Syngonium (Syngonium)
Genul Syngonium reuneste circa 36 specii erbacee, cu tulpini flexibile, agatatoare sau pendente, originare din padurile tropicale ale Americii Centrale si de Sud. Specia cea mai cunoscuta si cultivata ca planta de interior este Syngonium podophyllum Schott.
Particularitati biologice. Planta , in functie de locul unde este amplasata si suportii aflati la dispozitie poate avea un port pendent sau urcator. Formeaza tulpini flexibile, putin ramificate, lungi de pana la 3-5 m in zonele de origine si 30-100 cm in conditii de apartament, garnisite cu radacini adventive. In conditiile unei plantari mai adanci mugurii de la nodurile bazale emit usor lastari care formeaza radacini proprii, imprimand plantelor mature un aspect de tufa de lastari.
Frunzele lung petiolate, cordiform-sagitate sunt intregi in faza juvenila pentru la maturitate sa devina sectate, cu 3-5 lobi ascutiti, bine individualizati. Sunt subtiri, lungi de 15-40 cm, colorate in verde deschis dungate cu galben, crem, cenusiu, argintiu, alb sau roz de-a lungul nervurilor, in functie de varietate.
Exigente ecologice. Syngonium este o planta de sera calda si umeda, solicitand temperaturi de minim 15 grade Celsius in tot timpul anului. Prefera semiumbra dar tolereaza bine atat lumina mai intensa dar fara soare direct cat si umbra daca este alternata cu cateva ore de soare in cursul diminetii.
Substratul se mentine permanent reavan din primavara pana in toamna in timp ce iarna udatul se face mai rar, lasand substratul sa se usuce usor intre doua udari.
In sezonul cald dar si iarna, in incaperile calduroase, umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie de 80-85 %; daca temperatura din timpul iernii insa se apropie de pragul de 15 grade Celsius atunci si umiditatea relativa a aerului se va reduce spre pragul de 60-65 %.
Solicita substraturi usoare, bogate in turba, fertile, bine drenate, cu pH usor acid.
Producerea plantelor. Inmultirea se realizeaza foarte usor prin butasi de varf si fragmente de lastari cu 2-3 noduri, pe tot parcursul sezonului cald. Acestia se planteaza fie intr-un substrat de inradacinare (turba, perlit, nisip sau chiar apa) fie direct in ghivece daca au radacini adventive si daca substratul este usor, bogat in turba.
Plantele mature, cu aspect de tufa pot fi inmultite si prin divizarea tufei, primavara in intervalul martie-mai.
Ingrijirea plantelor. Butasii inradacinati se ciupesc si se planteaza cate 3-5 intr-un ghiveci cu diametrul de 12-14 cm in vederea obtinerii unor plante mai bogate.
Plantele mature, degarnisite, pot fi tunse primavara devreme, scurtand lastarii vigurosi la 2-3 noduri si eliminandu-i pe cei firavi si prost plasati. Taierile de primavara pot fi aplicate si plantelor cu lastari prea lungi daca se doreste limitarea cresterii in lungime si aparitia de lastari numerosi la baza pentru favorizarea aspectului de tufa. Fertilizarea faziala se aplica din martie pana in octombrie, cu ingrasaminte minerale complexe care contin si fier.
Tutorarea este necesara pentru plantele conduse cu lastarii erecti si se face cel mai adesea prin intermediul tutorilor imbracati in muschi vegetal sau turba fibroasa, acest mod de sustinere a tulpinilor si lastarilor imprimand plantei un port columnar.