Lycopersicom esculentum Mill. – Tomate (Pătlăgele roșii)
Origine și răspândire
Tomatele sunt originare din America Centrală și de Sud, Peru și Ecuador și provin din specia Lycopersicum esculentum cerasiforme. Ele au fost semnalate de Cristofor Columb, în anul 1498, dar mult timp au fost considerate plante ornamentale. În Europa, tomatele s-au cultivat pentru prima dată în Spania și Portugalia sub denumirea de “mere peruviene”. Cultura comercială a tomatelor a început în Franța în anul 1880, în Belgia în anul 1904, iar în Germania în anul 1914. De atunci, cultura toamtelor a cunoscut o extindere fără precedent. În țara noastră se cultivă în toate regiunile, reprezentând cultura numărul unu în sere și solarii.
Importanța culturii
- De la tomate se consumă fructele la maturitate fiziologică, dar și cele care nu ajung în această fază (gogonele) pentru prepararea murăturilor;
- Se pot consuma într-o gamă variată de moduri: salate simple sau în amestec cu alte legume, sau preparate în ciorbe, sosuri ghiveci, roșii umplute etc., prelucrate sub formă de pastă, bulion, conserve, sucuri etc.;
- Au valoare alimentară ridicată datorită conținutului fructelor în vitamine, zaharuri, substanțe minerale, aminoacizi și acizi organici.
Sfaturi pentru cultivare și îngrijire
Temperatura minimă de germinare a semințelor este de 10˚C, temperatura optimă este de 24˚C. La temperatura minimă germinația are loc în 10 – 15 zile, iar la cea optimă în 5 – 6 zile. În perioada imediat următoare apariției frunzelor cotiledonare, răsadul de tomate este foarte sensibil la temperatură. Temperaturile sub 10˚C sunt dăunătoare plantelor. Chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, temperaturile de
-1˚C până la 3˚C, provoacă înghețul plantei. La temperaturi peste 30˚C, polenul nu mai germinează iar plantele nu mai fructifică. Temperatura optimă pentu germinarea polenului este de 21 – 26˚C, iar pentru dezvoltarea fructelor 18 – 24˚C.
Tomatele au cerințe mari față de intensitatea lumini, care are un rol primordial în creștere și fructificare. Perioada în care tomatele necesită o iluminare puternică începe în a 8 – 10a zi de răsărire. Insuficiența luminii în această fază duce la alungirea tinerelor plante și la obținerea unor răsaduri firave. Lipsa luminii în perioada coacerii fructelor atrage după sine întârzierea acestui proces.
Umiditatea are deasemenea o importanță deosebită pentru creșterea și dezvoltarea tomatelor. În cazul tomatelor semănate direct în câmp, sistemul radicular pătrunde mai adânc în sol și plantele se pot aproviziona cu apă din straturile profunde, motiv pentru care se apreciază că tomatele rezistă destul de bine la secetă. În cazul tomatelor cultivate prin răsad sistemul radicular este mai superficial, plantele nu se pot aproviziona cu apă din straturile profunde ale solului, ceea ce presupune asigurarea necesarului de apă prin irigare. Umiditatea optimă pentru porducție se situează între 50 – 60%.
Regimul de nutriție este foarte complex în cazul tomatelor. În câmp, pentru o producție de 35 t/ha, pentru o tonă de fructe se consumă: 2,6 – 3,8 kg N, 0,4 – 1,0 Kg P2O5, 3,6 – 4,0 kg K2O, 4 kg CaO, 0,6 kg Mg.
Solurile recomandate pentru cultura de tomate sunt cele mijlocii. Terenurile nisipoase sunt recomandate culturii de tomate, cu condiția asigurării elementelor nutritive și a apei. Solurile argiloase sunt improprii pentu cultura de tomate. Tomatele cresc și rodesc bine pe un sol bine lucrat, afânat, bogat în substanțe fertilizante, cu conținut ridicat de humus (5 – 6%), permeabil pentru aer și apă și care se încălzește ușor. pH-ul solului trebuie să fie cuprins între 6 și 6,5.
