Orhidee(orhidaceae)
Cu siguranta ca pentru foarte multi dintre iubitorii de flori orhideele reprezinta sublimul, ele impresionand prin diversitatea foarte mare in privinta formei, marimii, parfumului, culorilor si dispozitiei florilor. Cu un numar impresionat de genuri-835, specii-25000 si varietati, soiuri si hibrizi 100000, orhideele reprezinta fara doar si poate, cea mai numeroasa grupa de plante floricole.
Ele sunt originare, in marea lor majoritate, din padurile tropicale si subtropicale din toate zonele globului; unele specii insa isi au originea in zonele temperat-maritime din Australia, Noua Zeelanda, America de Nord si Europa. Acest areal vast de origine explica si marea diversitate a genurilor, speciilor, varietatilor, soiurilor si hibrizilor de orhidee. Din punct de vedere botanic orhideele pot fi epifite, terestre sau litofite si pot avea crestere monopodiala sau simpodiala.
Orhideele epifite sunt cele mai numeroase si isi au originea in zonele tropicale si subtropicale ale globului unde se fixeaza pe scoarta sau in scorburile arborilor care compun vegetatia lemnoasa a acestor zone. In afara radacinilor subterane, foarte slab dezvoltate, majoritatea speciilor epifite reprezinta si radacini adventive aeriene cu care plantele se fixeaza, absorb apa si sarurile minerale din atmosfera, respira si chiar fac fotosinteza. aceste radacini au o constitutie speciala, prezentand la exterior un tesut special numit „velamen”, cu proprietati absorbante si termo-reglatoare; ele au un colorit alb-sidefiu spre verde si reprezinta un indiciu asupra starii de sanatate a plantelor.
Din punct de vedere al cresterii orhideele epifite pot avea atat crestere monopodiala cat si crestere simpodiala.
Orhideele terestre isi au originea in zonele temperate din arealele geografice amintite mai sus; ele prezinta radacini normale si tulpini rizomatoase cu crestere simpodiala. Unele dintre orhideele terestre prezinta insa ca si orhideele epifite radacini adventive aeriene, cu aceleasi functii si proprietati ca si in cazul acestora.
Orhideele lipofite sunt tot terestre insa au proprietatea de a creste in soluri stancoase, foarte sarace.
Cresterea monopodiala presupune ca formarea noilor frunze, radacini aeriene si flori sa aiba loc prin intermediul mugurelui terminal, aflat in varful tulpinii verticale, neramificate. Cresterea este deci unidirectionala, tulpina plantei inaltandu-se odata cu formarea noilor frunze, radacini aeriene si flori, ceea ce imprima uneori plantei aspect de liana.
Cresterea simpodiala se realizeaza multidirectional, la nivel orizontal, planta avand aspectul unei tufe. Tulpina plantei este rizomatoasa, taratoare, prevazuta cu muguri ce dau nastere noilor lastari purtatori de frunze si flori.
In cazul speciilor epifite, acesti lastari se ingroasa la baza si formeaza niste formatiuni mai mult sau mai putin ovoide, asemanatoare bulbilor. Acestia au rol in depozitarea substantelor de rezerva ce permit supravietuirea plantelor in perioadele cand apa nu este disponibila in cantitati suficiente, perioade in care se instaleaza un repaus relativ.
Un numar restrans de specii prezinta in locul pseudobulbilor tuberculi, aceste specii avand nevoie anual de un repaus profund, asociat cu pierderea organelor vegetative aeriene; vegetatia este reluata in fiecare an de la mugurii situati pe tuberculi, asa cum se intampla in cazul speciilor perene geofite de gradina.
Indiferent de tipul de crestere si de faptul ca sunt terestre sau epifite orhideele se caracterizeaza prin particularitati deosebite in privinta florilor.
Acestea au o alcatuire speciala, astfel:
-sepalele, in numar de 3 sunt identice si au, la deschiderea maxima a florii, un aspect petaloid, fiind in general, mai groase decat petalele;
-petalele sunt, de asemenea, in numar de trei, doua dintre ele fiind identice, iar cea de-a treia total deosebita, avand forme, marimi si culori dintre cele mai spectaculoase si purtand denumirea de „labelum”;
-androceul si gineceul fuzioneaza si formeaza impreuna o formatiune comuna numita columna sau gynandriu.
Florile pot fi solitare sau grupate in inflorescente tip racem sau spic, cu dimensiuni variind de la cativa mm la 40-50 cm, foarte variat colorate, mai mult sau mai putin parfumate, cu crestere erecta sau pendenta, in functie de specie.
Fructele sunt capsule ce contin intre 500000 si 1000000 de seminte extrem de mici, cel mai adesea microscopice, lipsite de endosperm, cu vitalitate scurta, de numai cateva saptamani. In conditii de cultura semintele se obtin doar prin polenizare artificiala, intervalul de la polenizare si pana la atingerea maturitatii semintelor fiind destul de lung si diferit in functie de specie.
Ciclul biologic al orhideelor implica o perioada de crestere vegetativa activa si de inflorire si o perioada de repaus, relativ sau profund, in functie de specie. Asigurarea acestei succesiuni si a conditiilor de mediu specifice fiecarei etape este vitala pentru obtinerea si mentinerea unor plante sanatoase si realizarea unei infloriri de maxima calitate. Amplasarea repausului in timpul anului este diferita in functie de specie, fie vara fie primavara dupa inflorire. Rarirea udarilor si scaderea temperaturii sunt factorii care determina instalarea repausului.
Existentele ecologice variaza foarte mult in functie de specie, aceste existente fiind, desigur, rezultatul conditiilor de mediu din zonele de origine in care plantele s-au format si au evoluat. Astfel in functie de specie, existentele termice se inscriu in intervalul 16-30 grade Celsius ziua si 12-24 grade Celsius noaptea pentru sezonul cald, respectiv 13-26 grade Celsius ziua si 10-20 grade Celsius noaptea pentru sezonul rece. Dupa cum se poate observa, indiferent de sezon, asigurarea unei diferente de temperatura intre zi si noapte, de 4-6 grade Celsius este vitala pentru buna desfasurare a celor doua etape ale ciclului biologic al orhideelor.
In raport cu lumina majoritatea orhideelor manifesta pretentii ridicate, fara insa ca soarele sa bata direct pe plante.
Fata de apa orhideele, mai ales cele epifite, au pretentii moderate la nivelul substratului solicitand chiar o usoara uscare a acestuia intre doua udari. Aceasta moderatie de la nivelul substratului in privinta apei trebuie compensata insa cu mentinerea unei umiditati relative a aerului ridicata, de 70-80 %. Apa folosita la udat trebuie sa aiba un pH usor acid, de 6-6,5 si sa fie la temperatura mediului ambiant.
Substratul de cultura trebuie sa fie cat se poate de poros, afanat, usor, bine drenat, mai ales la speciile epifite, care au nevoie de un grad ridicat de aeratie la nivelul radacinilor. Tot pentru realizarea unui grad mare de aerisire la nivelul radacinilor subterane se folosesc vase de cultura cu orificii si la nivelul peretilor, foarte practice fiind vasele realizate din impletituri de rachita.
Inmultirea orhideelor se realizeaza atat pe cale vegetativa, prin butasire sau divizarea tufei cat si pe cale generativa, prin seminte.
De asemenea, foarte mult folosita in ultima perioada este inmultirea in vitro.
Inmultirea prin butasire se practica la orhideele epifite cu crestere monopodiala, perioada optima fiind la sfarsitul infloririi. Se pot folosi ca butasi atat varfurile de lastari cat si fragmentele de lastari cu 2-3 noduri. Cum, de regula, acesti butasi poseda deja radacini adventive ei se planteaza direct in ghivece cu amestecul de pamant specific fiecarei specii. Inainte de plantarea in substrat se recomanda ca butasii sa se mentina cu baza (1-1,5 cm) intr-o solutie de fungicid pe baza de cupru, timp de o jumatate de ora.
La unele specii se pot face si butasi de fragmente de tulpini florale cu 2-3 noduri, dupa ofilirea ultimei flori din inflorescenta. dupa fragmentarea tulpinii florale si eliminarea florilor ofilite butasii se dezinfecteaza in solutie de sulfat de cupru 0,1 % timp de 10 minute, urmand ca inainte de plantarea in substratul de inradacinare sa se improspateze taietura bazala. Indiferent de tipul de butas folosit, dupa plantarea in substrat, timp de 2-3 saptamani se asigura o temperatura de 25-28 grade Celsius in substrat, 22-24 grade Celsius in atmosfera si 85-90 % umiditatea relativa a aerului.
Inmultirea prin divizarea tufei se practica la sfarsitul infloririi, la orhideele cu crestere simpodiala, in cazul plantelor mature, bine formate. Tulpina rizomatoasa se fragmenteaza astfel incat fiecare diviziune rezultata sa prezinte minim 3 pseudobulbi cu frunzle si radacinile aferente; dupa fragmentare, diviziunile de tufa se mentin cu baza intr-o solutie de fungicid cupric, timp de o jumatate de ora.
Inmultirea prin seminte este destul de dificila datorita faptului ca semintele poseda doar embrion si tegument, fiind lipsite de tesutul nutritiv. Ele nu germineaza decat in asociere cu ciuperci ale genului Rhizoctonia care asigura sustinerea nutritiei in procesul de germinatie si crestere incipienta a protocormului (denumire specifica plantutelor de orhidee).
Pentru a germina, semintele au nevoie de o temperatura constanta de 25 grade Celsius si o umiditate relativa a aerului ridicata, de 90 %. dupa circa 6 saptamani, in urma germinatiei semintelor apare protocormul din care se formeaza prima frunza abia dupa 3 luni. Ritmul de crestere este foarte lent astfel ca repicarea rasadurilor este posibila abia dupa 6-9 luni, aceasta lucrare executandu-se in placi alveolare cu alveolele de 3-4 cm.
Inmultirea in vitro este folosita frecvent in tarile dezvoltate pentru producerea in cantitati industriale a plantelor de orhidee. Ca explante se pot folosi atat semintele cat si alte organe ale plantelor, in special organe florale si meristeme. Semintele se dezinfecteaza in solutie de hipoclorit de calciu 10 %, timp de 10 minute, dupa care se spala in 2-3 ape sterile si apoi se inoculeaza pe mediile de cultura. Conditiile de mediu din camera climatica sunt: 20-22 grade Celsius, 16 ore lumina de 2000-2200 lucsi, 8 ore intuneric, 85-90 % umiditatea relativa a aerului.
Germinatia semintelor si aparitia protocormului au loc dupa circa 6 saptamani iar aparitia primei frunze este posibila dupa 3 luni. In acest interval protocormul poate fi divizat si inoculat pe medii de proliferare in scopul cresterii coeficientului de inmultire.
De exemplu, prin aceasta metoda, intr-un an, dintr-un protocorm de Cymbidium se pot obtine circa 4 milioane de neoplantule.
Ingrijirea orhideelor are in vedere, in primul rand, asigurarea conditiilor de mediu optime, specifice fiecarei specii.
Udatul substratului se face cu moderatie, avand grija sa se asigure o foarte buna drenare a acestuia intrucat stagnarea apei este foarte daunatoare; udarile vor fi mai frecvente in timpul sezonului cald si de crestere activa si inflorire si mai rare in timpul iernii si a perioade de repaus relativ. Pulverizarea plantelor se va face mai frecvent decat udarea substratului, umiditatea atmosferica optima fiind de 70 % in timpul sezonului rece si a perioadei de repaus relativ si 80 % in timpul sezonului cald si a perioadei de crestere activa si inflorire.
Fertilizarea faziala, se face doar in perioada de crestere activa si inflorire folosind ingrasaminte minerale complexe NPK, aplicate sub forma de solutii cu concentratia de 0,05-0,1 %.
Transplantarea se face la interval de 2-4 ani, la sfarsitul perioadei de repaus relativ, folosind un amestec de pamant reavan si cat mai usor, mai ales in cazul speciilor epifite. Sunt preferate vasele mai mult joase decat inalte, iar in cazul speciilor epifite, vasele cu orificii si pe peretii laterali, pentru asigurarea unei cat mai bune aerisiri la nivelul sistemului radicular.
Dupa transplantare, timp de 1-2 saptamani plantele se amplaseaza in conditii de umbra iar udarea se face doar prin pulverizarea fina si frecventa a plantelor, o udare a substratului in aceasta perioada antrenand riscul putrezirii radacinilor.
Sustinerea plantelor folosind diferite tipuri de tutori este necesara in cazul orhideelor cu crestere monopodiala.