gazonul proaspat semanat este bine sa se presare un strat subtire de nisip pentru ca radacina sa se prinda mai usor. Este imperativ necesar ca dupa semanare zona sa fie udata din abundenta prin pulverizare, si nu prin jet puternic, pentru ca jetul misca semintele de la locul lor.

Sfaturi utile:

  • Copiii si animalele de casa ar trebui sa nu se joace pe iarba proaspat semanata pentru a nu o distruge;
  • De asemenea este important ca pana cand semintele germineaza, gazonul sa fie umed in permanenta;
  • Cantitatea de samanta necesara pe metru patrat este de aproximativ 30 g;
  • Se gasesc la magazinele de specialitate multe tipuri de gazon in functie de preferinte si necesitati.

Intretinerea gazonului

Apa este elementul cheie in sustinerea vietii, deci si a gazonului tau. In perioadele caniculare este recomandat ca gazonul sa fie udat de doua ori pe saptamana, iar la temperaturi normale o data pe saptamana. Udarea gazonului se face obligatoriu dimineata devreme sau seara, la apusul soarelui.

Pentru un aspect placut al gazonului, acesta trebuie tuns sau cosit de fiecare data cand iarba depaseste 8-10 cm, indepartandu-se circa jumatate din lungimea ei.

Infiintarea gazonului

In orice gradina, gazonul este un element important, central, care daca este corect intretinut ofera un aspect curat si elegant gradinii. Gazonul poate fi infiintat din covor rulat sau prin semanare directa.

Gazonul este alcatuit din mai multe tipuri de plante, semintele cumparate fiind defapt un amestec iar proportiile componentelor determina aspectul, rezistenta la uzura, nevoia de apa a gazonului. Alegerea tipului de seminte depinde de necesitatile fiecaruia, insa pasii pentru a obtine un covor verde impecabil sunt la fel pentru toate. Perioada cea mai adecvata pentru semanare este sfarsitul lunii august-septembrie, solul fiind inca suficient de cald ca iarba sa rasara.

Cel mai dificil, dar in acelasi timp cel mai important pas al operatiunii este pregatirea terenului pentru semanat. Terenul trebuie curatat de buruieni, fie manual sau cu ierbicide, sapat la o adancime de 15-20 cm si daca este posibil, prelucrat cu motosapa. Dupa sapare este extrem de important ca terenul sa fie nivelat astfel incat suprafata gazonului sa fie neted, micile gauri si neregularitatile terenului fiind cele mai dese greseli in gazonurile noi. Nivelarea se poate face cel mai usor cu o scara, la care se leaga o sfoara la ambele capete, iar scara culcata se trage de cateva ori peste aria sapata, eliminand neregularitatile suprafetei.

Semanarea

Cantitatea de seminte poate fi calculata in functie de aria terenului, fiind necesare 30-40 g/m2. Dupa imprastierea semintelor se grebleaza terenul la o adancime de cativa centimetri si se taseaza cu un cilindru sau, daca suprafata este mai mica, cu o placa de lemn de 20 x 30 legata pe talpa. Dupa semanare, elementul cel mai important este apa, deci trebuie sa mentinem terenul umed. Cand udam, trebuie sa avem grija ca jetul de apa sa nu fie prea puternic, sa nu deranjam semintele. Semintele rasar aproximativ dupa 10-15 zile toamna sau 15-20 zile, daca semanam primavara.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *