Citrullus vulgaris L. sin C. lanatus Mansf – Pepenele verde
Origine si raspandire
Pepenele verde este originar din Africa de Sud si Centrala unde creste spontan. A fost inca din antichitate, cu 1500 ani inaintea erei noastre, de catre chinezi, indieni si arabi. In Europa, cultura este cunoscuta la inceputul secolului al XVI-lea, de unde s-a raspandit in America de Nord (1629 – 1664). In tara noastra se cultiva pe suprafete semnificative, cu o productie medie de 20 t/ha care se valorifica atat pe piata interna cat si externa.
Importanta culturii
– Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale ajunse la maturitatea fiziologica, care sunt apreciate de consumatori datorita gustului echilibrat, dulce, fin si placut;
– Fructele au o valoare energetica de 26 – 29 cal/100 g, un continut de apa de 89 – 94% si un continut de zahar de 7 – 11%;
– Fructele contin 0,2 g lipide, 0,5g proteine, vitamina A, complex B, vitamina C, vitamina H, vitamina PP, 12 mg fosfor, 2,5 mg potasiu, 0,2 mg Fe si 7 mg calciu la 100 g produs;
– Fructele au capacitate mare de pastrare, de circa 30 de zile si o buna rezistenta la transport, putand fi valorificate in zonele nordice ale tarii, unde nu se cultiva. Fructele mici, ajunse in toamna in stadiul de parga, se folosesc pentru muraturi;
– Au o buna valoare terapeutica, sucul avand actiune diuretica, fiind indicate pentru cura bolnavilor de rinichi, deoarece pot dizolva calculii renali.
Sfaturi pentru cultivare si ingrijire
Pepenele este o planta termofila, cu pretentii foarte mari de caldura. La temperaturi minime de 14 – 16°C, semintele germineaza in 21 zile iar la cele optime de 25 – 30°C, in 5 – 6 zile. Plantele vegeteaza bine la temperaturi optime de 25 – 30°C. La 10 – 15°C procesele fiziologice din plante incetinesc, iar la 8 – 10°C, pe o durata mai indelungata de timp, plantele pier. Oscilatiile de peste 10°C intre zi si noapte stanjenesc sau opresc vegetatia. Plantele mature suporta bine temperaturi cu putin peste 40°C.
Pepenii sunt sensibili la curentii de aer, motiv pentru care culturile se infiinteaza intre perdele de plante cu port inalt.
Fata de lumina pretentiile speciei sunt foarte mari, avand nevoie de 1500 ore de stralucire a soarelui. La lumina insuficienta plantele sunt slab dezvoltate, florile avorteaza, productia este redusa, iar continutul in zahar scade.
Pretentiile plantei fata de apa sunt mari, dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigura nevoile pe faze de vegetatie. Aplicarea a 2 – 3 udari in perioada infloririi si fructificarii determina realizarea de productii mari.
Elementele minerale trebuie sa se gaseasca in cantitati corespunzatoare in sol. Excesul de azot dauneaza formarii si coacerii fructelor, insa potasiul din sol si fosforul influenteaza favorabil fructificarea si calitatea fructelor.
Cele mai bune soluri pentru cultura sunt cele cu structura nisipoasa sau nisipo-lutoasa, care se incalzesc repede.
Alegerea si pregatirea terenului in vederea infiintarii culturii in ogor este asemanatoare cu a celorlalte plante din grupa, cu mentiunea ca gunoiul de grajd trebuie sa fie bine descompus pentru a evita excesul de azot, sau sa se administreze culturii precedente.
Cultura se infiinteaza prin semanat direct in camp in perioada 25 aprilie – 10 mai, mecanizat, la adancimea de 3 – 4 cm, folosindu-se 4-5kg de samanta/ha.
Culturile se infiinteaza pe teren modelat sau nemodelat, dupa schema 150 x 33-44 cm, realizandu-se 15-20 mii plante/ha. Se poate semana si manual, in cuiburi, cate 2 – 3 seminte dupa schema 200 x 50 cm.
Pentru a proteja plantele de curentii reci de aer, se recomanda cultivarea lor in culise de protectie, folosind pentru perdele porumbul sau sorgul, cate doua randuri dupa fiecare 8 ale culturii, sau benzi de secara, cate una la fiecare 15 randuri ale culturii.
Lucrarile de intretinere sunt:
- raritul la distante stabilite pe rand, lasandu-se 1 – 2plante la cuib;
- prasile mecanice si manuale numai pana in momentul cand vrejii acopera suprafata de cultura, pentru a nu fi deranjati;
- acoperirea vrejilor din loc in loc cu pamant, pentru a nu fi deranjati de vant;
- aplicarea a 2 – 3 udari cu norme de 300m³ de apa/ha, in special in perioada infloririi si a cresterii fructelor, evitandu-se udarile la inceputul vegetatiei pentru a determina dezvoltarea in profunzime a radacinilor, precum si in perioada coacerii fructelor, cand umiditatea abundenta provoaca deprecierea lor;
- reducerea numarului de fructe pe planta la 4 – 5 bucati, in special la soiurile timpurii;
- fertilizarea in perioada infloritului in masa cu 100 – 125 kg/ha azotat de potasiu;
- combaterea bolilor si daunatorilor.
Recoltarea fructelor se face cand acestea au ajuns la maturitatea fiziologica deplina, deoarece nu se postmatureaza. Momentul recoltarii se cunoaste dupa sunetul infundat cand fructele sunt lovite cu degetul, uscarea carcelului de la baza, locul de prindere al pedunculului de fruct este putin adancit, coaja capata un luciu caracteristic si se zgarie usor cu unghia, iar in varful fructului se formeaza o usoara adancitura.
Fructele se detaseaza de planta prin taierea pedunculului cu un cutit fara a misca vrejii.
Productia variaza intre 25 si 40 t/ha.
Pastrarea temporara, pe o durata de 2 – 3 saptamani, nu pune probleme deosebite. Fructele de pepene verde se pot pastra timp de 3 – 6 saptamani in conditii de temperatura de 7±3°C. Soiurile tardive se pastreaza mai bine decat cele timpurii.