Cultura visinului (Prunus cerasus)
Cerintele fata de factorii de mediu
Visinul are cerinte mai mici fata de caldura, comparativ cu ciresul, fiind totodata si mai rezistent la ger. Reuseste bine in zonele cu temperatura medie anuala de 8-11 grade Celsius. Temperaturile orare optime ale speciei se situeaza intre 15 si 25 grade Celsius, iar cele absolute minime sunt de 4 grade Celsius si maxime de 30 grade Celsius. Necesarul de ore de frig (intre 0 si 7 grade Celsius) din sezonul de repaus, este mediu si oscileaza in functie de soi intre 700 si 1000.
Avand un diapazon mai larg fata de cerintele de umiditate, visinul reuseste bine atat in zonele secetoase cu 400-500 mm precipitatii medii anuale, cat si in cele umede cu 700-900 mm, dar distribuite proportional cu deficitul pluviometric lunar.
Fata de lumina este ceva mai putin exigent decat ciresul; se poate cultiva si pe expozitii mai putin insorite, nord-vestice sau nord-estice, cu deosebire in zonele secetoase.
Visinul valorifica bine si soluri mai putin freatice si subtiri, partial erodate, apropiindu-se din acest punct de vedere de prun. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida spre neutra (pH de 5,8-7,4). La peste 9-10 % CaCO3 in sol, favorabilitatea este slaba. Valorifica bine si solurile nisipoase si nisipurile dar numai in conditii de irigare.
Particularitati privind organizarea si pregatirea terenului
Visinul, ca si ciresul este o specie care are nevoie de multa lumina, evitandu-se plantarea pe vaile inguste dintre dealuri sau pe versanti cu expozitie nordica sau nord-vestica. Fiind o specie cu plasticitate ecologica mai mare decat a ciresului, visinul valorifica mai bine terenurile cu soluri mai putin aerate. Se poate cultiva cu succes in special in zonele colinare, pe platouri sau pe versanti cu pante de pana la 12-15 %, dar sin in zonele plane mai joase.
Sisteme de cultura
Pentru visin se recomanda doua sisteme de cultura, cultura clasica cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mai mare, cu distante de plantare orientative de 5 x 4 m si cultura intensiva cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mai mica, la distante de plantare de 4 x 3 m sau 4 x 2 m, fara mijloace de sustinere a pomilor.
Desi se considera ca visinul este o specie cu rezistenta mai mare la deficitul de umiditate in sol, o cultura performanta a visinului necesita sistem de irigare care se instaleaza odata cu plantarea pomilor, iar sisteme antigrindina sunt recomandate pentru zonele unde riscul grindinei are o frecventa justificata economic.
Plantarea visinului este de preferat sa se faca toamna dupa caderea frunzelor pomilor, iar plantarea de primavara se face numai cand nu a fost posibila plantarea in toamna. Materialul saditor trebuie sa provina din pepiniere autorizate, care sa garanteze autenticitatea soiurilor si standardele pentru calitatea pomilor, iar manipularea si plantarea pomilor trebuie sa avem grija sa nu se rupa mugurii. Visinul, ca si ciresul este sensibil la fenomenul de oboseala a solului si nu se recomanda plantarea dupa el insusi pe acelasi teren. Majoritatea soiurilor de visin sunt autosterile, dar exista si soiuri intersterile sau autofertile, motiv pentru care pentru alegerea soiurilor ce vor fi plantate intr-o livada este absolut necesara o documentare prealabila cumpararii materialului saditor.
Sisteme de intretinere a solului
In livezile de visin solul se intretine si lucreaza diferentiat in functie de varsta pomilor, sistemul de cultura, panta si expozitia terenului, conditiile pedoclimatice, agrotehnica aplicata, insusirile agrobiologice ale speciei.
Astfel, cele mai corespunzatoare sisteme de intretinere sunt: ogor negru, sistemul de culturi intercalate, mulcirea solului si inierbarea.
