Publicat pe

Informatii despre myosotis, sfaturi pentru cresterea si ingrijirea acestor flori

Myosotis (Myosotis)

Myosotis_palustris_a1

    Genul Myosotis cuprinde circa 100 specii erbacee, anuale, bienale sau perene, originare din sudul Europei. Specia bienala cea mai cultivata este Myosotis alpestris Schmidt.

    Particularitati biologice. Planta, avand o inaltime medie de 20-25 cm, este puternic ramificata de la baza si acoperita cu perisori aspri. Frunzele sunt mici, sesile, oval-lanceolate, dispuse altern. Florile sunt mici, grupate in cime scorpioide si colorate, cel mai adesea in albastru de diferite nuante; se cunosc si soiuri cu florile colorate in alb si roz. Inflorirea are loc din martie-aprilie pana in iunie.

    Exigente ecologice. Desi este o planta putin pretentioasa, Myosotis prefera totusi solurile fertile, usor calcaroase, potrivit de umede din zonele cu primaveri racoroase.

    Inmultirea si cultura. Myosotis se inmulteste prin seminte semanate in lunile iunie-iulie, pe brazde semiumbrite in pepiniera, pentru producerea de rasaduri. Temperatura optima pentru germinatia semintelor este 16-18 grade Celsius, plantele rasar in 14-20 zile de la semanat. Repicatul rasadurilor se face dupa circa 4 saptamani de la rasarire, fie pe brazde in pepiniera, la distantele de 10 cm, fie in placi alveolare sau ghivece cu diametrul de 6-8 cm. Plantarea rasadurilor la locul de decor se face in septembrie-octombrie, la distantele de 10-15 cm. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *