Santolina (Santolina)
Speciile genului Santolina, in numar de 70, sunt plante perene, cu tulpini suffrutescente si puternic ramificate, originare din sudul Europei. dintre acestea, se cultiva mai mult ca plante de mozaic speciile Santolina chamaecyparissus L. si Santolina viridis Willd.
Particularitati biologice
Santolina chamaecyparissus. Planta este puternic ramificata de la baza si atinge inaltimea de 15-30 cm. Frunzele sunt cenusiu-tomentoase ca si tulpina, mici si foarte numeroase, penat-sectate; foliolele sunt, la randul lor, foarte mici, aproape cilindrice, carnoase. Ele isi pastreaza caracteristicile decorative si in timpul sezonului rece. Florile sunt mici, galbene, dispuse in calatidii terminale cu diametrul de 1 cm; infloresc vara.
Santolina viridis. Se deosebeste de specia precedenta prin talia mai mare a plantei care poate ajunge pana la 50 cm, frunzele fiind, de asemenea, mai mari si colorate in verde intens. Diametrul calatidiilor este 2-2,5 cm. Ambele specii au un miros placut de lamaita.
Exigente ecologice. Solicita soluri insorite, usoare, fertile, bine drenate.
Inmultirea si cultura. Santolina se inmuleste frecvent prin butasi de varf de lastari si divizarea tufei. Tehnologia producerii butasilor inradacinati este aceeasi cu cea descrisa la Alternanthera. Plantele mama se mentin peste iarna in sere reci, cu temperatura de 8-10 grade Celsius, de la o planta mama prelevandu-se intr-un sezon de butasire circa 15 butasi. La o temperatura a substratului de inradacinare de 18-20 grade Celsius butasii inradacineaza in 15-20 zile. Plantarea butasilor inradacinati la locul de cultura se face spre sfarsitul lunii mai, la distantele de 8-10 cm. Inmultirea prin divizarea tufei se practica toamna sau primavara devreme, diviziunile de plante fiind alcatuite din 4-5 lastari inradacinati. Se aplica lucrarile generale de ingrijire.