Tehnica fertilizarii plantatiilor
Visinul raspunde favorabil la fertilizarea periodica ( o data la 2-3 ani) cu gunoi de grajd semifermentat, in doze diferentiate in functie de specie, continutul in azot al gunoiului si continutul in argila al solului in stratul 0-40 cm.
Tehnica irigarii plantatiilor
Visinul este o specie cu plasticitate ecologica mai mare decat a ciresului. Soiurile si portaltoii utilizati in cultura visinului, pot fi cultivati atat in zonele mai secetoase, cat si in zonele mai reci si mai umede. Desi este considerata o specie rustica, rezistenta la seceta si cu un consum de apa mai redus decat al ciresului, visinul are nevoie de irigare pentru a realiza productii de fructe constante si de calitate.
Ca si celelalte specii pomicole, visinul se poate iriga eficient atat prin picurare cat si prin microaspersiune.
Adancimea in sol la care se dezvolta sistemul radicular absorbant al majoritatii portaltoilor este de 30-50 cm, adancime pe care trebuie sa asiguram un regim de irigare optim la valorile de tensiune a apei redate de tensiometre pentru tipul textural respectiv al solului.
Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare
Visinul, creste si rodeste pe ramuri asemanatoare cu cele ale ciresului, de aceea si aici se va face trimitere catre specia cires, unde au fost descrise ramurile de rod similare cu cele ale visinului. Spre deosebire insa de cires, soiurile de visin au o mai pronuntata tendinta de a forma ramuri plete, necesitand taieri specifice de reductie si intinerire repetata a ramurilor care se apleaca si se degarnisesc in decursul anilor de rod.
Taierile in uscat. Este indicat sa se faca primavara, inainte de pornirea in vegetatie a pomilor, iar acestea se aplica anual, asociate cu taieri in verde pentru dirijarea unor cresteri si mai ales pentru rarirea lastarilor anuali care au tendinta de a indesi coroana impiedicand patrunderea luminii catre fructe.
Pentru ridicarea directiei de crestere a ramurilor arcuite acestea se scurteaza deasupra une cresteri anuale cu pozitie apropiata de verticala, din zona de curbura. La soiurile mai viguroase cu cresteri anuale mai lungi, cresterea puternica in detrimentul fructificarii si slaba garnisire in partea bazala a sarpantelor si subsarpantelor, au ca efect supraincarcarea cu fructe catre varful ramurilor plete. De aceea se impune scurtarea acestora pentru a apropia rodul de trunchiul pomilor si a evita degarnisirea coroanelor.
Taieri in verde. Pentru grabirea formarii coroanelor si a intrarii pe rod, taierile in verde sunt benefice pentru inlaturarea unor lastari verticali inutili, sau rarirea acestora. Dupa intrarea pe rod, in prima parte a perioadei de vegetatie, cresterile fiind viguroase, se vor evita scurtarile, intretinerea se va face prin rarirea continua a cresterilor anuale. La maturitatea de rodire insa sunt necesare si scurtarile unor ramuri care se departeaza de trunchi, pentru a stimula noi cresteri si a norma rodul.
Visinul, ca si ciresul, formeaza in mod natural pe ax si pe fiecare sarpanta etaje naturale, de obicei la distante prea mari, cel putin in primii ani de la plantare. Pentru a micsora distantele dintre etaje, se recomanda ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletului sa se ciupeasca la 50-60 cm, pentru a ramifica.
Recoltarea fructelor
Ca si la cires, la visin stabilirea momentului optim de recoltare se face tinand cont de mai multi indicatori: marimea fructului, culoarea de fond, fermitatea pulpei, usurinta detasarii frutelor de ramura, continutul fructelor in zahar.
Momentul recoltarii depinde si de gradul de perisabilitate si destinatia productiei.
Fructele destinate consumului proaspat se recolteaza manual, fie in mod selectiv, fie integral.
La majoritatea soiurilor fructele sunt destinate industrializarii si pot recolta atat mecanizat cu ajutorul masinilor, cat si manual.