Tehnologia culturii tomatelor în câmp
Cultura tomatelor timpurii are o pondere destul de importantă și urmărește asigurarea de fructe proaspete la sfârșitul lunii iunie și toată luna iulie. Plante bune premergătoare sunt: lucerna, fasolea, mazărea, bulboasele, cucurbitaceele și unele rădăcinoase. Revenirea tomatelor pe aceeași solă se face după 3 – 4 ani. S-a constatat că prin monocultură producția scade considerabil, ajungând după 5 ani la numai 30 % din cea inițială.
Pentru cultura tomatelor timpurii, se aleg terenurile cu textură luto-nisipoasă, cu expoziție sudică, adăpostite contra vânturilor, plane sau cu o pantă ușoară, favorabilă irigării pe rigole lungi.
Pregătirea terenului începe din toamnă. După desființarea culturii anterioare, se execută mobilizarea terenului în vederea nivelării de exploatare. În mod normal, fertilizarea de bază trebuie efectuată în funcție de datele furnizate de cartarea agrochimică. Orientativ se pot aplica 30 – 40 t/ha gunoi de grajd nefermentat, 250 – 300 kg/ha superfosfat și 100 – 150 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrășămintele sunt încorporate în sol prin arătură adâncă de 28 – 30 cm. Primăvara, după ce terenul s-a zvântat, se întreține arătura până la plantare, cu grapa sau cultivatorul și se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu, 150 kg/ha superfosfat și 75 kg/ha sulfat de potasiu. Terenul se modelează în straturi înălțate cu lațimea la coronament de 104 cm. Răsadurile se produc în sere sau răsadnițe. Semănatul se face cu 45 – 60 de zile înainte de plantare, în mod obișnuit, între 20 februarie și 1 martie, folosind 250 g sămânță pentru un hectar de cultură. Se seamănă în rânduri, la 5 cm distanță între ele, iar pe rând la 1,5 – 2 cm. Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se vor însămânța 40 m2 de spațiu, cu 6 – 7 g sămânță pe m2.
Răsadul se repică în cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm sau se produce prin semănat direct în ghivece. Pentru repicat este nevoie de o suprafață de 350 – 400 m2 răsadnițe.
Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele obișnuite: dirijarea factorilor de vegetație, asigurarea luminii necesare, corelarea temperaturii cu lumina, îngrășarea fazială cu soluții de fertilizanți în concentrație de 0,4 – 0,5 %, tratamente contra bolilor și dăunătorilor.
Plantarea în câmp se face în momentul în care temperatura în sol, la adâncimea de 10 – 15 cm, se stabilizează la 12oC și când pericolul brumelor târzii a trecut (15 – 25 aprilie în sudul țării și 1 – 10 mai în zonele mai nordice). Pe stratul înălțat de 104 cm se plantează 2 rânduri distanțate la 60 cm, 70 cm, 80 cm, iar între plante pe rând, distanța este de 25 cm, 30 cm sau 40 cm, realizând o densitate cuprinsă între 40 000 și 50 000 plante/hectar. Plantarea se face manual în mod obișnuit, sau mecanizat cu mașina de plantat răsaduri. Adâncimea de plantare este până la prima frunză adevărată. Răsadul alungit se plantează culcat în lungul rândului. După plantare, la fiecare plantă, se aplică 1 – 2 l apă pe suprafețe mai mici sau pe rigole, cu norme de 150 – 200 m3 /ha pe suprafețe mari, pentru a asigura prinderea plantelor.
Lucrările de îngrijire sunt destul de complexe, unele având caracter general, iar altele caracter special. La 3 – 5 zile după plantare se face completarea golurilor, manual, cu răsad de calitate, din același soi și de aceeași vârstă cu cel folosit inițial la plantare. Afânarea solului se realizează prin prașile mecanice și manuale de 3 – 4 ori, cu această ocazie fiind distruse și buruienile necombătute de erbicide. Irigarea culturilor de tomate este corelată cu fazele de creștere și dezvoltare a acestora. După udarea de la plantare, următoarea udare se face la 4 – 5 zile, a treia după înfloritul primelor 2 inflorescențe, a patra și următoarele la interval de 8 – 10 zile. Normele de udare sunt de 200 – 400 m3/ha. Udările sunt mai dese în faze de formare și creștere a fructelor.
Se aplică 2 fertilizări, prima imediat după apariția primelor fructe cu 50 kg/ha azotat de amoniu și 50 kg/ha sulfat de potasiu, iar a doua la 15 – 20 zile după prima, când se aplică 120 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat și 75 kg/ha azotat de potasiu.
