Ginkgo biloba (Ginkgo biloba L.)
Ginkgo biloba L.- Arborele gingo, Arborele pagodelor
Caracterizare morfologica
Specia este originara din China Orientala si India, fiind introdusa in Europa in jurul anului 1730. Denumirea „ginkgo” provine din termenul chinezesc „ginkyo” insemnand „caisul argintiu” (samanta are intr-adevar aspectul unei caise mici, de culoare argintie; gin= argint, kyo=caisa).
Termenul ginkyo a suferit o modificare ortografica in ginkgo, iar biloba inseamna „cu doi lobi” din latina: bis=dublu, loba=lobi.
Arbore de pana la 40 de m (in arealul de origine), tulpina dreapta, coroana piramidala cu ramuri neregulat verticale; scoarta la inceput este galbuie, apoi cenusie-inchis cu ritidom gros cu crapaturi largi si solzi rotunjiti.
Lemnul este de buna calitate, cu utilizari multiple in zona asiatica (foarte bun pentru tamplarie). Lujerii sunt de doua feluri: cei lungi si cei scurti. Mugurii sunt alterni, conici, asezati aproape perpendicular pe lujer.
Frunzele sunt simple, caduce, de 5-8 cm lungime, cu limb latit in forma de evantai, sunt cuneate la baza, cu marginea bilobata sau neregulat-denticulat-lobata, nervatiunea fiind dicotomic ramificata. Aceste frunze sunt coriacee, lung petiolate si sunt dispuse astfel pe lujeri: pe cei lungi sunt dispuse altern iar pe cei scurti sunt dispuse in fascicule.
Infrunzirea are loc in aprilie iar toamna frunzele capata coloratie de galben intens.
Florile sunt unisexuat-dioice, cele mascule sunt solitare, in forma de amenti cilindrici, lungi, grupati cate 2-8, iar cele femele sunt lung pedunculate, cu 2 macrosporofile, fiecare cu un ovul descoperit asezat pe o umflatura carnoasa.
Semintele sunt numite „galbuli”, lung pedunculate, elipsoidale, de cca. 2-3 cm lungime, verzi la inceput si apoi galbene-violacei, brumate dupa coacere. Contin un „sambure” tare acoperit cu un invelis carnos numit din punct de vedere botanic sarcotesta provenit din modificarea stratelor exterioare ale tegumentului ovulului. Maturatia galbulilor este anuala, prin octombrie, cand invelisul carnos capata acel miros caracteristic.
Semintele de ginkgo sunt considerate a fi comestibile in Orient, unde sunt gatite si servite in moduri variate. Consumate insa in exces aceste seminte pot deveni otravitoare.
Exista cateva forme, varietati sau cultivaruri si anume:
- laciniata- cu frunze mai late si divizate;
- fastigiata- cu coronament columnar;
- pendula- cu ramuri pendente;
- aurea- cu frunze aurii inca de primavara;
- Autumn gold- port larg piramidal, doar exemplare mascule.
Particularitati biologice si ecologice
Arborii de Ginkgo biloba pot trai mai mult de 1000 de ani. Cea mai veche fosila dateaza de acum 270 milioane de ani, deci din „era dinozaurilor”. In China cel mai batran Ginkgo are estimata o varsta de cca. 3500 de ani, exemplarele cu varsta de peste 100 ani fiind considerate acolo plante protejate prin lege. Este o specie iubitoare de caldura, dar se acomodeaza si in climatele mai reci; astfel, rezista bine la geruri, la uscaciune si la poluarea urbana. Totusi in primii ani puietii trebuie feriti de geruri. Cresterea este inceata in primii ani, apoi devine destul de rapida.
Are o variabilitate morfologica foarte limitata datorita caracterului relict al speciei, specia Ginkgo biloba fiind inrudita cu reprezentatii fosili ai Ordinului Cordaitales.
Creste viguros si realizeaza forme armonioase pe soluri bogate, afanate, revene, dar suporta si solurile compacte, relativ sarace. Este o specie cu temperament puternic de lumina.
Inmultirea
Inmultirea se poate realiza prin seminte recoltate in octombrie, imediat dupa maturare, semanate imediat in sere, la ghivece sau in primavara urmatoare in camp, cu material stratificat.
Se mai poate face butasirea lastarilor (butasi cu calcai) recoltati in luna august si plantati in locuri semiumbrite, iar in situatii mai speciale (pentru varietati) se poate face altoirea in placaj sau in despicatura, in martie, in sere, pe puieti inradacinati la ghivece. In pepiniere se deosebesc greu exemplarele femele de cele mascule, dar un indiciu poate fi considerat caderea mai timpurie a frunzelor la exemplarele mascule.
Folosire
In parcuri si gradini, izolat sau in grupuri, fiind foarte decorativ mai ales toamna prin coloritul galben intens al frunzelor.
Pe marginea aleilor se recomanda a se folosi pentru aliniamente exemplarele mascule care se remarca prin rezistenta la seceta si frum si care nu murdaresc aleile toamna cu seminte.