Gândacii pocnitori (viermii sârmă) – Agriotes sp.
Descriere. Adultul genului Agriotes are lungimea corpului între 7 si 12 mm. Forma corpului este alungită si îngustată spre partea anterioară. Capul este mic si globulos, prevăzut cu antene serate, compuse din 11 articole. Pronotul este aproximativ tot atât de lung cât si de lat., usor bombat dorsal, prevăzut cu prelungiri latero – posterioare, fiind mobil în plan vertical. Elitrele sunt prevăzute cu 4 dungi. Caracteristic genului este dispozitivul de sărit, situat la punctul dintre prostern si mezostern. Adultii acestor trei specii mai imprortante, prezintă unele particcularităti:
- Agriotes lineatus L. are culolarea corpului brună – roscat. Elitrele sunt de o nuantă mai deschisă decât restul corpului. Interstriile elitrelor sunt mai late si prevăzute cu o pubescentă deasă. Lungimea corpului variază
între 7,5 si 10 mm. - Agriotes ustulatus Schall. are culoarea corpului brună – închis sau negricios, cu elitrele mai deschise decât restul corpului. Antenele si picioarele sunt galbene brunii, iar lungimea corpului este cuprinsă între 9 si 12 mm.
- Agriotes obscurus L. are corpul brun închis, capul galben, pronotul mai lat decât lung. Elitrele sunt pubescente, cu numeroase puncte, dispuse în linii longitudinale. Lungimea corpului este de 7 – 10 mm.
Oul la toate cele trei specii mentionate este aproape ovoid, de aproximativ 0,5 1, 5 mm lungime, fiind prevăzute cu un chorion alb, rezistent.
Larva, denumită popular ,,vierme sârmă’’, este oligopodă, de tip elaterid, având lungimea corpului de 20 – 23 mm. Corpul este cilindric, acoperit cu un tegument chitinizat. Picioarele sunt scurte. La toate cele 3 specii, ultimul segment abdominal are o formă conică, fiind putin mai lung decât restul segmentelor, acesta fiind prevăzut cu 2 santuri întunecate. Din vârsta a doua, culoarea corpului este galbenă – portocalie, lucioasă, iar capul este brun.
Biologie si ecologie. Ciclul evolutiv al celor trei specii este asemănător. Prezintă o generatie la 3 – 5 ani. Iernează în sol ca larve de diferite vârste si ca adult. Adultii hibernanti, apar la suprafata solului în intervalul aprilie – mai si de regulă duc o viată nocturnă. Zborul maxim al acestora are loc la sfârsitul lunii mai si începutul lunii iunie. Adultii se hrănesc cu polenul diferitelor specii de umbelifere, dar si cu polenul de porumb. Adultii nu suportă temperaturi de peste 25 Co. În zielele călduroase acestia se ascund pe sub bulgări, plante etc. Împerecherea începe în a doua jumătate a lunii mai si începutul lunii iunie, după care are loc ponta.. Pentru ponta, femelele preferă solurile acoperite de vegetatie cum ar fi păsuni, fânete, leguminoase perene, în general soluri, care retin umiditatea mai mult timp. În anii cu precipitatii abundente, ouăle sunt depuse si în culturile de cereale păioase. Ouăle sunt depuse în crăpăturile solului. 
În luna iunie larvele îsi construiesc la adâncimi ce pot atinge 40 cm o lojă în care are loc împuparea. Stadiul de pupă durează aproximativ o lună. Adultii rămân în lojele în care sau format, până în primăvara următoare (anul al 5 –lea). În anii bogati în precipitatii, larvele si pupele sunt puternic infectate de unele specii de ciuperci (Beauveria, Entomophtora).
Plante atacte si mod de daunare. Adultii nu provoacă daune, având un regim de hrană mixt. Cosumă diferite insecte mici, râme boabe de cereale. Larvele sunt deosebit de dăunătoare, având un regim de hrană polifag. Se hrănesc cu părtile subterane ale multor specii cultivate din familii botanice foarte diferite: porumb, grâu, orz, floarea soarelui, cartof, numeroase specii legumicole (solanacee cucurbitacee, rădăcinoase etc). specii care intră în componenta floristică a pajiistilor etc. provoacă de asemenea daune puietilor din pepinierele de pomi si vită de vie. Cerealele sunt roase sub nivelul coletului. În tuberculi, rădăcini, sapă galerii. Răsadurile unor specii legumicole (tomate, ardei, vinete) sunt atacate imediat după plantare, mai ales în primăverile secetoase si calde, datorită udării de plantare, care umectează solul atrăgând larvele. Unele specii de plante sunt mai putin atacate de viermii sârmă, asa cum sunt: rapita, mustarul, legumele din grupa verzei, inul, coriandrul, fasolea, mazărea etc.
Masuri de prevenire si combatere.
- efectuarea arăturilor de vară si de toamnă imediat după recoltarea culturilor;
- aplicarea de îngrăsăminte chimice cu azot si fosfor, acestea având o actiune nocivă asupra larvelor
- aplicarea de amendamente cu calciu pe solurile cu reactie acidă
- drenarea terenurilor cu nivelul apei freatice la suprafată
- cultivarea pe terenurile infestate a unor specii mai putin preferate de dăunător.
- tratamente chimice cu Insecticid Force 1.5 inainte de plantare