Lucrările de îngrijire cu caracter special, de dirijare a creșterii și fructificării cuprind: copilitul, care se face radical, lăsându-se doar tulpina principală; cârnirea tulpinii după 3 – 4 inflorescențe, la 2 frune deasupra ultimei inflorescențe. Susținerea plantelor se face pe araci sau spalieri cu o sârmă la 40 – 45 cm.
În cazul apariției ăericolului brumelor târzii de primăvara se iau măsuri de protecție a culturilor prin realizarea perdelelor de fum din brichete fumigene sau din arderea diferitelor gunoaie.
Recoltarea, începe după 15 – 20 iunie, se face manual, eșalonat la 3 – 5 zile, până la sfârșitul lunii iulie, chiar începutul lunii august. În funcție de destinația producției, fructele se recoltează la diferite grade de maturare.
Producția obținută în mod obișnuit este de 25 – 30 t/ha, dar potențialul biologic productiv este mult mai ridicat.
Cultura tomatelor de vară-toamnă are ponderea cea mai mare, putând fi extinsă și în zonele cu primăveri târzii. Prin acest sistem de cultură se asigură piața de tomate începând de la jumătatea lunii iulie și până la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru industrializare.
Alegerea și pregătirea terenului se face în mod asemănător cu tomatele timpurii.
Bune premergătoare pentru tomatele de vară-toamnă sunt aceleași specii menționate la tomatele timpurii. Ținând seama că înființarea culturilor se face după data de 1 mai, sola destinată tomatelor se poate folosi, total sau parțial cu culturi anticipate de salată, spanac, ceapă verde, ridichi de lună etc., cu condiția ca acestea să fie recoltate până la sfârșitul lunii aprilie.
Răsadurile se pot produce în solarii sau răsadnițe semicalde. Semănatul în răsadnițe se face între 1 și 20 martie, iar pentru tomatele destinate industrializării se face din 5 martie, în 3 epoci, la interval de 10 zile, până la 25 martie.
Se folosesc 300 – 350 g sămânță pentru un hectar. Semănatul se face rar, la 8 – 10 cm între rânduri și 2 – 3 pe rând. Pentru culturile de vară se poate face repicatul direct în strat nutritiv la 10 cm între rânduri și 3 – 4 cm pe rând. Pentru culturile de toamnă răsadul nu se mai repică. Vârsta răsadului la plantare trebuie sa fie în jur de 45 de zile. Răsadul trebuie să fie scurt, viguros, bine călit, astfel încât să permită și plantare mecanizată.
Răsadurile nerepicate se scot grupate, cu mai mult pământ pe rădăcină, și se transportă ferite de soare și vânt la locul de plantare. Pentru asigurarea prinderii înainte de plantare se face mocirlirea.
Plantarea în câmp a răsadurilor se realizează eșalonat, între 1 și 25 mai. Pe teren modelat în straturi înălțate de 104 cm se plantează 2 rânduri la 60 cm, iar între plante pe rând 30 – 35 cm.
Soiurile cu creștere nedeterminată, care vor fi susținute pe spalier înalt se plantează pe teren nemodelat, la distanța de 100 cm între rânduri și 20 cm pe rând. După plantare se udă bine pentru asigurarea prinderii răsadului, perioada fiind mai călduroasă.
Lucrările de îngrijire sunt în mare parte asemănătoare cu cele de la tomatele timpurii.
Completarea golurilor se face cu răsad de rezervă după 3 – 5 zile de la plantare. Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate.
Tomatele pentru industrializare cultivate prin răsad se fertilizează fazial de două ori: prima la apariția primelor fructe, cu 125 – 150 kg/ha azotat de amoniu și 50 kg/ha azotat de potasiu, iar a doua la 15 – 20 de zile după prima, aplicând 150 kg/ha superfosfat și 50 kg/ha azotat de potasiu.
Irigarea culturii se face cu norma de udare de 350 – 400 m3/ha, aplicându-se 9 – 11 udări.
După prinderea răsadurilor, se efectuează palisatul culturilor pe spalier înalt, cu ajutorul sforilor, care se leagă în partea de jos de tulpina plantelor, iar cu capătul de sus de sârma spalierilor. Pe măsură ce plantele cresc, acestea se răsucesc în jurul sforilor de susținere.
