Cultura piersicului (Prunus persica)
Importanta
Piersicul, cat si mutatia sa naturala, constituie specia pomicola cea mai raspandita, dupa mar, in zonele cu climat temperat. Piersicile se preteaza, pe langa consum in stare proaspata, la o gama larga de produse procesate.
Suprafata ocupata de piersic in Romania la inceputul anului 1990 era de cca. 11000 ha livezi, dar a scazut dramatic ulterior. Ca si in cazul altor specii pomicole se impune reabilitarea piersicului prin programe de dezvoltare in timp, bine gandite.
Cerintele fata de factorii de mediu
Referitor la cerintele fata de caldura, piersicul nu este depasit decat de migdal si eventual de cais. Reuseste bine in zonele cu temperatura medie anuala de 10-11,5 grade Celsius. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 20 si 33 grade Celsius, iar cele absolute minime sunt de 7 grade Celsius si maxime de 35 grade Celsius. Si rezistenta la ger este mica, limita fiind de -25 grade Celsius, iar necesarul de ore de frig din sezonul de repaus, este relativ redus si oscileaza in functie de soi intre 600 si 800.
Necesita soluri profunde si bine drenate, nesuportand inundarea terenului. Altoit pe franc, incepand de la 6-7 % calcar activ in sol apar si simptomele clorozei. Exista insa, mari diferente intre portaltoi: piersicul franc solicita mai putin de 3 % carbonat de calciu in sol pentru o favorabilitate maxima, corocodusul sub 5 %, iar migdalul sub 8 %. In general la peste 7-12 % favorabilitatea este slaba. Cloroza apare la un pH peste 7,5. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida pana la neutra (pH de 6,4-7,4). In regim de irigare piersicul valorifica bine si solurile nisipoase. Panza de apa freatica trebuie sa se gaseasca sub 2,5 m adancime.
Particularitati privind organizarea si pregatirea terenului
Piersicul este o specie cu mare precocitate de rodire dar, ca si in cazul pomilor de mar altoiti pe portaltoi pitici care rodesc bine inca din primii ani de dupa plantare in livada, durata de exploatare economica este scurta, iar la piersic nu depaseste 16-18 ani, indiferent de tipul plantatiei. Datorita recoltelor mari ce se obtin inca din primii ani de dupa plantare, pomii sunt supusi unui efort mare si cu toate masurile agrotehnice care se iau, se epuizeaza si imbatranesc mai rapid fata de cei ai speciilor unde rodirea deplina se produce dupa anul 5-6 de la infiintarea livezii sau chiar mai tarziu.
Din punct de vedere al solului exista o oarecare plasticitate in alegerea lui datorita portaltoilor dar, cele mai bune soluri pentru piersic sunt cele mijlocii, lutoase sau luto-argiloase, aluvionale, adanci, afanate, calde si suficient de umede. Solurile reci, grele, argiloase, compacte, impermeabile si umede, conduc la o crestere greoaie a pomilor, pH-ul optim se situeaza intre 6-7,2.
Precocitatea naturala a piersicului este recunoscuta. Pomii pot produce eficient inca din anul 3 de la infiintarea livezii, indeosebi in livezile de foarte mare densitate, de care nu pot fi exploatate mai mult de 8-10 ani.
De aceea este bine ca plantatiile de piersic sa fie amplasate in zone unde factorii legati de clima si sol intrunesc parametri optimi.
In cazul replantarii pe locul unei livezi anterioare de piersic unde soiurile au fost altoite pe portaltoi de piersic, cu o plantatie noua in care pomii sunt altoiti tot pe radacini de piersic, pentru reusita este nevoie de o perioada de repaus de 18-20 de ani intre plantari. In caz contrar vor exista multe goluri dupa plantare iar pomii prinsi se vor dezvolta foarte incet. La fel se intampla si cand se planteaza piersic dupa cires, datorita fenomenului de oboseala a solului manifestat pregnat in cazul celor doua specii pomicole.
Plantatiile de piersic trebuie sa fie amplasate obligatoriu in apropierea unei surse de apa pentru irigare si sa existe drumuri de acces bune pentru preluarea productiei si spatii de depozitare cu temperatura controlata, pentru depozitari pe perioade delimitate de timp, pana la livrare.
Sisteme de cultura
Pentru plantatiile de piersic din tara noastra recomandam sistemul de cultura clasic cu 500 de pomi/ha si sistemul intensiv cu 1250 pomi/ha. In sistemul clasic nu este necesar sistemul de sustinere a pomilor, iar in sistemul intensiv poate fi necesar sau nu, in functie de forma de coroana ce urmeaza a fi realizata.
Sistemele de irigare potrivite pentru plantatiile de piersic sunt cele prin aspersiune, microaspersiune si picurare. Aspersiunea si microaspersiunea sunt preponderente in plantatiile cu intervalele inierbate. Irigarea prin brazde utilizata in trecut nu se mai foloseste din cauza consumului mare de apa.
Sistemele de aspersiune fixe, avand aspersorul deasupra nivelului coroanei pomului pot fi folosite si pentru combaterea ingheturilor de primavara ce survin in perioada infloritului.
In zonele cu caderi de grindina instalarea unui sistem de protectie antigrindina este benifica, iar in cazul formelor de conducere a pomilor in care este necesar spalier se poate realiza un sistem combinat pentru reducerea cheltuielilor de instalare.
Sisteme de intretinere a solului
In aproape toate plantatiile moderne, asigurate cu posibilitati de irigare sau fertirigare este omniprezenta inierbarea intervalelor dintre randuri. Adeptii ogorului negru au „pierdut terenul”, deoarece sistemul radicular al pomului este capabil sa asigure recolte mari in sistemul inierbat alaturi de protejarea mai buna a structurii solului, daca se asigura hrana si apa la nivelul necesar.
Tocarea ierbii de 3-4 ori in cursul perioadei de vegetatie asigura cantitati importante de materie organica pentru sol care cumulate in timp au acelasi efect cu introducerea in livada la un interval de 3-4 ani a unei cantitati de 40-60 t de gunoi de grajd.
Tehnica irigarii plantatiilor
Piersicul este o specie rezistenta la seceta, dar pentru productii mari si de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece in zona de cultura a piersicului pentru Romania, precipitatiile medii multianuale nu depasesc 500-600 mm, iar evapotranspiratia este mai intensa, cultura performanta a piersicului nu este posibila fara irigare.
Avand in vedere sensibilitatea fructelor inainte de coacere la unele ciuperci fitopatogene, nu se recomanda irigarea deasupra coroanei pomilor, cel putin in aceasta perioada.
Daca se aplica irigarea prin microaspersiune, instalatia fixa de distributie a apei sub fiecare rand de pomi, poate fi direct pe sol, sau la nivelul primei sarme a spalierilor daca plantatia are sustinere. Furtunurile de udare de sub fiecare rand pot avea diametre de 30-35 mm, iar debitele microaspersoarelor pot fi de 30-35 l/ha.
La irigarea prin picurare se pot utiliza furtunuri de diametru 18-20 mm, cu picuratoare cu debite de 4-8 l/ha, montate la distante corelate cu conditiile de sol si planta ale culturii respective.
Adancimea in sol unde se va pastra un regim de apa corespunzator este cuprins intre 20-40 cm pentru portaltoi vegetativi interspecifici de vigoare mica, pana la 40-50 cm pentru portaltoi de vigoare mai mare.
Recoltarea fructelor
Fructele se recolteaza cand au atins marimea specifica soiului si maturitatea specifica de recoltare. Exista diverse practici de apreciere a momentului de recoltare, printre care cel mai des folosita consta in determinarea gradului de maturare pe baza numarului de zile scurse de la inflorirea in masa a pomilor si momentul recoltarii, dar numarul real de zile poate fi mai mic sau mai mare decat cel apreciat. Fructele recoltate mai devreme pierd apa mai usor decat cele recoltate la momentul optim, au un continut mai sarac in glucide si arome si mai bogat in amidon si acizi. Cele recoltate in stadiul de supramaturare au o durata scurta de valorificare pe piata. In conditii de depozitare, fructele se pastreaza bine cand nivelul temperaturii se mentine in jur de minus 0,6 si 0 grade Celsius iar umiditatea relativa a aerului nu trebuie sa fie mai mare de 95 %.