Soiurile cu creștere determinată nu se susțin și nu se copilesc. Acestea se dezvoltă viguros, umbresc bine solul, umiditatea se păstrează mai bine, dar producția este puțin mai întârziată față de cele susținute pe araci sau spalieri.
Recoltarea se face eșalonat, la maturitatea fiziologică, de la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii obtombrie. Recoltarea se face cel mai adesea manual, la interval de 3 – 5 zile.
Productia ce se poate realiza este de 45 – 60 t/ha.
Cultura tomatelor în solarii se poate practica în două sisteme: ciclul scurt, care ține de la 20 martie – 5 aprilie, până la 15 – 20 iulie și ciclul lung care se înființează la aceeași dată cu ciclul scurt, dar desființarea culturii se face în jur de 15 – 20 septembrie.
Pregătirea terenului se începe toamna prin defrișarea culturii anterioare. Se strâng și se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul etc. Fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat odată la 2 – 3 ani, cu 300 – 500 kg/ha superfosfat și 150 – 200 kg/ha sulfat de potasiu.
Primăvara, cât mai devreme posibil, în funcție de condițiile climatice concrete ale aerului respectiv, mai ales dacă avem culturi înființate din toamnă, se va face acoperirea solarului cu folie de polietilena, asigurând o bună etanșeizare. Dacă sunt înființate culturi de toamnă, acestea se udă, se fertilizează și eventual se recoltează.
Dacă nu sunt culturi, solul se mărunțește cu freza, se dezinfectează și se fertilizează cu 300 kg/ha Complex III.
Terenul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm.
Răsadurile se produc în sere înmulțitor, în răsadnițe calde sau în sere încălzite acoperite cu plastic.
Ținând seama de data plantării și de vârsta răsadului în jur de 50 – 60 de zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie. Se seamănă în lădițe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 g sămânță pentru 1 ha. Răsadurile se repică în ghivece de plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm, la apariția primei frunze adevărate. O atenție deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, ținând seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.
Înainte de plantare răsadul se udă bine. Pentru ambele cicluri, plantarea se face între 20 și 25 martie în zonele mai sudice și până pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în sol se menține temperatura constantă de 10 – 12°C.
Plantarea se face manual sau mecanizat. După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă pentru a nu răci solul.
Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.
Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din același hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.
Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate, aplicate manual sau mecanic (la inceputul culturii). Prima prașilă manuală se face la 10 – 12 zile de la plantare. Următoarele prașile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcție de nevoie.
Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima influorescență și la a doua inflorescență. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare de 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetă la legarea celei de a cincea inflorescență, dar la ciclu prelungit.
Tomatele cultivate în solar se irigă diferențiat, în jur de 10 – 12 udări pentru ciclul scurt și 14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200 – 250 m³/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se incălzește și plantele cresc, normele se măresc (350 – 400 m³/ha). Norma de irigare este cuprinsă între 4000 și 5500 m³/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultatele mult mai bunese obțin prin folosirea irigării prin picurare și care asigură o distribuție mai uniformă a apei de udare și reducerea cu 25 – 40 % a normei totale de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită și la aplicarea îngrășămintelor. Plafonul minim de umiditate în sol este de 65 – 70 % din IUA.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă și la timp a tuturor măsurilor de igienă culturală și prin tratamente fitosanitare.
Susținerea plantelor se face la circa 20 de zile de la plantare, pee spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau cu sfori mai lungi, susținute se sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul prelungit.
Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt cârnitul se face după 3 – 4 inflorescențe, iar la cel prelungit după 7 – 8 inflorescențe.
Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 – 2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngăbenesc, acestea se îndepărtează.
Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura și umiditatea se realizează prin aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea ușilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai călduroase aerisirea se realizează prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 – 8 m.
Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de 20 mai, iar în cele mai puțin favorabile în jur de 5 – 10 iunie. Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanța roșie cuprinde 1/3 din fruct, iar pentru export când această nuanță apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru ciclul I până la decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit pâmă în septembrie.
Prodcuția poate fi de 40 – 50 t/ha în ciclul scurt și de 55 – 70 t/ha în ciclul lung.